Regulamentul din 7 februarie 2017
de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice - A.N.R.S.C.
prezumat în vigoare
ORDINUL nr. 22 din 7 februarie 2017 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 9 februarie 2017.
Aprobat de
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, denumită în continuare A.N.R.S.C., aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, se organizează și funcționează ca instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, în temeiul prevederilor
Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
A.N.R.S.C. are sediul în municipiul București, strada Stavropoleos nr. 6, sector 3.
Articolul 2
A.N.R.S.C. are ca obiect principal reglementarea, monitorizarea și controlul la nivel central al activităților din domeniul serviciilor comunitare de utilități publice aflate în sfera sa de reglementare, potrivit legii.
A.N.R.S.C. are competențele și atribuțiile prevăzute de
Legea nr. 51/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare și de legislația specifică fiecărui serviciu comunitar de utilitate publică.
Articolul 3
A.N.R.S.C. își exercită prerogativele de autoritate publică, în condiții de echidistanță și echilibru, atât față de utilizatori și operatori, cât și față de autoritățile administrației publice locale.
Capitolul II Conducerea A.N.R.S.C.
Secțiunea 1 Președintele A.N.R.S.C.
Articolul 4
A.N.R.S.C. este condusă de un președinte secondat de un vicepreședinte.
Președintele este numit și revocat în/din funcție prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, pentru un mandat de 5 ani.
Președintele asigură îndeplinirea atribuțiilor și competențelor care revin A.N.R.S.C., potrivit prevederilor
Legii nr. 51/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, ale legislației secundare specifică serviciilor comunitare de utilități publice, precum și ale prezentului regulament.
Președintele, în exercitarea atribuțiilor sale, emite ordine, decizii și avize. Prin ordin al președintelui A.N.R.S.C. pot fi delegate atribuții, în condițiile legii.
Articolul 5
Președintele reprezintă A.N.R.S.C. în relațiile cu terții, persoane fizice și juridice din țară și din străinătate, precum și în justiție.
Articolul 6
Președintele îndeplinește următoarele atribuții principale:
a)
organizează, conduce și controlează activitatea structurilor A.N.R.S.C.;
b)
exercită calitatea de ordonator de credite;
c)
comunică ministrului dezvoltării regionale și administrației publice raportul anual cu privire la starea serviciilor comunitare de utilități publice din sfera de reglementare a A.N.R.S.C. și la activitatea proprie a A.N.R.S.C., în vederea prezentării acestuia Guvernului;
d)
asigură colaborarea cu ministerele, autoritățile administrației publice centrale și locale, organizațiile și instituțiile similare din străinătate, furnizorii/prestatorii de servicii comunitare de utilități publice și reprezentanții utilizatorilor de servicii comunitare de utilități publice și alți operatori economici, pentru îndeplinirea atribuțiilor ce revin A.N.R.S.C., potrivit legii;
e)
coordonează procesul de elaborare a reglementărilor specifice serviciilor comunitare de utilități publice aflate în sfera de reglementare a A.N.R.S.C.;
f)
avizează proiectele de acte normative elaborate de alte autorități ale administrației publice centrale, cu impact asupra domeniului de activitate a A.N.R.S.C.;
g)
aprobă angajarea personalului A.N.R.S.C., asigură încheierea contractului colectiv de muncă, precum și încheierea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă ale salariaților, în condițiile legii, aprobă statul de funcții și normativele proprii de personal și de cheltuieli;
h)
stabilește obiectivele de performanță ale personalului A.N.R.S.C., precum și criteriile de evaluare a realizării acestora.
Secțiunea 2 Vicepreședintele A.N.R.S.C.
Articolul 7
Vicepreședintele este numit și revocat în/din funcție prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, pentru un mandat de 5 ani.
Articolul 8
În cazul în care președintele se află în imposibilitate de a-și exercita funcția, calitatea de ordonator de credite, precum și celelalte atribuții se exercită, în numele președintelui A.N.R.S.C., de către vicepreședintele A.N.R.S.C.
Articolul 9
Vicepreședintele are următoarele atribuții principale:
a)
coordonează, controlează și răspunde de activitatea instituției, în limita dispozițiilor specifice primite de la președinte;
b)
îndeplinește orice alte sarcini și dispoziții primite de la președintele A.N.R.S.C., în condițiile legii.
Capitolul III Consiliul Consultativ al A.N.R.S.C.
Articolul 10
A.N.R.S.C. este asistată de un consiliu consultativ ale cărui lucrări le coordonează.
Componența, modul de lucru și remunerația membrilor Consiliului Consultativ se stabilesc prin ordin al președintelui A.N.R.S.C., cu avizul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice.
Capitolul IV Organizarea și funcționarea A.N.R.S.C.
Secțiunea 1 Organizarea A.N.R.S.C.
Articolul 11
Structura organizatorică, statul de funcții și normativele proprii de personal ale A.N.R.S.C. sunt prevăzute în
anexele nr. 1-3 . Modificarea statului de funcții și a normativelor proprii de personal se fac prin ordin al președintelui A.N.R.S.C..
Numărul maxim de posturi în aparatul central al A.N.R.S.C. și în agențiile teritoriale este de 175, exclusiv președintele, vicepreședintele și personalul aferent Cabinetului președintelui, din care 133 de posturi pentru aparatul central și 42 de posturi pentru agențiile teritoriale. Repartizarea numărului de posturi pe compartimente se face prin ordin al președintelui A.N.R.S.C., pe baza normativelor proprii de personal.
În structura A.N.R.S.C. se organizează și funcționează 7 agenții teritoriale, fără personalitate juridică, conform zonelor de dezvoltare regională. Sediile agențiilor teritoriale ale A.N.R.S.C. sunt prevăzute în
anexa nr. 4 . Modificarea locației sediilor agențiilor teritoriale se face prin ordin al președintelui A.N.R.S.C..
În cadrul structurii organizatorice, prin ordin al președintelui A.N.R.S.C., funcție de nevoile instituționale și structura proprie de personal, pot fi constituite servicii, birouri și compartimente în aparatul central, iar în cadrul agențiilor teritoriale, birouri și/sau compartimente județene.
Secțiunea 2 Atribuțiile generale ale compartimentelor de specialitate din cadrul A.N.R.S.C.
Articolul 12
Compartimentele de specialitate din cadrul A.N.R.S.C. asigură îndeplinirea atribuțiilor ce le revin în următoarele domenii de activitate:
a)
Biroul audit intern efectuează, în conformitate cu
privind auditul public intern, republicată, cu modificările ulterioare, misiuni de audit asupra tuturor activităților desfășurate de A.N.R.S.C., pentru a evalua dacă sistemele de management și de control sunt transparente și sunt conforme cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficiență și eficacitate;
b)
Direcția financiar, contabilitate, administrativ asigură organizarea, conducerea, coordonarea, efectuarea activităților financiare, contabile și administrative ale A.N.R.S.C., în condițiile legii; asigură urmărirea și executarea silită a creanțelor autorității; organizează și asigură exercitarea controlului financiar preventiv privind execuția bugetului A.N.R.S.C.; organizează procedurile de achiziții publice pentru bunuri, servicii, lucrări conform legislației privind achizițiile publice; organizează arhiva A.N.R.S.C.; asigură informațiile necesare ordonatorului de credite cu privire la execuția bugetului de venituri și cheltuieli și a modului de administrare a elementelor de activ și de pasiv ale autorității;
c)
Direcția Juridică reprezintă și apără interesele instituției în fața instanțelor judecătorești, participă la elaborarea/avizarea din punct de vedere al legalității a proiectelor de acte normative inițiate sau avizate de A.N.R.S.C. și avizează pentru legalitate actele de autoritate și de gestiune emise la nivelul instituției;
d)
Serviciul relații internaționale, comunicare și relații cu publicul gestionează relațiile dezvoltate de către instituție și asigură vizibilitatea acesteia, la nivel național și internațional, prin intermediul mijloacelor specifice, în condițiile legii;
e)
Direcția dezvoltare instituțională, resurse umane și IT exercită atribuțiile de recrutare, dezvoltare și gestionare a resurselor umane, managementul documentelor și drepturilor de personal, inclusiv politica de securitate și sănătate în muncă; asigură implementarea și urmărirea sistemului de control intern managerial și aplicarea cadrului legislativ anticorupție; gestionează sistemul informatic intern.
f)
Direcția generală reglementări, autorizări elaborează reglementări tehnice și comerciale pentru serviciile comunitare de utilități publice, elaborează contractele-cadru de delegare a gestiunii serviciilor de utilități publice din competența de reglementare a A.N.R.S.C.; elaborează documentații standard pentru procedurile de atribuire a contractelor de delegare; propune eliberarea de licențe pentru serviciile comunitare de utilități publice, precum și eliberarea de atestate pentru instalatorii și operatorii economici care proiectează sau execută obiective/sisteme publice de transport și de distribuție în sectorul apei;
g)
Direcția prețuri, tarife, ajutor de stat elaborează norme metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a prețurilor și tarifelor pentru serviciile comunitare de utilități publice, din competența de reglementare a A.N.R.S.C.; elaborează procedura de emitere a avizelor pentru atribuirea directă a contractelor de delegare cu privire la respectarea prevederilor specifice din domeniul concurenței și al ajutorului de stat; propune spre avizare/aprobare prețurile și tarifele conform competențelor conferite de lege, precum și eliberarea avizelor pentru atribuirea directă a contractelor de delegare;
h)
Direcția generală monitorizare și control analizează și evaluează starea serviciilor comunitare de utilități publice la nivel național; controlează modul de implementare și de respectare a legislației și a reglementărilor din domeniul serviciilor comunitare de utilități publice de către furnizorii/prestatorii și autoritățile administrației publice locale, potrivit competențelor conferite prin lege A.N.R.S.C.; organizează și conduce activitățile de monitorizare și control la nivel regional, prin agențiile teritoriale din subordine; inițiază și organizează programe de instruire și pregătire profesională în domeniile de activitate ale A.N.R.S.C..
Secțiunea 3 Resurse umane
Articolul 13
Angajarea, promovarea, precum și modificarea, suspendarea sau încetarea raporturilor de muncă ale salariaților din aparatul propriu al A.N.R.S.C. se fac în conformitate cu prevederile legale în vigoare, prevederile prezentului regulament și ale contractului colectiv de muncă și se aprobă prin decizie a președintelui.
Criteriile și modul de evaluare a performanțelor profesionale anuale ale personalului contractual din cadrul A.N.R.S.C., precum și Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursurilor sau examenelor de ocupare a posturilor vacante sau temporar vacante și a examenelor de promovare și avansare a personalului contractual din structura A.N.R.S.C. se aprobă prin ordin al președintelui A.N.R.S.C., în condițiile legii.
Secțiunea 4 Regimul și principiile salarizării personalului A.N.R.S.C., a președintelui și a vicepreședintelui, a drepturilor bănești și celorlalte drepturi de personal
Articolul 14
Salarizarea personalului A.N.R.S.C., a președintelui și a vicepreședintelui, se stabilește în conformitate cu prevederile
Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, ale prezentului regulament și ale contractului colectiv de muncă negociat și încheiat la nivelul A.N.R.S.C., în condițiile legii.
Drepturile bănești, celelalte drepturi de personal, drepturile pe perioada delegării și detașării în altă localitate în interesul serviciului, cuvenite personalului A.N.R.S.C., președintelui și vicepreședintelui, precum și nivelul acestora se stabilesc în Contractul colectiv de muncă al A.N.R.S.C, negociat și înregistrat conform prevederilor legale.
Plata acestor drepturi se realizează cu încadrarea în resursele financiare alocate prin bugetul anual de venituri și cheltuieli aprobat.
La stabilirea acestor drepturi se iau în considerare următoarele elemente:
a)
stabilirea unui sistem propriu de salarizare pentru întreg personalul A.N.R.S.C.;
b)
limitarea salariului de bază lunar brut la nivelul maxim al salariului de bază lunar brut al personalului din cadrul aparatului de lucru al Guvernului;
c)
complexitatea și responsabilitatea activității ce decurge din exercitarea atribuțiilor conferite de lege.
Sistemul de salarizare a personalului A.N.R.S.C. are în vedere respectarea următoarelor principii:
a)
supremația legii, în sensul că salarizarea în cadrul A.N.R.S.C. se realizează prin prezentul regulament și prin contractul colectiv de muncă, așa cum rezultă din
Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare;
b)
crearea unei ierarhizări în cadrul sistemului de salarizare pe funcții de conducere și funcții de execuție, studii și în cadrul acestora pe fiecare funcție/grad/treaptă și gradație;
c)
echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și salarizare în concordanță cu importanța activităților prestate și cu răspunderea impusă;
d)
recompensarea performanțelor și a contribuției;
e)
sustenabilitate financiară, prin asigurarea de majorări salariale în raport cu prevederile contractului colectiv de muncă.
Articolul 15
Pentru activitatea prestată în cadrul A.N.R.S.C., în condițiile prezentului regulament, ale contractului colectiv de muncă și contractelor individuale de muncă, personalul A.N.R.S.C., președintele și vicepreședintele au dreptul la un salariu în bani sau în bani și în natură, după caz. Sistemul de salarizare cuprinde veniturile din salarii, sporuri și premii și venituri asimilate salariilor, acordate cu respectarea prevederilor
Codului fiscal .
Pentru activitatea desfășurată în cadrul A.N.R.S.C., președintele va beneficia de o remunerație lunară egală cu valoarea maximă a salariului de bază lunar brut pentru funcția de director general, la gradația 5, la care se aplică coeficientul 2, iar Vicepreședintele va beneficia de o remunerație lunară egală cu valoarea maximă a salariului de bază lunar brut pentru funcția de director, la gradația 5, la care se aplică coeficientul 1,5.
Nivelul maxim al salariului de bază lunar brut din grila de salarizare nu depășește nivelul maxim al salariului de bază lunar brut pentru personalul din cadrul aparatului de lucru al Guvernului.
Diferențierea salariului de bază lunar brut individual pentru personalul contractual se realizează în funcție de următoarele criterii:
–
cunoștințe și experiență profesională;
–
performanță profesională;
–
capacitate de inovație și de soluționare a problemelor;
–
complexitate, creativitate și diversitatea activităților;
–
judecata și impactul deciziilor;
–
influență, coordonare și supervizare;
–
contacte și comunicare;
–
aptitudini cognitive și comportamentale;
–
incompatibilități și regimuri speciale.
Salariul este confidențial, se negociază cu angajatorul și este prevăzut în contractul individual de muncă. Respectarea condiției de confidențialitate este obligatorie pentru personalul A.N.R.S.C..
Articolul 16
Salariile de bază lunare brute ale personalului contractual se stabilesc prin negociere între salariat și Președintele A.N.R.S.C., avându-se în vedere realizarea unei ierarhii juste, în raport cu natura competențelor, cu activitatea desfășurată și cu importanța acesteia. Salariatul, la cerere, poate fi asistat la negociere de reprezentanții salariaților/sindicatului.
Salariul de bază lunar brut individual se negociază între limitele aferente funcției de încadrare, din grila de salarizare.
Articolul 17
Pe perioada în care se află în delegare în alte localități din țară, personalul A.N.R.S.C., președintele și vicepreședintele au dreptul la indemnizație zilnică de delegare și la decontarea cheltuielilor de cazare și transport, conform contractului colectiv de muncă. Cuantumul indemnizației zilnice de delegare și condițiile de decontare a cheltuielilor de cazare și transport se stabilesc prin contractul colectiv de muncă.
Drepturile bănești aferente deplasărilor în străinătate, la care au dreptul personalul A.N.R.S.C., președintele și vicepreședintele, respectiv indemnizația zilnică în valută, denumită diurnă, și alte cheltuieli neprevăzute se acordă potrivit reglementărilor legale.
Președintele și Vicepreședintele A.N.R.S.C. beneficiază individual, pe durata mandatului, de decontarea cheltuielilor de cazare în municipiul București, în limita unui plafon maxim anual de 30.000 lei, din bugetul de venituri și cheltuieli al autorității. Cheltuielile de cazare includ: chirie, cheltuieli de întreținere, utilități, amortizarea bunurilor din dotarea locuinței închiriate.
Nu se decontează cheltuieli de cazare în situația în care persoanele respective dețin în proprietate exclusivă sau în coproprietate imobile cu destinația de locuință în municipiul București.
Președintele și Vicepreședintele A.N.R.S.C. beneficiază lunar de patru deplasări dus-întors între municipiul București și localitatea în care au domiciliul, cu orice mijloc de transport, ale căror cheltuieli se decontează din bugetul de venituri și cheltuieli al autorității, în condițiile legii.
Secțiunea 5 Finanțarea A.N.R.S.C.
Articolul 18
Activitatea A.N.R.S.C este finanțată integral din venituri proprii obținute din:
a)
tarife percepute pentru acordarea licențelor/autorizațiilor/atestatelor;
b)
tarife percepute pentru menținerea/monitorizarea licențelor/autorizațiilor/atestatelor;
c)
tarifele pentru prestări de servicii acordate la cerere;
d)
orice alte sume încasate în condițiile legii, precum și din contribuțiile în cuantum de 0,12% datorate de:
(i)
furnizorii/prestatorii de servicii comunitare de utilități publice, din veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării/prestării serviciilor/activităților aflate în sfera de reglementare a A.N.R.S.C.;
(ii)
operatorii economici care prestează activități specifice serviciului de alimentare cu apă și de canalizare și care nu exploatează sisteme publice, din veniturile înregistrate ca urmare a furnizării/prestării serviciilor.
Modalitatea de achitare a contribuției prevăzută la
alin. (1) lit. d) , precum și cuantumul acesteia se stabilesc prin ordin al președintelui A.N.R.S.C., conform reglementărilor legale în vigoare.
Nivelul tarifelor prevăzute la
alin. (1) lit. a) ,
b)
și
c) , precum și modul de achitare a acestora se stabilesc prin ordin al președintelui A.N.R.S.C., conform reglementărilor legale în vigoare.
Bugetul anual de venituri și cheltuieli se aprobă de către președintele A.N.R.S.C., cu acordul ordonatorului principal de credite, iar execuția bugetară se realizează conform legislației specifice în vigoare și este supusă procedurilor controlului și auditului intern.
Excedentul anual rezultat din execuția bugetului de venituri și cheltuieli se reportează ca sursă de finanțare în anul următor. Deficitul se acoperă din excedentul realizat în anii precedenți.
A.N.R.S.C. poate beneficia de programe cu finanțare internațională.
Articolul 19
A.N.R.S.C. are un parc auto normat pentru activități specifice de 25 autoturisme. Consumul lunar de carburanți normat pe fiecare autoturism este de 450 litri.
Repartizarea autoturismelor din parcul auto al autorității se va face prin decizie a președintelui A.N.R.S.C..
Capitolul V Dispoziții finale și tranzitorii
Articolul 20
Atribuțiile și sarcinile compartimentelor de specialitate se stabilesc prin ordin al președintelui A.N.R.S.C., în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
Atribuțiile, sarcinile și responsabilitățile posturilor din structura A.N.R.S.C. se stabilesc prin fișele posturilor, aprobate de președinte.
Articolul 21
Încadrarea personalului existent pe posturile prevăzute în noua structură organizatorică se face în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, prin decizie a președintelui A.N.R.S.C., cu respectarea prevederilor legale.
În termenul prevăzut la
alin. (1) , conducerea A.N.R.S.C. are obligația înregistrării contractului colectiv de muncă.
Până la data aplicării contractului colectiv de muncă drepturile salariale actuale se mențin.
Articolul 22
Anexele nr. 1 - 4
fac parte integrantă din prezentul regulament.
Anexa 1 la Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice - A.N.R.S.C.
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A A.N.R.S.C.
Anexa 2 la Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice - A.N.R.S.C.
Statul de funcții al Autorității Naționale de Reglementare
pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice - A.N.R.S.C.
Nr.
crt.
Structura
Funcții contractuale
Tr. prof/
gr. prof
Nivel studii
De conducere
De execuție
CONDUCERE A.N.R.S.C.
1
Președinte
S
2
Vicepreședinte
S
CABINET PREȘEDINTE
1
Consultant
S
2
Consultant
S
3
Șofer
M
PERSONAL CONTRACTUAL
BIROUL AUDIT INTERN
1
Șef birou
II
S
2
Auditor
IA
S
3
Auditor
IA
S
4
Auditor
IA
S
DIRECȚIA FINANCIAR, CONTABILITATE, ADMINISTRATIV
5
Director
II
S
6
Expert
IA
S
7
Expert
IA
S
8
Expert
IA
S
9
Expert
IA
S
10
Expert
IA
S
11
Expert
IA
S
12
Expert
II
S
13
Expert
IA
S
14
Expert
IA
S
15
Expert
IA
S
16
Expert
IA
S
17
Expert
IA
S
18
Expert
IA
S
19
Expert
IA
S
20
Expert
IA
S
21
Expert
I
S
22
Expert
IA
S
23
Consilier juridic
IA
S
24
Expert
IA
S
25
Expert
IA
S
26
Expert
IA
S
27
Expert
I
S
28
Expert
I
S
29
Expert
IA
S
30
Expert
I
S
31
Șofer
-
M
DIRECȚIA JURIDICĂ
32
Director
II
S
33
Consilier juridic
IA
S
34
Consilier juridic
IA
S
35
Consilier juridic
IA
S
36
Consilier juridic
IA
S
37
Consilier juridic
IA
S
38
Consilier juridic
IA
S
39
Consilier juridic
IA
S
40
Consilier juridic
IA
S
41
Consilier juridic
IA
S
42
Consilier juridic
II
S
43
Consilier juridic
IA
S
44
Consilier juridic
IA
S
45
Consilier juridic
IA
S
46
Expert
IA
S
SERVICIU RELAȚII INTERNAȚIONALE, COMUNICARE ȘI RELAȚII CU PUBLICUL
47
Șef serviciu
II
S
48
Expert
IA
S
49
Expert
IA
S
50
Expert
IA
S
51
Expert
IA
S
52
Expert
IA
S
53
Expert
IA
S
DIRECȚIA DEZVOLTARE INSTITUȚIONALĂ, RESURSE UMANE ȘI IT
54
Director
II
S
55
Expert
IA
S
56
Expert
IA
S
57
Expert
IA
S
58
Expert
IA
S
59
Expert
I
S
60
Inginer sistem
IA
S
61
Inginer sistem
IA
S
62
Analist
II
S
63
Expert
II
S
64
Expert
IA
S
65
Expert
IA
S
66
Expert
I
S
DIRECȚIA GENERALĂ REGLEMENTĂRI, AUTORIZĂRI
67
Director general
II
S
68
Director general adj.
II
S
69
Expert
IA
S
70
Expert
IA
S
71
Expert
IA
S
72
Expert
IA
S
73
Expert
IA
S
74
Expert
IA
S
75
Expert
IA
S
76
Expert
IA
S
77
Expert
IA
S
78
Expert
IA
S
79
Expert
IA
S
80
Expert
IA
S
81
Expert
IA
S
82
Expert
IA
S
83
Expert
IA
S
84
Expert
I
S
85
Expert
IA
S
86
Expert
IA
S
87
Expert
IA
S
88
Expert
IA
S
89
Expert
IA
S
90
Expert
IA
S
91
Expert
IA
S
92
Expert
IA
S
93
Expert
IA
S
94
Expert
IA
S
95
Expert
IA
S
96
Expert
IA
S
97
Expert
IA
S
98
Expert
IA
S
DIRECȚIA PREȚURI, TARIFE, AJUTOR DE STAT
99
Director
II
S
100
Director adjunct
II
S
101
Expert
IA
S
102
Expert
IA
S
103
Expert
IA
S
104
Expert
IA
S
105
Expert
IA
S
106
Expert
IA
S
107
Expert
IA
S
108
Referent
IA
M
109
Expert
IA
S
110
Expert
IA
S
111
Expert
IA
S
112
Expert
IA
S
113
Expert
IA
S
114
Expert
IA
S
115
Expert
IA
S
116
Expert
IA
S
117
Expert
IA
S
118
Expert
IA
S
119
Expert
IA
S
DIRECȚIA GENERALĂ MONITORIZARE ȘI CONTROL
120
Director general
II
S
121
Director general
II
S
122
Expert
IA
S
123
Expert
IA
S
124
Expert
IA
S
125
Expert
IA
S
126
Expert
IA
S
127
Expert
IA
S
128
Expert
IA
S
129
Expert
IA
S
130
Expert
IA
S
131
Expert
IA
S
132
Expert
IA
S
133
Expert
IA
S
AGENȚIA TERITORIALĂ VEST
134
Șef agenție
II
S
135
Expert
IA
S
136
Expert
IA
S
137
Expert
IA
S
138
Expert
IA
S
139
Expert
IA
S
AGENȚIA TERITORIALĂ NORD-VEST
140
Șef agenție
II
S
141
Expert
IA
S
142
Expert
IA
S
143
Expert
IA
S
144
Expert
IA
S
145
Expert
IA
S
AGENȚIA TERITORIALĂ NORD-EST
146
Șef agenție
II
S
147
Expert
IA
S
148
Expert
IA
S
149
Expert
IA
S
150
Expert
IA
S
151
Subinginer
IA
SSD
AGENȚIA TERITORIALĂ SUD-EST
152
Șef agenție
II
S
153
Expert
IA
S
154
Expert
IA
S
155
Expert
IA
S
156
Expert
IA
S
157
Expert
II
S
AGENȚIA TERITORIALĂ CENTRU
158
Șef agenție
II
S
Anexa 3 la Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice - A.N.R.S.C.
Normativele proprii de personal ale A.N.R.S.C.
1. Compartimentul:
- minimum 2 posturi de execuție
2. Biroul:
- minimum 3 posturi de execuție
3. Serviciul:
- minimum 5 posturi de execuție
4. Direcția:
- minimum 10 posturi de execuție
5. Direcția generală:
- minimum 15 posturi de execuție
În cadrul Direcțiilor generale pot fi înființate și posturi de director general adjunct, iar în cadrul direcțiilor pot fi înființate posturi de director adjunct.
Agențiile teritoriale sunt organizate la nivel de serviciu și conduse de un Șef de agenție.
Anexa 4 la Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice - A.N.R.S.C.
Sediile Agențiilor Teritoriale ale A.N.R.S.C.
Nr.
Crt.
Denumire Agenție Teritorială
Județe arondate
Sediul Agenției Teritoriale
1.
Agenția Teritorială Vest
Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș
Municipiul Deva, Județul Hunedoara
2.
Agenția Teritorială Nord - Vest
Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare și Maramureș
Municipiul Bistrița, Județul Bistrița- Năsăud
3.
Agenția Teritorială Nord - Est
Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui
Municipiul Botoșani, Județul Botoșani
4.
Agenția Teritorială Sud - Est
Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Vrancea și Tulcea
Municipiul Constanța, Județul Constanța
5.
Agenția Teritorială Centru
Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu
Municipiul Alba-Iulia, Județul Alba
6.
Agenția Teritorială Sud- Muntenia
Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman
Municipiul Ploiești, Județul Prahova
7.
Agenția Teritorială Sud – Vest Oltenia
Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea
Municipiul Slatina, Județul Olt
---------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.