Legea nr. 6/2018
pentru ratificarea Convenției Consiliului Europei referitoare la abordarea integrată a siguranței, securității și serviciilor la partidele de fotbal și la alte evenimente sportive, adoptată la Saint-Denis la 3 iulie 2016, semnată de către partea română la Budapesta la 29 noiembrie 2016, precum și pentru aprobarea încetării valabilității, prin denunțare, a Convenției europene privind violența și ieșirile necontrolate ale spectatorilor cu ocazia manifestărilor sportive, în special la meciurile de fotbal, adoptată la Strasbourg la 19 august 1985
prezumat în vigoare
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul 1
Se ratifică
Convenția Consiliului Europei
referitoare la abordarea integrată a siguranței, securității și serviciilor la partidele de fotbal și la alte evenimente sportive, adoptată la Saint-Denis la 3 iulie 2016 și semnată de către partea română la Budapesta la 29 noiembrie 2016.
Articolul 2
Se aprobă încetarea valabilității, prin denunțare, în relația cu România, a
Convenției europene
privind violența și ieșirile necontrolate ale spectatorilor cu ocazia manifestărilor sportive, în special la meciurile de fotbal, adoptată la Strasbourg la 19 august 1985, ratificată de România prin
Legea nr. 53/1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 10 martie 1998.
Articolul 3
Ministerul Afacerilor Externe face cunoscută, prin ordin publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, în conformitate cu prevederile
art. 34 alin. (5) din Legea nr. 590/2003
privind tratatele, data la care convenția prevăzută la art. 2 își încetează valabilitatea în relație cu România.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor
art. 75
și ale
art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, PETRU-GABRIEL VLASE p. PREȘEDINTELE SENATULUI, IULIAN-CLAUDIU MANDA București, 5 ianuarie 2018. Nr. 6. CONVENTIE referitoare la abordarea integrată a siguranței, securității și serviciilor la partidele de fotbal și la alte evenimente sportive
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.