Decizia nr. 3/2017

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Oana Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Ovidiu Eugen Ciogescu în Dosarul nr. 3.936/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 57D/2016.

2.

La apelul nominal, pentru autorul excepției răspunde apărătorul ales Mădălina Beniog, cu împuternicire avocațială la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 229D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 434 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Lilian Moise în Dosarul nr. 4.109/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

4.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 230D/2016, care are ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Otilia Doina Milu, Elena Radu și RVA Insolvency Specialists - SPRL din București în Dosarul nr. 15/1/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

6.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

7.

Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 57D/2016, nr. 229D/2016 și nr. 230D/2016, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

8.

Avocatul autorului excepției Ovidiu Eugen Ciogescu arată că este de acord cu conexarea dosarelor. De asemenea, reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile pentru conexarea cauzelor.

9.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 229D/2016 și nr. 230D/2016 la Dosarul nr. 57D/2016, care este primul înregistrat.

10.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autorului excepției Ovidiu Eugen Ciogescu, care solicită admiterea acesteia pentru considerentele pe care s-a întemeiat și

Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016 , prin care Curtea a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile

art. 434 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală , care exclude atacarea cu recurs în casație a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel, este neconstituțională. Consideră că - urmare a

Deciziei nr. 126 din 3 martie 2016

referitoare la neconstituționalitatea soluției legislative cuprinse în

art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală , care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate - o eventuală soluție de respingere ca devenită inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate în speța de față ar duce la imposibilitatea revizuirii hotărârii prin care a fost respins ca inadmisibil recursul în casație.

11.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca devenită inadmisibilă, având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 540 din 12 iulie 2016 . Referitor la posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii, arată că, în cauză, sunt incidente considerentele

Deciziei nr. 126 din 3 martie 2016 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

12.

Prin Încheierea din 6 ianuarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 3.936/1/2015, și prin Încheierea nr. 31/RC din 1 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 15/1/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Ovidiu Eugen Ciogescu, Otilia Doina Milu, Elena Radu și RVA Insolvency Specialists - SPRL din București în etapa verificării admisibilității în principiu a unor cereri de recurs în casație.

13.

Prin Încheierea din 3 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 4.109/1/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 434 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Lilian Moise în etapa verificării admisibilității în principiu a unei cereri de recurs în casație.

14.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (5)

privind respectarea

Constituției , a supremației sale și a legilor, ale

art. 16 alin. (1)

referitor la egalitatea în drepturi, ale

art. 21

privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale

art. 24 alin. (1)

referitor la dreptul la apărare, ale

art. 124

referitor la înfăptuirea justiției, ale

art. 126 alin. (1)

și

(3)

privind instanțele judecătorești și rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii, ale

art. 129

cu privire la folosirea căilor de atac, precum și ale

art. 20

referitor la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului, raportat la prevederile

art. 6

referitor la dreptul la un proces echitabil și ale

art. 13

privind dreptul la un recurs efectiv din

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu permit exercitarea căii extraordinare de atac a recursului în casație și împotriva deciziilor pronunțate în apel de Înalta Curte de Casație și Justiție. Consideră că dispozițiile de lege criticate creează discriminare între inculpații condamnați, în apel, de curțile de apel și cei condamnați de Înalta Curte de Casație și Justiție, tot ca instanță de apel - prin îngrădirea, în cea de-a doua situație, a accesului la justiție sub aspectul exercitării căii extraordinare de atac a recursului în casație. Arată că egalitatea între cetățeni reprezintă dreptul acestora de a fi judecați de aceleași instanțe judecătorești, după aceleași reguli, precum și posibilitatea exercitării acelorași căi de atac împotriva unor hotărâri netemeinice și nelegale.

15.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că limitarea sferei hotărârilor împotriva cărora se poate exercita recursul în casație nu vine în contradicție cu prevederile constituționale și convenționale invocate. Astfel, potrivit

art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală

pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor. În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor

Convenției

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în privința asigurării celerității procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție. În acest context, noua legislație procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, și anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de „recurs în casație“, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Recursul în casație urmărește asigurarea unei practici unitare la nivelul întregii țări. Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluționare este dată în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Sunt prevăzute expres hotărârile ce pot fi atacate pe calea recursului în casație, precum și cele care nu sunt supuse acestei căi extraordinare de atac. Față de specificul acestei căi extraordinare de atac, legea impune condiții stricte cu privire la termenul de declarare, la cuprinsul cererii de recurs în casație și la titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori și discipline procesuale și al evitării introducerii, în mod abuziv, a unor recursuri care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege. Cazurile în care se poate exercita recursul în casație vizează exclusiv legalitatea hotărârii, și nu chestiuni de fapt. Necesitatea ca hotărârile penale definitive, dar contrare legii, să fie îndreptate, trebuie, însă, conciliată cu autoritatea de lucru judecat, respectiv cu siguranța și stabilitatea circuitului juridic. Astfel, siguranța raporturilor juridice reglementate prin hotărâri judecătorești definitive impune, cu privire la exercitarea unei căi de atac, atât o limitare în timp - în ceea ce privește termenul de declarare, cât și din perspectiva interesului procesual - sub aspectul persoanelor care pot formula respectiva cale de atac - și a cazurilor ce pot fi invocate. Constatarea neconstituționalității unui text de lege pentru considerente ce țin de încălcarea egalității în fața legii, ar presupune că, în raport de persoane aflate în aceeași situație, se prevăd condiții diferite de declarare și examinare a căii de atac, ceea ce nu este cazul dispozițiilor de lege criticate. În fine, apreciază că nu este încălcat nici dreptul la apărare al părților, întrucât reconsiderarea recursului ca fiind o cale extraordinară de atac a determinat și limitarea cazurilor în care poate fi declarat la aspecte ce țin strict de legalitatea hotărârilor, în scopul asigurării specificului acestei căi extraordinare de atac și al respectării rolului Înaltei Curți de Casație și Justiție de unificare a practicii judiciare. Menționează că motivele ce vizau aspectele procedurale, care au fost excluse din sfera recursului în casație, au fost transformate în motive de contestație în anulare, cale de atac aflată și la îndemâna persoanelor judecate - potrivit competenței materiale și personale - în primă instanță, de curțile de apel, iar, în apel, de Înalta Curte de Casație și Justiție.

16.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

17.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă, întrucât autorii excepției nu critică

art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală

pentru ceea ce conține, ci pentru ceea ce nu conține, respectiv solicită extinderea cazurilor în care se poate declara recurs în casație, solicitând, practic, o completare a textului. În subsidiar, opinează că excepția este neîntemeiată. Legiuitorul infraconstituțional, când a reglementat recursul în casație, a avut în vedere atât necesitatea de a îndrepta hotărârile definitive, dar nelegale, cât și necesitatea de a asigura siguranța și stabilitatea circuitului juridic. De aceea, s-a impus o limitare a cazurilor care pot constitui temei pentru declararea unui recurs în casație, precum și a numărului de persoane care pot invoca aceste cazuri, din perspectiva interesului procesual. Dispozițiile de lege criticate sunt în acord cu prevederile

art. 21 din Constituție , câtă vreme acestea nu împiedică părțile interesate să apeleze la o instanță de judecată care să se bucure de jurisdicție deplină, adică să analizeze cauza atât în ceea ce privește aspectele de fapt, cât și cele de drept, nici nu limitează dreptul acestora de a fi apărate, de a promova căile ordinare de atac prevăzute de lege și în condițiile prevăzute de aceasta, putând să se prevaleze de toate garanțiile procesuale specifice unui proces echitabil. Potrivit

art. 129 din Constituție , părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în condițiile legii, motiv pentru care dispozițiile

art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală , potrivit cărora pot fi atacate cu recurs în casație numai anumite decizii judecătorești, sunt conforme cu prevederile constituționale și convenționale invocate de autorii excepției. În jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut că accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție. Acest drept poate fi supus unor condiționări de fond și formă, iar existența uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituție și nici de vreun tratat internațional la care România este parte ( Decizia Curții Constituționale nr. 506 din 5 decembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 22 ianuarie 2014). Dispozițiile de lege criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice fără privilegii sau discriminări, fiind conforme cu prevederile

art. 16 din Constituție .

18.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală

este inadmisibilă. În acest sens, arată că autorul excepției se referă la situația în care apelul a fost judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție, caz în care, conform dispozițiilor de lege criticate, decizia pronunțată nu poate fi atacată cu recurs în casație. În vederea deslușirii acestei critici este necesară examinarea dispozițiilor procedurale privind competența materială. Astfel, observă că

art. 40 alin. (2) din Codul de procedură penală

reglementează în competența Înaltei Curți și judecarea apelurilor împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de curțile de apel, de curțile militare de apel și de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ca urmare, deși Înalta Curte se pronunță și ca instanță de apel,

art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală

nu prevede posibilitatea atacării cu recurs în casație a deciziilor instanței supreme. Includerea în norma criticată a hotărârilor pronunțate de instanța supremă, ca instanță de apel, reprezintă o modificare a soluției legislative în sensul extinderii cazurilor în care se poate formula recurs în casație. Or, acceptarea unei asemenea critici ar echivala cu transformarea instanței de contencios constituțional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni

art. 61 din Constituție , potrivit căruia „Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a țării“, fiind în contradicție și cu dispozițiile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , conform cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. În subsidiar, referitor la critica de neconstituționalitate raportată la prevederile

art. 16 alin. (1) din Constituție , arată că aceasta nu poate fi reținută, întrucât normele supuse controlului de constituționalitate se aplică în mod egal tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Cât privește pretinsa încălcare a prevederilor

art. 21

și ale

art. 24 din Constituție , consideră că dispozițiile de lege criticate nu sunt de natură să încalce principiul liberului acces la justiție și nici să restrângă dreptul la apărare. Precizează că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, fără să însemne, însă, că el trebuie asigurat la toate căile de atac. Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, care se poate exercita în condițiile expres stabilite de lege.

19.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile autorului excepției prezent, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

20.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

21.

Potrivit Încheierii din 6 ianuarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 3.936/1/2015, și Încheierii nr. 31/RC din 1 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 15/1/2016, ambele dosare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală . Din notele scrise ale autorilor excepției, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta privește doar teza întâi a

art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală , așa cum se reține și în Încheierea din 3 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 4.109/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală. Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra dispozițiilor

art. 434 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală , care au următorul cuprins: „Pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel, [...]“.

22.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

privind respectarea

Constituției , a supremației sale și a legilor, ale

art. 16 alin. (1)

referitor la egalitatea în drepturi, ale

art. 21

privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale

art. 24 alin. (1)

referitor la dreptul la apărare, ale

art. 124

referitor la înfăptuirea justiției, ale

art. 126 alin. (1)

și

(3)

privind instanțele judecătorești și rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii, ale

art. 129

cu privire la folosirea căilor de atac, precum și ale

art. 20

referitor la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului, raportat la prevederile

art. 6

referitor la dreptul la un proces echitabil și ale

art. 13

privind dreptul la un recurs efectiv din

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

23.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorii excepției critică soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile

art. 434 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală , care exclude atacarea cu recurs în casație a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel. Curtea observă că, prin

Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile

art. 434 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală , care exclude atacarea cu recurs în casație a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel, este neconstituțională. Or, potrivit

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“. Ținând cont de prevederile

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

și de faptul că decizia mai sus menționată a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior sesizării instanței de contencios constituțional în prezenta cauză, Curtea urmează a respinge ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 434 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală

cu privire la soluția legislativă care exclude atacarea cu recurs în casație a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel.

24.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 434 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală

cu privire la soluția legislativă care exclude atacarea cu recurs în casație a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel, excepție ridicată de Ovidiu Eugen Ciogescu în Dosarul nr. 3.936/1/2015, de Lilian Moise în Dosarul nr. 4.109/1/2015 și de Otilia Doina Milu, Elena Radu și RVA Insolvency Specialists - SPRL din București în Dosarul nr. 15/1/2016, toate dosare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 ianuarie 2017.