Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 331/2018

privind aprobarea modelului steagului comunei Ariniș, județul Maramureș

prezumat în vigoare

Data actului
10 mai 2018
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 484 din 12 iunie 2018
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
1 articol, 2 anexe · 3.085 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , și al

art. 2 alin. (2)

și

art. 3 alin. (4) din Legea 141/2015

privind arborarea și folosirea de către unitățile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic

(1)

Se aprobă modelul steagului comunei Ariniș, județul Maramureș, prevăzut în

anexa nr. 1 .

(2)

Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale modelului steagului comunei Ariniș, județul Maramureș, sunt prevăzute în

anexa nr. 2 .

(3)

Anexele nr. 1

și

2

fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
ministrul dezvoltării regionale
și administrației publice,
Paul Stănescu
București, 10 mai 2018.
Nr. 331.

Anexa 1

Anexa 2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale modelului steagului comunei Ariniș, județul Maramureș

Descrierea steagului

Potrivit anexei nr. 1, modelul steagului comunei Ariniș este format dintr-o pânză dreptunghiulară cu proporția între lățimea și lungimea steagului de 2/3, de culoare galbenă, imprimată cu stema localității, având deasupra inscripționat statutul localității „Comuna“, iar în partea de jos denumirea „Ariniș“.

În partea stângă, pe verticală, se află trei dungi inegale de culoare roșu-galben-albastru.

Steagul se fixează pe hampă în partea stângă, pe lățime.

Semnificațiile elementelor și ale culorilor steagului

Descrierea stemei

Stema comunei Ariniș, potrivit anexei nr. 1, se compune dintr-un scut triunghiular roșu, cu marginile rotunjite, tăiat de o fascie micșorată de argint, crenelată în partea superioară cu cinci creneluri. Din crenelul central al fasciei iese un arin verde.

În partea inferioară se află trei pești de argint poziționați în cerc, trecând fiecare peste coada celuilalt.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor însumate

Fascia simbolizează faptul că această localitate se află în sud-vestul județului Maramureș, aproape de granița cu județul Sălaj.

Arinul dă denumirea localității.

Peștii fac referire la balta Ariniș, unde se practică pescuitul sportiv.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

Culoarea albastru (sau azur) reprezintă apa, dar și aerul, cel mai nobil element după foc, și simbolizează blândețea, frumusețea, noblețea și buna-credință.

Culoarea roșie înseamnă putere, acțiune, îndrăzneală, generozitate, dragoste, voință, agresivitate, dorința de a servi patria, incitare la vigilență.

Culoarea galben (sau auriu) reprezintă pământul, este simbolul forței și bogăției, reprezintă și bogăția și holdele aurii de grâu din timpul verii.

----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.