Legea nr. 38/2018
pentru acordarea de servicii medicale unor categorii de persoane și pentru completarea art. 2 din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Completează 1
- Legea nr. 406/2001 10 iulie 2001 (prevederi anume) privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului româ…
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul 1
Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila“ asigură asistență medicală de urgență, ambulatorie, spitalicească și reabilitare medicală pentru Președintele României, președintele Senatului, președintele Camerei Deputaților, prim-ministrul Guvernului României, precum și pentru omologii străini pe timpul vizitei în România.
Asistența medicală de urgență în deplasări oficiale pe teritoriul național este asigurată permanent pentru Președintele României și prim-ministrul Guvernului României și, la cerere, pentru președintele Senatului și președintele Camerei Deputaților, cu câte o ambulanță constituită din punctul de vedere al personalului și dotării în funcție de cerințele misiunii, precum și pentru omologii străini pe timpul vizitei în România.
Asistența medicală prevăzută la
alin. (2)
se asigură de către Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila“ la sediile instituțiilor unde își desfășoară activitatea demnitarii, la reședințele permanente sau temporare ale demnitarilor, precum și pe traseele de deplasare de pe întreg teritoriul național.
Articolul 2
Modalitatea de efectuare a activităților prevăzute la
art. 1
se stabilește prin protocol încheiat între Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila“ și Serviciul de Protecție și Pază.
Articolul 3
Fondurile necesare finanțării activităților prevăzute la
art. 1
se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naționale, și se prevăd în bugetul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila“.
Modalitatea de justificare a cheltuielilor determinate de desfășurarea activităților prevăzute la
art. 1
se stabilește prin ordin al ministrului apărării naționale.
Articolul 4
La
articolul 2
din
privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 16 iulie 2001, cu modificările și completările ulterioare, după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
e)
efectuarea, la cerere, a unui control medical complet anual, în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central «Dr. Carol Davila
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor
art. 75
și ale
art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, PETRU-GABRIEL VLASE PREȘEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU București, 19 ianuarie 2018. Nr. 38.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.