Decizia nr. 124/2017

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Dragănescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Dumitru Baciu, Marian Viorel Baciu, Mădălina Nistor și Daniela Chivu în Dosarul nr. 1.461/93/2015 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 440 D/2016.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se arată că există jurisprudență în această materie și se propune menținerea acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Sentința civilă nr. 234 din 3 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.461/93/2015, Tribunalul Ilfov - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală , excepție de neconstituționalitate ridicată de Dumitru Baciu, Marian Viorel Baciu, Mădălina Nistor și Daniela Chivu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni civile promovate în cadrul procesului penal.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile

art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală

încalcă normele constituționale anterior enumerate, prin faptul că nu permit persoanei vătămate, constituite parte civilă, care a renunțat la pretențiile civile formulate în cadrul procesului penal, să introducă, ulterior, o nouă acțiune, la o instanță civilă, prin care să solicite aceleași despăgubiri.

6.

Tribunalul Ilfov - Secția civilă opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că dispozițiile legale criticate reprezintă o aplicație în legislația procesual penală a principiului electa una via non datur recursus ad alteram. Se susține că

art. 22 din Codul de procedură penală

reglementează tocmai dreptul părții civile de a alege între calea valorificării pretențiilor sale printr-o acțiune promovată în fața unei instanțe civile sau de a formula, în același scop, o acțiune civilă în cadrul procesului penal, dar că acest drept de opțiune este irevocabil. Se susține că, pentru aceste motive, textul criticat indică modalitatea de exercitare a unui drept, respectiv a dreptului de a obține repararea prejudiciilor provocate prin săvârșirea unor infracțiuni, fără a interzice, însă, exercitarea acestuia. Pentru aceste considerente, se arată că dispozițiile

art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală

nu încalcă prevederile

art. 15 din Constituție . Se arată, totodată, că textul criticat nu contravine dispozițiilor

art. 16 din Constituție , întrucât nu creează un regim juridic discriminatoriu pentru partea civilă, în raport cu ceilalți participanți la procesul penal. Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor

art. 21 din Constituție , se susține că dreptul de acces liber la justiție nu este absolut, exercitarea lui putând fi limitată prin lege, cu asigurarea unui raport de proporționalitate între limitarea astfel reglementată și scopul legitim urmărit, condiție îndeplinită de textul criticat.

7.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8.

Guvernul opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că dispozițiile

art. 22 din Codul de procedură penală

sunt similare prevederilor

art. 408-410 din Codul de procedură civilă , ce reglementează renunțarea la dreptul pretins și că efectele acestora, constând, pe de o parte în imposibilitatea de a reveni asupra cererii de renunțate și, pe de altă parte, în imposibilitatea de a formula o nouă acțiune la o instanță civilă pentru aceleași pretenții, derivă din caracterul unilateral și voluntar al renunțării, aspecte care fac firească irevocabilitatea sa. Se susține, totodată, că renunțarea stinge raportul obligațional având ca obiect pretențiile civile, astfel încât introducerea unei noi acțiuni în pretenții este imposibilă, chiar dacă aceasta ar fi introdusă la instanța civilă. Se arată că, întrucât textul criticat se aplică tuturor persoanelor aflate în situația juridică reglementată, acesta nu contravine dispozițiilor

art. 16 din Constituție . În fine, se arată că prevederile

art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală

nu încalcă accesul liber la justiție, întrucât persoana vătămată are dreptul de a alege calea de soluționare a pretențiilor sale, însă renunțarea la acțiunea formulată constituie un act unilateral de voință al acesteia de natură a stinge raportul obligațional, aspect ce face imposibilă tragerea la răspundere civilă a inculpatului și a părții responsabile civilmente.

9.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Se arată că textul criticat reglementează dreptul părții civile de a renunța, în tot sau în parte, la acțiunea civilă formulată în procesul penal, iar faptul că partea civilă nu poate reveni asupra renunțării la soluționarea pretențiilor sale, prin formularea unei acțiuni în fața unei instanțe civile, având ca obiect aceleași pretenții, nu este de natură a afecta substanța dreptului de acces liber la justiție, întrucât renunțarea la acțiunea civilă, conform

art. 22 alin. (3) din Codul de procedură penală , constituie un act voluntar. Pentru aceleași motive, se susține că textul criticat nu contravine nici prevederilor

art. 15 din Constituție . Se arată, totodată, că dispozițiile

art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală

se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situația juridică reglementată în conținutul acestora, norma juridică criticată nefiind de natură a încălca prevederile

art. 16 din Constituție .

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală , care au următorul cuprins: „Partea civilă nu poate reveni asupra renunțării și nu poate introduce acțiune la instanța civilă pentru aceleași pretenții“.

13.

Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale

art. 15

cu privire la universalitate,

art. 16

referitor la egalitatea în drepturi și

art. 21

privind dreptul la un proces echitabil, precum și dispozițiilor

art. 6 paragraful 1 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile

art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală

au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare, instanța de contencios constituțional pronunțând, în acest sens,

Decizia nr. 741 din 13 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017.

15.

Prin decizia anterior arătată, paragrafele 15-22, Curtea a constatat că dreptul procesual român aparține categoriei de sisteme de drept protective pentru persoana vătămată prin săvârșirea unei infracțiuni, care permite exercitarea acțiunii civile în procesul penal, singura condiție ce se cere a fi îndeplinită, în acest sens, fiind cea a manifestării voinței persoanei vătămate în termenul și în forma prevăzute de dispozițiile

Codului de procedură penală . Este consacrat, astfel, dreptul de opțiune al persoanei vătămate, care poate alege între soluționarea pretențiilor sale civile pe calea acțiunii civile promovate la o instanță civilă și promovarea unei acțiuni civile în cadrul procesului penal. Cea de-a doua variantă conferă persoanei vătămate avantajul dreptului de a folosi, în mod mai eficient, probele administrate în vederea soluționării acțiunii penale de către organele judiciare, precum și cel al celerității soluționării cauzelor penale. În acest din urmă sens,

art. 27 alin. (7) din Codul de procedură penală

prevede obligativitatea suspendării judecării acțiunii separate exercitate în fața instanței civile, după punerea în mișcare a acțiunii penale și până la soluționarea cauzei penale în primă instanță, dar nu mai mult de un an.

16.

Cu toate acestea, odată exprimată opțiunea în favoarea uneia dintre căile procesuale anterior analizate, ea dobândește un caracter irevocabil, persoana vătămată, constituită parte civilă în procesul penal, nemaiputând renunța la această cale de obținere a reparării prejudiciilor suferite prin săvârșirea infracțiunii, pentru a formula o acțiune civilă distinctă la instanța civilă competentă, cu excepția cazului suspendării procesului penal, reglementată la

art. 27 alin. (3) din Codul de procedură penală . Chiar și în această situație, în cazul reluării procesului penal, acțiunea introdusă la instanța civilă se suspendă, potrivit celei

de-a doua teze a alin. (3) al art. 27

anterior menționat. În schimb, conform

art. 27 alin. (6) din Codul de procedură penală , persoana vătămată sau succesorii săi se pot adresa instanței civile, pentru repararea prejudiciului născut sau descoperit ulterior momentului constituirii ca parte civilă.

17.

Exprimarea opțiunii reparării prejudiciilor pe calea acțiunii civile promovate în procesul penal nu exclude, însă, dreptul titularului de a renunța la pretențiile formulate. Astfel, conform

art. 22 alin. (1) din Codul de procedură penală , partea civilă poate renunța, în tot sau în parte, la pretențiile sale civile, până la terminarea dezbaterilor în apel. Dar, ulterior momentului procesual al renunțării la acțiunea civilă în cadrul procesului penal, conform

alin. (3) al aceluiași art. 22 , persoana vătămată nu poate introduce la instanța civilă o acțiune având ca obiect aceleași pretenții.

18.

Această manieră de reglementare a dreptului de a solicita repararea prejudiciilor produse prin săvârșirea unei infracțiuni constituie o aplicare de către legiuitor a principiului securității raporturilor juridice, ce are ca scop evitarea prelungirii stărilor de incertitudine în care se află părțile procesului penal și bunurile din patrimoniul acestora dincolo de limite rezonabile de timp. În acest fel, prin textul criticat, legiuitorul a acordat prioritate principiului anterior menționat în raport cu dreptul persoanei vătămate de a proceda la schimbarea căilor procesuale alese, în orice condiții, atunci când apreciază că acestea nu mai sunt de natură a-i satisface interese procesuale, soluție consacrată de principiul electa una via non datur recursus ad alteram.

19.

Nu în ultimul rând, soluția juridică criticată reprezintă opțiunea legiuitorului, potrivit politicii sale penale, exprimată conform dispozițiilor

art. 61 alin. (1) din Constituție

și în marja de apreciere prevăzută de acestea.

20.

Având în vedere aceste considerente, precum și faptul că actul renunțării de către partea civilă la pretențiile civile formulate în cadrul procesului penal constituie rezultatul exprimării, în mod liber, a voinței titularului acțiunii civile astfel promovate, Curtea a reținut că textul criticat nu încalcă dispozițiile constituționale referitoare la neretroactivitatea legii și nici normele constituționale și europene ce reglementează dreptul la un proces echitabil invocate de autorii excepției.

21.

Pentru aceleași motive, Curtea a constatat că dispozițiile

art. 22 alin. (1) din Codul de procedură penală

nu sunt de natură a crea discriminare între partea civilă care renunță la pretențiile civile formulate în procesul penal, exprimându-și voința în acest sens, și ceilalți participanți la procesul penal sau alte persoane aflate în situații juridice similare, neputând fi reținută încălcarea, prin textul criticat, a dispozițiilor

art. 16 din Constituție .

22.

Cum textul criticat nu contravine dispozițiilor

art. 16

și

art. 21 din Constituție , Curtea nu a putut reține nici încălcarea, prin

art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală , a dispozițiilor constituționale ale

art. 15 alin. (1) .

23.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât soluția, cât și considerentele deciziei invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

24.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A. d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dumitru Baciu, Marian Viorel Baciu, Mădălina Nistor și Daniela Chivu în Dosarul nr. 1.461/93/2015 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă și constată că dispozițiile

art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 martie 2017.