Decizia nr. 782/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gyila Oliver în Dosarul nr. 2.031/226/2014 al Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.897D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției, deoarece se critică modul de aplicare a textelor de lege criticate, nefiind vorba despre veritabile critici de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 23 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.031/226/2014, Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată de apelantul Gyila Oliver, într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat de autorul excepției împotriva Sentinței civile nr. 155 din 3 februarie 2015 pronunțate de Judecătoria Făgăraș prin care s-a respins plângerea contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a unor contravenții reglementate de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că instanța a admis proba cu martori, dar, din cauză că mandatul de aducere a martorului nu a putut fi executat, proba cu martori nu s-a administrat. Judecătorul cauzei "s-a conformat întocmai dispozițiilor alin. (2) al art. 313 din Codul de procedură civilă, apreciind că proba cu martor (i) este utilă în vederea stabilirii/dovedirii existenței/inexistenței contravenției" reținute în sarcina autorului excepției. Susține că, prin invocarea din oficiu a dispozițiilor art. 313 alin. (3) din același cod, judecătorul "a încălcat dreptul la un proces echitabil, având în vedere faptul că nerepetarea procedurii de citare a martorului în timp util prin mandat de aducere echivalează indubitabil cu o respingere conturată a administrării probei cu martori". Arată că martorul din cauză este de profesie șofer și nu are cum să fie găsit acasă în anumite perioade din lună/an. Astfel, autorul excepției susține că "neexecutarea mandatului de aducere pe motiv că martorul desemnat nu poate fi găsit acasă sau nu se înfățișează nu poate genera finalitatea impusă de legiuitor în cuprinsul art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă, pentru că atunci intervine în mod automat inutilitatea aplicării procedurii de emitere și de executare a mandatului de aducere".

6. Totodată, autorul excepției apreciază că "negăsirea martorului la adresa indicată dintr-o singură încercare, fără a-l înștiința concomitent pe acesta cu obligativitatea prezentării lui la următorul termen de judecată prestabilit (eventual sub sancțiunea amenzii judiciare) nu echivalează cu un refuz concret și conturat din partea acestuia de a se prezenta în fața instanței din partea căreia a fost emisă citația și/sau mandatul de aducere". Negăsirea celui propus ca martor nu poate să conducă la finalitatea juridică aplicată în cauza dedusă judecății. Dacă motivul negăsirii/neprezentării martorului nu este refuzul acestuia, atunci aplicarea dispozițiilor art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă încalcă dreptul părților litigante, atât al reclamantului, cât și al pârâtului/intimatului de a avea un proces echitabil, termenul de soluționarea a cauzei degeaba fiind unul rezonabil, dacă se încalcă principii de drept procesual. În ceea ce privește sintagma de "refuz" din cuprinsul art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă, susține că aceasta nu poate să opereze nici măcar aparent, deoarece în speță nu a existat un refuz concret exprimat nici oral, dar nici în scris din partea martorului desemnat. Atitudinea martorului de neprezentare la instanță nu poate fi catalogată drept pasivitate.

7. Autorul excepției mai susține că textul de lege criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (2) și art. 21, precum și celor ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât prin eliminarea acestei probe neadministrate, prin aplicarea mecanică a dispozițiilor art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă se încalcă liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, judecătorul având obligația de a respecta principiile fundamentale ale procesului civil. În speță, numai declarația de martor putea să ajute în concret judecătorul să pronunțe o soluție corectă și legală. Invocă în acest sens jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul egalității armelor în proces, și anume hotărârile din 18 februarie 1997 și din 24 noiembrie 1997, pronunțate în cauzele Ankerl împotriva Elveției, respectiv Niderost-Huber împotriva Elveției. Or, în speță, pentru a se putea menține echilibrul procesual, având în vedere că intimata pârâtă are deja o probă - foto cu aparat radio -, susține că prin aplicarea mecanică din partea instanței de fond a dispozițiilor art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă, nu poate fi plasat într-o situație dezavantajoasă, neexistând nicio altă probă concludentă și utilă în vederea dovedirii nevinovăției sale. De altfel, textul de lege criticat contravine și art. 314 din Codul de procedură civilă.

8. În final, autorul excepției susține că "se impune modificarea textului de lege criticat, în sensul de a se impune prin text de lege obținerea în prealabil tocmai din partea persoanei martorului care a fost citat cu mandat de aducere a unei declarații scrise, condiționate de termen (de exemplu, un termen de 30 zile de la primirea solicitării), în sensul exprimării liberei sale voințe și consimțământ de a-și da acordul în privința ascultării lui ca martor în procesul civil sau, după caz, în materie contravențională". Numai în cazul în care acesta refuză în mod expres să dea declarație de martor, atât în scris, cât și oral, instanța va proceda la judecata fondului.

9. Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că susținerile autorului excepției de neconstituționalitate vizează modul în care instanța de fond a făcut aplicarea art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă și privesc, astfel, modul de aplicare a dispozițiilor de lege criticate. De asemenea, instanța apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, sens în care invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 1.140 din 28 septembrie 2010 .

10. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Guvernul consideră că, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are competența de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu cu aplicabilitate la anumite situații, în mod egal, pentru toți cei interesați în exercitarea acelorași categorii de drepturi sau în îndeplinirea acelorași categorii de obligații. În acest sens, invocă

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 . De asemenea, arată că sancțiunea pentru neprezentarea martorului este amenda judiciară. În doctrină (a se vedea V. Dănăilă în G. Boroi (coord.) Noul Cod de procedură civilă: comentariu pe articole, vol. I, Ed. Hamangiu, București, 2013, pag. 646-647) s-a arătat că instituția citării cu mandat de aducere nu este reglementată în legislația procesual civilă, ea constând în înmânarea citației de către organul de poliție competent în circumscripția domiciliului celui citat și prezentarea lui în instanță însoțit de organele forței publice. În cazul neprezentării martorului după emiterea mandatului de aducere, instanța va putea păși la judecată, dar în egală măsură va putea să ia alte măsuri procedurale care răspund principiilor procesului civil (va suplimenta probele, va evalua alte posibilități de aducere a martorului dacă depoziția sa este esențială etc.). Tot în doctrină s-a arătat că adoptarea măsurii continuării judecării cauzei nu este obligatorie, instanța având o mare putere de apreciere în această privință, urmând să hotărască în funcție de circumstanțele cauzei. Întrucât în unele cazuri este vorba de singurul martor care are cunoștințe relevante în cauza respectivă, atunci instanța ar trebui să insiste în aducerea cu mandat a martorului chiar la un al doilea termen de judecată. Dacă martorul poate fi înlocuit, soluția pe care o prevede textul trebuie adoptată cu multă precauțiune, o interpretare rigidă a textului putând conduce la alterarea spiritului legii și la sacrificarea adevărului în "favoarea" celerității (I. Leș - Noul Cod de procedură civilă: comentariu pe articole, ediția 1, Ed. C.H. Beck, București, 213, pag. 451). S-a mai arătat că aprecierea instanței cu privire la aducerea martorului cu mandat presupune, fără îndoială, discernământ și evitarea adoptării acestei măsuri ab irato și că, după două încercări eșuate de aducere a martorului cu mandat, instanța va putea proceda la judecată. Totodată, s-a subliniat că, in ipoteza prevăzută la art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă, nu este vorba de decăderea părții din proba cu martor, întrucât, pe de o parte, decăderea intervine atunci când nu este respectat un termen legal imperativ, iar pe de altă parte, părții nu i se poate imputa vreo culpă pentru sancționarea ei cu decăderea. (I. Deleanu - Noul Cod de procedură civilă: comentarii pe articole, vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2013, pag. 429). În continuare, invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 1.140 din 28 septembrie 2010 , referitoare la norme de lege similare din Codul de procedură civilă din 1865. În final, apreciază că, având în vedere susținerile autorului excepției privind modificarea textului de lege criticat, excepția de neconstituționalitate apare ca inadmisibilă.

12. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Aceste dispoziții reglementează un caz particular de decădere a părții care a solicitat administrarea probei privind audierea martorului, în acest caz, instanța având posibilitatea de a trece la judecată după ce a epuizat toate modalitățile procedurale prin care l-ar fi putut determina pe martor să se prezinte la proces. Invocă jurisprudența Curții Constituționale privind principiul egalității în fața legii, considerând totodată că dispozițiile de lege criticate nu încalcă principiul liberului acces la justiție, respectiv dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Prevederile legale criticate reprezintă norme de procedură, iar în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituție, art. 22 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevede că judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Instanța de judecată în egală măsură, va putea să ia alte măsuri procedurale care corespund principiilor procesului civil (va suplimenta probele, va evalua alte posibilități de aducere a martorului dacă depoziția sa este esențială etc.). În plus, potrivit art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură civilă, "neprezentarea martorului legal citat sau refuzul acestuia de a depune mărturie când este prezent în instanță, în afară de cazul în care acesta este minor" poate fi sancționată de către instanță cu amendă judiciară.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă, republicat, cu denumire marginală "Refuzul martorului de a se prezenta", care au următorul conținut: "Dacă, după emiterea mandatului de aducere, martorul nu poate fi găsit sau nu se înfățișează, instanța va putea proceda la judecată."

16. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind liberul acces la justiție, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate prevăd că, dacă, după emiterea mandatului de aducere, martorul nu poate fi găsit sau nu se înfățișează, instanța va putea proceda la judecată. Se reține că, potrivit art. 311 alin. (1) din Codul de procedură civilă, "Când instanța a încuviințat dovada cu martori, ea va dispune citarea și ascultarea acestora", iar potrivit art. 313 alin. (1), "Împotriva martorului care lipsește la prima citare, instanța poate emite mandat de aducere."

18. Curtea reține că principala critică a autorului excepției de neconstituționalitate vizează ipoteza neexecutării mandatului de aducere pe motiv că martorul desemnat nu poate fi găsit acasă, ipoteză în care instanța poate proceda la judecarea cauzei, ceea ce, în opinia autorului excepției, încalcă dreptul la un proces echitabil. Cu privire la textele similare din Codul de procedură civilă din 1865, Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 1.140 din 28 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 5 noiembrie 2010, reținând că acestea reprezintă norme de procedură, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, procedura de judecată este stabilită de legiuitor, evident cu respectarea prevederilor sau principiilor constituționale. În acest context, Curtea a reținut că, în temeiul art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă din 1865, instanța are îndatorirea de a-și exercita rolul activ și de a stărui în aflarea adevărului, prin toate mijloacele legale, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Curtea a mai reținut că textul de lege criticat reglementează un caz particular de decădere a părții care a solicitat audierea martorului, instanța având posibilitatea de a trece la judecată dacă martorul nu se înfățișează nici după mandatul de aducere, iar instanța a epuizat toate modalitățile procedurale prin care l-ar fi putut determina pe acesta să se prezinte la proces. Potrivit art. 108^1 alin. 1 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură civilă din 1865, "neprezentarea martorului legal citat sau refuzul acestuia de a depune mărturie când este prezent în instanță, în afară de cazul în care acesta este minor", poate fi sancționată de către instanță cu amendă judiciară. În final, Curtea a constatat că toate aceste aspecte țin însă de modul concret de interpretare și aplicare a legii de către instanța de judecată, ceea ce excedează competenței Curții Constituționale.

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în decizia menționată își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

20. În plus, Curtea reține că instanța nu este obligată să treacă la judecată în ipoteza reglementată de textul de lege criticat, ci, apreciind, în funcție de situația concretă a fiecărei cauze, în temeiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, va decide dacă este cazul să citeze din nou martorul sau să emită alt mandat de aducere sau dacă va trece la judecată.

21. Cu privire la critica de neconstituționalitate potrivit căreia aplicarea mecanică a dispozițiilor art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă contravine art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în interpretarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, admisibilitatea probei cu martori este, în primul rând, o chestiune care ține de dreptul național. Nu este de competența Curții Europene a Drepturilor Omului a substitui propria evaluare a faptelor cu cele ale instanțelor naționale. Sarcina Curții este de a examina dacă procedura în ansamblul său, inclusiv modul în care a fost permisă depunerea mărturiilor, este "echitabilă" în sensul articolului 6 paragraful 1. Sarcina de a asigura în fiecare caz individual respectarea exigențelor "unui proces echitabil" revine autorităților naționale. (Hotărârea din 27 octombrie 1993, pronunțată în Cauza Dombo Beheer B.V. împotriva Olandei, paragrafele 31 și 33). În cazul litigiilor care implică interese private oponente, "egalitatea armelor" presupune acordarea fiecărei părți a unei posibilități rezonabile de a-și prezenta cauza - inclusiv depunerea personală a mărturiilor - sub rezerva condițiilor care n-o plasează într-o situație dezavantajoasă față de adversarul său (Hotărârea din 23 octombrie 1996, pronunțată în Cauza Ankerl împotriva Elveției, paragraful 38).

22. Așadar, aceste critici ale autorului excepției de neconstituționalitate vizează modul de aplicare a dispozițiilor art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă de către judecătorul cauzei, ceea ce intră în competența de soluționare a instanței de apel, iar nu în competența Curții Constituționale.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gyila Oliver în Dosarul nr. 2.031/226/2014 al Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 decembrie 2016.