Convenție · Guvernul

Convenția nr. 22/1926

privind contractul de angajare al navigatorilor

prezumat în vigoare

Data actului
24 iunie 1926
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 34 din 28 ianuarie 2000
Structură
23 de articole · 13.505 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

----------------

convocată la Geneva de către Consiliul de administrație al Biroului Internațional al Muncii și reunita acolo la 7 iunie 1926 în cea de-a 9-a sesiune a sa,

după ce a decis sa adopte anumite propuneri referitoare la contractul de angajare al navigatorilor, 1926, chestiune care este primul punct pe ordinea de zi a sesiunii,

după ce a stabilit ca aceste propuneri ar trebui sa ia forma unei convenții internaționale,

adopta la 24 iunie 1926 convenția ce urmează, care va fi denumita Convenția privind contractul de angajare al navigatorilor, 1926, pentru a fi ratificată de către membrii Organizației Internaționale a Muncii în conformitate cu prevederile Constituției Internaționale a Muncii:

*) Traducere.

Conferința generală a Organizației Internaționale a Muncii,

Articolul 1

1. Aceasta convenție se aplică tuturor navelor maritime înmatriculate în statul membrului care a ratificat aceasta convenție, precum și armatorilor, comandantilor și navigatorilor acestor nave.

2. Convenția nu se aplică:

a) navelor militare;

b) navelor guvernamentale care nu sunt angajate în scop comercial;

c) navelor angajate în transportul comercial costier;

d) iahturilor de agrement;

e) ambarcatiunilor indiene;

f) navelor de pescuit;

g) navelor mai mici de 100 tone registru brut sau 300 mc și nici navelor angajate în transportul național, cu tonaj sub limita de tonaj prescrisă de legislația naționala pentru regimul special al acestor nave, în vigoare la data adoptării acestei convenții.

Articolul 2

În sensul acestei convenții termenii de mai jos trebuie înțeleși după cum urmează:

a) termenul nava include orice vas sau ambarcatiune de orice natura, proprietate publică sau privată, angajata în mod obișnuit în navigația maritima;

b) termenul navigator include fiecare persoana angajata sau folosită pe orice funcție la bordul unei nave și înscrisă în contractul de angajare pe nava. Termenul îi exclude pe comandanti, piloti, cadeti, pe elevii aflați pe navele-școala și pe ucenicii cu contracte speciale de ucenicie; termenul exclude echipajele din marina militară și alte persoane aflate în serviciul permanent al statului;

c) termenul comandant include orice persoană care deține comanda și responsabilitatea unei nave, cu excepția piloților;

d) termenul nava în transportul comercial intern include o nava angajata în transportul comercial executat între porturile unui stat și porturile dintr-un stat vecin, în limitele geografice determinate de legislația naționala.

Articolul 3

1. Contractul de angajare va fi semnat atât de către armator sau de reprezentantul acestuia, cat și de navigator. Navigatorului și, eventual, consilierului acestuia trebuie să i se faciliteze examinarea contractului de angajare înainte ca acesta să fie semnat.

2. Condițiile în care se semnează contractul de angajare trebuie prevăzute de legislația naționala, astfel încât să se asigure controlul autorității publice competente.

3. Prevederile de mai sus privind semnarea contractului de angajare sunt considerate ca îndeplinite, dacă autoritatea competentă certifica printr-un act ca prevederile contractului i-au fost prezentate în scris și au fost confirmate atât de către armator sau de reprezentantul acestuia, cat și de navigator.

4. În legislația naționala se vor prevedea dispoziții care să garanteze faptul ca navigatorul a înțeles sensul clauzelor contractului de angajare.

5. Contractul de angajare nu va conține nici o clauza contrară legislației naționale sau acestei convenții.

6. În legislația naționala trebuie să se prevadă orice alte formalități sau garanții privind încheierea contractului de angajare, considerate necesare pentru protecția intereselor armatorului și ale navigatorului.

Articolul 4

1. Se vor lua măsuri adecvate, în conformitate cu legislația naționala, pentru a se garanta ca prin nici o clauza a contractului de angajare părțile nu vor conveni în avans să se abata de la hotărârile juridice uzuale reglementate prin contract.

2. Aceasta dispoziție nu trebuie interpretată ca excluzând recursul la arbitraj.

Articolul 5

1. Fiecărui navigator i se va elibera un document care să certifice funcția acestuia la bordul navei. Forma documentului, mențiunile ce trebuie înscrise și modul în care aceste mențiuni vor fi înscrise în el vor fi stabilite prin legislația naționala.

2. Documentul nu va conține nici un fel de apreciere asupra calității muncii navigatorului sau asupra veniturilor acestuia.

Articolul 6

(0)

1. Contractul de angajare poate fi încheiat fie pe o durată determinata fie pentru un voiaj sau, dacă legislația naționala permite, pe o durată nedeterminată.

2. Contractul de angajare trebuie să indice în mod clar drepturile și obligațiile respective ale fiecăreia dintre părți.

3. Contractul de angajare trebuie să conțină în mod obligatoriu următoarele mențiuni:

(1)

numele de familie și celelalte nume ale navigatorului, data sa de naștere sau vârsta și locul nașterii;

(2)

locul și data încheierii contractului;

(3)

numele navei sau ale navelor la bordul cărora navigatorul se angajează să execute serviciul;

(4)

numărul membrilor echipajului navei, dacă este prevăzut în legislația naționala;

(5)

voiajul sau voiajele ce urmează a fi întreprinse, dacă acest lucru poate fi stabilit în momentul încheierii contractului;

(6)

funcția pe care navigatorul urmează să fie angajat;

(7)

dacă este posibil, locul și data la care navigatorul trebuie să se prezinte la bordul navei pentru începerea serviciului;

(8)

hrana care se aloca navigatorului, cu excepția cazului în care legislația naționala prevede un sistem diferit de furnizare a hranei;

(9)

totalitatea veniturilor;

(10)

expirarea contractului și condițiile aferente, adică;

a) dacă contractul a fost încheiat pe o durată determinata, data stabilită pentru expirarea contractului;

b) dacă contractul a fost încheiat pentru un voiaj, portul de destinație convenit pentru expirarea contractului și termenul de expirare după sosire, înainte ca navigatorul să fie eliberat din funcție;

c) dacă contractul a fost încheiat pe o durată nedeterminată, condițiile în care oricare dintre cele doua părți va putea sa îl anuleze, precum și perioada de preaviz care nu trebuie să fie mai mica pentru armator decât pentru navigator;

(11)

concediul anual de odihnă plătit, acordat navigatorului după un an de serviciu la aceeași companie de navigație, dacă un astfel de concediu este prevăzut de legislația naționala;

(12)

orice alte prevederi pe care legislația naționala le poate cere.

Articolul 7

Dacă în legislația naționala se prevede că un exemplar al listei cuprinzând echipajul să se afle la bord, se va specifică dacă contractul de angajare va fi înscris sau va fi anexat la lista cuprinzând echipajul.

Articolul 8

Pentru a permite navigatorului să se asigure în privinta naturii și extinderii drepturilor și obligațiilor sale, legislația naționala va stabili măsuri necesare pentru a se putea informa în mod clar la bordul navei în privinta condițiilor de angajare, fie prin afișarea clauzelor contractului de angajare într-un loc ușor accesibil echipajului, fie prin alte măsuri corespunzătoare.

Articolul 9

1. Un contract de angajare pe o durată nedeterminată poate fi desfăcut de oricare dintre cele doua părți în orice port în care nava incarca sau descarca, cu condiția ca preavizul specificat în contract sa fi fost dat cu cel puțin 24 de ore înainte.

2. Preavizul trebuie înaintat în scris; legislația naționala va prevedea condițiile de inaintare a acestuia, astfel încât să se evite orice disputa ulterioară între părți cu privire la aceasta chestiune.

3. În legislația naționala se vor determina circumstanțele extraordinare în care contractul nu va fi desfăcut în urma preavizului, chiar și atunci când acesta a fost înaintat regulamentar.

Articolul 10

Contractul de angajare, fie ca este încheiat pentru un voiaj, pe o durată determinata sau pe o durată nedeterminată, va fi legal desfăcut, prin:

a) acordul mutual al părților;

b) decesul navigatorului;

c) pierderea sau lipsa totală a navigabilitatii navei;

d) orice alta cauza care poate fi prevăzută în legislația naționala sau în aceasta convenție.

Articolul 11

În legislația naționala se vor determina circumstanțele în care armatorul sau comandantul îl poate concedia imediat pe navigator.

Articolul 12

În legislația naționala se vor determina, de asemenea, circumstanțele în care navigatorul își poate cere debarcarea imediata.

Articolul 13

1. Dacă un navigator demonstreaza armatorului sau reprezentantului acestuia ca poate obține comanda unei nave sau numirea pe o funcție de ofițer punte ori ofițer mecanic sau pe orice alt post superior celui pe care îl deține ori în cazul în care, ca urmare a unor circumstanțe survenite după angajarea sa, debarcarea sa prezintă un interes capital pentru el, navigatorul poate cere eliberarea din funcție, cu condiția ca, fără o noua cheltuiala pentru armator, să își asigure un înlocuitor competent și de încredere, agreat de armator sau de reprezentantul acestuia.

2. Într-un asemenea caz navigatorul va avea dreptul la veniturile corespunzătoare duratei serviciului prestat.

Articolul 14

1. Oricare ar fi motivul expirării sau al desfacerii contractului, în documentul eliberat navigatorului în conformitate cu art. 5, precum și în lista cuprinzând echipajul se va opera un înscris care să arate ca respectivul navigator a fost eliberat de orice angajament, înscris care, la solicitarea oricăreia dintre cele doua părți, va fi certificat de autoritatea publică competența.

2. În orice moment, pe lângă documentul menționat la art. 5, navigatorul va avea dreptul să obțină de la comandant un certificat separat cu privire la calitatea muncii sale sau, în lipsa acestuia, un certificat care să indice ca s-a achitat pe deplin de obligațiile ce i-au revenit prin contract.

Articolul 15

În legislația naționala se vor prevedea măsuri care să asigure conformitatea cu termenii acestei convenții.

Articolul 16

Ratificarile formale ale acestei convenții, în condițiile stabilite prin Constituția Organizației Internaționale a Muncii, vor fi comunicate directorului general al Biroului Internațional al Muncii și vor fi înregistrate de către acesta.

Articolul 17

1. Prezenta convenție va intra în vigoare la data la care ratificarile a 2 membri ai Organizației Internaționale a Muncii vor fi fost înregistrate de către directorul general.

2. Prezenta convenție nu va lega decât pe membrii ale căror ratificări vor fi fost înregistrate la Biroul Internațional al Muncii.

3. În continuare aceasta convenție va intra în vigoare, pentru fiecare membru, la data la care ratificarea sa va fi fost înregistrată la Biroul Internațional al Muncii.

Articolul 18

Îndată ce condițiile enunțate la art. 17 paragraful 1 vor fi fost îndeplinite directorul general al Biroului Internațional al Muncii va trimite o notificare tuturor membrilor Organizației Internaționale a Muncii. Directorul general va notifica, de asemenea, înregistrarea ratificărilor care îi vor fi comunicate ulterior de către alți membri ai organizației.

Articolul 19

Cu respectarea prevederilor art. 17, fiecare membru care ratifica aceasta convenție este de acord să aplice în practica prevederile art. 1-15 nu mai târziu de data de 1 ianuarie 1928 și sa întreprindă acțiunile necesare pentru a face ca aceste prevederi să aibă efect.

Articolul 20

Fiecare membru al Organizației Internaționale a Muncii, care ratifica aceasta convenție, se angajează sa o aplice în coloniile, posesiunile și în protectoratele sale, conform dispozițiilor art. 35 din Constituția Organizației Internaționale a Muncii.

Articolul 21

Orice membru care a ratificat aceasta convenție poate să o denunțe după expirarea termenului de 10 ani de la data intrării inițiale în vigoare a acestora, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internațional al Muncii și înregistrat de către acesta. O astfel de denunțare nu va avea efect decât după un an de la data înregistrării la Biroul Internațional al Muncii.

Articolul 22

Cel puțin o dată la 10 ani Consiliul de administrație al Biroului Internațional al Muncii va prezenta un raport Conferintei generale cu privire la aplicarea prezentei convenții și va examina dacă este cazul să se înscrie pe ordinea de zi a conferintei problema revizuirii sau a modificării convenției.

Articolul 23

Textele în limbile franceza și engleza ale prezentei convenții vor fi egal autentice.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.