Hotărâre · Oficiul Român pentru Drepturile de Autor

Hotărârea nr. 1/2017

privind stabilirea criteriilor de repartizare a remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor, precum și a comisionului de colectare datorat organismului desemnat colector din utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de televiziune, colectate de UCMR-ADA în temeiul Deciziei Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 41 din 10 martie 2008, respectiv Decizia Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 170 din 13 aprilie 2007, decizie prin care a fost desemnat drept organism de gestiune colector al remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor pentru utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de televiziune stabilite prin Decizia civilă nr. 271A din 2 noiembrie 2007 , în referire la Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de televiziune

prezumat în vigoare

Data actului
15 martie 2017
Emitent
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 246 din 10 aprilie 2017
Citat de
4 acte
Citează
10 acte
Structură
0 articole · 18.478 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 3

  • Legea nr. 8/1996 14 martie 1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe
  • Decizia nr. 170/2007 13 aprilie 2007 pentru publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii arbitrale din 12…
  • Decizia nr. 41/2008 10 aprilie 2008 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei civile nr. 271A …

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Dosar nr. 2/2014

Completul de arbitraj compus din:

Stângu Lucian

- președinte

Romașcanu Nicoleta Cristina

- arbitru

Olariu Mihai

- arbitru

Ionescu Mircea Felix Melinești

- arbitru

Duțescu Cristian Mircea

- arbitru

Pe rol se află cererea de arbitraj (Dosar nr. 2/2014) formulată de Asociația Producătorilor de Muzică (APM) având ca obiect stabilirea criteriilor de repartizare între organismele de gestiune colectivă APM și UCMR-ADA a remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor, precum și a comisionului de colectare datorat organismului desemnat colector din utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de televiziune, colectate de UCMR-ADA în temeiul

Deciziei ORDA nr. 41/10.03.2008,

respectiv

Decizia ORDA nr. 170/13.04.2007 , decizie prin care a fost desemnat drept organism de gestiune colector al remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor pentru utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de televiziune stabilite prin

Decizia civilă nr. 271A/02.11.2007 , în referire la

Metodologia

privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de televiziune.

Prin cererea de arbitraj, formulată în conformitate cu dispozițiile

art. 131^2 alin. 3-9 din Legea nr. 8/1998 , Asociația Producătorilor de Muzică (APM) a arătat că a fost avizată să funcționeze ca organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor prin

Decizia ORDA nr. 115/15.06.2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 30 ianuarie 2013.

Decizia ORDA nr. 115/15.06.2012

a fost atacată în contencios administrativ de către UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, fiind criticată pentru nelegalitate.

Cererea de chemare în judecată prin care UCMR-ADA a solicitat anularea

Deciziei ORDA nr. 115/15.06.2012

a format obiect al Dosarului nr. 9.555/2/2012.

Înainte de a fi soluționat irevocabil Dosarul nr. 9.555/2/2012, Asociația Producătorilor de Muzică (APM) a solicitat ORDA inițierea procedurii de arbitraj.

Ca urmare a tragerii la sorți din data de 08.12.2014 au fost desemnați inițial arbitrii titulari: Manolache Adrian, Romașcanu Nicoleta Cristina, Stratulă Andreea, Briciu Traian Cornel și Popescu Raluca Andreea.

Prin procesul-verbal din data de 15.12.2014, potrivit

art. 131^2 alin. (5) din Legea nr. 8/1996 , cu modificările și completările ulterioare, s-a constituit Completul de arbitraj și a fost stabilit primul termen al arbitrajului pentru data de 18.12.2014, precum și valoarea onorariului brut de 8.000 lei/arbitru, repartizat în cote egale între părți, rezultând un total de plată de 20.000 lei pentru fiecare dintre cele doua părți aflate în arbitraj.

Prin cererea de arbitraj, APM a solicitat stabilirea unor criterii de repartizare între organismele de gestiune colectivă APM și UCMR-ADA a remunerațiilor pentru radiodifuzarea operelor muzicale de către organismele de televiziune, colectate de către UCMR-ADA, precum și stabilirea comisionului de colectare datorat organismului de gestiune colectivă desemnat colector al remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor pentru utilizarea prin radiodifuziune a operelor muzicale de către organismele de televiziune.

Cererea de arbitraj a fost întemeiată de către APM pe drepturile ce i-ar fi revenit în calitate de organism de gestiune colectivă de drepturi de autor, calitate dobândită ca urmare a avizării funcționării sale ca organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor prin

Decizia directorului general al ORDA nr. 115/15.06.2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 30 ianuarie 2013.

UCMR-ADA a formulat întâmpinare, înregistrată la ORDA cu nr. 298/15.01.2015, prin care a invocat, pe cale de excepție, necompetența tribunalului arbitral, decăderea APM din dreptul de a propune probe și de a formula concluzii în arbitraj, nulitatea cererii de arbitraj formulate de APM, nelegalitatea

Deciziei ORDA nr. 115/15.06.2012 , lipsa calității procesuale active a APM și lipsa de interes a APM în formularea cererii de arbitraj.

La data de 22.01.2015, completul de arbitri, luând act de faptul că Tribunalul București a stabilit termen de soluționare a cererilor de recuzare, formulate în prezentul dosar, pentru data de 27.01.2015 și având în vedere prevederile

art. 49 alin. (2) din Codul de procedură civilă , respectiv

art. 567 alin. (2) din Codul de procedură civilă , a amânat cauza la data de 30.01.2015.

La data de 30.01.2015, UCMR-ADA a formulat cerere de suspendare a procedurii de arbitraj până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 9.555/2/2012, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu termen la data de 28.04.2015.

Prin Încheierea de ședință din 9.02.2015 Completul de arbitraj a respins excepția necompetenței tribunalului arbitral și excepția decăderii APM din dreptul de a propune probe și de a formula concluzii în arbitraj, excepții invocate de UCMR-ADA prin întâmpinare.

Prin aceeași încheiere din 9.02.2015, pentru motivele arătate în aceasta și în temeiul

art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă,

Completul de arbitraj a admis cererea UCMR-ADA de suspendare a arbitrajului până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce a făcut obiect al Dosarului nr. 9.555/2/2012 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație si Justiție.

Prin Decizia civilă nr. 2.151/30.06.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 9.555/2/2012*, a fost admis recursul UCMR-ADA împotriva Sentinței civile nr. 2.427 din 1 octombrie 2015 a Curții de Apel București - Secția a VIIIa contencios administrativ și fiscal. A fost casată această sentință și pe fond a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de UCMR-ADA în sensul că s-a dispus anularea

Deciziei O.R.D.A. nr. 115/2012 .

Ca urmare a soluționării irevocabile a Dosarului nr. 9.555/2/2012*, prin cererea înregistrată la ORDA cu nr. 7.411/05.07.2016, UCMR-ADA a solicitat repunerea pe rol a Dosarului de arbitraj nr. 2/2014.

La cererea de repunere pe rol a fost atașat în original un certificat de grefă eliberat de Înalta Curte de Casație și Justiție din care rezultă soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 9.555/2/2012* în sensul anulării

Deciziei ORDA nr. 115/2012.

La data de 18.07.2016, conform Procesului-verbal nr. 5.530/18.07.2015, încheiat la sediul ORDA, a fost desemnat prin tragere la sorți noul Corp de arbitri care funcționează pe lângă ORDA, deoarece Ordinul ministrului culturii nr. 2.381/23.07.2013 prin care a fost numit corpul de arbitri inițial își înceta aplicabilitatea la data de 23.07.2016. Ca urmare a acestui fapt completul inițial de arbitraj și-a încheiat mandatul.

Prin Ordinul ministrului culturii și identității naționale nr. 2.072 din 13.02.2017 dat în baza Adresei ORDA nr. RGII/IES/365/25.01.2017, înregistrată la minister cu nr. 559/25.01.2017, s-a numit un nou corp de arbitri care funcționează pe lângă ORDA, format din 20 de membri conform prevederilor

Legii nr. 8/1996 .

La data de 27.02.2017 a avut loc la sediul ORDA tragerea la sorți a componenței noului complet de arbitraj ca urmare a Sentinței civile nr. 1.346/24.10.2016 a Tribunalului București, pronunțată în Dosarul nr. 37.152/3/2016 prin care s-a admis cererea UMCR-ADA de a obliga ORDA să convoace părțile și arbitrii în vederea soluționării cererii de repunere pe rol formulată de aceasta.

ORDA, prin Adresa nr. RGII/1.029/20.02.2017, a solicitat părților punctul de vedere cu privire la tragerea la sorți a noului complet arbitral în Dosarul de arbitraj nr. 2/2014.

Ca urmare a răspunsurilor UCMR-ADA nr. RGII/1.058/21.02.2017 și APM nr. RGII/1.090/21.02.2017 acestea au fost de acord cu tragerea la sorți a unui nou complet arbitral în data de 27.02.2017.

Astfel, prin Adresa ORDA nr. RGII/IES/1.385/03.03.2017, arbitrii titulari ce au confirmat participarea la procedura arbitrală sunt: • Romașcanu Nicoleta Cristina - arbitru

• Olariu Mihai - arbitru

• Ionescu Mircea Felix Melinești - arbitru

• Duțescu Cristian Mircea - arbitru

• Stângu Lucian - arbitru.

Convocarea părților de către noul complet arbitral a fost fixată la data de 9.03.2017, ora 13,00, la sediul ORDA din Calea Victoriei nr. 118, et. 4, camera 18, sectorul 1, București, în vederea soluționării cererii de repunere pe rol a Dosarului de arbitraj nr. 2/2014.

La data de 9.03.2017 completul arbitral a admis cererea de repunere pe rol a Dosarului nr. 2/2014 formulată de UCMR-ADA.

UCMR-ADA invocă lipsa calității procesuale active și a nulității cererii de arbitraj formulată de APM, menționând că APM nu mai este organism de gestiune colectivă, invocând

art. 124 ,

125

și

art. 133 din Legea nr. 8/1996 ,

art. 36 CPC ,

art. 207 din Codul civil

(activitatea nu poate fi desfășurată fără această autorizație), precum și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2.151/2016 (Dosarul nr. 9.555/2/2012*).

Reprezentantul APM menționează că nu este vorba de lipsa calității procesuale active, ci de lipsa capacității procesuale a APM. Consideră că, indiferent de tipul de excepție admisă, efectul este identic. Pentru a nu pune concluzii de admitere a unei excepții invocate de partea adversă, reprezentantul APM lasă la aprecierea completului soluția privind lipsa calității procesuale active invocate de UCMR-ADA.

Reprezentantul UCMR-ADA susține că APM ca persoană juridică are capacitate, dar nu este specializată, neavând capacitate pentru arbitraj. Lasă la aprecierea completului să se pronunțe pe excepțiile invocate.

Reprezentantul APM arată în continuare că, în opinia sa, onorariul arbitral ar trebui redus, întrucât completul nu urmează să pronunțe o hotărâre în sensul prevăzut de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, în sensul că prin actul completului nu se va stabili o metodologie.

UCMR-ADA precizează că nu este de acord cu această susținere, întrucât completul arbitral trebuie să pronunțe o hotărâre arbitrală, în mod evident, chiar dacă nu se va pronunța cu privire la o metodologie, completul nefiind limitat prin

Legea nr. 8/1996

la acest aspect. De asemenea, UCMR-ADA precizează ca cererea de inițiere a arbitrajului a fost formulată în anul 2014, repunerea pe rol în anul 2016 nu a fost posibilă din motive obiective, iar faptul că s-au schimbat membrii completului nu împiedică emiterea unei hotărâri arbitrale.

Totodată, UCMR-ADA solicită plata cheltuielilor de judecată de către APM, constând în onorariul arbitral ocazionat de acest arbitraj.

Față de solicitarea UCMR-ADA, APM susține că solicită la rândul său cheltuielile de judecată constând în onorariul arbitral. Arată că solicitarea cheltuielilor de judecată poate aparține oricăreia dintre părți, dar dacă decizia completului va fi de admitere a acestor cheltuieli, acestea ar trebui să se deducă din sumele plătite ca onorariu. APM menționează că pentru formalism solicită aceste cheltuieli, însă dorește să știe dacă prin absurd se va restitui întreg onorariul către părțile din arbitraj, UCMR-ADA solicită și plata altor cheltuieli.

Reprezentantul UCMR-ADA menționează că nu solicită alte cheltuieli, ci doar onorariul.

Completul arbitral întreabă părțile dacă mai există alte cereri. Părțile învederează că nu mai au alte cereri de formulat.

Completul arbitral rămâne în pronunțare și amână pronunțarea până la data 15 martie 2017. Acordă termen pentru depunerea concluziilor scrise de către părți, în format scris și electronic, până la data de 13.03.2017, ora 10,00.

La data de 13.03.2017 părțile au depus note scrise ce au fost comunicate de ORDA completului arbitral prin e-mail.

Prin notele scrise UCMR-ADA a prezentat un scurt istoric al arbitrajului și a reiterat excepția nulității cererii de arbitraj formulată de APM, lipsa calității procesuale active a APM, respingerea apărărilor APM privind cuantumul onorariului de arbitraj, precum și obligarea APM la plata cheltuielilor arbitrale în conformitate cu prevederile

art. 40 alin. 2,

art. 453 din noul Cod de procedură civilă

raportate la dispozițiile

art. 207 alin. 2 din Codul civil.

Prin notele scrise APM a precizat că lasă la aprecierea completului arbitral excepțiile invocate de UMCR-ADA fiind în cunoștință de cauză asupra efectelor Deciziei nr. 2.151/30.06.2016, pronunțată de ICCJ în Dosarul nr. 9.555/2/2012*, precum și diminuarea onorariului arbitral la nivel de 10% din cel achitat.

În cauză, părțile au administrat proba cu înscrisuri.

După deliberări, în temeiul dispozițiilor

art. 248 din noul Cod de procedură civilă

completul arbitral se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea de fond a cauzei.

Completul de arbitraj reține că s-au invocat simultan mai multe excepții, fapt pentru care determină ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc.

Astfel, s-au invocat de către UCMR-ADA excepția nulității cererii de arbitraj formulată de APM, excepția lipsei calității procesuale active a APM, excepția lipsei capacității de exercițiu a APM.

Având în vedere excepțiile invocate și dezbătute simultan, precum și efectele acestora, în temeiul

art. 248 alin. 1 NCPC , completul de arbitraj se va pronunța mai întâi asupra excepției de fond privitoare la lipsa de calitate procesuală activă a APM.

Completul va analiza cu prioritate excepția privitoare la lipsa de calitate procesuală, întrucât capacitatea procesuală de exercițiu, care definește aptitudinea celui care are folosința dreptului de a sta în proces, este urmarea firească a capacității de folosință. În lipsa unui drept nu este de conceput nici exercițiul lui.

Completul apreciază că APM ar putea solicita stabilirea criteriilor de repartizare între organismele de gestiune colectivă a remunerațiilor ce fac obiectul cererii de arbitraj, numai în măsura în care ar avea calitatea de organism de gestiune colectiva, fiind necesar să existe identitate între inițiatorul cererii și titularul dreptului din raportul juridic dedus arbitrajului. Or, prin Decizia nr. 2.151/30.06.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 9.555/2/2012*, a fost anulată

Decizia O.R.D.A. nr. 115/2012

privind avizarea constituirii și funcționării APM ca organism de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor.

Față de aceste considerente, completul va admite excepția lipsei calității procesuale active a APM și va respinge cererea de arbitraj formulată de APM ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Având în vedere analiza cu prioritate a excepției lipsei calității procesuale și admiterea acesteia, completul nu se va mai pronunța asupra excepțiilor care îi succedă, acestea rămânând fără obiect.

În ceea ce privește cererea APM de diminuare a cheltuielilor arbitrale la limita de 10% din onorariul achitat urmează a fi respinsă ca fiind neîntemeiată având în vedere finalizarea de către completul arbitral, prin hotărâre arbitrală, a procedurii cu care a fost învestit în limitele conferite de

Legea nr. 8/1996 , cu modificările și completările ulterioare, în cauză nefiind întrunite condițiile

art. 599 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

În ceea ce privește solicitarea UCMR-ADA privind obligarea părții adverse la achitarea cheltuielilor arbitrale efectuate în cauză în cuantum de 20.000 lei, întemeiată pe dispozițiile

art. 453 din noul Cod de procedură civilă,

completul de arbitraj o consideră ca fiind întemeiată având în vedere faptul că acestea au fost ocazionate de desfășurarea prezentului arbitraj, iar cererea prin care a fost învestit completul arbitral a fost respinsă.

Pentru aceste motive completul arbitral

HOTĂRÂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesual active a Asociației Producătorilor de Muzică (APM) invocată de UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor.

Respinge cererea de arbitraj formulată de Asociația Producătorilor de Muzică (APM), cu sediul în București, str. Soldat Vasile Croitoru nr. 6, bl. 8, sc. 1, et. 1, ap. 8, sectorul 5, și sediul ales în București, str. Traian nr. 2, bl. F1, sc. 4, et. 5, ap. 15, sectorul 3, împotriva UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, cu sediul în București, Str. Ostașilor nr. 12, sectorul 1, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Respinge cererea Asociației Producătorilor de Muzică (APM) de reducere a onorariului arbitral la nivelul de 10% din cel achitat.

Obligă Asociația Producătorilor de Muzică (APM) la plata cheltuielilor arbitrale către UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor în cuantum de 20.000 lei.

Pronunțată astăzi, în data de 15 martie 2017, la sediul Corpului de Arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în București, Calea Victoriei nr. 114, sectorul 1.

Cu apel în 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Completul arbitral:

Stângu Lucian - președinte

Romașcanu Nicoleta Cristina - arbitru

Olariu Mihai - arbitru

Ionescu Mircea Felix Melinești - arbitru

Duțescu Cristian Mircea - arbitru

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.