Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 291/2017

pentru completarea art. 134 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011

prezumat în vigoare

Data actului
5 mai 2017
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 334 din 8 mai 2017
Citat de
49 de acte
Citează
3 acte
Structură
1 articol · 4.643 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Introduce prevederi în 1

  • HG nr. 257/2011 20 martie 2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul u…

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată ,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic

După alineatul (7) al articolului 134

din

Normele de aplicare

a prevederilor

Legii nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 28 martie 2011, se introduc zece noi alineate, alineatele (8)-(17), cu următorul cuprins:

(8)

Prin excepție de la prevederile alin. (3), la recalcularea pensiilor, conform prevederilor

art. 169^1 din lege , se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, în vigoare la data de la care se cuvin drepturile recalculate, corespunzătoare fiecărei situații, respectiv:

a)

stagiile complete de cotizare prevăzute în

anexa nr. 5 la leg e;

b)

stagiile complete de cotizare prevăzute la

art. 56

și

57 din lege ;

c)

stagiile complete de cotizare prevăzute la

art. 58

și

59 din lege .

(9)

Cererile de recalculare a pensiei, în condițiile prevederilor

art. 107 din lege , pentru persoanele care fac obiectul

art. 169^1 , se soluționează utilizând stagiile complete de cotizare prevăzute de lege la data depunerii cererii.

(10)

De recalcularea pensiei potrivit prevederilor

art. 169^1 din lege

beneficiază și pensionarii de invaliditate ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 1 ianuarie 2011 și care, ulterior acestei date, nu au avut o schimbare a gradului de invaliditate sau trecere la pensie pentru limită de vârstă. La recalcularea pensiilor de invaliditate conform prevederilor

art. 169^1 din lege

se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute la alin. (8), iar numărul de puncte aferent stagiului potențial este cel acordat prin ultima decizie de stabilire/modificare a drepturilor de pensie.

(11)

La recalcularea pensiilor de urmaș conform prevederilor

art. 169^1 din lege

se aplică alin. (8) sau (10) în funcție de categoria de pensie a susținătorului decedat din care s-a stabilit pensia de urmaș.

(12)

Prevederile

art. 169^1 din lege

se aplică numai pentru perioadele de stagiu de cotizare realizate în grupa I și/sau a II-a de muncă, condiții deosebite și/sau speciale de muncă valorificate la calculul drepturilor de pensie anterior datei de 1 ianuarie 2011.

(13)

Prevederile alin. (8)-(10) și (12) se aplică și pentru persoanele în situația cărora, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sau, după caz, a unor hotărâri judecătorești definitive, puse în executare de casele teritoriale de pensii, la determinarea punctajului mediu anual, în baza căruia a fost calculat cuantumul pensiei, s-a utilizat un stagiu complet de cotizare mai mic decât cel prevăzut de legislația în vigoare la data stabilirii drepturilor de pensie.

(14)

Recalcularea drepturilor de pensie conform prevederilor

art. 169^1 din lege

se efectuează din oficiu.

(15)

Drepturile de pensie recalculate se plătesc astfel:

a)

începând cu luna iulie 2017, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1990- 31 martie 2001 inclusiv;

b)

începând cu luna noiembrie 2017, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001-31 decembrie 2010 inclusiv.

(16)

În situația în care, anterior etapei de plată a drepturilor recalculate, prevăzută la alin. (15), sunt înregistrate la casele teritoriale de pensii cereri care fac obiectul

art. 107 din lege , aplicarea prevederilor

art. 169^1

și ale

art. 107 din lege

se efectuează în același timp, drepturile rezultate din calcul acordându-se conform reglementărilor în vigoare. Plata drepturilor cuvenite se face concomitent, prin excepție de la termenele prevăzute la alin.(15).

(17)

În situația în care, în urma aplicării prevederilor

art. 169^1 din lege , rezultă un punctaj mediu anual mai mic, se mențin punctajul mediu anual și cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării.

PRIM-MINISTRU
SORIN MIHAI GRINDEANU
Contrasemnează:
Ministrul muncii și justiției sociale,
Lia-Olguța Vasilescu
Ministrul finanțelor publice,
Viorel Ștefan
București, 5 mai 2017.
Nr. 291.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.