Decizia nr. 16/2017

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila

- judecător

Marieta Safta

- prim magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolaescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 54 lit. a) și

art. 56 alin. (1) din Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002 , excepție ridicată de Timofti Onoriu-Valentin în Dosarul nr. 6.401/314/2016 al Judecătoriei Suceava și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.570 D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că prevederile criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate, sens în care se referă și la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 19 august 2016, pronunțată în Dosarul nr. 6.401/314/2016, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 54 lit. a) și ale

art. 56 alin. (1) din Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002 . Excepția a fost ridicată de pârâtul Timofti Onoriu-Valentin într-o cauză având ca obiect "internare medicală nevoluntară."

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, astfel cum este reținută și în încheierea de sesizare a Curții Constituționale, se arată că o persoană supusă internării medicale nevoluntare trebuie să fi săvârșit o faptă penală față de care procurorul a emis ordonanța de începere a urmăririi penale prin aplicarea art. 305 din Codul de procedură penală și a decis, ulterior instituirii cadrului procesual penal, să solicite, prin ordonanță, internarea nevoluntară. Autorul excepției a precizat că infracțiunile care pot determina internarea nevoluntară pot fi de natură diferită și pot fi săvârșite de orice persoană.

6. Judecătoria Suceava consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile contestate nu contravin normelor constituționale invocate în susținerea acesteia. Instanța a reținut că

Legea nr. 487/2002

are ca scop, între altele, protejarea persoanelor cu tulburări psihice, reglementând în acest sens procedura de internare a unei persoane cu tulburări psihice într-o unitate de psihiatrie. Internarea medicală se poate face numai din considerente medicale și poate fi voluntară sau nevoluntară. Referindu-se, în continuare, la procedura de internare nevoluntară, astfel cum este reglementată de

Legea nr. 487/2002 , instanța apreciază că această măsură privează de libertate persoana internată nevoluntar, în sensul că aceasta nu are libertatea de a părăsi unitatea de psihiatrie, însă nu reprezintă o sancțiune privativă de libertate. Această procedură nu urmărește sancționarea unei persoane pentru săvârșirea unor fapte penale, ci urmărește, pe de o parte, protejarea persoanelor cu tulburări psihice, în considerarea stării lor de vulnerabilitate, precum și protejarea celorlalte persoane aflate în imediata apropiere a pacientului, iar, pe de altă parte, evitarea unor erori medicale sau a unor eventuale abuzuri de natură să afecteze libertatea individuală a unei persoane supuse procedurii de internare nevoluntară.

7. În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul a transmis punctul său de vedere cu Adresa înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 8.723 din 27 septembrie 2016, prin care apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că

Legea nr. 487/2002

reglementează un obiectiv major al politicii de sănătate, și anume promovarea și apărarea sănătății mintale a populației, prevenirea îmbolnăvirilor psihice și protecția persoanelor cu tulburări psihice, precum și rolul autorităților și organismelor abilitate în ceea ce privește promovarea și controlul acestor activități. În cazul internării nevoluntare a unei persoane cu tulburări psihice într-o unitate de psihiatrie sunt instituite o serie de garanții pentru a preveni posibile abuzuri și atingeri aduse libertății persoanei, precum: propunerea de internare nevoluntară este analizată de o comisie special constituită în acest sens; decizia de internare nevoluntară trebuie confirmată de către instanță, judecarea făcându-se în regim de urgență, în camera de consiliu și cu participarea procurorului. Se mai arată, cu referire la considerentele

Deciziei Curții Constituționale nr. 527/2015 , ale cărei considerente se aplică, în opinia Guvernului, mutatis mutandis, că internarea nevoluntară într-un spital de psihiatrie, reglementată de

Legea nr. 487/2002 , nu are natura juridică a unei sancțiuni privative de libertate. În privința dreptului persoanei de a dispune de ea însăși, garantat de art. 26 alin. (2) din Constituție, se arată că nu este un drept absolut, ci comportă o serie de limitări, impuse de necesitatea protecției drepturilor și libertăților altora, a ordinii publice sau a bunelor moravuri.

9. Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere cu Adresa înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 8.726 din 27 septembrie 2016, prin care apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că internarea nevoluntară, ca măsură de ocrotire de drept privat, are ca scop protecția persoanei cu tulburări psihice, în interes propriu, precum și în interesul familiei și al societății. Această măsură nu are caracter de sancțiune, ci de ocrotire, neavând niciun efect cu privire la capacitatea civilă a persoanei fizice. Tulburarea psihică trebuie să fie dovedită în fața autorității naționale competente, dovada făcându-se printr-o expertiză medico-legală. Mai mult, tulburarea psihică trebuie să aibă un caracter sau o amploare de natură a legitima internarea, care nu se poate prelungi în mod valabil în cazul în care acea tulburare nu mai persistă. Prin urmare, controlul exercitat de instanța de judecată cu privire la propunerea de încetare a condițiilor care au impus internarea nevoluntară reprezintă tocmai o garanție a respectării libertății persoanei fizice și o aplicare a principiului simetriei, în temeiul căruia dacă internarea nevoluntară a avut loc în baza unei hotărâri a instanței, atunci și încetarea acestei măsuri poate fi dispusă prin decizia aceluiași organ judiciar. În plus, persoana aflată în procedura de internare nevoluntară poate părăsi unitatea spitalicească, dacă există decizia comisiei sau hotărârea instanței de judecată competente. Pe cale de consecință, se consideră că nu sunt încălcate prevederile constituționale invocate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 54 lit. a) și

art. 56 alin. (1) din Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 13 septembrie 2012, având următorul cuprins:

- Art. 54 lit. a): "O persoană poate fi internată prin procedura de internare nevoluntară numai dacă un medic psihiatru abilitat hotărăște că persoana suferă de o tulburare psihică și consideră că:

a) din cauza acestei tulburări psihice există pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane;";

- Art. 56 alin. (1): "Solicitarea internării nevoluntare a unei persoane se realizează de către:

a) medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire această persoană;

b) familia persoanei;

c) reprezentanții administrației publice locale cu atribuții în domeniul social-medical și de ordine publică;

d) reprezentanții poliției, jandarmeriei sau ai pompierilor, precum și de către procuror;

e) instanța de judecată civilă, ori de câte ori apreciază că starea sănătății mintale a unei persoane aflate în cursul judecății ar putea necesita internare nevoluntară."

13. Dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției sunt cuprinse în art. 23 alin. (11) și (13), precum și în art. 26 alin. (2) din Constituție, care consacră prezumția de nevinovăție, regula potrivit căreia sancțiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală și, respectiv, dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia, corelând măsura internării nevoluntare cu săvârșirea unei fapte penale "față de care procurorul a emis ordonanța de începere a urmăririi penale (...) și a decis, ulterior instituirii cadrului procesual penal, să solicite, prin ordonanță, internarea nevoluntară" și precizând că "infracțiunile care pot determina internarea nevoluntară pot fi de natură diferită și pot fi săvârșite de orice persoană", susține încălcarea, prin textele de lege criticate, a prevederilor constituționale cuprinse în art. 23 alin. (11) și (13), precum și în art. 26 alin. (2) din Constituție, care consacră prezumția de nevinovăție, regula potrivit căreia sancțiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală și, respectiv, dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăși. Din succintele argumente enunțate, astfel cum au fost reținute și în încheierea de sesizare, se deduce că autorul excepției asimilează măsura internării nevoluntare cu o sancțiune privativă de libertate, apreciind că reglementarea acesteia încalcă textele constituționale invocate, fără a prezenta însă o motivare distinctă, în mod corespunzător fiecăruia dintre aceste texte.

15. Față de aceste susțineri ce vizează, în esență, natura juridică a măsurii internării nevoluntare, Curtea constată că, în jurisprudența sa, a mai analizat critici care au pus în discuție, între altele, natura juridică și procedura dispunerii internării nevoluntare. Astfel, de exemplu, prin

Decizia nr. 527 din 14 iulie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 17 septembrie 2015, Curtea a reținut că "internarea nevoluntară, prin natura sa, fără a constitui o sancțiune privativă de libertate, reprezintă o măsură care privează de libertate persoana internată nevoluntar, în sensul că aceasta nu are libertatea să părăsească instituția medicală în care a fost internată împotriva voinței sale sau fără consimțământul său". Această măsură nu vizează sancționarea unei persoane pentru săvârșirea unor fapte penale, ci are ca scop protejarea persoanelor cu tulburări psihice, în considerarea stării lor de vulnerabilitate, precum și protejarea celorlalte persoane aflate în imediata apropiere a acestora, dând astfel expresie scopului pentru care

Legea nr. 487/2002

a fost adoptată, de promovare, apărare a sănătății mintale și prevenire a îmbolnăvirilor psihice, respectiv de protecție a persoanelor cu tulburări psihice.

16. Astfel fiind, Curtea reține că dispozițiile constituționale ale art. 23 alin. (11) și (13), care consacră prezumția de nevinovăție, respectiv regula potrivit căreia sancțiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală, nu sunt incidente în cauză. De altfel, în decizia menționată (paragraful 17), Curtea a mai reținut că internarea nevoluntară se instituie prin decizia comisiei medicale, care este supusă, însă, confirmării instanței judecătorești, aceasta putând să o infirme și să dispună încetarea internării nevoluntare. La rândul ei, și procedura de externare are, similar procedurii de internare nevoluntară, o componentă administrativă și una judiciară, instanța competentă putând să confirme propunerea comisiei de constatare a încetării condițiilor care au impus internarea nevoluntară sau să o infirme, cu consecința menținerii, în acest ultim caz, a măsurii internării nevoluntare. Atât în procedura de internare nevoluntară, cât și în cea de externare, este reglementată intervenția judecătorului, tocmai pentru eliminarea unor eventuale abuzuri sau erori medicale. Astfel fiind - a conchis Curtea - prin prevederile legale referitoare la aceste proceduri nu se aduce atingere principiilor referitoare la libertatea individuală, ci, dimpotrivă, este garantat acest drept fundamental.

17. Nu poate fi primită nici susținerea referitoare la pretinsa încălcare a prevederilor art. 26 alin. (2) din Constituție, care consacră dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăși. Dreptul de a dispune de propria persoană, nefiind un drept absolut, poate fi exercitat numai cu respectarea drepturilor altor persoane, a ordinii publice și a bunelor moravuri. În acest sens sunt atât prevederile art. 26 alin. (2) din Constituție, invocate de autorul excepției, cât și prevederile art. 8 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care stabilesc că dreptul la respectarea vieții private, în sens larg, poate face obiectul unor restricții, dacă sunt prevăzute de lege și dacă constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei ori protejarea drepturilor și libertăților altora (a se vedea, de exemplu,

Decizia nr. 1.282 din 12 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010). Or, astfel cum Curtea Constituțională a reținut în

Decizia nr. 527/2015 , precitată, paragraful 17, cu referire la procedura dispunerii măsurii internării nevoluntare, în cadrul acesteia este pus în balanță, pe de o parte, interesul personal al pacientului, sub aspectul libertății acestuia, al nevoilor sale de sănătate și al protecției împotriva abuzurilor și erorilor medicale, iar, pe de altă parte, interesul general al societății privind eliminarea riscului ca starea psihică a persoanei în cauză să îi inducă acesteia un comportament de natură să producă o vătămare fizică ei înseși sau altor persoane ori distrugeri de bunuri materiale importante. Rezultă, așadar, că reglementarea dreptului persoanei de a dispune de propria persoană în ipoteza internării nevoluntare respectă prevederile art. 26 alin. (2) din Constituție, fiind circumscrisă conținutului normativ al textului constituțional invocat.

18. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Timofti Onoriu-Valentin în Dosarul nr. 6.401/314/2016 al Judecătoriei Suceava și constată că dispozițiile art. 54 lit. a) și ale

art. 56 alin. (1) din Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Suceava și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 ianuarie 2017.