Lege · Parlamentul

Legea nr. 85/2017

pentru aprobarea Contractului-cadru de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții (România UE cofinanțare pentru mediu 2014-2020), semnat la Luxemburg la 16 iunie 2016

prezumat în vigoare

Data actului
28 aprilie 2017
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 361 din 16 mai 2017
Citat de
3 acte
Citează
3 acte
Structură
5 articole · 3.839 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul 1

Se aprobă

Contractul-cadru

de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții (România UE cofinanțare pentru mediu 2014-2020), în valoare de 300 milioane euro, semnat la Luxemburg la 16 iunie 2016, denumit în continuare

Contract de finanțare .

Articolul 2

(1)

În conformitate cu prevederile

Contractului de finanțare , Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene este desemnat agenție de implementare (Promotor). În această calitate va asigura, între altele, implementarea Programului operațional infrastructură mare referitor la axele prioritare menționate în Contractul de finanțare, furnizarea informațiilor tehnice și financiare necesare alocării subproiectelor eligibile, monitorizarea și raportarea către Ministerul Finanțelor Publice și Banca Europeană de Investiții a stadiului fizic și financiar al acestora.

(2)

Ministerul Finanțelor Publice va încheia cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene un acord subsidiar, prin care se vor stabili drepturile și obligațiile părților în aplicarea prevederilor

Contractului de finanțare .

Articolul 3

(1)

Tragerile în cadrul împrumutului se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, conform prevederilor

Contractului de finanțare .

(2)

Sumele trase din împrumut se utilizează pe măsura necesităților de finanțare a deficitului bugetului de stat și refinanțării datoriei publice guvernamentale, în conformitate cu prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007

privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 109/2008 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 4

Plata serviciului datoriei publice aferent împrumutului, respectiv rambursarea capitalului, plata dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente împrumutului, se asigură conform legislației în vigoare privind datoria publică, prin mecanismul aferent finanțărilor rambursabile contractate de Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, în vederea finanțării deficitului bugetului de stat și refinanțării datoriei publice guvernamentale.

Articolul 5

(1)

Se autorizează Guvernul României ca, prin Ministerul Finanțelor Publice, de comun acord cu Banca Europeană de Investiții, să introducă, pe parcursul utilizării împrumutului în raport cu condițiile concrete de derulare a

Contractului de finanțare , amendamente la conținutul acestuia, care privesc modificarea descrierii tehnice, a procedurii de alocare, diminuarea sumei împrumutului, precum și alte modificări care nu sunt de natură să majoreze obligațiile financiare ale României față de Banca Europeană de Investiții sau să determine noi condiționări economice față de cele convenite inițial între părți.

(2)

Amendamentele la

Contractul de finanțare , convenite cu Banca Europeană de Investiții conform

alin. (1) , se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor

art. 75

și ale

art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
NICOLAE-LIVIU DRAGNEA
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
IULIAN-CLAUDIU MANDA
București, 28 aprilie 2017.
Nr. 85.
CONTRACT CADRU din 16 iunie 2016 de finanțare între România și Banca Europeană de Investiții

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.