Decizia nr. 789/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (6)-(8) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Asociația pentru Protecția și Documentarea Monumentelor și Patrimoniului din România și Asociația "Salvați Bucureștiul" în Dosarul nr. 53.750/299/2015 al Tribunalului București - Secția I penală, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 297D/2016.

2. La apelul nominal se prezintă pentru Asociația "Salvați Bucureștiul" vicepreședintele asociației, domnul Nicușor Daniel Dan, având delegație. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Asociației "Salvați Bucureștiul" care precizează că motivele de neconstituționalitate invocate în prezenta cauză nu privesc aspectele analizate anterior de instanța de control constituțional în jurisprudența sa referitoare la textele de lege criticate. Susține că dispozițiile de lege criticate încalcă principiul egalității armelor prin faptul că există o lipsă de simetrie între situația prevăzută la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, când procurorul și inculpatul pot ataca hotărârea (partea vătămată neavând interesul să o atace), și situația reglementată la art. 341 alin. (6) lit. a), alin. (7) pct. 1 și alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, în care partea vătămată nu poate ataca hotărârea (procurorul și suspectul, respectiv inculpatul neavând interes să atace hotărârea). Precizează că, într-o situație similară, prin

Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015 , Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală care permitea doar procurorului sau inculpatului să atace hotărârea judecătorului de cameră preliminară. Depune concluzii scrise.

4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată că principiul egalității armelor poate fi examinat exclusiv în cadrul aceleiași proceduri, în măsura în care se pun în discuție drepturi și obligații ale părților din aceeași cauză penală, iar nu în situații diametral opuse, care rezultă din compararea a două alineate ale aceluiași text de lege. Cât privește posibilitatea de a formula contestație, în temeiul alin. (9) al art. 341 din Codul de procedură penală, aceasta vizează situația în care a fost admisă plângerea, a fost desființată soluția atacată și s-a dispus începerea judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, într-o astfel de ipoteză raportul de drept penal devenind actual, reactivându-se acuzația în materie penală, în această situație dublul grad de jurisdicție fiind impus de dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Arată că, în ipoteza în care plângerea formulată, în temeiul art. 341 din Codul de procedură penală, este respinsă, nu s-a prevăzut o cale de atac, întrucât nu suntem în prezența unei acuzații în materie penală. Apreciază, în acord cu jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, că textele de lege criticate nu aduc atingere vreunei dispoziții constituționale sau convenționale și solicită menținerea acestei jurisprudențe.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea nr. 32/CP din 23 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 53.750/299/2015, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (6)-(8) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Asociația pentru Protecția și Documentarea Monumentelor și Patrimoniului din România și Asociația "Salvați Bucureștiul" într-o cauză având ca obiect contestația formulată de autoare împotriva Încheierii din 5 octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 53.750/299/2015, prin care, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) din Codul de procedură penală, s-a respins plângerea formulată de acestea împotriva Ordonanței nr. 16.086/P/2013 din 5 august 2014 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarele compară dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală cu prevederile art. 341 alin. (9) din același cod pentru a demonstra diferența de tratament în ceea ce privește posibilitatea formulării unei căi de atac cu privire la încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în această materie. Astfel, arată că procurorul, petentul și intimații pot face, motivat, contestație împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară, în cazul prevăzut la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, în timp ce alte persoane, precum persoana vătămată sau persoane asimilate persoanei vătămate, nu au la îndemână o asemenea cale de atac. Invocă principiul egalității armelor, cu privire la care a statuat instanța de control constituțional și instanța de la Strasbourg, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil.

7. Tribunalul București - Secția I penală reține că faptul că încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă nu este de natură a afecta constituționalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât și art. 126 alin. (2) din Constituție fac referire la "condițiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute "numai prin lege". Întrucât dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite de lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, apreciază că aceste dispoziții nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală și nici accesului la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, apreciază că prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu sunt aplicabile. De asemenea, consideră că prevederile art. 13 din Convenție nu au aplicabilitate în cauza de față, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești.

8. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

9. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens face referire la

Decizia Curții nr. 599 din 21 octombrie 2014 , în care s-a reținut că legiuitorul are prerogativa de a stabili căile de atac ce se pot exercita împotriva hotărârilor judecătorești, nicio prevedere a Legii fundamentale nereglementând dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Reține, totodată, considerentele Curții potrivit cărora eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului. În ceea ce privește principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală apreciază că acesta nu are incidență în cazul dispozițiilor criticate, deoarece, așa cum rezultă fără echivoc din conținutul normativ al art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, el este aplicabil exclusiv cauzelor penale în care se cercetează raportul penal de conflict, deci hotărârilor prin care instanța soluționează fondul acțiunii penale pronunțând achitarea, încetarea procesului penal, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau, după caz, condamnarea. Or, soluțiile pe care judecătorul de cameră preliminară le poate pronunța asupra plângerii reglementate de art. 340 din Codul de procedură penală nu vizează fondul cauzei, ci numai legalitatea și temeinicia ordonanței atacate. Apreciază că nici dreptul la un recurs efectiv nu are incidență în prezenta cauză, prin consacrarea sa Convenția impunând statelor obligația de a crea mecanisme juridice eficiente, care să permită oricărui justițiabil să se adreseze unei instanțe naționale în legătură cu orice încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute de aceasta. De asemenea, atunci când încălcarea s-a produs cu ocazia judecării unei cauze, dreptul la recurs efectiv presupune ca ea să poată fi constatată și înlăturată de o jurisdicție superioară. Or, nicio dispoziție din Constituție nu prevede dreptul la exercitarea unei căi de atac în orice cauză, indiferent de obiectul acesteia. Pe de altă parte, dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile scrise depuse de partea prezentă, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 341 alin. (6)-(8) din Codul de procedură penală. Față de motivele de neconstituționalitate formulate de autoarele excepției, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curții, alin. (8) al art. 341 din Codul de procedură penală a fost modificat prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal,

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere însă că soluționarea contestației s-a făcut prin Încheierea nr. 32/CP din 23 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală, judecătorul de cameră preliminară, în Dosarul nr. 53.750/299/2015 - care constituie actul de sesizare a Curții, producând efecte norma de procedură prevăzută de textul art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală în redactarea cu care a fost sesizată Curtea, aceasta din urmă se va pronunța asupra dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016 . Textul de lege criticat are următorul conținut: "Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă."

13. Autoarele excepției susțin că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 privind tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 referitor la liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil. Totodată, invocă prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, sa pronunțat prin

Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, paragrafele 24-25, respingând excepția, ca neîntemeiată, soluția și considerentele deciziei precitate regăsindu-se în numeroase decizii ulterioare ale instanței de control constituțional, cum ar fi

deciziile nr. 663 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din data de 22 ianuarie 2015,

nr. 58 din 24 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015,

nr. 139 din 12 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015,

nr. 294 din 28 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 17 iunie 2015, și

nr. 408 din 28 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 13 iulie 2015.

15. În motivarea soluției sale, Curtea a reținut că încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă, însă acest fapt nu este de natură a afecta constituționalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât și art. 126 alin. (2) din Constituție fac referire la "condițiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute "numai prin lege". Dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate de autorii excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de față, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

16. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudența Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor anterior arătate sunt aplicabile și în prezenta cauză.

17. De asemenea, având în vedere cele arătate, Curtea nu poate reține nici încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor constituționale și convenționale referitoare la nediscriminare, tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică fiindu-le aplicabile aceleași reguli procesuale.

18. Curtea constată, totodată, că invocarea dispozițiilor art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală nu poate fi primită, deoarece controlul constituționalității prevederilor legale are loc numai prin raportare la norme constituționale sau cuprinse în convenții și tratate la care România este parte, și nu la alte dispoziții sau acte normative din legislația internă. Examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel, s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Asociația pentru Protecția și Documentarea Monumentelor și Patrimoniului din România și de Asociația "Salvați Bucureștiul" în Dosarul nr. 53.750/299/2015 al Tribunalului București - Secția I penală și constată că dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 decembrie 2016.