Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 193/2018

privind aprobarea programului de interes național în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități "Înființarea de servicii sociale în vederea asigurării tranziției tinerilor cu dizabilități de la sistemul de protecție specială a copilului către sistemul de protecție a persoanelor adulte cu dizabilități"

prezumat în vigoare 3 acte modificatoare

Data actului
4 aprilie 2018
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 315 din 10 aprilie 2018
Modificări
3 acte modificatoare, prima la 23 mai 2019, ultima la 13 iulie 2023
Citat de
12 acte
Citează
3 acte
Structură
4 articole, 1 anexă · 6.149 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 3

  • HG nr. 317/2019 23 mai 2019 (prevederi anume) pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 798/2016 privind aprobarea programul…
  • HG nr. 1137/2021 22 octombrie 2021 (prevederi anume) pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 798/2016 privind aprobarea programul…
  • HG nr. 580/2023 13 iulie 2023 pentru modificarea programului de interes național în domeniul protecției și promovării dr…

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , precum și al

art. 133 alin. (1) lit. a) din Legea asistenței sociale nr. 292/2011 , cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă programul de interes național în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități „Înființarea de servicii sociale în vederea asigurării tranziției tinerilor cu dizabilități de la sistemul de protecție specială a copilului către sistemul de protecție a persoanelor adulte cu dizabilități“, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

(1)

Fondurile necesare pentru finanțarea programului de interes național prevăzut la

art. 1

se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Muncii și Justiției Sociale, în limita fondurilor bugetare aprobate Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități.

(2)

Finanțarea serviciilor sociale de tip centre de zi și locuințe protejate înființate în cadrul programului de interes național prevăzut la

art. 1

se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată alocate cu această destinație, în proporție de cel mult 90% din necesarul stabilit anual de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, la elaborarea bugetului de stat, în baza standardelor de cost calculate pentru beneficiari/tipuri de servicii sociale, aprobate potrivit legii.

Articolul 3

(1)

Acordarea finanțării se realizează în urma unui proces de evaluare și selecție, pe baza propunerilor de proiect elaborate de furnizorii publici de servicii sociale, în nume propriu sau în parteneriat cu furnizorii de servicii sociale publici/privați, acreditați în condițiile legii.

(2)

Evaluarea și selecția proiectelor prevăzute la

alin. (1)

se realizează de către Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități, potrivit

Hotărârii Guvernului nr. 50/2015

privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități, cu modificările și completările ulterioare.

(3)

Metodologia de selectare și finanțare a proiectelor din cadrul programului de interes național prevăzut la

art. 1

se aprobă în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prin ordin al ministrului muncii și justiției sociale.

Articolul 4

Monitorizarea implementării și controlul fondurilor alocate în cadrul programelor de interes național în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități se asigură de către Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități.

PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
Ministrul muncii și justiției sociale,
Lia-Olguța Vasilescu
Viceprim-ministru,
ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
Paul Stănescu
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
București, 4 aprilie 2018.
Nr. 193.

Anexa Program de interes național „Înființarea de servicii sociale în vederea asigurării tranziției tinerilor cu dizabilități

de la sistemul de protecție specială a copilului către sistemul de protecție a persoanelor adulte cu dizabilități“

Scop

Dezvoltarea de servicii sociale care să conducă la participarea deplină a tinerilor cu dizabilități în societate

Obiectiv general

Creșterea calității vieții tinerilor cu dizabilități proveniți din sistemul de protecție specială a copilului, asigurarea tranziției către sistemul de protecție a persoanelor adulte cu dizabilități și prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități din comunitate, concomitent cu dezvoltarea serviciilor alternative de sprijin pentru viață independentă și integrare în comunitate

Obiectiv specific

Dezvoltarea serviciilor sociale de tip centre de zi și locuințe protejate în vederea asigurării tranziției tinerilor cu dizabilități de la sistemul de protecție specială a copilului către sistemul de protecție a persoanelor adulte cu dizabilități, precum și a prevenirii instituționalizării persoanelor cu dizabilități din comunitate

Indicatori fizici

–

creșterea numărului de locuințe protejate cu 80;

–

creșterea numărului de centre de zi cu 50;

–

prevenirea instituționalizării a minimum 400 de tineri cu dizabilități proveniți din sistemul de protecție socială a copilului

Indicatori de eficiență

–

prevenirea instituționalizării unui număr de 400 de tineri cu dizabilități proveniți din sistemul de protecție socială a copilului, beneficiari ai serviciilor sociale nou-înființate;

–

prevenirea instituționalizării persoanelor adulte cu dizabilități din comunitate, beneficiare ale serviciilor sociale nou-înființate

Perioadă de derulare

Programul se derulează pe o perioadă de 3 ani, respectiv 2018-2020.

Buget

Bugetul aferent acestui program de interes național este de 61.412 mii lei, din care:

–

3.071 mii lei în anul 2018;

–

46.058 mii lei în anul 2019;

–

12.283 mii lei în anul 2020.

Aplicant: direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului

Parteneri: organizațiile neguvernamentale, acreditate în condițiile legii, care desfășoară activități în domeniul protecției persoanelor cu dizabilități și, după caz, consiliile locale, prin serviciile publice de asistență socială

----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.