Ordinul nr. 27/2000
pentru aplicarea Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 1/1999 privind organizarea și funcționarea la Banca Naționala a României a Centralei Riscurilor Bancare
prezumat în vigoare 1 act modificator
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 1
- Ordinul nr. 241/2001 8 mai 2001 privind modificarea Ordinului guvernatorului Băncii Naționale a României nr. 27/2000 pentr…
Ce face acest act
Pune în aplicare 1
- Regulamentul nr. 1/1999 21 mai 1999 privind organizarea și funcționarea la Banca Naționala a României a Centralei Riscurilor B…
Guvernatorul Băncii Naționale a României,
având în vedere prevederile
art. 25 și 50 din Legea nr. 101/1998
privind Statutul Băncii Naționale a României, precum și ale art. 5 pct. 4,
art. 11 și 13 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 1/1999
privind organizarea și funcționarea la Banca Naționala a României a Centralei Riscurilor Bancare,
emite prezentul ordin.
Articolul 1
Băncile vor transmite informațiile la Centrala Riscurilor Bancare prin Rețeaua de Comunicații Interbancare.
Articolul 2
Pentru informațiile de risc bancar transmise băncilor de Centrala Riscurilor Bancare se percepe un comision lunar de 10.000.000 (zece milioane) lei fiecărei bănci conectate la Rețeaua de Comunicații Interbancare.
Comisionul va fi perceput de Direcția operațiuni bancare din contul curent al respectivelor bănci, în ultima zi bancară a lunii, pe baza comunicării oficiale a Direcției politici financiar-bancare, transmisă cel târziu până în penultima zi bancară a lunii.
Articolul 3
Limita de raportare în funcție de care băncile transmit Centralei Riscurilor Bancare riscul individual al unui debitor este egala sau mai mare de 200.000.000 (doua sute milioane) lei.
GUVERNATORUL BĂNCII NAȚIONALE A ROMÂNIEI, EMIL IOTA GHIZARI
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.