Decizia nr. 825/2015
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 135/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură penală
Are ca temei 1
- Legea nr. 286/2009 17 iulie 2009 privind Codul penal
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Mihaela Ionescu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Sorin Muntean în Dosarul nr. 2.822/30/2015 al Tribunalului Timiș - Secția penală, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 895D/2015.
2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că dispozițiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală nu încalcă dispozițiile constituționale invocate, de vreme ce măsura controlului judiciar este justificată de desfășurarea instrucției penale și se dispune pentru a se preveni săvârșirea unor fapte similare de către persoanele care s-au folosit de profesia pe care o aveau atunci când au săvârșit fapte care au atras o astfel de interdicție. Așadar, o astfel de constrângere este proporțională în ceea ce privește echilibrul dintre interesul public și cel personal.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea nr. 83/DL din 4 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.822/30/2015, Tribunalul Timiș - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Sorin Muntean într-o cauză penală având ca obiect soluționarea cererii de modificare a măsurii controlului judiciar, în sensul înlăturării interdicției de a exercita profesia de polițist.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că dispozițiile criticate încalcă în mod grav dreptul la muncă.
6. Tribunalul Timiș - Secția penală, judecătorul de drepturi și libertăți, opinează că dispozițiile criticate nu încalcă dreptul la muncă, acest drept fundamental putând fi restrâns în condițiile dispozițiilor constituționale ale art. 53. În materie penală, interzicerea exercitării acestui drept are un câmp de aplicare limitat, nu poate fi pronunțată de către instanța de judecată decât în cazul în care, pentru săvârșirea infracțiunii, inculpatul s-a folosit de funcție sau profesie. Așadar, această măsură, care este prevăzută în Codul penal ca pedeapsă complementară, ține să îl îndepărteze un timp pe infractor de mediul folosit la săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat.
7. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.
8. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, având în vedere
Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 211-217 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale.
9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11. Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: "Organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligații: [...] e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta;".
12. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă.
13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin
Decizia nr. 452 din 16 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 10 august 2015, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală.
14. Curtea a reținut, în paragraful 23 al deciziei precitate, faptul că limitarea dreptului la muncă, operată prin dispozițiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, reprezintă o ingerință care vizează un drept fundamental, este reglementată prin lege, are ca scop legitim desfășurarea instrucției penale, precum și împiedicarea săvârșirii de noi infracțiuni prin practicarea profesiei, a meseriei sau prin desfășurarea activității în exercitarea căreia a fost săvârșită fapta, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul urmăririi penale și a judecății, care se impune, fiind adecvată și necesară îndeplinirii scopului urmărit. De asemenea, ingerința analizată este proporțională cu cauza care a determinat-o, asigurând un just echilibru între interesul public și cel individual. Pentru aceste motive, Curtea nu a reținut încălcarea, prin textul criticat, a dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Constituție.
15. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluția pronunțată de Curte prin decizia precitată își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sorin Muntean în Dosarul nr. 2.822/30/2015 al Tribunalului Timiș - Secția penală și constată că dispozițiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Timiș - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 3 decembrie 2015.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.