Decizia nr. 680/2016

Articolul 23

alin. (2) din Legea nr. 36/1995 , în forma existentă la momentul săvârșirii faptelor, prevedea că "încetarea calității de notar se constată sau se dispune, după caz, de Ministrul Justiției", cu precizarea că, în conformitate cu Regulamentul de aplicare a

Legii nr. 36/1995 , aprecierea gravității faptei și a sancțiunii se făcea de către organele de conducere ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici.

5. Spre deosebire de textul anterior, prin modificarea adusă

art. 23 din Legea nr. 36/1995 , prin

Legea nr. 77/2012

și

Legea nr. 255/2013 , a fost instituită prevederea cuprinsă în actuala formă a art. 40 alin. (1) lit. f), care prevede că încetează calitatea de notar public "când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârșirea unor infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârșirea cu intenție a unei alte infracțiuni". În mod corespunzător a fost modificat și alin. (2) al art. 23, care a devenit alin. (4) din art. 40, care stabilește că ministrul justiției poate dispune, în acest caz, încetarea calității de notar public din oficiu.

6. Este evidentă diferența dintre cele două norme legale, în măsura în care în forma de la data săvârșirii faptei urma să se aprecieze dacă fapta constituie o infracțiune gravă sau dacă a adus atingere prestigiului profesiei (în cazul reclamantei a fost vorba despre pedeapsa cu amenda fără suspendarea vreunor drepturi sau a exercitării funcției), iar în forma actuală săvârșirea unor infracțiuni cu intenție duce automat la încetarea calității de notar. Consideră că se află în situația în care se poate face o analiză a principiului neretroactivității, deoarece există un conflict real de legi în timp, având în vedere prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție, referitor la neretroactivitatea legii civile, în măsura în care faptele au fost săvârșite în anul 2011, iar sancțiunile aplicate au fost cele cuprinse în textele de lege edictate ulterior. Așa cum se subliniază în

Decizia nr. 436/2014

a Curții Constituționale, la nivel infraconstituțional, principiul neretroactivității este prevăzut de art. 6 din Codul civil, care stipulează că "actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor". Așadar, săvârșirea unei fapte culpabile constituie elementul de apreciere a datei la care a luat naștere raportul juridic, pentru că sancțiunea încetării calității de notar se aplică pentru săvârșirea faptelor cu intenție, iar în speță acestea au fost săvârșite înainte de apariția noului text de lege.

7. Din acest motiv, autoarea excepției consideră că aplicarea unei sancțiuni în baza unui text de lege edictat ulterior săvârșirii faptei constituie o încălcare a principiului neretroactivității și sub acest aspect prevederile

art. 40 alin. (1) lit. f) și alin. (4) din Legea nr. 36/1995

sunt neconstituționale. Modificarea legii și aplicarea unei sancțiuni care nu era prevăzută la momentul săvârșirii faptei încalcă și principiul previzibilității și predictibilității legii, deoarece subiectul de drept nu poate cunoaște ce acte sau omisiuni, respectiv ce fapte pot constitui motiv de angajare a răspunderii sale într-o manieră diferită de cea existentă la momentul săvârșirii faptelor. Din acest punct de vedere, textul de lege criticat încalcă și principiul egalității în fața legii și al nediscriminării, prevăzut de art. 16 din Constituție. Astfel, dacă dosarul penal ar fi fost soluționat într-un termen rezonabil și mai scurt, nu s-ar fi ajuns la problema referitoare la aplicabilitatea

art. 40 din Legea nr. 36/1995 , iar autorului faptei nu i se poate imputa modul în care a fost soluționat, ca durată în timp, dosarul penal de către statul român. Este încălcat, de asemenea, și principiul securității juridice și al încrederii cetățenilor în normele de drept. Dispozițiile criticate instituie o sancțiune mai grea decât consecințele penale ale faptei, din mai multe puncte de vedere: se ajunge la pierderea definitivă a dreptului la muncă și a dreptului la exercitarea unei profesii, sancțiunea nu este dispusă pentru un anumit termen, așa cum este prevăzut în materie penală, dacă s-ar fi dispus pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unei profesii și nu se prevede nici modalitatea de a reintra în profesie, fiind încălcate drepturile câștigate prin examenul de intrare în profesie. Toate aceste împrejurări aduc atingere prevederilor art. 41 din Constituție referitoare la dreptul la muncă, coroborate cu prevederile art. 53 din Constituție, deoarece au ca rezultat restrângerea exercițiului acestui drept, respectiv exercitarea unei profesii, într-un mod care nu respectă principiul proporționalității.

8. Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, deoarece măsura încetării calității de notar este justificată de constatarea înscrierii antecedentelor penale în cazierul judiciar al notarului public, ceea ce conduce la inexistența uneia dintre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea fi notar public, și anume lipsa antecedentelor penale.

9. Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Guvernul arată că își însușește punctul de vedere al Ministerului Justiției, care are calitatea de pârât în procesul aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și care a fost prezentat în fața instanței judecătorești și consemnat în actul de sesizare a Curții Constituționale. Astfel, potrivit Încheierii din 15 iunie 2016 pronunțată în Dosarul nr. 932/42/2015, Ministerul Justiției a susținut că, în temeiul textului de lege criticat, fie în forma anterioară, fie în forma în vigoare, măsura încetării calității de notar public este justificată de constatarea înscrierii antecedentelor penale în cazierul judiciar al notarului public, ceea ce conduce la inexistența uneia dintre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea fi notar public, și anume aceea de a nu avea antecedente penale. Astfel, în speță, încetarea calității de notar public intervine ca urmare a înscrierii antecedentelor penale în cazierul judiciar al notarului public. Făcând abstracție de aplicarea legii în timp, oricare variantă ar pretinde reclamanta că i-ar fi aplicabilă, că este vorba de forma în vigoare la momentul săvârșirii faptelor sau că este vorba despre forma în vigoare la momentul emiterii actului administrativ, această acțiune/măsură are temei legal. Deci, în oricare dintre variantele textului, măsura încetării calității de notar public era și este posibilă și legitimă, astfel că susținerea referitoare la încălcarea principiului previzibilității legii este fără temei. Prin urmare, chiar admițând varianta reclamantei, se reține că inclusiv la momentul săvârșirii faptelor existau premisele scoaterii din profesie, desigur în condițiile existenței hotărârii de condamnare. În acest sens, este invocată jurisprudența Curții Constituționale cu privire atât la competența legiuitorului de a reglementa condițiile pentru ocuparea unor funcții sau exercitarea unor profesii, cât și competența de a stabili cazurile de încetare a acestora.

11. Ministerul Justiției arată, însă, că în cazul care se analizează este în discuție o chestiune de aplicare a legii, mai degrabă decât o problemă de constituționalitate, iar în mod corect, actul administrativ prin care s-a dispus cu privire la încetarea calității de notar public a fost adoptat în baza legii în vigoare la momentul emiterii sale ( art. 40 din Legea nr. 36/1995 , republicată). Autoarea excepției nu poate să invoce nesocotirea principiului neretroactivității consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție în condițiile în care antecedentele penale au constituit și constituie motiv de neprimire în profesie, precum și motiv de încetare a calității de notar public, norma criticată neintroducând niciun element de noutate. Pe de altă parte, susținând caracterul de sancțiune penală a măsurii încetării calității de notar public, autoarea excepției induce o confuzie, pentru că, în realitate, nu este vorba despre aplicarea unei legi penale, ci despre aplicarea legii care delimitează condițiile exercitării profesiei de notar public. Astfel, în cauză se pune în discuție o problemă de aplicare a legii ce reglementează statutul profesiei, autoarea excepției afirmând în mod greșit că în ceea ce o privește ar fi fost necesar să se verifice incidența

art. 23 din Legea nr. 36/1995 , în vigoare la data săvârșirii faptelor, iar nu incidența

art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995 , în vigoare la data pronunțării condamnării penale pentru acele fapte și deci la momentul înscrierii antecedentelor penale în cazierul notarului public.

12. Președinții Senatului și Camerei Deputaților și Avocatul Poporului nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susținerile părții prezente, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13. Curtea a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 40 alin. (1) lit. f) și alin. (4) din

Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 18 iunie 2014, cu modificările și completările ulterioare. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

"(1) Calitatea de notar public încetează: [...]

f) când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârșirea unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârșirea cu intenție a unei alte infracțiuni;[...]

(4) Încetarea funcției de notar public se constată sau se dispune, după caz, de ministrul justiției, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu."

15. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) care prevede principiul neretroactivității, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 41 care consacră dreptul la muncă și în art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate în susținerea criticilor de neconstituționalitate art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.

16. Analizând evoluția legislativă a dispozițiilor legale criticate, Curtea reține că, potrivit

art. 23 din Legea nr. 36/1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 16 mai 1995: "(1) Calitatea de notar public încetează: [...] f) în cazul condamnării definitive pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei; [...]

(2) Încetarea calității de notar public se constată sau se dispune, după caz, de ministrul justiției."

17.

Legea nr. 36/1995

a fost modificată prin

Legea nr. 77/2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 8 iunie 2012, și republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 4 februarie 2013, normele fiind renumerotate, art. 23 devenind art. 41: "(1) Calitatea de notar public încetează: [...] f) în cazul condamnării definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârșirea cu intenție a unei alte infracțiuni; [...]

(3) Încetarea funcției de notar public se constată sau se dispune, după caz, de ministrul justiției, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu."

18. În fine, ultima modificare a survenit prin republicarea

Legii nr. 36/1995

în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 18 iunie 2014, dispozițiile criticate fiind cuprinse în art. 40 al legii și au în prezent următorul conținut: "(1) Calitatea de notar public încetează: [...] f) când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârșirea unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârșirea cu intenție a unei alte infracțiuni; [...]

(4) Încetarea funcției de notar public se constată sau se dispune, după caz, de ministrul justiției, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu."

19. Curtea observă că dispozițiile legale criticate trebuie coroborate cu prevederile art. 40 alin. (1) lit. g), calitatea de notar încetând și "în cazul în care notarul public nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 22 lit. a)-g)", dispozițiile art. 22 lit. d) stipulând că "Notar public poate fi cel care îndeplinește următoarele condiții: [...] d) nu are antecedente penale rezultate ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori a săvârșirii cu intenție a unei alte infracțiuni."

20. Dispozițiile

Legii nr. 36/1995

reglementează statutul notarului public, profesie liberală învestită să îndeplinească un serviciu de interes public, care are statutul unei funcții autonome [art. 3 alin. (1) din lege]. Caracterul autonom al funcției de notar public presupune independență în exercitarea atribuțiilor profesionale, acesta supunându-se numai legii. Autonomia funcției de notar public are ca finalitate înlăturarea oricărei ingerințe în îndeplinirea atribuțiilor stabilite de lege și este coroborată cu stabilitatea în funcție a notarului public, care este menită să garanteze echitatea și imparțialitatea în actul decizional al persoanei care deține această calitate. Desfășurându-și activitatea în temeiul celor două principii (autonomia și stabilitatea), activitatea notarilor publici este supusă controlului judecătoresc și controlului profesional exercitat de organele abilitate în acest scop.

21. Calitatea de notar public se poate dobândi doar de către persoanele care îndeplinesc exigențele profesionale și condițiile prevăzute cumulativ de lege, după parcurgerea unei proceduri stabilite de lege și de regulamentele adoptate în executarea legii, numirea în funcție a notarului public realizându-se prin ordin al ministrului justiției, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici. Poate accede în profesia de notar public persoana care nu are antecedente penale rezultate ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori a săvârșirii cu intenție a unei alte infracțiuni, dovadă care se face cu certificatul de cazier judiciar sau echivalentul acestuia, eliberat de autoritatea competentă din statul ori, după caz, statele al cărui/căror cetățean este. Controlul profesional administrativ al activității notarilor se exercită de către Uniunea Națională a Notarilor Publici, prin Consiliul său de conducere, care poate delega efectuarea controlului Colegiului director al Camerei Notarilor, și de către Ministerul Justiției, care poate delega această activitate inspectorilor săi de specialitate.

22. Încetarea calității de notar public poate fi constatată sau dispusă, după caz, de ministrul justiției, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu. Încetarea calității de notar public în cazul prevăzut la art. 40 alin. (1) lit. f) din lege (când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârșirea unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârșirea cu intenție a unei alte infracțiuni) se dispune de ministrul justiției, din oficiu sau la sesizarea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, de îndată ce a primit de la instanța de judecată copia certificată a hotărârii judecătorești de condamnare rămase definitivă sau certificatul de grefă din care rezultă acest fapt. Cu alte cuvinte, dispozițiile art. 40 alin. (1) lit. f) din lege reglementează consecința juridică în planul carierei profesionale, respectiv sancțiunea civilă aplicată ca urmare a pronunțării unei hotărâri judecătorești de condamnare sau de amânare a aplicării pedepsei pentru săvârșirea unei infracțiuni prevăzute de ipoteza normei. Dispoziția legală constituie și expresia principiului simetriei juridice, principiu fundamental într-un regim întemeiat pe preeminența dreptului, în condițiile în care legea condiționează accesul în profesie de lipsa antecedentelor penale.

23. În concluzie, Curtea constată că, în concepția legiuitorului, activitatea notarială este un serviciu public, care este organizat și funcționează pe baza unei legi civile speciale, iar profesia de notar public poate fi exercitată de un corp profesional selectat și funcționând după reguli stabilite de lege. Statutul profesiei de notar public are ca scop, pe de o parte, asigurarea autonomiei și stabilității profesionale, garanții ale independenței notarului public, iar, pe de altă parte, integritatea și probitatea persoanei care deține această calitate și prestează un serviciu public, garanție a respectării drepturilor și intereselor cetățenilor care beneficiază de acest serviciu.

24. Potrivit

art. 173 din Codul penal, precum și celor reținute prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014

(paragraful 47), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, în sensul că art. 1 alin. (1) din Codul penal stabilește că legea penală prevede faptele care constituie infracțiuni, motiv pentru care în absența unei incriminări nu se poate vorbi despre o lege penală, se observă că în conținutul normativ al dispozițiilor criticate nu sunt incriminate fapte care constituie infracțiuni, ci consecințele juridice pe care o condamnare penală o are în sfera statutului profesional al notarului public. De asemenea, se reține că, potrivit art. 1 coroborat cu

art. 3 și 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală, iar actele normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea, sancțiune care poate fi principală ori complementară. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că prevederile

art. 40 din Legea nr. 36/1995

a notarilor publici și a activității notariale nu se circumscriu noțiunii de "lege penală sau contravențională", pentru ca acestea să constituie o excepție de la aplicarea principiului neretroactivității prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție.

25. În lumina celor expuse, Curtea reține că legiuitorul, în limitele marjei de apreciere de care se bucură, este liber să impună reguli privind statutul juridic al profesiei de notar public, inclusiv să modifice, să completeze sau să abroge condiții ce țin de încetarea calității de notar. Cu toate acestea, criteriile avute în vedere de noua reglementare trebuie să se supună, asemenea oricărei legi, exigențelor impuse de principiul neretroactivității legii civile, întrucât, potrivit art. 15 alin. (2) teza întâi din Constituție, "Legea dispune numai pentru viitor [...]". De aceea, legiuitorul este obligat ca, în activitatea de legiferare, să respecte principiul neretroactivității legii (cu singura excepție permisă, cea a legii penale sau contravenționale mai favorabile). La nivel infraconstituțional, principiul neretroactivității legii civile este prevăzut de art. 6 din Codul civil cu denumirea marginală "Aplicarea în timp a legii civile". Totodată,

art. 3 din Legea nr. 71/2011

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 287/2009

privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, cuprinde dispoziții referitoare la soluționarea conflictului de legi în timp, potrivit cărora "Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor".

26. Faptele pentru care autoarea excepției de neconstituționalitate a fost condamnată au fost săvârșite la data de 5, respectiv 12 august 2011, dată la care erau în vigoare prevederile

art. 23 din Legea nr. 36/1995 , care dispuneau referitor la calitatea de notar că aceasta încetează în cazul condamnării definitive pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei. Prin aplicarea acestor dispoziții, urma să se efectueze o analiză a gravității faptei, în condițiile Regulamentului de aplicare a

Legii nr. 36/1995

și, în funcție de această analiză, se dispunea încetarea calității de notar.

Articolul 23

alin. (2) din Legea nr. 36/1995 , în forma existentă la momentul săvârșirii faptelor, prevedea că "încetarea calității de notar se constată sau se dispune, după caz, de ministrul justiției", cu precizarea că, în conformitate cu Regulamentul de aplicare a

Legii nr. 36/1995 , aprecierea gravității faptei și a sancțiunii se făcea de către organele de conducere ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici. Ulterior, prin modificarea adusă

art. 23 din Legea nr. 36/1995 , prin

Legea nr. 77/2012

și

Legea nr. 255/2013 , a fost instituită prevederea cuprinsă în actuala formă a art. 40, alin. (1) lit. f), care prevede că încetează calitatea de notar public "când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârșirea unor infracțiuni de serviciu sau în legătura cu serviciul ori pentru săvârșirea cu intenție a unei alte infracțiuni". În mod corespunzător a fost modificat și alin. (2) al art. 23, care a devenit alin. (4) din art. 40, care dispune că Ministrul Justiției poate dispune, în acest caz, încetarea calității de notar public din oficiu. Prin Decizia penală nr. 171/A din 13 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 294/42/2013, autoarea excepției de neconstituționalitate a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (intenția indirectă) și fals intelectual (intenția directă), hotărâre judecătorească ce a stat la baza emiterii Ordinului Ministrului Justiției nr. 1.897/C din 11 iunie 2015 prin care s-a dispus încetarea calității de notar public. Actul administrativ prin care s-a dispus sancțiunea civilă a fost emis în temeiul legii în vigoare la momentul emiterii, respectiv

art. 40 din Legea nr. 36/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, atât sub aspect procedural, cât și material.

27. La o primă analiză s-ar putea desprinde concluzia potrivit căreia problema supusă controlului vizează modul de interpretare și aplicare a legii, atribut care, prin excelență, ține de resortul instanțelor de drept comun, întrucât existența ori inexistența unui caz de încetare a calității de notar public se întemeiază, de la data apariției

Legii nr. 36/1995 , pe criterii care pot fi cu ușurință identificate de autoritățile competente. Cu toate acestea, ținând seama de faptul că principiul neretroactivității legii civile este indisolubil legat de procesul de interpretare și de aplicare a legii, se poate constata că dispoziția legală criticată a suferit mai multe modificări susceptibile a genera, din perspectiva conflictului de legi în timp, neajunsuri care sunt de natură a afecta principiul constituțional al aplicării pentru viitor a legii civile. Astfel, conținutul normativ al dispozițiilor legale a variat de la "săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei" la "săvârșirea unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârșirea cu intenție a unei alte infracțiuni", diferența de nuanță și intensitate dintre cele două forme ale condiției fiind evidentă. Fără îndoială că, de la data apariției lor, conținutul inițial, respectiv cel modificat al dispozițiilor

Legii nr. 36/1995

referitoare la încetarea calității de notar public se aplică tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul fiecărei norme. Altfel spus, împrejurarea că unui notar public care a primit o condamnare, în condițiile legii, pentru o infracțiune săvârșită după intrarea în vigoare a dispozițiilor

art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995 , criticate în prezenta cauză, îi încetează calitatea profesională în condițiile prevăzute de noua reglementare nu este de natură a-i afecta vreun drept fundamental, întrucât el este obligat să se supună regulilor noi instituite, reguli care de altfel îi erau deplin cunoscute la data săvârșirii faptei. Alta este situația în care notarul public este sancționat penal pentru o faptă comisă anterior apariției normei criticate. Deși legea nouă poate dispune cu privire la consecințe și efecte nerealizate susceptibile de executare continuă/ succesivă, ea nu va putea reglementa cu privire la fapte care, înainte de intrarea ei în vigoare, au dat naștere sau, după caz, au modificat sau au stins o situație juridică, ori cu privire la efecte pe care acea situație juridică le-a produs înainte de aceeași dată. Prin urmare, abaterea de la norma penală săvârșită în perioada de aplicabilitate temporală a dispozițiilor

art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995 , deci anterior modificării normei care devine art. 40, reprezintă, din perspectiva conflictului de legi civile în timp, facta praeterita, realizată înainte de intrarea în vigoare a legii noi și pentru care, dacă i s-ar aplica legea ulterioară, ar însemna ca acesteia din urmă să i se atribuie efect retroactiv. De aceea, dacă legea creează o situație juridică nouă, ea nu ar putea să prevadă că noua situație s-a născut din fapte anterioare intrării sale în vigoare.

28. Așa fiind, Curtea reține că dispunerea încetării calității de notar public se realizează prin emiterea unui act administrativ, respectiv ordinul ministrului justiției, în urma desfășurării unor activități de control a autorităților competente prin care se stabilește existența unei cauze de încetare a profesiei prevăzute de lege. Activitățile menționate, privitoare la calificarea unei situații de fapt sau de drept ca fiind cauză de încetare a calității de notar public, presupun atât aplicarea normelor de drept substanțial, cât și a normelor de procedură din

Legea nr. 36/1995 . Dispozițiile legale referitoare la cazul de încetare a calității de notar public atât în forma în vigoare la data săvârșirii faptelor penale [ art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995 ], cât și în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ [ art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995 ] cuprind, așa cum s-a arătat în prealabil, reguli specifice statutului profesiei, deci norme de drept substanțial, astfel că raportul juridic de drept civil este și rămâne guvernat de legea în vigoare la data nașterii sale, potrivit principiului tempus regit actum, respectiv data săvârșirii infracțiunii pentru care notarul public este condamnat penal, iar nu de o lege ulterioară, străină acestuia. În schimb, dispozițiile legale referitoare la autoritatea competentă să dispună sau să constate încetarea calității de notar atât în forma în vigoare la data săvârșirii faptelor penale [ art. 23 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 ], cât și în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ [ art. 40 alin. (4) din Legea nr. 36/1995 ] constituie norme de procedură care, prin natura lor juridică, sunt de imediată aplicare tuturor procedurilor aflate în desfășurare la momentul intrării lor în vigoare, dacă legea nouă nu prevede ultraactivitatea legii vechi. Astfel, Curtea reține că textele de lege criticate sunt în acord cu principiul neretroactivității legii civile, norma de drept substanțial a

art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995

fiind aplicabilă exclusiv raporturilor juridice născute ulterior intrării în vigoare a acesteia, în vreme ce norma de drept procedural a

art. 40 alin. (4) din Legea nr. 36/1995

se aplică pentru viitor în toate procedurile pendinte din fața autorităților competente. Rezultă așadar că, sub aspect material, temeiul juridic al încetării calității de notar public îl va constitui întotdeauna reglementarea legală în vigoare la data nașterii raportului juridic, respectiv data săvârșirii faptei penale, schimbarea ulterioară a condițiilor legale sau a cauzelor privind încetarea calității de notar public neavând nicio influență/înrâurire asupra acestuia, în vreme ce procedura urmată de organele competente să constate cazurile de încetare a calității de notar va fi cea reglementată prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului/emiterii ordinului ministrului justiției prin care se dispune încetarea calității de notar public. Prin urmare, revine instanței judecătorești în fața căreia a fost dedus controlului actul administrativ prin care s-a dispus încetarea calității de notar public să verifice temeinicia și legalitatea acestuia prin raportare la legea civilă aplicabilă sub aspect material și procedural.

29. În concluzie, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 40 alin. (1) lit. f) și alin. (4) din Legea nr. 36/1995

raportată la art. 15 alin. (2) din Constituție este neîntemeiată, dispozițiile criticate având o incidență limitată la câmpul lor temporal de acțiune, cu respectarea principiului neretroactivității legii civile.

30. Curtea, în jurisprudența sa, a statuat că "alegerea liberă a profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă nu poate fi interpretată în sensul că orice persoană, oricând poate opta pentru exercitarea unei profesii ori a unei meserii sau pentru alegerea oricărui loc de muncă fără a avea pregătirea și calificarea corespunzătoare ori fără a face dovada că a obținut avizul, autorizația sau atestatul, în cazul în care pentru exercitarea unei profesii sau meserii se cere, pe lângă absolvirea studiilor ori calificarea necesară, și acest lucru" (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 545 din 7 decembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 25 ianuarie 2005).

31. Faptul că exercitarea profesiei de notar public este condiționată de satisfacerea anumitor cerințe nu poate fi privit ca o îngrădire a dreptului la muncă sau a alegerii libere a profesiei. Deși activitatea notarială este o profesie liberală și independentă, exercitarea sa trebuie să se desfășoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, sub control judecătoresc sau administrativ al organelor competente, reguli a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, de natură a asigura calitatea actelor notariale, probitatea profesională a notarilor și garanția ocrotirii drepturilor și intereselor persoanelor fizice și juridice care apelează la serviciul public prestat de aceștia (ad similis, este

Decizia nr. 806 din 9 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2007).

32. Cu privire la instituția încetării calității de notar public în cazul unei condamnări penale, Curtea observă că valoarea socială protejată este integritatea/probitatea persoanei care deține această calitate și prestează un serviciu public, exercitând autoritatea publică cu care a fost învestită de stat. Constatarea ilicitului penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă înlătură prezumția de nevinovăție a persoanei acuzate și o plasează prin ea însăși în afara cadrului legal de exercitare a funcției. De aceea, condamnarea în sine este cea care determină pierderea integrității/probității, element fundamental al exercitării autorității publice fără de care persoana care ocupă respectiva funcție publică nu mai are legitimitatea de a-și continua activitatea. Condamnarea este cea care determină schimbarea situației juridice a persoanei care exercită autoritatea publică și o descalifică pe aceasta din punct de vedere legal și moral pentru ocuparea funcției în care a fost învestită. Prezumția de nevinovăție, de bună-credință și de loialitate a acesteia au fost desființate ca efect al hotărârii definitive de condamnare, astfel încât, indiferent de modul de executare al pedepsei, unei astfel de persoane nu i se mai poate încredința de către stat exercițiul autorității publice, întrucât, prin condamnarea penală, persoana pierde legitimitatea și încetează de a mai fi în acord cu interesele generale pe care este obligată să le protejeze, potrivit legii (a se vedea în acest sens

Decizia Curții Constituționale nr. 582 din 20 iulie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 21 septembrie 2016). Așa fiind, sub aspectul dreptului constituțional la muncă și la alegerea liberă a profesiei, Curtea reține că, prin reglementarea acestui caz de încetare a calității de notar public, legiuitorul a determinat conținutul dreptului fundamental, stabilind o limită întemeiată pe rațiuni obiective și deplin justificate, care are în vedere importanța serviciului public prestat, interesul general al societății și garantarea încrederii cetățenilor în persoanele învestite cu autoritate publică.

33. În lumina acestor considerente, Curtea constată că persoanele vizate de dispozițiile

art. 40 alin. (1) lit. f) și alin. (4) din Legea nr. 36/1995 , cărora le-a fost aplicată o sancțiune penală pentru săvârșirea unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârșirea cu intenție a unei alte infracțiuni se află într-o situație obiectiv distinctă de aceea în care se află persoanele care au vocația de a accede la funcția publică de notar, împrejurare ce justifică un tratament juridic deosebit. Conduita ilicită cu consecințe grave sub aspectul răspunderii penale, manifestată în calitatea de notar public, reprezintă elementul obiectiv de diferențiere în cadrul aceleiași categorii de persoane cu vocație generală la ocuparea funcției publice și constituie totodată un motiv justificat și suficient pentru legiuitor de a institui interdicția ocupării unei atare funcții. Cu alte cuvinte, condamnarea definitivă pentru săvârșirea unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârșirea cu intenție a unei alte infracțiuni constituie, în temeiul

art. 40 alin. (1) lit. f) și alin. (4) din Legea nr. 36/1995 , un motiv de excludere din profesie, și, ulterior, se convertește în antecedent penal care împiedică redobândirea calității de notar, operând interdicția reglementată de art. 22 lit. d) din aceeași lege. Aceste împrejurări nu sunt de natură a aduce atingere dreptului la muncă și la alegerea liberă a profesiei, care este întotdeauna condiționat de respectarea exigențelor legale inerente profesiei.

34. Întrucât din argumentele expuse nu rezultă o restrângere a dreptului fundamental prevăzut de art. 41 din Constituție, Curtea nu poate reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 53 din Constituție.

35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Monica Tudorancea în Dosarul nr. 932/42/2015 al Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 40 alin. (1) lit. f) și alin. (4) din

Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 noiembrie 2016.