Decizia nr. 150/2017

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ioana Marilena Chiorean

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III alin. (1) sintagma „sau nedeclararea unor informații“ din Legea nr. 126/2014

pentru modificarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, precum și pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului, excepție ridicată de Florin Ciornea în Dosarul nr. 7.091/221/2015 al Judecătoriei Deva și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 250D/2016.

2.

La apelul nominal, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, deoarece textul de lege criticat face trimitere la două acte normative menționate expres, acestea prevăzând informațiile care trebuie declarate. Mai arată că prevederile de lege criticate nu contravin nici dispozițiilor

art. 49 din Constituție .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 3 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 7.091/221/2015, Judecătoria Deva a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III alin. (1) sintagma „sau nedeclararea unor informații“ din Legea nr. 126/2014 . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de contestatorul Florin Ciornea într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că, din cauza modului defectuos de redactare a normei juridice cuprinse în

art. III din Legea nr. 126/2014 , respectiv a impreciziei și a imprevizibilității sintagmei „sau nedeclararea unor informații“, i-a fost refuzat dreptul legal la amnistiere (anularea debitelor puse în sarcina sa), drept prevăzut de

art. II din Legea nr. 126/2014 . Atâta vreme cât

Legea nr. 126/2014

nu definește în niciun fel care sunt, în mod concret, acele informații avute în vedere de legiuitor la redactarea normei juridice criticate, se deschide calea unor veritabile abuzuri de drept din partea autorităților statului îndrituite să aplice această lege, în sensul nerecunoașterii beneficiului amnistiei, cu consecința vătămării grave a drepturilor și intereselor legitime ale particularilor aflați în situații juridice similare cu a sa. Invocă, în acest sens, dispozițiile

art. 36

referitoare la stilul actelor normative, ale

art. 37

privind unitatea terminologică și ale

art. 38

privind exprimarea conținutului normativ din

Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

6.

De asemenea, susține că principiul securității, care se desprinde din conținutul

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale impune tuturor statelor semnatare să ia toate măsurile necesare în vederea respectării principiilor previzibilității și predictibilității normelor juridice naționale, iar o eventuală nerespectare a acestor principii poate fi sancționată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin obligarea statelor vinovate la plata de despăgubiri materiale și morale.

7.

Autorul excepției mai arată că, potrivit

art. 49 din Constituție , copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor, iar formele de protecție socială a copiilor se stabilesc prin lege. În acest sens, arată că, odată ce, potrivit legii, s-au acordat indemnizații pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani pentru persoana îndreptățită, orice eventuală obligare la restituirea acestei indemnizații nu se poate face decât în condițiile legii, cu luarea în considerare și a interesului superior la copilului, dar și a respectării noțiunii de „bun“ în sensul dreptului de proprietate al persoanei vizate de respectiva restituire, drept prevăzut și recunoscut ca atare, inclusiv de

Protocolul adițional nr. 1

la

Convenție .

8.

Judecătoria Deva și-a exprimat opinia în sensul că

art. 49 din Constituție

conturează un drept fundamental cetățenesc, respectiv dreptul copiilor și tinerilor la protecție și asistență. Acestui drept îi corespunde obligația statului de a asigura copiilor și tinerilor condițiile necesare dezvoltării armonioase a aptitudinilor lor fizice și intelectuale. Astfel, textul de lege criticat nu aduce atingere dispozițiilor constituționale ale

art. 49 .

9.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece argumentele invocate de autorul excepției de neconstituționalitate pun în evidență anumite lacune ale legii și aspecte ce țin de interpretarea și aplicarea legii, care nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, ci a instanțelor judecătorești.

11.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, nefiind de natură să aducă atingere principiului constituțional care prevede că statul are obligația să ia măsuri de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent și nici cel căruia copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor. Referitor la critica de neconstituționalitate privind imprecizia și imprevizibilitatea sintagmei „nedeclararea unor informații“, apreciază că dispozițiile de lege criticate întrunesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate ale legii, astfel încât destinatarii normei juridice să aibă posibilitatea să prevadă consecințele ce decurg din nerespectarea normei și să își adapteze conduita potrivit acesteia. Având în vedere dispozițiile

art. 1 alin. (5) din Constituție , normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la ansamblul normativ din care fac parte. În acest context, menționează că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, precizează la

art. 8

documentele și informațiile care trebuie declarate primăriei comunei, orașului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului București pe raza căreia solicitantul își are domiciliul sau reședința, fiind stabilit și termenul în care această obligație trebuie îndeplinită. Astfel cum Curtea Constituțională a statuat în mai multe rânduri, interpretarea legilor este o operațiune rațională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii.

12.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. III alin. (1) sintagma „sau nedeclararea unor informații“ din Legea nr. 126/2014

pentru modificarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, precum și pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 24 septembrie 2014, potrivit cărora: „Debitele cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului/stimulent/stimulent de inserție acordate în baza

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 7/2007 , cu modificările și completările ulterioare, sau a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 132/2011 , cu modificările și completările ulterioare, constituite din culpa debitorului, materializată în folosirea cu intenție de către acesta a unor documente despre care cunoștea că au fost eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realității sau nedeclararea unor informații nu fac obiectul scutirii la plată, conform prevederilor

art. II .“

15.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

potrivit cărora „În România, respectarea

Constituției , a supremației sale și a legilor este obligatorie“ și ale

art. 49

privind protecția copiilor și a tinerilor.

16.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că împotriva reclamantului - autor al excepției de neconstituționalitate a fost demarată procedura de executare silită pentru recuperarea unor debite constând în indemnizație creștere copil. Reclamantul a formulat contestație la executare și, în cadrul soluționării acesteia, a solicitat să se ia act de amnistia fiscală, potrivit

art. II alin. (1) din Legea nr. 126/2014 , care prevede că debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina persoanelor cu drepturi de indemnizație pentru creșterea copilului/stimulent/stimulent de inserție, în baza

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului sau a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , se scutesc de la plată. Ca apărare, pretinzând nedeclararea unor informații de către contestator pe perioada cât a beneficiat de plata indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Hunedoara a invocat aplicarea prevederilor

art. III alin. (1) din Legea nr. 126/2014 , iar contestatorul Florin Ciornea a ridicat excepția de neconstituționalitate a acestora.

17.

Referitor la critica de neconstituționalitate privind imprecizia și imprevizibilitatea sintagmei „nedeclararea unor informații“, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale referitoare la

art. 1 alin. (5) din Constituție , a stabilit că una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative ( Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, spre exemplu,

Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau

Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).

18.

Aplicând aceste considerente la speță, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate instituie o cauză de neaplicare a amnistiei fiscale pentru debitele cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului/stimulent/stimulent de inserție acordate în baza

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005

sau a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , constituite din culpa debitorului, materializată în folosirea cu intenție de către acesta a unor documente despre care cunoștea că au fost eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realității sau nedeclararea unor informații. Or, este evident că sintagma „nedeclararea unor informații“ se referă la acele informații care trebuiau declarate potrivit celor două acte normative menționate expres în textul de lege criticat, și anume:

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului sau

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, precum și pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului. Astfel,

art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005

prevede documentele care trebuie depuse pentru acordarea drepturilor reprezentând indemnizație și stimulent, iar, potrivit

art. 14 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , „Cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, reprezentând indemnizație sau stimulent de inserție, și documentele din care rezultă îndeplinirea condițiilor legale de acordare a acestora se depun la primăria comunei, orașului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului București pe raza căreia solicitantul își are domiciliul sau reședința.“ Pentru neîndeplinirea obligației de a declara informațiile prevăzute de lege, debitele constituite din culpa persoanei care nu a declarat informațiile respective nu pot face obiectul scutirii de plată. Așadar, textul este formulat cu o precizie suficientă care permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă întro măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat, astfel încât se respectă cerințele privind calitatea legii.

19.

Cu privire la pretinsa încălcare a principiului securității raporturilor juridice, Curtea constată că, prin

Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, a stabilit că, deși nu este în mod expres consacrat de

Constituția

României, principiul stabilității/securității raporturilor juridice se deduce atât din prevederile

art. 1 alin. (3) , potrivit cărora România este stat de drept, democratic și social, cât și din preambulul

Convenție i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa. Referitor la același principiu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, „odată ce Statul adoptă o soluție, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate și coerență rezonabile pentru a evita pe cât este posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de către măsurile de aplicare a acestei soluții (...)“. ( Hotărârea din 1 decembrie 2005

pronunțată în Cauza Păduraru împotriva României, Hotărârea din 6 decembrie 2007 pronunțată în Cauza Beian împotriva României). Având în vedere aceste considerente, cât și faptul că textul de lege criticat este formulat cu o precizie suficientă care permite persoanelor interesate să prevadă consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat, nu se poate reține încălcarea principiului securității raporturilor juridice.

20.

Cât privește critica referitoare la faptul că textul de lege criticat nu cuprinde informațiile concrete la care se referă sintagma „nedeclararea unor informații“, Curtea reține că această critică ține de interpretarea legilor, care este o operațiune rațională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. Așadar, informațiile concrete la care se referă sintagma „nedeclararea unor informații“ din textul de lege criticat sunt stabilite de instanța de judecată, în cadrul operațiunii de interpretare și aplicare a legii la cazul dedus judecății.

21.

Referitor la critica de neconstituționalitate prin raportare la

art. 49 din Constituție , potrivit căruia copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor, iar formele de protecție socială a copiilor se stabilesc prin lege, Curtea constată că și aceasta este neîntemeiată. Astfel, textul de lege criticat instituie o cauză de neaplicare a amnistiei fiscale pentru debitele cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului/stimulent/stimulent de inserție acordate în baza

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005

sau a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , constituite din culpa debitorului, materializată în folosirea cu intenție de către acesta a unor documente despre care cunoștea că au fost eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realității sau nedeclararea unor informații. Or, formele de protecție socială a copiilor se stabilesc în condițiile legii și, odată ce s-au acordat indemnizații pentru creșterea copilului prin folosirea cu intenție a unor documente despre care se cunoștea că au fost eliberate cu nerespectarea legii, declararea unor date neconforme realității sau nedeclararea unor informații, obligarea la restituirea acestei indemnizații nu se poate face decât în condițiile legii.

22.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Florin Ciornea în Dosarul nr. 7.091/221/2015 al Judecătoriei Deva și constată că dispozițiile

art. III alin. (1) sintagma „sau nedeclararea unor informații“ din Legea nr. 126/2014

pentru modificarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, precum și pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Deva și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 14 martie 2017.