Decizia nr. 179/1999
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 111 alin. (3) din Legea administrației publice locale nr. 69/1991
prezumat în vigoare republicat
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 69/1991 26 noiembrie 1991 (prevederi anume) Legea administrației publice locale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Lucian Mihai - președinte
Costica Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 111 alin. (3) din Legea administrației publice locale nr. 69/1991 , republicată, excepție ridicată de prefectul județului Arad în Dosarul nr. 2.027/CA/1999 al Curții de Apel Timișoara.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind necesară menținerea termenului în care prefectul să poată ataca în fața instanțelor de contencios administrativ actele administrației publice locale pe care le considera ilegale. În caz contrar s-ar da posibilitatea prefectului sa atace în mod discretionar în justiție actele administrației publice locale, fapt ce ar reprezenta o restrangere a drepturilor cetățenilor. Reprezentantul Ministerului Public arata totodată ca anterior Curtea s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor criticate, pe care le-a considerat constituționale, fapt pentru care solicită respingerea excepției ridicate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 19 mai 1999 Curtea de Apel Timișoara - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 111 alin. (3) din Legea administrației publice locale nr. 69/1991 , republicată, excepție ridicată de prefectul județului Arad în Dosarul nr. 2.027/CA/1999, în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Arad și cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultura Arad, dosar aflat pe rolul acelei instanțe.
În motivarea excepției prefectul județului Arad considera ca "Întrucât legiuitorul, prin Constituție, nu a înțeles sa stabilească un termen în care prefectul să solicite instanței anularea unui act apreciat ca nelegal și nici nu face trimitere la o lege care să condiționeze sau sa limiteze exercitarea acestui drept, apreciem ca prevederile
art. 111 alin. (3) din Legea nr. 69/1991 , republicată - prin care se stabilește termenul de decădere de 30 de zile - sunt neconstituționale".
Instanța de judecată opineaza ca excepția ridicată este intemeiata, dispozițiile
art. 111 alin. (3) din Legea nr. 69/1991 , republicată, contravenind prevederilor constituționale.
Potrivit
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției ridicate.
În punctul sau de vedere președintele Camerei Deputaților apreciază ca excepția este intemeiata, întrucât "dispozițiile
art. 111 alin. (3) din Legea administrației publice locale nr. 69/1991 , republicată, sunt neconstituționale". Se considera ca a limita introducerea de către prefect a acțiunii împotriva unui act al autorităților administrației publice locale la 30 de zile și a stabili ca acest termen este unul de decădere ar insemna un adaos la textul constituțional. Acest lucru ar fi de natura sa ingreuneze "controlul de legalitate exercitat de prefect". În plus, faptul că nu se stabilește un termen pentru acțiunea în contencios administrativ a prefectului reprezintă totodată o măsura de ocrotire a intereselor persoanelor fizice. "Dacă ar exista un termen în care prefectul nu ar putea - din ratiuni obiective - să se încadreze, ar fi necesar ca persoanele fizice să se adreseze ele însele instanței de contencios administrativ cu o cerere intemeiata pe dispozițiile art. 48 din Constituție. Or, posibilitatea prefectului de a ataca oricând un act vatamator emis de o autoritate publică locală aleasă se constituie într-o garanție de care beneficiază insesi persoanele fizice vătămate".
În punctul de vedere al Guvernului se apreciază, de asemenea, ca excepția este intemeiata, evocandu-se jurisprudenta Curții Constituționale, care printr-o
decizie anterioară, nr. 137/1994 , s-a pronunțat în sensul considerarii ca neconstitutional a textului din fostul
art. 101 alin. 2 din Legea nr. 69/1991 , text ce stabilea un termen de 15 zile pentru acțiunea prefectului.
Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție și
art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Excepția de neconstituționalitate se referă la
art. 111 alin. (3) din Legea administrației publice locale nr. 69/1991 , republicată, care are următoarea redactare: "Introducerea acțiunii de către prefect se face în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, potrivit art. 53 alin. (1) lit. h). Termenul de 30 de zile este termen de decădere. Acțiunea este scutită de taxa de timbru."
Examinând excepția ridicată, Curtea retine ca acest text de lege a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate.
Astfel, prin Decizia nr. 66 din 27 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 30 iunie 1999, Curtea Constituțională, luând în dezbatere o excepție în care se criticau, pe motiv de neconstituționalitate, prevederile
art. 111 alin. (2) și (3) din Legea administrației publice locale nr. 69/1991 , republicată, a respins acea excepție, considerând ca instituirea unui termen de decădere pentru introducerea acțiunii de către prefect la instanța de contencios administrativ nu înseamnă o adaugare la textul art. 122 alin. (4) din Constituție sau o încălcare a acestuia. De altfel prin alin. (3) al aceluiași articol din Constituție se prevede că "Atribuțiile prefectului se stabilesc potrivit legii". Prin aceeași decizie Curtea a constatat ca "stabilirea acestui termen de decădere nu constituie o limitare a prerogativelor sale de tutela administrativă, ci, dimpotriva, reprezintă un stimulent și o garanție a examinării cu celeritate a actelor administrative emise de autoritățile publice locale, în vederea luării măsurilor legale de desființare a celor date cu încălcarea dispozițiilor legii".
Deoarece nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, iar considerentele din aceasta decizie își păstrează valabilitatea și în acest caz, prezenta excepție de neconstituționalitate urmează să fie respinsă.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 111 alin. (3) din Legea administrației publice locale nr. 69/1991 , republicată, excepție ridicată de prefectul județului Arad în Dosarul nr. 2.027/CA/1999 al Curții de Apel Timișoara.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 noiembrie 1999.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Laurentiu Cristescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.