Decizia nr. 787/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia în Dosarul nr. 2.200/310/2014 al Judecătoriei Sinaia care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 648 D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate. Se susține că autorul excepției deduce neconstituționalitatea textului criticat din compararea sa cu un text de lege care se aplică în faza de judecată. Se observă, totodată, că prevederile

art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013

nu au fost niciodată în vigoare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Sentința penală nr. 37 din 19 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.200/310/2014, Judecătoria Sinaia a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri referitoare la încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile

art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 , prin abrogarea prevederilor art. 488 alin. (3) din Codul de procedură penală, creează o situație de inechitate în aplicarea tratamentului sancționator al persoanelor care au aceeași poziție procesuală, dar se află în momente diferite ale procesului penal, respectiv cele care, în timpul urmăririi penale, încheie un acord de recunoaștere a vinovăției și cele care, în timpul cercetării judecătorești, recunosc săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor prin rechizitoriu. Se arată că, în realitate, faza procesuală în care se află fiecare dintre aceste persoane nu ar trebui să prezinte relevanță, din perspectiva regimului sancționator aplicat, deoarece, prin reglementarea acestor instituții, legiuitorul a urmărit să scurteze durata procesului penal, instituind atât pentru persoanele care încheie un acord de recunoaștere a vinovăției, cât și pentru cele care își recunosc vinovăția în fața instanței de judecată beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă, intenție exprimată în expunerea de motive ce însoțește proiectul

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală. Se susține că, prin urmare, subiecții aceluiași tip de raport juridic beneficiază, prin intrarea în vigoare a textului criticat, de un regim juridic diferențiat, care nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. Se mai arată că textul criticat are ca efect descurajarea încheierii acordurilor de recunoaștere a vinovăției, prin eliminarea factorului stimulativ, care constă în reducerea cu o treime a pedepsei. Acest din urmă aspect determină recurgerea la proceduri lungi și costisitoare, cu impact negativ asupra duratei soluționării cauzelor. Se face trimitere la scopul instituției acordului de recunoaștere a vinovăției exprimat în Expunerea de motive a

Legii nr. 255/2013

și se susține că acesta este încălcat prin prevederile art. 102 pct. 288 din această lege. Se mai arată că soluția legislativă criticată încalcă dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 din Convenție. Se susține, totodată, încălcarea, prin textul criticat a prevederilor art. 53 din Legea fundamentală, întrucât restrângerea, prin

art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 , a dreptului la un proces echitabil nu satisface condițiile impuse prin norma constituțională anterior referită.

6. Judecătoria Sinaia opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Se susține că soluția legislativă prevăzută la

art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013

este discriminatorie, inechitabilă și restrictivă de drepturi în mod nejustificat și că aceasta creează o diferență nejustificată de tratament juridic între persoane care se află în situații similare. Se arată că, pentru aceste motive, textul criticat contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție. Se subliniază faptul că această soluție este consfințită și prin

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 25 din 17 noiembrie 2014

privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept referitoare la posibilitatea procurorului, în faza de urmărire penală, în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, de a reține în încadrarea juridică dată faptei inculpatului și dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu consecințe directe asupra reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, prin care instanța supremă a stabilit că procurorul nu poate, în faza de urmărire penală, în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, să rețină dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu consecințe directe asupra reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită.

7. În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, care au următorul cuprins: "La articolul 480, alineatul (3) se abrogă".

11. Art. 480 din Codul de procedură penală referitor la condițiile încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției prevedea la alin. (3), abrogat prin dispozițiile

art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 , că: "Inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii."

12. Se susține că textul criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 53 cu privire la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin

Decizia nr. 461 din 16 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 17 august 2015, a reținut că acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă o procedură specială ce are ca obiect, conform art. 479 din Codul de procedură penală, recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia.

14. Potrivit art. 478 din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, după punerea în mișcare a acțiunii penale, inculpatul și procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoașterii vinovăției de către inculpat. Acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi inițiat atât de către procuror, cât și de către inculpat. Limitele încheierii lui sunt stabilite prin avizul prealabil și scris al procurorului ierarhic superior, iar efectele sunt supuse aceluiași aviz. Conform art. 480 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaștere a vinovăției se poate încheia numai cu privire la infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani, atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului.

15. Spre deosebire de acordul de recunoaștere a vinovăției, recunoașterea învinuirii are loc în faza judecății în primă instanță. Aceasta constituie o procedură simplificată de judecare și soluționare a cauzei, în cadrul căreia inculpatul recunoaște situația de fapt reținută în sarcina sa prin rechizitoriu și solicită să fie judecat pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale și a înscrisurilor noi prezentate de părți și de persoana vătămată. Conform art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, în cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele completului pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i, totodată, la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. Potrivit acestora din urmă, recunoașterea de către inculpat a învinuirii are ca efect reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și reducerea cu o pătrime a acestor limite în cazul pedepsei amenzii.

16. Curtea a reținut, de asemenea, că regimul sancționator prevăzut la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală în cazul recunoașterii învinuirii a fost reglementat prin art. 480 alin. (3) din Codul de procedură penală și pentru cazul încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției. Art. 480 alin. (3) din Codul de procedură penală a fost însă abrogat prin dispozițiile

art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, nefiind astfel niciodată în vigoare. Prin urmare, Curtea a constatat că în susținerea neconstituționalității prevederilor

art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013

sunt comparate două texte legale, dintre care unul este în vigoare și este aplicabil în faza de judecată, iar cel de-al doilea nu a fost niciodată în vigoare și, așadar, nici aplicat în cursul urmăririi penale, întrucât a fost abrogat prin legea de punere în aplicare a actului normativ din cuprinsul căruia a făcut parte.

17. Curtea a reținut că, în aceste condiții, neconstituționalitatea textului criticat este dedusă prin compararea celor două instituții sub aspectul regimului sancționator aplicabil, argumentele expuse în susținerea pretinsei neconstituționalități referindu-se la posibilitatea aplicării regimului sancționator prevăzut în cazul procedurii recunoașterii învinuirii și cu privire la acordul de recunoaștere a vinovăției. Or, având în vedere prevederile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, conform cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013

este inadmisibilă.

18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele deciziilor anterior arătate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia în Dosarul nr. 2.200/310/2014 al Judecătoriei Sinaia.

Decizia se comunică Judecătoriei Sinaia și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința din data de 17 noiembrie 2015.