Decizia nr. 52/2017

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Afrodita Laura Tutunaru

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 16 din Legea nr. 194/2011

privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, excepție ridicată de Valentin Constantin Andrei în Dosarul nr. 2.747/40/2014 al Curții de Apel Suceava - Secția

penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 221D/2016.

2.

La apelul nominal se prezintă pentru autorul excepției doamna avocat Silvia Tudor din cadrul Baroului Suceava, cu delegație la dosar de substituire a domnului avocat Vasile Tudor din cadrul aceluiași barou, și lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției. Acesta susține că prevederile

art. 16 din Legea nr. 194/2011

sunt neconstituționale în măsura în care se aplică și persoanelor care nu au calitatea de operator în sensul dispozițiilor

art. 2 lit. b) din aceeași lege . Practic neconstituționalitatea invocată pune în discuție interpretarea dată dispozițiilor legale criticate prin

Decizia nr. 25 din 8 octombrie 2015

a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Deși există această decizie dată de către Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, apreciază că situația nu poate fi convertită într-un fine de neprimire cu privire la excepția de neconstituționalitate, sens în care face trimitere la

deciziile Curții Constituționale nr. 8 din 18 ianuarie 2011

și

nr. 265 din 6 mai 2014 . Astfel, dispozițiile

art. 16 din Legea nr. 194/2011

nu sunt compatibile cu prevederile constituționale referitoare la principiul separației și echilibrului puterilor, la principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, la principiul legalității pedepselor, la Parlament ca unică autoritate legiuitoare a țării și la judecători care se supun numai legii. Consideră că interpretarea dată textului de lege criticat ar trebui să fie în concordanță și cu dispozițiile

art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 , care definesc noțiunea de operațiuni cu produse psihoactive, și cu

art. 3 ,

art. 12

și

art. 21 din aceeași lege

care stabilesc condițiile de autorizare de a efectua astfel de operațiuni. Așa fiind, subiect activ al infracțiunii poate fi numai persoana care efectuează sau intenționează să efectueze operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Astfel, câtă vreme Înalta Curte de Casație și Justiție și instanțele judecătorești au extins nepermis sfera subiecților activi ai infracțiunii, se încalcă principiul legalității pedepselor printr-o interpretare extensivă a legii penale. Mai susține că prin efectul interpretării criticate s-a produs o completare a legii. Or, principiul constituțional al separației puterilor în stat interzice un asemenea demers, întrucât substituindu-se legiuitorului, interpretul devine în acest fel și judecătorul oportunității legii. În sfârșit, orice interpretare judiciară este în mod necesar retroactivă pentru cauza în care se realizează și atunci, când ea este mai severă sau prezintă un caracter extensibil, se lovește, în materie penală, de principiul neretroactivității legii.

4.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece din cuprinsul

Deciziei nr. 25 din 8 octombrie 2015

date de către Înalta Curte de Casație și Justiție nu rezultă că aceasta ar fi făcut o aplicare retroactivă a prevederilor

art. 16 din Legea nr. 194/2011 . Aceasta este o decizie pronunțată în conformitate cu

art. 126 alin. (3) din Constituție , potrivit căruia revine Înaltei Curți de Casație și Justiție rolul de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii. De fapt, autorul excepției este nemulțumit de împrejurarea că instanța supremă nu a pronunțat o interpretare din care să rezulte lipsa vinovăției acestuia. Prin urmare, în acord cu interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, subiect activ al infracțiunii prevăzute de

art. 16 din Legea nr. 194/2011

poate fi orice persoană fizică sau juridică.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.

Prin Încheierea din 15 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.747/40/2014, Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 16 din Legea nr. 194/2011

privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, excepție ridicată de Valentin Constantin Andrei într-o cauză penală în care se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 16 din Legea nr. 194/2011 .

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale referitoare la principiul separației și echilibrului puterilor, la principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, la principiul legalității pedepselor, la Parlament ca unică autoritate legiuitoare a țării și la judecători care se supun numai legii. Astfel, prin

Decizia nr. 25 din 8 octombrie 2015 , Înalta Curte de Casație și Justiție, pronunțând o hotărâre prealabilă, a statuat că „subiect activ al infracțiunii prevăzute de

art. 16 din Legea nr. 194/2011

privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, poate fi orice persoană fizică sau juridică“. Prin urmare, autorul excepției apreciază că textul în această interpretare este neconstituțional, deoarece autor al infracțiunii contestate este doar „persoana care efectuează sau intenționează să efectueze operațiuni cu produse prevăzute de

art. 2 lit. b)

în cadrul unei activități legale profesionale, de producție industrială ori de comerț, pe o anumită piață; persoană care are și obligația de a se supune autorizării prevăzute de

art. 3-12

și

art. 21 din lege ; persoană pe care legiuitorul a definit-o «operator» prin

art. 2 lit. b “. Operațiunile cu aceste produse se referă numai la operațiunile desfășurate la vedere, pe o anumită piață reglementată, cum ar fi: piața agricolă, piața alimentară, piața medicamentelor etc. Așa fiind, nu poate avea calitatea de subiect al infracțiunii persoana care nu desfășoară „operațiuni cu produse“, care nu are calitatea de „operator“ în sensul

art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011

și care acționând în clandestinitate, transmite unui consumator determinat, în deplină cunoștință a acestuia, o anumită substanță, plantă, ciupercă sau combinații ale acestora care sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

7.

Drept urmare, interpretarea criticată extinde, în contradicție cu principiul legalității incriminării și a pedepselor, sfera subiecților activi și nesocotește principul separației și echilibrului puterilor în stat. Totodată, o asemenea interpretare judiciară extensivă a unor situații nereglementate de legiuitor are și efecte retroactive și aduce atingere principiului securității judiciare.

8.

Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În

art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011

legiuitorul a incriminat fapta persoanei care, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, efectuează, fără drept, operațiuni cu produse, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

9.

Textul menționat nu se referă la „operatorul“ prevăzut de

art. 2 lit. b)

din același act normativ, așa încât nu poate fi restrânsă sfera persoanelor cărora li se aplică, în condițiile în care acest „operator“ este persoana fizică sau juridică care efectuează ori intenționează să efectueze operațiuni cu produse în mod legal. Or,

art. 16

incriminează tocmai desfășurarea operațiunilor în mod nelegal, fără autorizație eliberată în condițiile legii. Așa fiind, instanța apreciază că subiect activ al infracțiunii prevăzute de

art. 16 din Legea nr. 194/2011

poate fi orice persoană fizică sau juridică, indiferent dacă are calitatea prevăzută de

art. 2 lit. b)

din lege. În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin

Decizia nr. 25 din 8 octombrie 2015 . Potrivit

art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală

„Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.“, așa încât completul de judecată în fața căruia s-a invocat excepția de neconstituționalitate nici nu poate exprima un alt punct de vedere.

10.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

11.

Guvernul apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, sens în care face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv

Decizia nr. 134 din 7 martie 2013

și

Decizia nr. 588 din 1 octombrie 2015 .

12.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Dispozițiile

art. 16 din Legea nr. 194/2011

stabilesc elementele care alcătuiesc conținutul infracțiunii de efectuare, fără drept, a unor operațiuni cu produse, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a indica o anume calitate cerută subiectului activ, astfel încât acesta să devină calificat. Prin urmare, de vreme ce legea nu distinge și nici nu face vreo trimitere la dispozițiile

art. 2,

fapta poate fi comisă de orice persoană fizică sau juridică, iar nu doar de un „operator“ care, așa cum interpretează autorul infracțiunii, ar desfășura activități legale de producție și comerț a unor astfel de produse. În consecință, legiuitorul nu a restrâns sfera subiecților activi numai la

art. 2 lit. b)

din lege, astfel încât analiza textului legal nu poate conduce la concluzia că s-ar extinde sfera lor, în contradicție cu principiul legalității incriminării și pedepsei.

13.

Cât privește critica raportată la

art. 1 alin. (4)

și

art. 61 din Constituție , Avocatul Poporului apreciază că textul legal nu încalcă, ci dă expresie principiilor constituționale referitoare la separația și echilibrul puterilor în stat și la rolul Parlamentului. Totodată, dispozițiile

art. 124 din Constituție

nu au incidență în cauză.

14.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile apărătorului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

15.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile

art. 16 din Legea nr. 194/2011

privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 26 februarie 2014. Curtea constată că autorul excepției critică aceste dispoziții în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin

Decizia nr. 25 din 8 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 18 noiembrie 2015. Așa fiind, Curtea constată că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 16 din Legea nr. 194/2011

în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin

Decizia nr. 25 din 8 octombrie 2015 . Dispozițiile legale criticate au următorul conținut:

(1)

Fapta persoanei care, fără a deține autorizație eliberată în condițiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

(2)

Fapta persoanei care, fără a deține autorizație eliberată în condițiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operațiuni cu produse despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.“

17.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (4)

referitor la principiul separației și echilibrului puterilor,

art. 15 alin. (2)

referitor la principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile,

art. 23 alin. (12)

referitor la principiul legalității pedepselor,

art. 61 alin. (1)

referitor la Parlament ca unică autoritate legiuitoare a țării și

art. 124 alin. (3)

referitor la înfăptuirea justiției.

18.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în esență, autorul excepției critică modul de interpretare și de aplicare a legii. Acest motiv de neconstituționalitate nu privește textul de lege, ca atare, ci aplicarea acestuia, aspect care, potrivit

art. 2 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 47/1992 , excedează competenței instanței de contencios constituțional.

19.

Potrivit

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , „Sunt neconstituționale prevederile actelor [...] care încalcă dispozițiile sau principiile

Constituției “,

alin. (3) al aceluiași articol

stabilind că instanța constituțională „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“. De altfel, Curtea Constituțională a statuat, în repetate rânduri, că nu intră în atribuțiile sale cenzurarea aplicării legii de către instanțele judecătorești, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului căilor de atac prevăzut de lege. În acest sens, potrivit

art. 126 alin. (1) din Constituție , „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.“ (a se vedea

Decizia nr. 1.665 din 15 decembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 19 februarie 2010). Este adevărat că, așa cum însăși Curtea Constituțională a statuat, împrejurarea că printr-o decizie pronunțată într-un recurs în interesul legii se dă unui text legal o anumită interpretare, nu este de natură a fi convertită într-un fine de neprimire care să oblige Curtea ca, în pofida rolului său de garant al supremației

Constituției,

să nu mai analizeze textul în cauză în interpretarea dată de instanța supremă (a se vedea

Decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 17 martie 2011). „Constituția reprezintă cadrul și măsura în care legiuitorul și celelalte autorități pot acționa; astfel și interpretările care se pot aduce normei juridice trebuie să țină cont de această exigență de ordin constituțional cuprinsă chiar în

art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală , potrivit căruia în România respectarea

Constituției

și a supremației sale este obligatorie. Din perspectiva raportării la prevederile

Constituției,

Curtea Constituțională verifică constituționalitatea textelor legale aplicabile în interpretarea consacrată prin recursurile în interesul legii. A admite o teză contrară contravine însăși rațiunii existenței Curții Constituționale, care și-ar nega rolul său constituțional acceptând ca un text legal să se aplice în limite ce ar putea intra în coliziune cu Legea fundamentală“ (a se vedea

Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011).

20.

Prin urmare, Curtea constată că dispozițiile legale criticate incriminează fapta persoanei fizice sau juridice care, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, efectuează operațiuni cu produse, știind sau despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Cu alte cuvinte, legiuitorul, urmărind să interzică orice operațiune cu astfel de produse până la obținerea autorizării de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), nu a circumstanțiat subiectul activ al infracțiunii, acesta putând fi, așa cum însuși textul criticat dispune, „persoana“ și nicidecum numai „operatorul“ prevăzut de

art. 2 lit. b)

din același act normativ. În cuprinsul dispozițiilor

art. 16 din Legea nr. 194/2011 , legiuitorul utilizează termenul „persoană“ pentru definirea subiectului activ al infracțiunii, fără a face vreo referire la calitatea acesteia. În consecință, se constată că prin incriminarea, în cuprinsul textului de lege precitat, a faptei „persoanei“ care efectuează operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, legiuitorul a circumscris sferei subiectului activ al infracțiunii orice persoană fizică sau juridică, cerința normei de incriminare, respectiv aceea ca persoana care săvârșește infracțiunea să nu dețină autorizația eliberată în condițiile legii, necircumstanțiind calitatea subiectului activ al infracțiunii, ci caracterul prohibit al faptei. Altfel spus, doar dacă persoana în cauză nu deține autorizația eliberată în condițiile legii, fapta sa este săvârșită fără drept, în caz contrar, fapta neconstituind infracțiune. De asemenea, se constată că textul normei de incriminare nu face nicio referire la noțiunea de operator și nicio trimitere la prevederile

art. 2 din legea sus-menționată .

21.

În măsura în care voința legiuitorului ar fi fost aceea de a restrânge sfera subiectului activ al infracțiunii la „operatorul“ prevăzut în

art. 2 lit. b) din aceeași lege , s-ar fi referit în mod explicit în cuprinsul

art. 16

la „fapta operatorului“, iar nu la „fapta persoanei“. În raport cu definiția noțiunii de „operator“, dacă sar admite că subiect activ al infracțiunii prevăzute în

art. 16 din Legea nr. 194/2011 , poate fi numai operatorul, s-ar ajunge la concluzia că norma de incriminare este aplicabilă numai persoanei fizice sau juridice care efectuează sau intenționează să efectueze operațiuni cu produse în mod legal. O astfel de interpretare lipsește de conținut norma de incriminare întrucât plasează în afara sferei de aplicare a acesteia fapta săvârșită de persoana fizică ori juridică ce efectuează operațiuni cu produse în mod ilegal. În plus, finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea

Legii nr. 194/2011

a determinat sfera destinatarilor actului normativ în integralitatea lui (deci și în ceea ce privește faptele prohibite), aceștia fiind persoanele fizice și juridice care efectuează sau intenționează să efectueze operațiuni cu produsele reglementate prin lege, întrucât ratio legis a fost justificată de necesitatea instituirii unor măsuri de prevenire, control și combatere a consumului de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în vederea protejării sănătății populației de acțiunile negative ale acestora.

22.

Curtea constată că dispozițiile legale criticate sunt o reflectare a prevederilor constituționale ale

art. 23 alin. (12 ) referitor la principiul legalității pedepselor și ale

art. 61 alin. (1)

referitor la Parlament ca unică autoritate legiuitoare a țării, autoritatea legiuitoare exercitându-și astfel prerogativa constituțională de legiferare și stabilind prin lege, în acord cu

art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție , atât infracțiunea, cât și pedeapsa corelativă. Așa fiind, interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin

Decizia nr. 25 din 8 octombrie 2015

se plasează în limitele conținutului normativ al

art. 16 din Legea nr. 194/2011 , fiind o expresie a acestuia, și nu afectează prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (4)

referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în stat.

23.

Totodată, autorul susține că, prin interpretarea judiciară dată textului criticat, legea retroactivează în detrimentul acuzatului. O astfel de susținere nu poate fi primită, deoarece principiul constituțional de referință are în vedere o lege penală mai favorabilă și nicidecum, o interpretare mai favorabilă. De altfel, atât înainte de pronunțarea

Deciziei nr. 25 din 8 octombrie 2015 , cât și după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, interpretarea textului era aceeași, așa încât nu se poate pune în discuție problema aplicării legii penale mai favorabile. Mai mult, speța vizează o decizie referitoare la o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, al cărei efect obligatoriu pentru instanțe reprezintă o transpunere a dispozițiilor

art. 126 alin. (3) din Constituție

referitoare la poziția Înaltei Curți de Casație și Justiție în ierarhia sistemului judiciar și la rolul său de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, decizii ale căror efecte încetează în condițiile

art. 474^1 din Codul de procedură penală , respectiv în cazul abrogării, constatării neconstituționalității ori modificării dispoziției legale care a generat problema de drept dezlegată, cu excepția cazului în care aceasta subzistă în noua reglementare. De altfel, această decizie (hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unei chestiuni de drept) a fost pronunțată de instanța supremă în urma întrebării prealabile adresate Curții de Apel Suceava de către autorul excepției de neconstituționalitate din prezenta cauză.

24.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A. d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Valentin Constantin Andrei în Dosarul nr. 2.747/40/2014 al Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile

art. 16 din Legea nr. 194/2011

privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin

Decizia nr. 25 din 8 octombrie 2015

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 2 februarie 2017.