HG nr. 504/2018
privind aprobarea modelului steagului comunei Polovragi, județul Gorj
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 2 alin. (2)
și a rt. 3 alin. (4) din Legea nr. 141/2015
privind arborarea și folosirea de către unitățile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Se aprobă modelul steagului comunei Polovragi, județul Gorj, prevăzut în
anexa nr. 1 .
Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale modelului steagului comunei Polovragi, județul Gorj, sunt prevăzute în
anexa nr. 2 .
Anexele nr. 1
și
2
fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Paul Stănescu București, 5 iulie 2018. Nr. 504.
Anexa 1 *) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
Anexa 2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale steagului comunei Polovragi, județul Gorj
Descrierea steagului
Steagul comunei Polovragi este format, conform
anexei nr. 1 , dintr-o pânză dreptunghiulară cu proporția între lățimea și lungimea steagului de 2/3 compus astfel: pe fond alb este încadrată central stema comunei, iar în partea dreaptă și în partea stângă se află câte un brâu albastru.
Deasupra coroanei murale sunt trecute denumirea și rangul unității administrativ-teritoriale „COMUNA POLOVRAGI“ cu litere negre, iar sub stemă este trecut numele județului aferent comunei „JUDEȚUL GORJ“ cu litere negre.
Steagul se fixează pe hampă în partea stângă, pe lățime.
Semnificațiile elementelor și ale culorilor steagului
Descrierea stemei
Stema comunei Polovragi, potrivit
anexei nr. 1 , se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite.
În câmp albastru se află un chevron de argint, însoțit în șef, de o parte și de alta, de câte un clopot de argint. În talpa chevronului se află o floare de colț, de argint.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate
Chevronul simbolizează peștera din localitate, renumit obiectiv turistic.
Floarea-de-colț, regina florilor, se regăsește în flora locală.
Clopotele de argint reprezintă mănăstirea localității.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
Culoarea albă (sau argintie) desemnează atât absența, cât și suma tuturor culorilor. De aceea, se asociază vieții, luminii, divinității, purității.
Culoarea albastră (sau azur) reprezintă apa, dar și aerul, cel mai nobil element după foc, și simbolizează blândețea, frumusețea, noblețea și buna-credință.
----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.