Decizia nr. 788/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 452 alin. (1) și ale art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gabriela Ștefania Nuț în Dosarul nr. 26.358/197/2015 al Judecătoriei Brașov - Secția penală, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 258D/2016.

2. La apelul nominal lipsește autoarea excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, autoarea a comunicat note de ședință în care precizează că își menține motivele de neconstituționalitate invocate în fața instanței de judecată. Totodată, magistratul-asistent arată că, prin aceleași note, autoarea a realizat o extindere a obiectului excepției de neconstituționalitate și la dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Codul de procedură penală, în raport cu actul de sesizare a Curții Constituționale, respectiv Încheierea nr. 33 din 17 februarie 2016 a Judecătoriei Brașov - Secția penală.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care precizează că autoarea nu poate extinde obiectul excepției de neconstituționalitate direct în fața Curții Constituționale, având în vedere că instanța de control constituțional este învestită prin încheierea instanței de fond în fața căreia s-a ridicat excepția. Totodată, solicită ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 452 alin. (1), art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală cu referire la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală să fie respinsă, ca inadmisibilă, având în vedere că dispozițiile care reglementează cu privire la calea de atac extraordinară a revizuirii sunt invocate într-o cauză în care se solicită revizuirea unei încheieri pronunțate în procedura de soluționare a plângerii formulate în temeiul art. 341 din Codul de procedură penală.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea penală nr. 33 din 17 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 26.358/197/2015, Judecătoria Brașov - Secția penală, judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 452 alin. (1), art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Gabriela Ștefania Nuț în cadrul cererii de revizuire formulate de autoare împotriva Încheierii penale nr. 271 din 16 noiembrie 2015, pronunțate de Judecătoria Brașov - Secția penală, judecătorul de cameră preliminară, în Dosarul nr. 18.394/197/2015, prin care, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta Gabriela Ștefania Nuț împotriva Ordonanței de clasare nr. 2.417/P/2013 din 24 aprilie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea susține, în esență, că respingerea, ca inadmisibilă, a unei cereri de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, motivată de faptul că hotărârea - Încheierea nr. 271 din 16 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Brașov - Secția penală, judecătorul de cameră preliminară, în soluționarea plângerii formulate de autoare împotriva Ordonanței de clasare nr. 2.417/P/2013 din 24 aprilie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov - a cărei revizuire se cere, nu vizează fondul și nici evocarea fondului, aduce atingere liberului acces la justiție. Susține că sintagma "hotărârile judecătorești definitive" din cuprinsul art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituțională, fiind contrară liberului acces la justiție, dreptului la apărare, dreptului la două grade de jurisdicție în materie penală. Totodată, critică și dispozițiile art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în măsura în care revizuirea se poate exercita doar de părțile din proces, în limitele calității lor procesuale și numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, iar nu și în favoarea celui condamnat la amenda contravențională. În aceste condiții, apreciază că norma procesual penală aduce atingere dreptului la apărare, egalității în drepturi a cetățenilor, dreptului la un proces echitabil.

6. Judecătoria Brașov - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține că revizuirea este o cale extraordinară de atac, reglementată de legiuitor în temeiul prerogativelor acordate acestuia de prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție. Aceste dispoziții constituționale conferă legiuitorului competența exclusivă de a stabili procedura de judecată și îl îndrituiesc pe acesta ca, în considerarea unor situații deosebite, să stabilească reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procesuale, așa cum este și cazul reglementării privind hotărârile judecătorești supuse revizuirii. Face referire la

deciziile Curții Constituționale nr. 576 din 7 iunie 2007

și nr. 1.232 din 20 decembrie 2007, prin care au fost supuse controlului de constituționalitate dispozițiile corespunzătoare din Codul de procedură penală din 1968, similare celor cuprinse în art. 452 din Codul de procedură penală în vigoare, și în care s-a reținut că liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări, competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești revenindu-i, așa cum s-a arătat, legiuitorului. Prevederile legale criticate, reglementând o cale de atac extraordinară împotriva hotărârilor judecătorești, nu îngrădesc, ci permit liberul acces la justiție, în concordanță și cu dispozițiile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.

7. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

8. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Reține că revizuirea este o cale extraordinară de atac și poate avea ca obiect numai hotărâri definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei penale. Această concluzie rezultă din dispozițiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, care fac referire la "latura penală" și "latura civilă" a hotărârii judecătorești definitive, căci nu se poate vorbi despre soluții pe latura penală și latura civilă a cauzei decât în urma judecării fondului acesteia. În acest sens, prevederile art. 453 alin. (4) din Codul de procedură penală stabilesc că descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la judecarea cauzei constituie motiv de revizuire numai dacă pe baza lor se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal. Or, toate aceste soluții vizează fondul acțiunii penale, respectiv existența faptei penale, caracterul nejustificat și imputabil al acesteia și identificarea autorului în persoana inculpatului. În ceea ce privește hotărârile definitive pronunțate de judecătorul de cameră preliminară în procedura prevăzută de art. 340 - art. 341 din Codul de procedură penală, întrucât nu vizează fondul raportului penal de conflict, ci legalitatea și temeinicia soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror, aceste hotărâri nu sunt susceptibile de a forma obiectul revizuirii. Apreciază că reglementarea criticată nu determină o îngrădire a accesului la justiție și nici nu este de natură să afecteze caracterul echitabil al procedurii, deoarece, conform art. 129 din Constituție, legiuitorul are prerogativa de a stabili căile de atac ce se pot exercita împotriva hotărârilor judecătorești. Pe de altă parte, nicio prevedere a Legii fundamentale nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Întrucât revizuirea este o cale extraordinară de atac, restrângerea domeniului acesteia prin limitarea hotărârilor ce pot face obiectul său procesual penale criticate nu aduce atingere dispozițiilor constituționale privind dreptul la apărare, acest drept presupunând posibilitatea părților de a exercita căile de atac prevăzute de lege, fiind deci circumscris unui anumit cadru procesual, creat în condițiile legii. Așadar, dreptul la apărare nu poate fi conceput într-o cale de atac nereglementată de lege și nu obligă legiuitorul să instituie principiul dublului grad de jurisdicție, indiferent de natura și obiectul cauzelor și, cu atât mai puțin, să permită exercitarea căilor extraordinare de atac împotriva oricărei hotărâri judecătorești. În ceea ce privește principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală, apreciază că acesta nu are incidență în cazul dispozițiilor criticate, deoarece, așa cum rezultă fără echivoc din conținutul normativ al art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, el este aplicabil exclusiv cauzelor penale în care se cercetează raportul penal de conflict, deci hotărârilor prin care instanța soluționează fondul acțiunii penale pronunțând achitarea, încetarea procesului penal, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau, după caz, condamnarea. Or, soluțiile pe care judecătorul de cameră preliminară le poate pronunța asupra plângerii reglementate de art. 340 din Codul de procedură penală nu vizează fondul cauzei, ci numai legalitatea și temeinicia ordonanței atacate. Totodată, reține că, declarând inadmisibilă revizuirea în cazul hotărârilor pronunțate de judecătorul de cameră preliminară în procedura reglementată de art. 340-341 din Codul de procedură penală, legiuitorul nu aduce atingere dreptului la un recurs efectiv, deoarece, prin specificul său, revizuirea nu are valențele căii de atac reglementate de art. 13 din Convenție. De asemenea, câtă vreme se aplică tuturor justițiabililor aflați în ipoteza pe care o reglementează, prevederile criticate nu au caracter discriminatoriu.

9. Avocatul Poporului arată că a transmis punctul său de vedere în sensul constituționalității normelor procesual penale criticate, acesta fiind reținut în

deciziile Curții Constituționale nr. 126 din 3 martie 2016 , nr. 599 din 21 octombrie 2014 și nr. 664 din 11 noiembrie 2014. Face precizarea că își menține punctul de vedere exprimat.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, notele de ședință ale autoarei excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare a Curții, dispozițiile art. 452 alin. (1) și ale art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autoarei, anexate încheierii de sesizare a Curții, rezultă că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 452 alin. (1) și art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) și art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, astfel încât Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie toate aceste din urmă dispoziții de lege. Ulterior sesizării Curții, alin. (8) al art. 341 din Codul de procedură penală a fost modificat prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal,

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere însă că soluționarea plângerii împotriva Ordonanței de clasare nr. 2.417/P/2013 s-a făcut prin Încheierea nr. 271 din 16 noiembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Brașov - Secția penală, judecătorul de cameră preliminară, în Dosarul nr. 18.394/197/2015, producând efecte norma de procedură prevăzută de textul art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală în redactarea cu care a fost sesizată Curtea, aceasta din urmă se va pronunța asupra dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016 . Textele de lege criticate au următorul conținut:

- Art. 452 alin. (1): "Hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.";

- Art. 455 alin. (1) lit. a): "Pot cere revizuirea: a) părțile din proces, în limitele calității lor procesuale;";

- Art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a): "În cauzele în care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de cameră preliminară: [...] 2. verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancționează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii și: a) respinge plângerea ca nefondată;";

- Art. 341 alin. (8): "Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă."

13. În susținerea neconstituționalității dispozițiilor criticate, autoarea excepției invocă încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, art. 11 referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 privind tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind liberul acces la justiție și dreptul părților la un proces echitabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 129 privind folosirea căilor de atac. Totodată, invocă și prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, art. 14 referitor la interzicerea discriminării și art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu trimitere la art. 2 referitor la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție și art. 1 referitor la interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenție.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în esență, autoarea excepției este nemulțumită de faptul că pot fi supuse revizuirii doar hotărârile judecătorești definitive, prin care a fost soluționat fondul cauzei, iar nu și încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară, soluționând plângerea formulată în temeiul dispozițiilor art. 340 din Codul de procedură penală cu privire la ordonanța de clasare a procurorului, a respins-o, ca nefondată, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală. Cu privire la această critică, Curtea reține că s-a pronunțat prin

Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragrafele 42-45, în care a reținut că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanță - sentințe - sau la instanța de apel - decizii. Totodată, cât privește hotărârile pronunțate anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, acestea puteau rămâne definitive și la instanța de recurs (decizii). În același sens reglementau și normele procesual penale anterioare, respectiv art. 393 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, care stabilea că pot fi supuse revizuirii hotărârile judecătorești definitive, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă. De asemenea, referindu-se la hotărârile supuse revizuirii, Codul de procedură penală din 1936, republicat, le caracteriza ca "nesusceptibile de a mai fi atacate pe vreo altă cale ordinară sau extraordinară de atac" (art. 417). Curtea a reținut totodată că revizuirea privește numai hotărârile judecătorești definitive care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt pe care le conțin hotărârile judecătorești, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept penal substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanța penală rezolvă acțiunea penală și pronunță, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Practica judiciară a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, aceste considerente de principiu regăsindu-se și în Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii. La acestea se adaugă și soluțiile de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât și în aceste ipoteze instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, potrivit art. 396 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală.

15. Prin urmare, Curtea a reținut că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluționat fondul cauzei este inadmisibilă. Astfel, în practica judiciară anterioară actualului Cod de procedură penală, s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, prin care a fost soluționată plângerea împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, este inadmisibilă. Curtea a reținut, de asemenea, că sunt hotărâri care nu rezolvă fondul cauzei toate încheierile date pe parcursul judecății, sentințele de dezînvestire, hotărârile prin care se admite sau se respinge o cerere de recuzare.

16. Având în vedere cele arătate, Curtea a reținut că, potrivit prevederilor art. 129 din Constituție, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Așa fiind, în privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută declarația, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele de același gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". În aceste condiții, având în vedere caracterul revizuirii de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiții procedurale stricte și ținând cont că legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili, prin lege, procedura de judecată și modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiția respectării normelor și principiilor privind drepturile și libertățile fundamentale și a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, Curtea Constituțională fiind competentă a cenzura norma legală numai în măsura în care se aduce atingere acestora din urmă, excepția de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost respinsă ca neîntemeiată.

17. De asemenea, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă", Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, paragrafele 24 și 25, respingând excepția, ca neîntemeiată, soluția și considerentele deciziei precitate regăsindu-se în numeroase decizii ulterioare ale instanței de control constituțional, cum ar fi

deciziile nr. 663 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din data de 22 ianuarie 2015,

nr. 58 din 24 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015,

nr. 139 din 12 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015,

nr. 294 din 28 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 17 iunie 2015, și

nr. 408 din 28 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 13 iulie 2015. În motivarea soluției sale, Curtea a reținut că încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă, însă acest fapt nu este de natură a afecta constituționalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât și art. 126 alin. (2) din Constituție fac referire la "condițiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute "numai prin lege". Dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate de autorii excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de față, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudența Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor anterior arătate sunt aplicabile și în prezenta cauză.

19. Cât privește dispozițiile art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, potrivit cărora pot cere revizuirea părțile din proces, în limitele calității lor procesuale, adică oricare dintre persoanele care au avut calitatea de parte în cauza a cărei revizuire se cere, Curtea reține că aceste norme procesual penale nu sunt de natură a aduce atingere liberului acces la justiție, dreptului părților la un proces echitabil sau la folosirea, în condițiile legii, a căilor de atac, prin acestea stabilindu-se cadrul procesual al căii extraordinare de atac, aplicabil tuturor justițiabililor aflați în ipoteza normei criticate. Or, persoana care a formulat plângere, în temeiul art. 340 din Codul de procedură penală, împotriva soluției de clasare sau de renunțare la urmărirea penală dispuse prin ordonanță sau prin rechizitoriu nu are calitatea de "parte" într-o cauză penală a cărei revizuire se cere, această procedură nevizând judecarea propriu-zisă a unei cauze penale, fiind doar un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanței procurorului, atacate sub aspectul legalității acesteia.

20. Cu privire la extinderea obiectului excepției de neconstituționalitate și la dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Codul de procedură penală, realizată prin notele de ședință, comunicate de autoare la dosar în ședința publică, Curtea reține că, potrivit prevederilor

art. 29 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 , instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, fiind legal sesizată de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. În aceste condiții, Curtea constată că extinderea obiectului excepției de neconstituționalitate și la dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Codul de procedură penală, direct în fața instanței de control constituțional, nu poate fi reținută.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gabriela Ștefania Nuț în Dosarul nr. 26.358/197/2015 al Judecătoriei Brașov - Secția penală și constată că dispozițiile art. 452 alin. (1) și art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) și art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Brașov - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 decembrie 2016.