Decizia nr. 750/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (1) și (4) și art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Adrian Nedelcu în Dosarul nr. 32.701/303/2015 al Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 362D/2016.

2. La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca nefondată. În acest sens, arată că recunoașterea învinuirii trebuie realizată personal de către inculpat, având în vedere consecințele acestei opțiuni, totodată fiind necesar ca judecătorul să aprecieze, în mod nemijlocit, dacă inculpatul este în deplină cunoștință de cauză în ceea ce privește opțiunea sa, dacă este exprimată în mod liber și fără presiuni. Reține că necesitatea prezenței inculpatului se deduce din normele procesual penale criticate care prevăd că, după luarea consimțământului inculpatului, se procedează la ascultarea sa. Arată că, dat fiind rațiunea acestei proceduri, respectiv soluționarea cu celeritate și într-un termen rezonabil a cauzei, recunoașterea învinuirii la sfârșitul cercetării judecătorești ar lipsi de eficiență această instituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Sentința penală nr. 91 din 24 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 32.701/303/2015, Judecătoria Sectorului 6 București - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (1) și (4) și art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Adrian Nedelcu într-o cauză penală în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În cauză, cercetarea judecătorească s-a desfășurat în lipsa inculpatului - deși a fost emis mandat de aducere pe numele acestuia -, care a fost reprezentat de avocatul ales.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține, în esență, că dispozițiile art. 374 alin. (4) și art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, întrucât instituie o discriminare, fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă a diferenței de tratament, între persoanele care se prezintă în fața instanței și recunosc faptele reținute în sarcina lor și persoanele care nu se prezintă la judecată. Apreciază că recunoașterea faptelor reținute în sarcina inculpatului ar trebui să se poată face și în ipoteza în care inculpatul nu se prezintă la instanța de judecată, în baza dosarului de urmărire penală, sau recunoașterea faptelor ar putea fi făcută de reprezentantul inculpatului. Totodată, susține că sintagma "la primul termen" din cuprinsul dispozițiilor art. 374 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituțională, deoarece limitează termenul până la care se poate face recunoașterea faptelor. Consideră că sintagma corectă este "până la terminarea cercetării judecătorești în fața instanței de fond".

6. Judecătoria Sectorului 6 București - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât inculpatul nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci invocă o lacună legislativă. Or, legiferarea nu intră în competența Curții Constituționale.

7. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

8. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că, în materie penală, judecarea cauzelor se poate desfășura într-o procedură accelerată - prin scurtarea etapei cercetării judecătorești - dacă inculpatul recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu și solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți. Arată că reglementarea acestei proceduri are la bază prevederile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. Faptul că normele procesual penale criticate impun prezența inculpatului în fața instanței în vederea recunoașterii învinuirii și a exprimării acordului pentru desfășurarea judecății în procedura accelerată nu constituie o încălcare a principiului egalității cetățenilor în fața legii. Prezența personală a inculpatului în ședință este necesară pentru ca instanța să se asigure că recunoașterea învinuirii are loc în cunoștință de cauză, este liberă, reală și sinceră. De asemenea, prezența inculpatului face posibilă ascultarea sa de către instanță, condiție indispensabilă de procedură în vederea pronunțării asupra cererii de judecare în forma simplificată. De altfel, exprimarea personală a intenției inculpatului de a fi judecat exclusiv pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți constituie o garanție a dreptului la un proces echitabil și a prezumției de nevinovăție, principii consacrate la nivel constituțional. Totodată, reține că alegerea ca termen-limită pentru recunoașterea învinuirii a primului termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită nu este întâmplătoare, ci se explică prin rațiunea procedurii de judecată accelerată. Astfel, în urma recunoașterii învinuirii și a exprimării de către inculpat a acordului de a fi judecat exclusiv pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, în această procedură nu se mai administrează alte probe. Ca atare, se scurtează etapa cercetării judecătorești și, implicit, durata întregului proces penal. Or, dacă legiuitorul ar fi stabilit că recunoașterea învinuirii poate avea loc cel mai târziu la terminarea cercetării judecătorești, scopul procedurii nu ar mai fi fost atins, căci până la acest moment se vor fi administrat toate probele încuviințate de instanță, iar o recunoaștere a învinuirii în aceste condiții nu ar mai fi avut efect în privința duratei procedurii de judecată.

9. Avocatul Poporului face precizarea că a transmis punctul său de vedere, în sensul că prevederile criticate din Codul de procedură penală sunt constituționale, acesta fiind reținut în

deciziile Curții Constituționale nr. 107 din 25 februarie 2016

și nr. 726 din 29 octombrie 2015. Arată că își menține punctul de vedere anterior exprimat.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 374 alin. (1) și (4) și art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curții, alin. (4) al art. 374 din Codul de procedură penală a fost modificat prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal,

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Având în vedere însă că soluționarea cauzei s-a făcut prin Sentința penală nr. 91 din 24 februarie 2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București - Secția penală în Dosarul nr. 32.701/303/2015 - care este și actul de sesizare a Curții Constituționale -, producând efecte norma de procedură prevăzută de textul art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală în redactarea cu care a fost sesizată Curtea, aceasta din urmă se va pronunța asupra dispozițiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016 . Textele de lege criticate au următorul conținut:

- Art. 374 alin. (1) și (4): "(1) La primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită și cauza se află în stare de judecată, președintele dispune ca grefierul să dea citire actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată ori, după caz, a celui prin care s-a dispus începerea judecății sau să facă o prezentare succintă a acestuia. [...] (4) În cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10).";

- Art. 375 alin. (1): "(1) Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanța procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului și ale celorlalte părți, se pronunță asupra cererii."

13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 cu privire la egalitatea în drepturi a cetățenilor și art. 24 alin. (2) relativ la dreptul la apărare. Totodată, invocă Declarația Universală a Drepturilor Omului, fără a preciza vreun articol din cuprinsul acesteia pretins încălcat.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit art. 374 alin. (1) din Codul de procedură penală, la primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită și cauza se află în stare de judecată, președintele dispune ca grefierul să dea citire actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată (rechizitoriul) ori, după caz, a celui prin care s-a dispus începerea judecății [încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală ori decizia de începere a judecății pronunțate conform art. 341 alin. (10) lit. b) din Codul de procedură penală] sau să facă o prezentare succintă a acestuia, limitându-se în acest fel la faptă, încadrarea sa juridică și identitatea inculpatului. În aceste condiții, Curtea observă că citirea actului de sesizare reprezintă punctul inițial al etapei preliminare cercetării judecătorești, aceea a aducerii la cunoștință a învinuirii, lămuririlor și formulării cererilor prealabile. Prin citirea actului de sesizare, acuzarea devine publică, fiind stabilite totodată și limitele judecății. În același timp, la acest moment se poate aprecia că dosarul se află în stare de judecată. De asemenea, la acest moment președintele explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce, îl înștiințează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, precum și cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaților, persoanei vătămate, celorlalte părți, martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotește că este necesar, această obligație a președintelui fiind, în fapt, o garanție a dreptului la apărare al inculpatului.

15. Potrivit art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, în cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Astfel, Curtea observă că inculpatul își poate manifesta voința de a fi judecat în procedura simplificată la primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită și cauza se află în stare de judecată, după citirea actului de sesizare, la acest moment fiind depășită faza camerei preliminare în care s-a stabilit deja că instanța este competentă să judece cauza și este legal sesizată; de asemenea, nu se mai pot invoca neregularități cu privire la administrarea probelor și efectuarea actelor de către organele de urmărire penală, fiind reținute probele care au trecut testul loialității și care stau la baza acuzării. Curtea observă că citirea actului de sesizare și aducerea la cunoștință a învinuirii inculpatului, a drepturilor acestuia sunt plasate astfel în etapa preliminară începerii cercetării judecătorești - citirea actului de sesizare nu mai reprezintă actul prin care se marchează începerea cercetării judecătorești -, când părților, așadar și inculpatului, și persoanei vătămate le sunt aduse la cunoștință limitele judecății și drepturile lor procesuale. Curtea reține că, în acest mod, inculpatul va pleda pentru vinovăție după ce i s-a adus la cunoștință în concret acuzația, momentul alegerii de către inculpat a procedurii în care dorește să fie judecat plasându-se însă înainte de începerea cercetării judecătorești.

16. În context, Curtea reține că, potrivit Codului de procedură penală din 1968, citirea actului de sesizare marca momentul începerii cercetării judecătorești (art. 322), iar manifestarea de voință a inculpatului, în sensul de a se prevala de dispozițiile privind procedura simplificată de judecată, avea loc "până la începerea cercetării judecătorești" (art. 320^1 alin. 1), așadar anterior citirii actului de sesizare și al aducerii la cunoștință a învinuirii, aspect de natură a aduce atingere dreptului la apărare și la un proces echitabil al inculpatului.

17. Așadar, în pofida susținerilor autorului excepției, Curtea constată că, față de conținutul normelor procesual penale în vigoare, inculpatul care recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa și solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți decide în deplină cunoștință de cauză asupra opțiunii pe care o are de făcut, deoarece cu prilejul citirii actului de sesizare acestuia i se aduce la cunoștință învinuirea, ulterior aducându-i-se lămuriri, astfel cum am arătat, de către președintele instanței în ce constă învinuirea ce i se aduce, fiind informat totodată cu privire la drepturile sale procesuale. Prin urmare, Curtea constată că inculpatul poate să decidă până la începerea cercetării judecătorești, în cunoștință de cauză, dacă dorește sau nu să opteze pentru judecarea cauzei sale potrivit procedurii simplificate, drepturile fundamentale la apărare și la un proces echitabil ale acestuia fiind pe deplin respectate.

18. De altfel, Curtea reține că judecarea cauzelor potrivit procedurii simplificate se subsumează exigențelor privind celeritatea și stabilirea adevărului în cauzele penale, iar momentul până la care se poate solicita procedura simplificată nu poate fi decât cel anterior începerii cercetării judecătorești, pentru că numai astfel se poate da expresie dreptului la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Totodată, este recunoscut, de principiu, că impunerea prin lege a unor exigențe, cum ar fi instituirea unor termene sau condiții procesuale pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, are o indiscutabilă justificare prin prisma finalității urmărite, constând în restrângerea posibilităților de exercitare abuzivă a respectivului drept. Prin intermediul lor se asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât și a drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți titulari, cărora statul este ținut, în egală măsură, să le acorde ocrotire. Având dezlegarea constituțională să procedeze ca atare, legiuitorul trebuie să fie preocupat ca exigențele astfel instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu antreneze o restrângere excesivă a exercițiului vreunui drept, de natură să pună sub semnul întrebării însăși existența acestuia (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011). Așa fiind, Curtea reține că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, Parlamentul are competența exclusivă de a reglementa prin lege organică infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora. În virtutea acestei prevederi constituționale, legiuitorul este liber să aprecieze, pe lângă pericolul social în funcție de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, și condițiile răspunderii juridice pentru această faptă.

19. Cât privește dispozițiile art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală, acestea prevăd că, dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanța procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului și ale celorlalte părți, se pronunță asupra cererii. Așadar, Curtea observă că solicitarea inculpatului de a fi judecat în procedura simplificată trebuie să se facă personal, normele procesual penale stabilind că "președintele pune în vedere inculpatului" că poate solicita ca judecata să aibă loc în procedura simplificată [art. 374 alin. (4)], iar "dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanța procedează la ascultarea acestuia" [art. 375 alin. (1)]. Ascultarea inculpatului de către instanță devine astfel o condiție procesuală, prin urmare procedura simplificată nu se poate stabili în lipsa inculpatului, "prin înscris autentic", astfel cum prevedea art. 320^1 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968.

20. Curtea constată că reglementarea condiției ascultării de către instanță a inculpatului constituie o aplicare a principiului constituțional al înfăptuirii justiției de către instanțele judecătorești, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală, neputând fi admis ca judecătorului cauzei să nu i se dea posibilitatea de a-l asculta, în mod nemijlocit, pe inculpat, anterior pronunțării cu privire la cererea de recunoaștere a vinovăției, în scopul formării convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului. Posibilitatea judecătorului de a asculta, în mod nemijlocit, inculpatul, potrivit art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală, constituie totodată o garanție a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și o garantare a aplicării prezumției de nevinovăție, deoarece judecătorul cauzei are obligația de a se asigura că persoana respectivă a recunoscut, liber și sincer, că este autorul faptelor și de a verifica ulterior realitatea acestora.

21. Cu privire la critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 din Constituție, în jurisprudența sa constantă Curtea a reținut că principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice ( Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor ( Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002,

Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, și

Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015). Curtea reține că în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, deși instanța a depus toate diligențele pentru a asigura prezența inculpatului - autor al excepției în faza judecății, dispunând citarea cu mandat de aducere, acesta nu s-a prezentat, cercetarea judecătorească a început în lipsă, iar inculpatul - autor al excepției nu s-a mai putut prevala de dispozițiile procedurii simplificate. Or, Curtea reține că inculpatul care lipsește în mod nejustificat de la judecată nu se află în aceeași situație cu cel care este prezent în instanță, recunoaște integral învinuirea, motiv pentru care instanța - care are obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei și cu privire la persoana inculpatului - în primul caz va soluționa cauza potrivit dreptului comun, cadru procesual în care poate lămuri toate împrejurările, iar în cel de-al doilea va judeca potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege. Tratamentul juridic diferențiat instituit prin dispozițiile de lege criticate este, prin urmare, justificat și nu se poate vorbi de existența unei discriminări, cu atât mai mult cu cât reducerea limitelor speciale de pedeapsă nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie un beneficiu acordat de legiuitor în anumite condiții, potrivit politicii sale penale.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Adrian Nedelcu în Dosarul nr. 32.701/303/2015 al Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția penală și constată că dispozițiile art. 374 alin. (1) și (4) și art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 decembrie 2016.