Decizia nr. 80/2017

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel-Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ingrid Alina Tudora

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015

privind Fondul de garantare a asiguraților, excepție ridicată de Traian Dragoș Curtifan în Dosarul nr. 12.342/320/2015 al Judecătoriei Târgu Mureș. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 520D/2016.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că aspectele invocate de autorul excepției nu reprezintă veritabile motive de neconstituționalitate a prevederilor de lege criticate, având în vedere că acesta solicită, de fapt, introducerea unui termen de soluționare a cererilor de plată a despăgubirilor adresate Fondului de garantare a asiguraților, ceea ce excedează competenței Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 31 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 12.342/320/2015, Judecătoria Târgu Mureș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015

privind Fondul de garantare a asiguraților. Excepția a fost invocată de Traian Dragoș Curtifan cu ocazia soluționării unei cauze civile având ca obiect o acțiune în răspundere contractuală.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că, întrucât prevederile legale criticate nu prevăd un termen de soluționare a cererilor de despăgubire pe cale administrativă, dreptul său de creanță este supus nu numai arbitrariului - soluționarea cererii fiind practic lăsată exclusiv în sarcina Fondului de garantare a asiguraților -, ci și întinderii nelimitate în timp în ceea ce privește soluționarea cererilor de despăgubire, având în vedere că legea nu prevede un termen de soluționare a acestor cereri, ci doar calea de atac împotriva soluției adoptate. Așa fiind, apreciază că

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015

este neconstituțional, deoarece limitează accesul la justiție și nu respectă dreptul la un proces echitabil și la soluționarea acestuia într-un termen rezonabil, aducând atingere, totodată, și dispozițiilor

art. 51 alin. (4) din Constituție , privind dreptul de petiționare, prin inexistența unui termen de soluționare a cererilor de despăgubire.

6.

Judecătoria Târgu Mureș opinează în sensul caracterului neîntemeiat al excepției de neconstituționalitate. Astfel, în ceea ce privește susținerile autorului excepției cu privire la încălcarea

art. 51 alin. (4) din Constituție , instanța reține că prevederile de lege criticate nu numai că nu aduc atingere dreptului consacrat prin norma constituțională, ci, dimpotrivă, ele sunt edictate tocmai în susținerea și aplicarea acestei libertăți fundamentale. Precizează că, raportat la prevederile

art. 22 alin. (1) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 16 din 31 august 2015 , privind Fondul de garantare a asiguraților, termenul de soluționare a cererilor de despăgubire nu este lăsat în mod discreționar la latitudinea Fondului de garantare a asiguraților, legiuitorul prevăzând că o astfel de cerere trebuie analizată și soluționată, de la caz la caz, în limitele stabilite de părți în cadrul contractelor de asigurare.

7.

În ceea ce privește critica autorului excepției potrivit căreia, în ipoteza prevăzută de

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 , existența dreptului de creanță născut dintr-un raport de asigurări ar fi supusă verificărilor efectuate de către un organ cu activitate nejurisdicțională, încălcându-se, astfel, dispozițiile constituționale care garantează accesul liber la justiție, instanța de judecată a reținut că, reglementând această procedură, legiuitorul a urmărit degrevarea instanțelor de judecată de o mare parte a cauzelor privind drepturile de creanță rezultate din raporturile de asigurări în situația deschiderii procedurii falimentului împotriva societății asigurătoare. O asemenea procedură nu poate fi privită, însă, ca aducând atingere dreptului de acces la justiție, atât timp cât, ulterior parcurgerii sale, persoana interesată se poate adresa instanței de judecată, în condițiile

art. 13 alin. (5)

din același act normativ.

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015

privind Fondul de garantare a asiguraților este neîntemeiată. Arată, astfel, că prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale privind dreptul de petiționare în sensul arătat de autorul excepției. Precizează, totodată, că nemulțumirile acestuia nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate, întrucât se dorește completarea normei criticate prin introducerea în cuprinsul său a termenului de soluționare a cererilor de despăgubiri.

10.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015

privind Fondul de garantare a asiguraților este inadmisibilă. Arată, astfel, că prin

art. 51 alin. (4) din Constituție

este stabilită obligația corelativă a autorităților publice de a răspunde la petițiile ce le sunt adresate în termenele și condițiile stabilite de lege. Acestea din urmă sunt reglementate la nivel legislativ în mod diferit, atât în funcție de tipul petițiilor, cât și în funcție de nivelul autorității publice competente. Din această perspectivă apreciază că normele constituționale invocate nu au incidență asupra procedurii reglementate de prevederile de lege criticate, iar cererea motivată depusă de persoana interesată care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment, adresată Fondului, nu are caracterul unei petiții.

11.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015

privind Fondul de garantare a asiguraților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 24 iulie 2015, potrivit cărora „În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi.“

14.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 21

privind accesul liber la justiție și celor ale

art. 51 alin. (4)

potrivit cărora „Autoritățile publice au obligația să răspundă la petiții în termenele și în condițiile stabilite potrivit legii“.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aspectele invocate de autorul excepției nu reprezintă veritabile motive de neconstituționalitate a prevederilor de lege criticate, întrucât nemulțumirea acestuia rezidă în absența unui termen-limită în care să fie soluționate cererile-tip de plată pe care orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment le poate formula în vederea încasării indemnizațiilor/ despăgubirilor, cereri care sunt adresate Fondului de garantare a asiguraților. Prin critica astfel formulată, din perspectiva unei omisiuni de reglementare, autorul excepției solicită, indirect, completarea normei legale criticate, în sensul inserării în cuprinsul acesteia a unui termen-limită de soluționare a acestor cereri de despăgubire pe cale administrativă. Or, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.“

16.

Mai mult, Curtea reține că autorul excepției de neconstituționalitate își fundamentează critica și prin prisma încălcării dreptului de petiționare prevăzut de

art. 51 alin. (4) din Constituție , normă care stipulează că autoritățile publice au obligația să răspundă la petiții în termenele și în condițiile prevăzute de lege. Or, cererea motivată de plată depusă de persoana care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment, adresată Fondului de garantare, nu are caracterul unei petiții, în accepțiunea normei constituționale menționate, care, din această perspectivă, nu are incidență în cauză.

17.

Distinct de cele mai sus reținute, Curtea constată că

art. 14 din Legea nr. 213/2015

instituie doar o procedură necontencioasă pentru soluționarea pretențiilor formulate de creditorii de asigurări. Dispozițiile acestui act normativ dispun că obținerea de despăgubiri din disponibilitățile Fondului nu se face prin acțiune în justiție pe calea dreptului comun, creditorii de asigurări trebuind să sesizeze în prealabil Fondul de garantare a asiguraților prin formularea unei cereri de plată, declanșând astfel procedura de plată administrativă, necontencioasă, pusă la dispoziție de

Legea nr. 213/2015

și prevăzută de

art. 22 alin. (1) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 16 din 31 august 2015

privind Fondul de garantare a asiguraților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 2 septembrie 2015, care stipulează că „Indemnizațiile/ Despăgubirile se plătesc creditorilor de asigurări, persoane fizice și/sau juridice, potrivit condițiilor prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu societatea de asigurare în faliment, în conformitate cu prevederile prezentei norme.“ Astfel, în urma analizării cererii de plată, Fondul va emite o decizie care, în situația în care petentul nu este mulțumit de modalitatea de soluționare a cererii de plată (în sensul respingerii parțiale sau totale a cererii de plată), aceasta poate fi contestată la Curtea de Apel București, în termen de 10 zile, fiind astfel garantat dreptul de acces la justiție. Exercitarea dreptului de a formula o cerere adresată instanței de judecată nu poate exclude respectarea unor proceduri prealabile, care sunt prevăzute de legiuitor tocmai în ideea soluționării amiabile, cu celeritate, a pretențiilor exprimate de creditorii de asigurări, fără a fi nevoie de învestirea instanțelor de judecată. În acest sens este

Legea nr. 213/2015 , care stabilește o procedură necontencioasă prealabilă acțiunii în instanță, ce trebuie urmată de creditorul de asigurări, a priori formulării unei cereri de chemare în judecată.

18.

De altfel, referitor la constituționalitatea unei astfel de proceduri prealabile, prin

Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2012, Curtea a reținut faptul că „o astfel de procedură nu poate fi privită ca aducând eo ipso atingere dreptului de acces liber la justiție, chiar dacă are caracter obligatoriu, atât timp cât, ulterior parcurgerii sale, persoana interesată se poate adresa instanței de judecată. Prevederile

art. 21 din Constituție

nu interzic existența unei astfel de proceduri administrative prealabile și nici obligativitatea acesteia atât timp cât nu are un caracter jurisdicțional.“

19.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015

privind Fondul de garantare a asiguraților, excepție ridicată de Traian Dragoș Curtifan în Dosarul nr. 12.342/320/2015 al Judecătoriei Târgu Mureș.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Mureș și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 februarie 2017.