Decizia nr. 735/2016

Articolul 15

alin. (2) din Legea nr. 187/2012 : "Regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969."

14. Autorul excepției susține că prevederile art. 336 alin. (1) din Codul penal contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie și art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului. Totodată, susține că prevederile

art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012

aduc atingere dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) potrivit cărora cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 336 alin. (1) din Codul penal, Curtea reține că prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul acestor norme penale este neconstituțională, întrucât aduce atingere prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul respectării legilor și ale art. 20 referitor la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 7 paragraful 1 referitor la legalitatea incriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în condițiile în care sintagma menționată lipsește de previzibilitate norma de incriminare (paragraful 24).

16. Față de susținerile autorului excepției, Curtea reține că, potrivit art. 147 alin. (1) teza întâi din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata termenului prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept, instanțele judecătorești neputându-le aplica (a se vedea

Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 9 februarie 2012).

17. Totodată, instanța de contencios constituțional, prin

Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, a statuat că "dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție disting - cu privire la obligația de a pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției - între competența Parlamentului, pentru dispozițiile din legi, pe de-o parte, și cea a Guvernului, pentru dispozițiile din ordonanțe ale acestuia, pe de altă parte [...]". În consecință, Curtea reține că, în urma constatării neconstituționalității unei legi, revine Parlamentului obligația corelativă de a pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, iar, în cazul constatării ca neconstituționale a unei ordonanțe, Guvernul este cel competent să pună de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, în acest ultim caz, și Parlamentul putând interveni, acesta fiind legiuitorul originar, întrucât qui potest plus, potest minus. Totodată, Curtea reține că legiuitorul nu poate reglementa din nou soluția legislativă constatată ca fiind neconstituțională, întrucât prevederile art. 147 alin. (1) și (2) din Constituție impun, în mod expres, obligația legiuitorului de a pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției (a se vedea

Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012).

18. De asemenea, Curtea a reținut în

deciziile nr. 169 din 2 noiembrie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 12 aprilie 2000, și nr. 186 din 18 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 16 mai 2000, că "o consecință a caracterului obligatoriu erga omnes al deciziilor Curții Constituționale, pronunțate în baza art. 144 lit. c) [după revizuire art. 146 lit. d)] din Constituție, prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau a unei ordonanțe, prevederea normativă a cărei neconstituționalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de niciun subiect de drept (cu atât mai puțin de autoritățile și instituțiile publice), încetându-și de drept efectele pentru viitor, și anume de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, potrivit tezei a doua din fraza întâi a art. 145 alin. (1) [după revizuire art. 147 alin. (1)] din Constituție. Fără îndoială că, în urma pronunțării unei decizii prin care Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei legi sau a unei ordonanțe, Parlamentul sau, după caz, Guvernul are obligația de a interveni în sensul modificării sau abrogării actului normativ declarat ca fiind neconstituțional. Dar aceasta nu înseamnă că, în situația în care o asemenea intervenție nu s-ar produce ori ar întârzia, decizia Curții Constituționale și-ar înceta efectele. Dimpotrivă, aceste efecte se produc în continuare, fiind opozabile erga omnes, în vederea asigurării supremației Constituției, potrivit art. 51 din aceasta."

19. Având în vedere cele arătate în precedent, Curtea constată că - ca urmare a publicării

Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014 , prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul acestor norme penale este neconstituțională - potrivit art. 147 alin. (1) teza întâi din Constituție, aceste dispoziții și-au încetat efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei, iar, pe durata termenului prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale au fost suspendate de drept, efectele deciziei de admitere a Curții producându-se indiferent dacă Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu au pus de acord prevederile constatate ca fiind neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Așa încât Curtea nu poate reține criticile autorului excepției, potrivit cărora art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituțional, întrucât aduce atingere dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) și ale art. 20, în condițiile în care, după publicarea deciziei menționate, nu au avut loc schimbările legislative prevăzute în decizia de admitere.

20. De altfel, Curtea reține că, ulterior publicării

Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014 , Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat

Decizia nr. 24 din 8 octombrie 2015

privind pronunțarea unei hotărâri prealabile referitoare la conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 20 noiembrie 2015, prin care a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie prin încheierea din data de 24 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 156/315/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile referitoare la "conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) Cod penal". În considerentele deciziei precitate instanța supremă a reținut că "identificarea conținutului constitutiv al infracțiunii deduse judecății nu comportă o veritabilă dificultate, dacă este rezultatul unei interpretări a dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal în lumina cunoștințelor de specialitate juridică și a experienței profesionale a magistratului, dar și în contextul considerentelor

Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014

a Curții Constituționale. Aceasta deoarece, la paragrafele 25-27 ale deciziei menționate, elementele de conținut constitutiv ale infracțiunii analizate sunt descrise cu o claritate ce nu lasă loc unui minim echivoc. [...] În al doilea rând, pornind de la premisa că, în pofida formulării ambigue a problemei de drept, neclaritatea instanței de trimitere poartă, în mod esențial, doar asupra momentului consumării infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, se constată că o atare chestiune de drept a cunoscut o interpretare coerentă în practica instanțelor și, cu excepții izolate, nu a generat divergențe jurisprudențiale veritabile. [...] În practica națională, subsecventă datei de 27 ianuarie 2015, problema «momentului consumării infracțiunii» prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal a fost soluționată unitar, într-o manieră ce reflectă considerentele

Deciziei Curții Constituționale nr. 732 din 16 decembrie 2014 . În majoritatea hotărârilor, momentul depistării în trafic a fost reținut ca moment al săvârșirii (mai exact al epuizării) infracțiunii continue analizate, neconstatându-se controverse reale sub acest aspect. [...] Efectele unei decizii prin care Curtea Constituțională declară neconstituționalitatea unei dispoziții legale sunt expres prevăzute de art. 147 alin. (4) din Constituția României, respectiv ele «sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor». În plus, forța obligatorie ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, dar și considerentelor pe care se sprijină acesta ( Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995,

Decizia nr. 223 din 13 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012,

Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014), nefiind necesare din această perspectivă alte clarificări. Cât timp, în prezentarea raționamentului său juridic (paragraful 26 al deciziei), Curtea Constituțională a identificat, într-o manieră lipsită de orice echivoc, momentul «săvârșirii infracțiunii» ca fiind «cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului», ea a furnizat, astfel, atât autorităților cu competențe în procesul de legiferare, cât și instanțelor judecătorești toate elementele necesare pentru cunoașterea efectelor ce trebuie atribuite deciziei sale. Din perspectiva întinderii acestor efecte Curtea Constituțională a precizat, de asemenea, că doar sintagma declarată neconstituțională lipsește de previzibilitate norma de incriminare, fără a formula o concluzie similară și cu privire la celelalte componente ale normei penale criticate, examinate detaliat. În acest context argumentativ neechivoc a solicita instanței supreme clarificări suplimentare cu privire la momentul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul cu o îmbibație alcoolică superioară limitei legale echivalează, pe de o parte, cu o nesocotire a plenitudinii de jurisdicție a Curții Constituționale în domeniul controlului de neconstituționalitate. Efectele deciziilor Curții Constituționale nu pot fi interpretate, în procesul de aplicare a legii, de către alte instituții ale statului, întrucât un atare demers ar genera o știrbire a competenței sale exclusive în materie. Prin urmare, instanțele judecătorești nu trebuie să interpreteze efectul deciziei, ci să aplice acea decizie într-un mod conform considerentelor sale la cazul dedus judecății, demers pe deplin posibil și în speța de față."

21. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 , Curtea constată că acestea au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva afectării dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul aplicării legii penale mai favorabile și

art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, prin Decizia nr. 648 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015, instanța de control constituțional reținând că situația din speța dedusă controlului de constituționalitate se caracterizează prin faptul că cel condamnat, fiindu-i aplicată suspendarea condiționată a executării pedepsei potrivit Codului penal din 1969, a săvârșit o nouă infracțiune, descoperită în termenul de încercare, procesul său fiind pendinte la data intrării în vigoare a noului Cod penal. Această situație tranzitorie este reglementată de

art. 15 din Legea nr. 187/2012 , care prevede că măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a Codului penal, iar regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969. Totodată, Curtea a constatat că instituția suspendării condiționate a executării pedepsei nu se mai regăsește în Codul penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014. Având în vedere că instituția suspendării condiționate a executării pedepsei nu a mai fost preluată în noua reglementare, iar această instituție privește modul de executare a pedepsei, Curtea a apreciat că, din perspectiva aplicării legii penale în timp, este justificat ca regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, precum și motivele care pot duce la revocarea măsurii să fie supuse legii în vigoare de la momentul aplicării acesteia.

22. Curtea a reținut, de asemenea, că autorul excepției de neconstituționalitate a pus în balanță, în momentul formulării criticilor de neconstituționalitate, modul de revocare a măsurii suspendării condiționate și de individualizare a pedepsei pentru noua infracțiune, având în vedere, pe de-o parte, instituția suspendării condiționate a executării pedepsei (art. 81 din Codul penal din 1969), iar, pe de altă parte, instituția suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 91 din Codul penal). Or, cele două instituții sunt instituții diferite, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere fiind reglementată atât în vechea legislație, la art. 86^1, cât și în noul Cod penal, la art. 91-98. Astfel, chiar dacă, potrivit art. 96 alin. (5) din Codul penal în vigoare, pedeapsa principală pentru noua infracțiune, în cazul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se stabilește și se execută, după caz, potrivit dispozițiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară, această nouă reglementare nu poate fi considerată lege penală mai favorabilă în raport cu vechea reglementare a suspendării condiționate a executării pedepsei, ci doar în ceea ce privește, eventual, vechea reglementare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Așa fiind, Curtea a apreciat că declararea neconstituționalității textului de lege criticat din perspectiva susținută nu poate atrage aplicarea în speță a reglementărilor referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere din Codul penal.

23. Cât privește critica referitoare la crearea unui regim discriminatoriu între persoanele a căror pedeapsă a fost suspendată condiționat și persoanele a căror pedeapsă a fost suspendată sub supraveghere se constată că o problemă similară a fost analizată prin

Decizia nr. 221 din 2 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 15 iunie 2015, paragrafele 16, 17, ocazie cu care s-a reținut că, fiind în prezența unor instituții juridice diferite, și regimul juridic diferit reglementat de către legiuitor este justificat. În aceste condiții, diferența de tratament juridic aplicabilă persoanelor aflate în ipoteza celor două norme legale este justificată tocmai de faptul că acestea nu se află în situații juridice similare.

24. Curtea reține, totodată, că modalitatea de interpretare și aplicare a prevederilor legale criticate a fost dezlegată prin

Decizia nr. 13 din 6 mai 2015 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prilej cu care s-a statuat că "în aplicarea dispozițiilor

art. 5 din Codul penal, conform Deciziei nr. 265/2014

a Curții Constituționale, în cazul pluralității de infracțiuni constând într-o infracțiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă, cu suspendarea condiționată a executării, care, conform art. 41 alin. (1) din Codul penal, nu îndeplinește condițiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii și, respectiv, o infracțiune săvârșită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea și executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiționate se realizează potrivit dispozițiilor

art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal raportat la art. 83 alin. (1) din Codul penal anterior".

25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudența Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor precitate sunt aplicabile și în prezenta cauză.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nicolae-Vasile Cherecheșiu, în Dosarul nr. 3.287/211/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția penală și constată că dispozițiile art. 336 alin. (1) din Codul penal și

art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 6 decembrie 2016.