Acord · Guvernul

Acordul din 14 decembrie 1999

între Guvernul României și Guvernul Elvetiei, reprezentat de Agenția Elvetiana de Dezvoltare și Cooperare, privind acordarea unui sprijin bugetar de maximum 4 milioane franci elvetieni

prezumat în vigoare

Data actului
14 decembrie 1999
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 655 din 31 decembrie 1999
Structură
10 articole, 2 anexe · 15.746 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În vederea sprijinirii Guvernului României pentru a face fața impactului negativ provocat de războiul din Kosovo asupra dezvoltării economice și sociale în general, Guvernul Elvetiei va oferi un ajutor nerambursabil de maximum 4 milioane franci elvetieni, sub forma unui sprijin bugetar.

Cele doua părți au convenit următoarele:

Articolul 1

(0)

Aria de acoperire a sprijinului bugetar

(1)

Sprijinul bugetar va fi folosit pentru a acoperi cheltuielile publice în cadrul anului fiscal curent și următor (1999 și trimestrul I 2000) în scopul diminuării arieratelor locale grave la plata cheltuielilor locale cu energia termica.

(2)

O suma de până la 4 milioane franci elvetieni va suplimenta parțial veniturile bugetelor locale, fiind destinată acoperirii a două categorii de cheltuieli cu energia termica în orașele selectate, după cum urmează:

a) contribuția de la bugetul local pentru acoperirea diferenței dintre prețul local mai mare al Gcal și prețul național de referința (facturat către consumatori);

b) contribuția de solidaritate pentru sprijinirea familiilor cu venituri relativ reduse, ale căror locuințe sunt racordate la sisteme centralizate de furnizare a energiei termice.

(3)

Lista nominală cuprinzând orașele riverane Dunării, selectate, este prezentată în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul acord.

(4)

Defalcarea sprijinului bugetar elvetian pe localități și pe tipuri de cheltuieli este specificată în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul acord.

Articolul 2

Autorități competente

(1) Autoritățile competente pentru implementarea activităților, în conformitate cu acest acord, sunt:

a) partea elvetiana, reprezentată prin Agenția pentru Dezvoltare și Cooperare (S.D.C.) a Ministerului Federal al Afacerilor Externe;

b) partea română, reprezentată prin Ministerul Finanțelor în calitate de ordonator principal de credite al statului român, care deleagă autoritatea și responsabilitatea privind derularea, utilizarea corespunzătoare și raportarea utilizării fondurilor nerambursabile Secretariatului General al Guvernului României; acesta din urma va pune la dispoziție sumele necesare potrivit prevederilor art. 1 alin. (3) și (4) și ale art. 4 din prezentul acord, conform cererilor înaintate și verificate de Departamentul pentru Administrație Publică Locală.

Articolul 3

(0)

Selecția beneficiarilor

(1)

Ambele părți au convenit asupra următoarelor criterii de selecție:

a) tipul combustibilului folosit și eficienta sistemului de termoficare;

b) nivelul constrangerilor cărora bugetul local trebuie să le facă fața;

c) proporția de gospodării sarace;

d) nivelul consecințelor negative cauzate de conflictul din Kosovo.

(2)

Ambele părți au convenit asupra unei liste nominale cuprinzând orașele care vor beneficia de sprijinul bugetar elvetian (denumite în continuare autorități publice locale), menționate în anexa nr. 1.

(3)

Departamentul pentru Administrație Publică Locală va informa, prin prefectul respectivului județ, fiecare autoritate publică locală selectata cu privire la drepturile și responsabilitățile ei în ceea ce privește raportarea corecta a sumelor necesare și utilizarea fondurilor primite. În acest scop instrumentele juridice normale vor avea caracter de obligativitate pentru autoritățile publice locale.

Articolul 4

(0)

Procedura de plată

(1)

Banca Naționala a Elvetiei (Swiss Național Bank) va transfera întreaga suma a sprijinului bugetar elvetian în contul Băncii Naționale a României, deschis la Swiss Național Bank în Elvetia, de îndată ce prezentul acord va intra în vigoare.

(2)

Echivalentul în lei al sumei în valută reprezentând sprijinul bugetar elvetian se va transfera de către Banca Naționala a României (B.N.R.) în doua transe în contul nr. 5078 "Disponibil din ajutoare externe nerambursabile" al Secretariatului General al Guvernului, deschis la Trezoreria municipiului București, la cursul valutar valabil în ziua în care se face alimentarea contului de la Banca Naționala a Elvetiei și cu aceeași dată de valuta.

(3)

Fiecare autoritate publică locală selectata va face cerere către Departamentul pentru Administrație Publică Locală, pentru a primi prima transa necesară în vederea acoperirii nivelului definit al necesităților sale pentru primele 3 luni (noiembrie 1999 - ianuarie 2000).

(4)

Departamentul pentru Administrație Publică Locală va verifica cererea și va solicita Secretariatului General al Guvernului să efectueze transferul sumei respective în respectivul cont special al autorității publice locale corespunzător capitolului "Venituri cu destinație specială" din bugetul local.

(5)

În vederea primirii celei de-a doua transe pentru acoperirea sumelor stabilite pentru lunile februarie și martie 2000 fiecare autoritate publică locală va anexa la solicitarea transmisă Departamentului pentru Administrație Publică Locală un raport pentru primele doua luni ale programului.

(6)

Secretariatul General al Guvernului va obține aprobarea Unității de monitorizare, potrivit art. 5, pentru fiecare raport și cerere individuală și va vira sumele în contul local corespunzător capitolului "Venituri cu destinație specială" din bugetul local.

Articolul 5

(0)

Monitorizarea

(1)

Atât procedura de plată, cat și utilizarea sprijinului bugetar elvetian vor fi monitorizate de Unitatea de monitorizare stabilită și prezidata de Departamentul pentru Administrație Publică Locală pentru a urmări fluxurile și utilizarea întregului sprijin bugetar extern potrivit prezentului acord, Ministerul Finanțelor fiind reprezentat în Unitatea de monitorizare.

(2)

Partea elvetiana va desemna un reprezentant în cadrul Unității de monitorizare pentru a monitoriza împreună cu reprezentanții Departamentului pentru Administrație Publică Locală fluxurile și utilizarea sprijinului bugetar elvetian. Reprezentantul părții elvetiene va avea drept de veto.

Articolul 6

(0)

Raportări și informare

(1)

Departamentul pentru Administrație Publică Locală va informa partea elvetiana despre utilizarea sprijinului bugetar elvetian:

a) prin rapoarte pe perioade de doua luni, elaborate de Unitatea de monitorizare, transmise nu mai târziu de doua săptămâni de la finele perioadei de raportat, adică jumătatea lunii ianuarie și jumătatea lunii martie 2000;

b) printr-un raport final, verificat intern, asupra utilizării sprijinului bugetar elvetian în bugetele 1999-2000 (primul trimestru), transmis cel târziu la sfârșitul lunii mai 2000.

(2)

Aceste rapoarte vor fi transmise de partea română părții elvetiene prin Biroul pentru cooperare din cadrul Ambasadei Elvetiei la București. În situația în care partea elvetiana solicita un audit independent, costurile vor fi suportate de aceasta. Într-un astfel de caz partea română va coopera în mod corespunzător și va furniza toate informațiile relevante și documentele solicitate în mod rezonabil.

(3)

Având în vedere caracterul comutativ al acestui acord, ambele părți se vor informa reciproc, cu promptitudine, despre orice fenomen sau situație care ar putea afecta utilizarea sprijinului bugetar elvetian, în scopul remedierii acestora potrivit prezentului acord.

(4)

Partea română va organiza o campanie de informare publică în cadrul fiecărei comunități locale selectate, pentru a face cunoscute mărimea și scopul sprijinului bugetar elvetian acordat.

Articolul 7

Clauza privitoare la anticoruptie

Părțile contractante impartasesc un interes comun în lupta împotriva corupției care pune în pericol o buna guvernare și folosirea corespunzătoare a resurselor necesare pentru dezvoltare și, în plus, pune în pericol concurenta libera și echitabila, bazată pe prețuri și calitate. Ele declara, în consecința, intenția lor de a-și uni eforturile pentru a lupta împotriva corupției și, în particular, de a declara orice oferta, dar, plata, remunerație sau beneficiu de orice tip, făcute în orice condiții, direct sau indirect, în vederea încheierii prezentului acord sau pe timpul executării acestuia, ca fiind acte ilegale sau practici de corupție. Orice act de acest tip constituie temei suficient pentru a justifica anularea prezentului acord și/sau a oricăror achiziții ori contracte rezultate în urma acestuia sau pentru a lua orice alta măsura corectoare prevăzută în legea aplicabilă.

Articolul 8

(0)

Clauze generale

(1)

Respectul pentru principiile democrației și drepturile umane fundamentale, asa cum reies din Carta noii Europe de la Paris, inspira politicile interne și externe ale celor două părți și constituie un element esențial pentru așezarea lor pe baze de egalitate cu privire la obiectivele prezentului acord.

(2)

În cazul acordării unei noi subvenții din bugetul de stat, autoritățile publice locale, beneficiare ale sprijinului bugetar elvetian, se vor situa pe aceeași poziție ca și în situația în care nu ar fi primit aceasta finanțare.

Articolul 9

(0)

Intrarea în vigoare, rezolvarea litigiilor, încetare

(1)

Acest acord va intra în vigoare la data aprobării lui de către Guvernul României. Raporturile juridice ale acestui acord vor inceta în momentul în care toate obligațiile asumate au fost îndeplinite corespunzător de către părțile semnatare.

(2)

Dacă oricare dintre cele doua părți considera de dorit amendarea acestui acord, ea poate solicita consultări cu cealaltă parte. Orice amendament la acest acord va fi convenit în scris.

(3)

Toate litigiile rezultând din implementarea acestui acord vor fi soluționate pe cale amiabila, prin negocieri mutuale între autoritățile competente sau pe canale diplomatice.

Articolul 10

(0)

Dispoziții finale și tranzitorii

(1)

Dacă prevederile art. 8 alin. (1) nu sunt respectate, fiecare parte sau ambele părți pot lua măsurile legale. Înainte de a lua aceste măsuri, în afară de situațiile speciale de urgenta, partea care ia măsura va furniza celeilalte părți toate informațiile necesare pentru o examinare completa a situației, în scopul gasirii unei soluții. În selectarea măsurilor trebuie acordată prioritate acelora care afectează cel mai puțin funcționarea acestui acord. Astfel de măsuri trebuie imediat notificate celeilalte părți.

(2)

În scopul interpretării corecte și aplicării practice a prezentului acord, părțile convin ca urgenta specială, în sensul alin. (1) al prezentului articol, va fi considerată numai dacă una dintre părți comite o violare grava asupra oricărui element esențial sau obiectiv al acordului în sensul conferit de art. 8 alin. (1).

(3)

Netinand seama de prevederile de mai sus, acest acord poate fi reziliat de oricare dintre părți printr-o notificare scrisă în acest scop, transmisă celeilalte părți cu o luna înainte. Orice sold neutilizat al sprijinului bugetar elvetian, existent la data încetării acordului, va fi înapoiat Guvernului Elvetiei, dacă părțile nu convin altfel.

Încheiat la București la 14 decembrie 1999, în doua exemplare originale în limba engleza și în doua exemplare originale în limba română, fiecare dintre ele fiind obligatorii și valide pentru părțile contractante.

Pentru Guvernul Elvetiei,

Jean-Claude Joseph,

ambasador

Pentru Guvernul României,

Vlad Rosca,

secretar de stat,

șeful Departamentului pentru

Administrație Publică Locală

Decebal Traian Remes,

ministrul finanțelor

Radu Stroe,

secretarul general al Guvernului

Anexa nr. 1: Lista cuprinzând orașele selectate.

Anexa nr. 2: Defalcarea sprijinului bugetar elvetian pe localități și pe tipuri de cheltuieli.

Anexa 1 LISTA

cuprinzând orașele selectate

Județul

Orașul

Caraș-Severin

1.

Reșița

2.

Caransebeș

3.

Băile Herculane

4.

Bocșa

5.

Oravița

6.

Oțelu Roșu

Brăila

7.

Brăila

Galați

8.

Galați

Olt

9.

Corabia

Ialomița

10.

Fetești

Teleorman

11.

Turnu Măgurele

12.

Zimnicea

Dolj

13.

Băilești

14.

Calafat

Călărași

15.

Călărași

16.

Oltenița

17.

Lehliu-Gară

Giurgiu

18.

Giurgiu

Mehedinți

19.

Drobeta-Turnu Severin

20.

Orșova

Tulcea

21.

Tulcea

22.

Măcin

23.

Isaccea

Anexa 2 DEFALCAREA

sprijinului bugetar elvetian pe localități

și pe tipuri de cheltuieli

Județul

Orașul

Sumele acordate pentru acoperirea diferenței dintre prețul local și prețul național de referință

Sumele acordate pentru familiile defavorizate

Milioane lei

CHF

Milioane lei

CHF

Caraș-Severin

1.

Reșița

-

-

632,48

54.998

2.

Caransebeș

453,00

39.374

2.016,00

175.304

3.

Băile Herculane

951,00

82.706

985,50

85.696

4.

Bocșa

114,00

9.878

1.371,42

119.254

5.

Oravița

134,00

11.687

271,80

23.635

6.

Oțelu Roșu

-

-

1.350,90

117.470

Brăila

7.

Brăila

-

-

999,99

86.956

Galați

8.

Galați

-

-

999,99

86.956

Olt

9.

Corabia

1.048,00

91.146

1.356,75

117.978

Ialomița

10.

Fetești

474,00

41.183

2.286,00

198.783

Teleorman

11.

Turnu Măgurele

-

-

500,00

43.478

12.

Zimnicea

1.151,00

100.105

222,75

19.370

Dolj

13.

Băilești

600,00

52.139

1.685,70

146.583

14.

Calafat

212,00

18.474

25,47

2.215

Călărași

15.

Călărași

2.051,00

178.365

1.724,85

149.987

16.

Oltenița

3.500,00

304.347

500,00

43.478

17.

Lehliu-Gară

404,00

35.103

37,80

3.287

Giurgiu

18.

Giurgiu

909,00

79.082

6.164,10

536.009

Mehedinți

19.

Drobeta-Turnu Severin

-

-

999,99

86.956

20.

Orșova

2.564,00

222.920

2.309,40

200.817

Tulcea

21.

Tulcea

3.000,00

260.869

1.000,02

86.958

22.

Măcin

389,00

33.850

406,62

35.358

23.

Isaccea

-

-

198,36

17.249

TOTAL:

17.954,00

1.561.227

28.045,89

2.438.773

NOTĂ:

1CHF = 11.500 lei

-----------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.