Decret · Consiliul de Stat

Decretul nr. 228/1974

privind organizarea programului de lucru în unitățile de aviatie civilă

prezumat în vigoare

Data actului
14 decembrie 1974
Emitent
Consiliul de Stat
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 162 din 24 decembrie 1974
Structură
4 articole · 2.250 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:

Articolul 1

Pentru satisfacerea cerințelor economiei naționale privind activitatea de transporturi și prestații, în unitățile de aviatie civilă se va putea stabili program de lucru de peste 8 ore pe zi, în tura continua, turnus, program de exploatare, cu zi de muncă prelungită sau fractionata, pentru personalul civil care lucrează atît la sediul unităților, cît și în deplasare.

Articolul 2

Locurile de muncă din unitățile de aviatie civilă în care se lucrează în condițiile prevăzute la art. 1, modul de organizare a programului de lucru și categoriile de personal civil care executa acest program, precum și modul de compensare cu timp liber corespunzător, astfel încît să se asigure securitatea zborului și protecția muncii, se stabilesc de Ministerul Apărării Naționale.

Articolul 3

Timpul lucrat în condițiile prezentului decret, peste programul de 8 ore pe zi, nu va putea depăși într-un an, pentru o persoană, 360 de ore și va fi compensat - ținînd seama de condițiile specifice - lunar, trimestrial, semestrial sau anual cu timp liber corespunzător. În cazul în care acest timp de muncă nu se poate compensa, va fi considerat și retribuit ca timp normal de lucru.

Orele efectuate în zilele de sarbatori legale vor fi plătite cu un spor de 100 la suta din retributia tarifara de încadrare, dacă nu au fost compensate cu alte zile libere.

Modalitățile de plată stabilite prin alineatele precedente nu se aplică personalului navigant.

Articolul 4

Prevederile

art. 1 și 2 din Hotărîrea Consiliului de Miniștrii nr. 1505/1954

privind reglementarea plății orelor de muncă prestate peste timpul normal de lucru de către salariații care lucrează în tura continua, turnus, în ore de garda și de serviciu pe unitate, își încetează aplicabilitatea în unitățile de aviatie civilă.

NICOLAE CEAUȘESCU
Președintele
Republicii Socialiste România
──────────────────────

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.