Decizia nr. 26/2017
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 și art. 306 alin. (1) din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 135/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură penală
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Afrodita Laura Tutunaru
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 305
și
art. 306 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Gaby Pătlăgică și Ionel Cîșlaru în Dosarul nr. 7.231/99/2015 al Tribunalului Iași - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 126D/2016.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Agenția de Plăți în Intervenție și Agricultură a depus concluzii scrise.
4.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens se arată că prevederile
art. 305 din Codul de procedură penală
instituie obligația organelor judiciare de a începe urmărirea penală in rem și numai în situația în care există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală și nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la
art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală , organul de urmărire penală va putea dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect. De asemenea, dispozițiile
art. 306 din Codul de procedură penală
reglementează cu privire la obligațiile organelor de urmărire penală care vor căuta și vor strânge datele ori informațiile cu privire la existența infracțiunilor și identificarea persoanelor care au săvârșit infracțiuni, vor lua măsuri pentru limitarea consecințelor acestora și vor strânge și administra probele cu respectarea prevederilor
art. 100
și
101
din același cod. Faptul că legiuitorul a instituit, în toate cazurile, obligația de a se dispune începerea urmăririi penale cu privire la o anumită infracțiune reprezintă o garanție, și nu o încălcare a drepturilor constituționale pretins afectate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
5.
Prin Încheierea din 15 ianuarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 7.231/99/2015, Tribunalul Iași - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 305
și
art. 306 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Gaby Pătlăgică și Ionel Cîșlaru într-o cauză având ca obiect verificarea competenței și legalității sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
6.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate încalcă dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, în măsura în care probele administrate în faza de urmărire penală nu sunt readministrate sau nu se dă posibilitatea suspectului/inculpatului să solicite readministrarea sau contestarea efectivă a acestora. Se mai arată că întreg materialul de urmărire penală a fost administrat în faza de urmărire penală in rem, fază în care autorii susțin că aveau calitatea de martori și nu se puteau apăra efectiv și nici nu puteau asista la efectuarea actelor de urmărire penală.
7.
Tribunalul Iași - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, potrivit
art. 305 din Codul de procedură penală , toate activitățile desfășurate de organele judiciare sunt efectuate în cadrul urmăririi penale, ceea ce este de natură a asigura respectarea drepturilor și garanțiilor acordate persoanei cercetate, în deplin acord, așadar, cu exigențele constituționale invocate. Totodată,
art. 306 alin. (1) din Codul de procedură penală
recunoaște organelor de urmărire penală „rolul activ“, în sensul obligației de a căuta și a strânge, după sesizare, datele și informațiile privitoare la existența infracțiunilor și la identificarea persoanelor care au săvârșit infracțiuni, de a lua măsuri pentru limitarea consecințelor acestora, de a strânge și a administra probe cu respectarea principiului loialității prevăzut de
art. 101 din Codul de procedură penală
- toate acestea privite ca și garanții ale respectării termenului rezonabil de soluționare a cauzelor, pe de o parte, precum și ale respectării dreptului la un proces echitabil, în sens larg, adică privit în ansamblul componentelor sale, pe de altă parte.
8.
Prevederile legale criticate nu interzic readministrarea probatoriului și nici nu exclud posibilitatea reală și efectivă a suspectului/inculpatului de a solicita readministrarea probelor sau posibilitatea de a contesta efectiv probele administrate încă din faza de urmărire penală potrivit
art. 83 lit. d)
și
e) din Codul de procedură penală , respectiv dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii, precum și dreptul de a formula orice alte cereri care țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei.
9.
Mai mult, se arată că, atât timp în faza cercetării judecătorești este posibilă readministrarea probelor (administrate în cursul urmăririi penale) contestate de părți, precum și administrarea de probe noi, în condițiile prevăzute de
art. 374 alin. (5)-(10) din Codul de procedură penală , judecătorul de cameră preliminară a admis că o eventuală vătămare produsă astfel inculpaților poate fi înlăturată - respectiv, prin readministrarea probelor contestate, în condiții de oralitate, contradictorialitate și nemijlocire în faza de judecată/în cursul cercetării judecătorești -, inculpații având așadar posibilitatea exercitării depline a prerogativelor conferite de dreptul la un proces echitabil (conform
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale) în cursul cercetării judecătorești. Instanței judecătorești îi revine rolul de a analiza și de a aprecia în mod liber, cu respectarea principiului imparțialității și, în special, al egalității armelor, atât valoarea fiecăreia dintre probele administrate (fie în faza de urmărire penală, fie în cursul judecății) în raport cu celelalte, indiferent deci de faza procesuală în care au fost administrate, cât și credibilitatea lor. Această analiză, în cazul existenței unor probe contradictorii, implică, în mod esențial și obligatoriu, motivarea și explicitarea detaliată pentru justificarea priorității acordate reținerii unora sau altora dintre probele administrate/readministrate, întrucât probele nu au o valoare a priori stabilită de legiuitor, importanța acestora rezultând în urma aprecierii lor de către organul judiciar consecutiv analizei ansamblului materialului probator administrat în cauză conform principiului liberei aprecieri a probelor.
10.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
11.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și, în subsidiar, neîntemeiată. Astfel, se arată că autorii excepției „s-au mărginit să enumere o serie de dispoziții convenționale și constituționale, despre care au afirmat că ar fi încălcate de dispozițiile criticate, fără a arăta concret în ce constă contradicția“ între acestea și
Constituție
sau
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
12.
Pe fondul excepției se arată că aceasta este neîntemeiată, deoarece dispozițiile criticate nu instituie interdicția de a readministra probele administrate în cursul urmăririi penale ulterior acestui moment și nici nu limitează dreptul inculpatului de a solicita readministrarea sau contestarea efectivă a acestor probe.
13.
În acest sens, se susține că nu sunt afectate dispozițiile
art. 21 alin. (3) din Constituție
și cele ale
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece prevederile
art. 305
și
art. 306 alin. (1) din Codul de procedură penală
se coroborează cu cele ale
art. 83
din același cod care reglementează că, pe toată durata procesului penal, inculpatul are, între altele, dreptul de a avea un avocat ales, dreptul de a i se desemna unul din oficiu, în cazul asistenței juridice obligatorii, dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, dreptul de a ridica excepții și de a pune concluzii, precum și dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei.
14.
De asemenea, dispozițiile criticate se coroborează cu prevederile
art. 374 alin. (7)-(10) din Codul de procedură penală , potrivit cărora doar probele care au fost administrate în cursul urmăririi penale și nu au fost contestate de către părți nu se readministrează în cursul cercetării judecătorești, ele fiind puse, însă, în dezbaterea contradictorie a părților, a persoanei vătămate și a procurorului. Totodată, se arată că
art. 374 din Codul de procedură penală
permite judecătorului să administreze din oficiu atât probele la care se referă
art. 374 alin. (7) , cât și orice alte probe pe care le apreciază a fi necesare pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. Revine judecătorului învestit cu soluționarea dosarului cauzei să aprecieze, în concret și de la caz la caz, care probe este necesar a fi administrate. De aceea, elemente de fapt, respectiv faptul că judecătorul unei cauze nu a dispus readministrarea, în faza cercetării judecătorești, a una și mai multe dintre probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți, nu pot conduce la concluzia că
art. 305
și
art. 306 alin. (1) din Codul de procedură penală
ar fi neconstituționale, întrucât ar contraveni
art. 21 alin. (3) din Constituție
referitoare la dreptul la un proces echitabil.
15.
În acest sens, Guvernul face trimitere la Hotărârea din 26 noiembrie 2013, pronunțată în Cauza Babeș împotriva României, paragrafele 41-47, prin care instanța de la Strasbourg a statuat că, atunci când judecătorul cauzei decide să-și întemeieze hotărârea de condamnare pe probe (declarații) care nu au fost administrate în fața sa în condiții de contradictorialitate, este necesar ca respectivele probe să fie coroborate și cu alte probe care au fost administrate în cursul procesului și, de asemenea, este esențial să existe garanții procedurale solide pentru a asigura caracterul echitabil al procedurii.
16.
Nici critica privind pretinsa nerespectare a dreptului la apărare, garantat de
art. 24 din Constituție , nu este întemeiată, deoarece prevederile legale contestate nu restrâng în niciun fel dreptul la apărare al inculpatului, acesta putând fi asistat de un avocat în tot cursul judecății, avocat care are dreptul să consulte actele dosarului, să îl asiste pe inculpat, să exercite drepturile procesuale ale acestuia, să formuleze plângeri, cereri, memorii și obiecțiuni.
17.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, textele de lege criticate reglementează dispunerea începerii urmăririi penale in rem, de către organul de urmărire penală și nu sunt de natură a limita sau a restrânge accesul liber la justiție ori dreptul la apărare. Subiecții procesuali au dreptul la un apărător ales sau numit din oficiu, însă garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afara procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitatea procesuală de învinuit sau inculpat.
18.
În plus, este de competența legiuitorului să stabilească aspecte care privesc modul de desfășurare a urmăririi penale, în acord cu prevederile
art. 126 alin. (2) din Constituție , potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
19.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
20.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
21.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 305
cu denumirea marginală Începerea urmăririi penale și cele ale
art. 306 alin. (1)
cu denumirea marginală Obligațiile organelor de urmărire penală din Codul de procedură penală. După sesizarea Curții Constituționale, dispozițiile
art. 305 alin. (1)-(3) din Codul de procedură penală
au fost modificate prin
art. II pct. 76 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal ,
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru completarea
art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Având în vedere, însă, că în cauză a produs efecte norma de procedură prevăzută de
art. 305 din Codul de procedură penală
în forma în vigoare la data sesizării Curții (a se vedea și
Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), aceasta se va pronunța asupra dispozițiilor
art. 305 din Codul de procedură penală
în redactarea anterioară modificării lor prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 . Prin urmare, prevederile de lege criticate au următorul conținut:
–
Articolul 305
:
Când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege și se constată că nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzute la
art. 16 alin. (1) , organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă.
Începerea urmăririi penale se dispune prin ordonanță care cuprinde, după caz, mențiunile prevăzute la
art. 286 alin. (2) lit. a)-c)
și
g) .
Când din datele și probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect.
Față de persoanele pentru care urmărirea penală este condiționată de obținerea unei autorizații prealabile sau de îndeplinirea unei alte condiții prealabile, efectuarea urmăririi penale se poate dispune numai după obținerea autorizației ori după îndeplinirea condiției.
–
Articolul 306
alin. (1) : „(1) Pentru realizarea obiectului urmăririi penale, organele de cercetare penală au obligația ca, după sesizare, să caute și să strângă datele ori informațiile cu privire la existența infracțiunilor și identificarea persoanelor care au săvârșit infracțiuni, să ia măsuri pentru limitarea consecințelor acestora, să strângă și să administreze probele cu respectarea prevederilor
art. 100
și
101 .“
22.
Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale
art. 21 alin. (3)
referitor la dreptul la un proces echitabil,
art. 24
referitor la Dreptul la apărare, precum și dispozițiile
art. 6
referitor la Dreptul la un proces echitabil din
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
23.
Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 305 din Codul de procedură penală , Curtea constată că, prin
Decizia nr. 236 din 19 aprilie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 7 iunie 2016, paragraful 58, a statuat că nu se poate admite ideea înfrângerii prezumției de constituționalitate ca urmare a aplicării unor dispoziții în contradicție cu legea ori cu principiile fundamentale. De altfel, prevederile
art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală
stabilesc în mod clar că, atunci când există indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul va dispune continuarea urmăririi penale față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect. În măsura în care, în dezacord cu aceste prevederi, procurorul nu respectă aceste exigențe, atunci, în cazul emiterii rechizitoriului, suspectul devenit inculpat poate supune cenzurii judecătorului de cameră preliminară verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, întrucât potrivit
art. 342
și
art. 345 alin. (1)
și
(2) din Codul de procedură penală , în procedura de filtru, judecătorul de cameră preliminară are posibilitatea să constate nulitatea relativă și să excludă actele de urmărire penală și probele administrate cu încălcarea legii care conferă, între altele, și un drept efectiv la apărare. În acest sens, Curtea a mai constatat că prevederile
art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală
stabilesc că încălcarea dispozițiilor legale determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale sa adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului. De aceea, ori de câte ori toate sau majoritatea probelor din faza de urmărire penală au fost administrate numai în cursul urmăririi penale in rem, atunci se pot pune în discuție aspecte de aplicare a legii cu nesocotirea garanțiilor specifice dreptului la un proces echitabil, cum ar fi dreptul suspectului de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia, de a consulta dosarul, în condițiile legii, de a avea un avocat ales sau unul din oficiu pentru cazurile de asistență obligatorie, de a propune administrarea de probe, de a ridica excepții și de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri care țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei, de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege, de a fi informat cu privire la drepturile sale ori dreptul de a beneficia de alte drepturi prevăzute de lege. Câtă vreme, în funcție de particularitățile fiecărui caz, este dovedită privarea suspecților/inculpaților de drepturile conferite de
Codul de procedură penală , fiindu-le grav afectat dreptul la apărare în cursul urmăririi penale, atunci probele și actele întocmite cu nerespectarea exigențelor legale pot fi înlăturate până la încheierea procedurii de cameră preliminară.
24.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
25.
Totodată, în ce privește critica referitoare la faptul că probele administrate în faza de urmărire penală nu sunt readministrate sau nu se dă posibilitatea suspectului/inculpatului să solicite readministrarea sau contestarea efectivă a acestora, Curtea constată că, prin
Decizia nr. 342 din 7 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 3 iunie 2015,
Decizia nr. 245 din 7 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 30 iunie 2015 și
Decizia nr. 486 din 23 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 22 septembrie 2015, a statuat că prevederile
art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală
dispun cu privire la imposibilitatea nuanțată/condiționată a readministrării ope legis în cursul cercetării judecătorești a probelor administrate în cursul urmăririi penale și care nu au fost contestate. Din această perspectivă, Curtea a constatat că legiuitorul a impus o singură condiție cu privire la soluția legislativă aleasă, respectiv absența unei manifestări univoce de voință a părții interesate sau a persoanei vătămate de a contesta probele administrate în cursul urmăririi penale. Curtea a mai constatat că, întrucât legalitatea și temeinicia sunt însușiri fundamentale ale oricărei probe care, prin elementele de fapt conținute, servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei contribuind la aflarea adevărului în procesul penal, s-ar putea pune în discuție afectarea dreptului la apărare ori a dreptului la un proces echitabil dacă, în pofida faptului că părțile sau persoana vătămată nu au avut posibilitatea contestării lor în fața unui judecător anterior cercetării judecătorești, probele nu sunt readministrate. Or, dimpotrivă, din perspectiva legalității administrării probelor, Curtea a constatat că aceste aspecte pot fi cenzurate, în acord cu
art. 342 din Codul de procedură penală , în fața judecătorului de cameră preliminară, care, potrivit
art. 346 alin. (4)
din același cod, va exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale. Prin urmare, odată validată legalitatea lor în cadrul procedurii de cameră preliminară, este evident că în fața judecătorului de fond pot fi puse în discuție numai aspecte ce țin de temeinicia probelor, respectiv aspecte referitoare la împrejurări de fapt ce reies din proba contestată și care, raportat la acuzația concretă pentru care a fost dispusă trimiterea în judecată, prezintă relevanță.
26.
Totodată, Curtea Constituțională a mai statuat prin deciziile mai sus menționate, că nimic nu oprește partea, căreia probele avute în vedere îi sunt defavorabile să le conteste din perspectiva temeiniciei - în faza de judecată imediat după citirea rechizitoriului, dar anterior audierii inculpatului -, cerând astfel readministrarea/refacerea lor de către instanța de judecată în condiții de publicitate, nemijlocire și contradictorialitate. Terminologia utilizată de legiuitor are în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale care nu au fost contestate. În acest sens, Curtea a reținut
alin. (5) al art. 374 din Codul de procedură penală , conform căruia „Președintele întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe“, părțile și persoana vătămată având posibilitatea să conteste probele administrate și să propună administrarea de probe, indiferent dacă au fost administrate sau nu în faza de urmărire penală.
27.
În sfârșit, s-a mai arătat că legiuitorul nu a exclus posibilitatea readministrării probelor administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți, întrucât, potrivit
art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală , acestea pot fi administrate din oficiu de către instanță dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. Faptul că această posibilitate este atributul exclusiv al instanței de judecată nu este de natură a afecta în vreun fel dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil, pentru că, potrivit
art. 349 alin. (1) din Codul de procedură penală , „Instanța de judecată soluționează cauza dedusă judecății cu garantarea respectării drepturilor subiecților procesuali și asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii“.
28.
În concluzie, Curtea reține că în condițiile
art. 374 din Codul de procedură penală
persoana interesată poate contesta probele administrate în faza de urmărire penală.
29.
În ce privește critica referitoare la dispozițiile
art. 306 alin. (1) din Codul de procedură penală , Curtea constată că acestea dispun cu privire la obligația organelor de cercetare penală să caute și să strângă datele ori informațiile cu privire la existența infracțiunilor și identificarea persoanelor care au săvârșit infracțiuni, să ia măsuri pentru limitarea consecințelor acestora și să strângă și să administreze probele cu respectarea prevederilor
art. 100
și
101 din Codul de procedură penală , adică să administreze probele în acord cu principiul loialității. O astfel de reglementare nu aduce în niciun fel atingere dreptului la apărare ori dreptului la un proces echitabil, deoarece, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 778 din 17 noiembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 12 februarie 2016, paragraful 38, dispozițiile
art. 103 alin. (2)
din același cod referitoare la dispunerea condamnării, doar atunci când acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, conferă procedurii caracterul echitabil. Astfel, pe lângă faptul că, potrivit
art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală , orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului/inculpatului, principiul liberei aprecieri a probelor nu este absolut, fiind mărginit de existența unor mijloace compensatorii care să asigure existența unui echilibru suficient între acuzare și apărare. În acest sens, prin Hotărârea din 15 decembrie 2011, pronunțată în Cauza Al-Khawaja și Tahery împotriva Regatului Unit, paragrafele 131, 134 și 147, instanța europeană a statuat că, în cazul în care mărturia neverificată depusă de un martor se coroborează cu alte mijloace de probă, aprecierea caracterului său determinant depinde de forța probatorie a celorlalte mijloace de probă. În fapt, termenul „determinant(ă)“ trebuie interpretat într-un sens restrâns, ca desemnând o probă de asemenea relevanță sau importanță încât este în măsură să determine soluția cauzei. Așa fiind, s-a concluzionat că, atunci când o declarație relatată reprezintă proba exclusivă sau determinantă împotriva acuzatului, admiterea sa ca mijloc de probă nu implică automat încălcarea
art. 6 paragraful 1 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În același timp, atunci când o condamnare se bazează exclusiv sau în mod determinant pe mărturiile martorilor care nu se înfățișează în instanță, Curtea trebuie să supună procedura celei mai riguroase examinări. Din cauza riscurilor inerente admiterii probelor de acest tip, instanța europeană a stabilit că în fiecare dintre cauze trebuie să existe suficiente elemente de contrabalansare, care să ofere posibilitatea ca o condamnare să se bazeze pe o astfel de probă, numai dacă aceasta este suficient de fiabilă ținând seama de importanța ei în cauză.
30.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gaby Pătlăgică și Ionel Cîșlaru în Dosarul nr. 7.231/99/2015 al Tribunalului Iași - Secția penală și constată că dispozițiile
art. 305
și
art. 306 alin. (1) din Codul de procedură penală
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Iași - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 19 ianuarie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.