Decizia nr. 622/2017
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3) și art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
prezumat în vigoare
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Valentina Bărbățeanu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 1 alin. (3),
art. 4,
art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013
privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Constantin Chicheanu și Ștefania Chicheanu în Dosarul nr. 1.190/36/2007* al Curții de Apel Constanța - Secția I civilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 1 alin. (3),
art. 24 alin. (2),
(3)
și
(4)
și
art. 31 din Legea nr. 165/2013 , ridicată de Stelică Marzavan în Dosarul nr. 36.614/3/2013*** al Tribunalului București - Secția a III-a civilă, și excepția de neconstituționalitate
a art. 1 alin. (3),
art. 4 teza întâi
și
art. 24 alin. (2)
din aceeași lege, ridicată de Constantin-Daniel Matei în Dosarul nr. 52.634/3/2010 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă, excepții care constituie obiectul dosarelor nr. 405D/2016, nr. 671D/2016 și, respectiv, nr. 1.237D/2017 ale Curții Constituționale.
2.
La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției de neconstituționalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 671D/2016, doamna Mihaela Marzavan, avocat în cadrul Baroului București, în calitate de apărător ales, cu delegație depusă la dosarul cauzei. De asemenea, în Dosarul nr. 1.237D/2017, răspunde autorul excepției, personal și asistat de domnul Bodnar Severin, avocat în cadrul Baroului București, în calitate de apărător ales, cu delegație la dosarul cauzei. Se constată lipsa celorlalte părți. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
3.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în ședința publică din 26 septembrie 2017, Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor, în temeiul
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , a dispus conexarea dosarelor nr. 671D/2016 și nr. 1.237D/2017 la Dosarul nr. 405D/2016, iar, la cererea autorului excepției ce formează obiectul Dosarului nr. 1.237D/2017, în temeiul
art. 156 din Codul de procedură civilă
și
art. 14 din Legea nr. 47/1992 , a amânat judecarea cauzei, pentru termenul prezent. De asemenea, magistratul-asistent învederează Curții că părțile Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor au comunicat, în cele trei dosare conexate, punctul lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate, apreciind că este inadmisibilă, iar autorul excepției ce formează obiectul Dosarului nr. 671D/2016 a transmis precizări cu privire la aceasta, prin care combate susținerile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
4.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părților. În Dosarul nr. 671D/2016, apărătorul ales arată că în motivarea excepției de neconstituționalitate a sesizat un aspect particular, având în vedere că la momentul încheierii contractului referitor la dreptul litigios nu se putea prevedea această evoluție legislativă care a pus autorul excepției, cesionar al dreptului litigios, în situația de a nu-și mai putea recupera banii plătiți, deși încheierea contractului de cesiune a dreptului litigios a fost modalitatea prin care acesta putea obține o sumă de bani de la cedentul dreptului litigios, care era, la acel moment, debitor al acestuia. Consideră că instanța de judecată trebuie să aibă posibilitatea de a analiza care au fost cauzele care au dus la încheierea contractului și dacă la încheierea acestuia se putea întrevedea o asemenea stare de fapt.
5.
Apărătorul ales al autorului excepției de neconstituționalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 1.237D/2016 solicită admiterea acesteia, susținând, în esență,
are caracter retroactiv, aplicându-se unor situații preexistente intrării sale în vigoare. De asemenea, prin prevederile acesteia se ajunge la situația în care statul se îmbogățește a doua oară pe nedrept, după preluarea abuzivă a imobilelor prin
Decretul nr. 92/1950 . Față de
Legea nr. 10/2001 , care permitea restituirea în natură a acestora,
instituie un regim foarte restrictiv. Totodată, se poate ajunge la situația în care beneficiul statului să fie dublu sau chiar la cea în care acesta devine coproprietar în indiviziune cu alte părți, iar pentru a se sista această indiviziune, statul va primi alți bani. Or, asemenea situații nu au nimic în comun cu echitatea, ca principiu fundamental al dreptului și al
Constituției . În plus, cesionarii de drepturi litigioase reprezintă o categorie discriminată și prejudiciată prin prevederile
6.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, se arată că
dispune numai pentru viitor și se aplică de la intrarea sa în vigoare unor situații juridice în curs de derulare. În același timp, consideră nu se pune problema unei discriminări între persoanele cărora li se acordă măsuri compensatorii, iar textele de lege criticate nu vizează crearea unei situații juridice privilegiate pentru anumite categorii de beneficiari ai acestor măsuri compensatorii. Precizează că în acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și cea a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:
7.
Prin încheierile din 16 martie 2016, 26 aprilie 2016 și 13 februarie 2017, pronunțate în dosarele nr. 1.190/36/2007*, nr. 36.614/3/2013*** și nr. 52.634/3/2010, Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă și Tribunalul București - Secția a III-a civilă au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 1 alin. (3) ,
art. 4,
art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013
privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, a prevederilor
art. 1 alin. (3) ,
art. 24 alin. (2),
(3)
și
(4)
și
art. 31 din Legea nr. 165/2013 , respectiv a prevederilor
art. 1 alin. (3) ,
art. 4 teza întâi
și
art. 24 alin. (2)
din aceeași lege. Excepția a fost ridicată de Constantin Chicheanu și Ștefania Chicheanu, Stelică Marzavan și, respectiv, Constantin-Daniel Matei, într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva sentinței prin care Tribunalul Constanța a respins cererea de restituire în natură a unui imobil revendicat în procedura prevăzută de
Legea nr. 10/2001 , ca urmare a faptului că reclamanții au calitatea de cesionari de drepturi litigioase asupra respectivului imobil, ipoteză în care nu este posibilă restituirea în natură, potrivit
art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 , și a obligat entitatea deținătoare să înainteze propunerea de acordare de măsuri reparatorii constând în compensare prin puncte, potrivit
art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 ; într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de anulare a unei decizii emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, de reanalizare a valorii compensațiilor stabilite și de obligare a acesteia la emiterea unei noi decizii de compensare și, respectiv, într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației împotriva refuzului nejustificat de restituire a unui imobil preluat în mod abuziv în perioada regimului comunist, refuz materializat prin absența unui răspuns al persoanelor juridice deținătoare cu privire la notificările formulate în temeiul
8.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, în esență, se susține, în Dosarul nr. 405D/2016, că prevederile
art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013
ignoră ordinea de drept existentă la momentul încheierii raporturilor juridice stabilite între titularii drepturilor de proprietate și dobânditorii acestora. Se arată că transmisiunile de drepturi încheiate anterior intrării în vigoare a
s-au realizat în considerarea principiului restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada de referință a legilor de restituire a proprietăților.
intervine în raporturile private dintre transmițător și dobânditor, anulând protecția oferită de
art. 1.391
și
art. 1.392 din Codul civil
și de
art. 1 din Primul Protocol
adițional la
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și garanția prevăzută de
art. 44 din Constituție . De asemenea, se susține că persoanele care au dobândit drepturi prin acte juridice de înstrăinare în temeiul legii vechi sunt tratate diferit de noua lege, care le împarte în două categorii, respectiv cei care au obținut măsurile reparatorii pe care autorii lor au dorit și au avut dreptul să le înstrăineze și cei care nu au reușit să obțină drepturile cuvenite autorilor lor, doar pentru că dreptul de petiționare al acestora din urmă a fost încălcat de către autorități. În ce privește dispozițiile
art. 4 din Legea nr. 165/2013 , se arată că litigiile aflate pe rolul instanțelor de judecată au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării inițiale, iar faptul că în cursul judecății au fost surprinse de apariția
Legii nr. 165/2013 , care reglementează alte termene și condiții decât cele de la momentul formulării și înregistrării cererilor de chemare în judecată, încalcă principiul neretroactivității legii civile. Se mai arată că prevederile
art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013
nesocotesc libertatea de a dispune de dreptul de proprietate, limitându-l la un procent de 15% și conțin dispoziții echivalente unei confiscări a averii dobândită în condiții de perfectă legalitate de către dobânditorii drepturilor oferite de legea specială de reparație, confiscând din patrimoniul dobânditorului restul de 85%, procent care, în lipsa transmisiunilor, ar fi trebuit să intre în patrimoniul persoanelor îndreptățite, beneficiare ale acestei legi.
9.
În Dosarul nr. 671D/2016, se susține, în esență, că prevederile
art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013
pot fi asimilate retractului litigios, astfel cum era reglementat prin Codul civil de la 1864, când cesionarul avea posibilitatea de a prevedea un fapt care ar fi putut să ducă la diminuarea despăgubirilor, așa că, din acest punct de vedere, nu se poate vorbi despre o încălcare a drepturilor, dar motivarea deciziilor Curții Constituționale de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 24 alin. (2),
în sensul că plafonarea despăgubirilor nu echivalează cu o expropriere, nu poate fi aplicată în situația particulară din cauză.
10.
În Dosarul nr. 1.237D/2017, autorul excepției, cesionar de drepturi litigioase, susține, în esență, că limitarea despăgubirilor la 15% din diferența până la valoarea imobilului echivalează cu o expropriere forțată, ajungându-se la o nouă
formă de naționalizare cu titlu
(Legea nr. 165/2013) , prin efectul căreia imobilul revine statului, acesta devenind noul proprietar de necontestat, împotriva căruia nu mai poate fi promovată nicio acțiune în revendicare din partea adevăraților proprietari ai imobilului. Autorul excepției arată că este reclamant împreună cu moștenitorii proprietarului, între aceștia realizându-se un regim discriminatoriu privind tratamentul juridic aplicabil, întrucât pentru unii poate fi aplicată măsura restituirii în natură a cotelor aferente, iar pentru ceilalți se impune doar măsura acordării de măsuri reparatorii plafonate. În ce privește
art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013 , susține că este neconstituțional, întrucât modifică regimul juridic creat prin depunerea notificărilor în termen legal, permițând aplicarea unei legi noi la situațiile juridice vechi, constituite anterior intrării în vigoare a legii noi, ceea ce duce la încălcarea principiului tempus regit actum.
11.
Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă și Tribunalul București - Secția a III-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
12.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
13.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
14.
Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale.
15.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosarul cauzei, susținerile reprezentanților autorilor excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
16.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit.d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2),
ale
art. 2,
3,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
17.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare din Dosarul nr. 405D/2016, prevederile
art. 1 alin. (3),
art. 4,
art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013
privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Având în vedere că procesul a fost declanșat înainte de intrarea în vigoare a
Legii nr. 165/2013 , fiind în curs de soluționare la momentul precizat, rezultă că în cauză sunt incidente prevederile
art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 . În Dosarul nr. 671D/2016, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile
art. 1 alin. (3),
art. 24 alin. (2)-(4)
și
art. 31
din aceeași lege, dar nici în cuprinsul motivării scrise a excepției și nici în susținerile orale ale reprezentantului autorului excepției nu se face nicio referire la dispozițiile
art. 31 din Legea nr. 165/2013 , astfel încât Curtea nu îl va reține ca obiect al excepției, iar în Dosarul nr. 1.237D/2017 obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, prevederile
art. 1 alin. (3),
art. 4 teza întâi
și
art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 . Cu privire la acest din urmă dosar, Curtea constată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile
art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013 , așa cum identifică autorul excepției, ci cele
ale art. 4 teza a doua
din aceeași lege, întrucât, la data intrării în vigoare a acesteia, dosarul se afla deja în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătorești. Prin urmare, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate în dosarele conexate în cauza de față îl reprezintă dispozițiile
art. 4 teza a doua
raportate la cele ale
art. 1 alin. (3)
și
art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 , care au următorul conținut normativ:
–
Articolul 1
alin. (3) : „ (3)
În situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit
art. 24 alin. (2),
(3)
și
(4). “;
–
Articolul 4
teza a doua : „Dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;
–
Articolul 24
alin. (2)-(4) :
(2)
În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform
art. 21 alin. (6).
(3)
Numărul de puncte acordat în condițiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit
art. 21 alin. (6)
și
(7).
(4)
În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform
art. 21 alin. (6) .“
18.
În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin următoarelor dispoziții din
Legea fundamentală: art. 15 alin. (2) , care instituie principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale și contravenționale mai favorabile,
art. 16,
care consacră principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări,
art. 21
referitor la dreptul de acces liber la justiție și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil,
art. 44
privind dreptul de proprietate privată,
art. 53
privind restrângerea exercițiului unor drepturi și al unor libertăți,
art. 78
privitor la intrarea în vigoare a legii și
art. 124
privind înfăptuirea justiției. De asemenea, prin raportare la dispozițiile
art. 20 din Constituție , se invocă și prevederile din
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cuprinse în
art. 6 paragraful 1
referitor la dreptul la un proces echitabil și în
art. 14 -
Interzicerea discriminării.
19.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor legale criticate, din perspectiva unor critici de neconstituționalitate asemănătoare. Astfel, cu privire la pretinsa încălcare a normelor fundamentale cuprinse la
art. 44 , referitoare la dreptul de proprietate privată, Curtea, prin
Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014, a reținut, în esență, că politicile de restituire ce au stat la baza legilor cu caracter reparatoriu combină o componentă reparatorie/morală și una patrimonială ce privește dreptul de proprietate. Cele două aspecte ale politicii de restituire sunt strâns legate între ele și îi privesc, în realitate, numai pe titularii inițiali ai dreptului de proprietate, foști proprietari, și pe moștenitorii legali ori testamentari ai acestora. Tocmai de aceea legiuitorul a stabilit că unul dintre principiile care stau la baza acordării măsurilor reparatorii prevăzute
este acela al prevalenței restituirii în natură - rezervată proprietarilor sau
moștenitorilor acestora -, iar în ipoteza despăgubirii prin echivalent, numărul de puncte stabilit prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate (fost proprietar sau moștenitori legali ori testamentari ai acestuia), stabilește că acestea nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare. Alta este soluția legislativă din
în situația în care persoanele care se considerau îndreptățite și care au depus notificări potrivit
au cesionat dreptul de creanță asupra statului român unor terțe persoane, încheindu-se cu aceste ocazii contracte de cesiune, situație pentru care legea a plafonat măsurile reparatorii ce pot fi acordate cesionarului. Plecând de la analiza naturii juridice a acestor contracte de cesiune și de la caracterul lor aleatoriu și oneros, Curtea a reținut că specificul lor constă în incertitudinea, pentru ambele părți, la momentul încheierii contractului, asupra întinderii sau chiar existenței obligației pentru una dintre părți ori pentru ambele părți contractante, deoarece depinde de un eveniment viitor și incert - în cazul de față, confirmarea dreptului de proprietate al cedentului. Fără a se putea stabili cu certitudine existența unui drept de proprietate al cedentului, care să determine un drept la despăgubire al cesionarului, nu se poate aprecia cuantumul câștigului ori al pierderii sau existența acestora, având în vedere că persoanele care se consideră îndreptățite la măsurile reparatorii, dar și cesionarii drepturilor de creanță izvorâte din legile de restituire, au doar vocația obținerii unor măsuri reparatorii, calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului preluat abuziv urmând a fi stabilită după epuizarea procedurilor prevăzute de legile restituirii (paragrafele 31-33 din decizia menționată).
20.
Analizând normele
Convenției
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește interpretarea și aplicarea noțiunii de „bun“ cuprinsă la
art. 1 din Primul Protocol
adițional la
Convenție,
Curtea Constituțională, prin aceeași decizie, a conchis că cesionarii drepturilor de creanță izvorâte din legile de restituire nu se bucură de un bun în sensul
Convenției , astfel încât, corelativ, nu pot invoca încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de
art. 44 din Constituție
(paragrafele 34 și 35), și că, nefiind vorba despre restrângerea exercițiului unor drepturi, ci despre stabilirea, prin lege, a limitelor unor reparații, nu se poate vorbi nici despre aplicarea
art. 53 din Constituție
(paragraful 36).
21.
Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor
art. 44 alin. (1)-(3) din Constituție , prin dispozițiile
art. 1 alin. (3)
și ale
art. 24 alin. (2)-(4),
Curtea, prin
Decizia nr. 197 din 3 aprilie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, a reținut că statul are dreptul de a expropria bunuri - inclusiv orice drepturi la despăgubire consfințite de lege - și de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative, cu condiția ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie în mod rezonabil proporțională cu valoarea bunului. Aceasta, deoarece
art. 1 din Primul Protocol
adițional la Convenție nu garantează un drept la o compensație integrală în orice circumstanțe, o compensație numai parțială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă eo ipso în toate cazurile. În mod special, anumite obiective legitime, de utilitate publică, precum cele care urmăresc măsuri de reformă economică sau de dreptate socială, pot milita pentru o rambursare mai mică decât valoarea de piață integrală (a se vedea în acest sens hotărârile din 21 februarie 1986 și din 8 iulie 1986, pronunțate în cauzele James și alții împotriva Regatului Unit și, respectiv, Lithgow și alții împotriva Regatului Unit). Împrejurarea că legiuitorul român a stabilit că singura măsură reparatorie care se poate acorda altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, este compensarea prin puncte, precum și faptul că a plafonat despăgubirile acordate în situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, nu echivalează cu o expropriere, această reglementare încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general sugerate chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fi adoptate de statul român. Mai mult, în acest caz, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului (paragraful 21 din decizia menționată).
22.
În ceea ce privește invocarea încălcării prevederilor constituționale ale
art. 15 , Curtea, în considerarea
art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 , a mai observat că dispozițiile criticate referitoare la plafonarea despăgubirilor acordate cesionarilor nu se aplică celor cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate și li s-a emis titlul de despăgubire anterior intrării în vigoare a
Legii nr. 165/2013 . De altfel, prin reiterarea jurisprudenței sale în materie, Curtea a constatat că dispozițiile de lege criticate nu se aplică retroactiv, ci reglementează modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (paragrafele 39 și 40 din
Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014 ).
23.
Cu privire la criticile de neconstituționalitate potrivit cărora textele de lege examinate creează o discriminare între cesionarii care au obținut o despăgubire neplafonată înainte de intrarea în vigoare a
și cei care, după intrarea în vigoare a legii, vor obține o despăgubire plafonată, Curtea a constatat, de pildă, prin
Decizia nr. 197 din 3 aprilie 2014 , că cele două categorii de subiecte de drept se află, într-adevăr, în aceeași situație juridică și că tratamentul juridic aplicat acestora este diferit, în funcție de legea de referință. Cu toate acestea, diferența de tratament juridic instituită de legiuitor nu este de natură a crea o discriminare, astfel cum aceasta este consacrată la nivel constituțional și este reflectată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale. Potrivit acesteia, tratamentul diferențiat al persoanelor aflate în situații similare este considerat a fi discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, dacă nu urmărește un obiectiv legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele întrebuințate și obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ,
Decizia Curții Constituționale nr. 164 din 12 martie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, precum și hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 11 iunie 2002 și 29 aprilie 2008, pronunțate în cauzele Willis împotriva Regatului Unit, paragraful 48 și, respectiv, Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Or, având în vedere obiectul de reglementare al
Legii nr. 165/2013 , și anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii, în considerarea abuzurilor săvârșite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, Curtea a apreciat că opțiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum și de la cea a compensării integrale prin puncte persoanele în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obține măsurile reparatorii, apare ca fiind justificată în mod obiectiv și rezonabil, întrucât asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă [se vedea, în acest sens, paragrafele 18, 19 și 20 din decizia menționată].
24.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudența Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor citate sunt aplicabile și în prezenta cauză.
25.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3,
al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Constantin Chicheanu și Ștefania Chicheanu în Dosarul nr. 1.190/36/2007* al Curții de Apel Constanța - Secția I civilă, de Stelică Marzavan în Dosarul nr. 36.614/3/2013*** al Tribunalului București - Secția a III-a civilă și de Constantin-Daniel Matei în Dosarul nr. 52.634/3/2010 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă și constată că prevederile
art. 4 teza a doua
raportate la cele ale
art. 1 alin. (3)
și
art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013
privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Constanța - Secția I civilă și Tribunalului București - Secția a III-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 17 octombrie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.