Decizia nr. 260/2018

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Gheorghe Coțofană în Dosarul nr. 3.432/1/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 586D/2017.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, partea Agenția Națională de Administrare Fiscală a comunicat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea excepției de neconstituționalitate.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată . În acest sens arată că, potrivit sistemului Ecris, a fost admisă în principiu cererea de revizuire formulată de autor împotriva unei încheieri pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul în casație formulat împotriva unei decizii pronunțate de aceeași instanță, în apel. Ca atare, apreciază că susținerile autorului excepției - potrivit cărora o astfel de încheiere ar fi exceptată de la calea de atac extraordinară a revizuirii, în condițiile în care anterior invocase o excepție de neconstituționalitate, admisă într-o altă cauză - au rămas fără fundament.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 7 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 3.432/1/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Gheorghe Coțofană în soluționarea unei cereri de revizuire.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul arată că, prin Sentința nr. 339 din 8 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 7.180/2/2013 a fost condamnat la patru ani închisoare, reținându-se în sarcina sa săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Apelul formulat împotriva sentinței menționate a fost respins de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală prin Decizia nr. 190 din 27 mai 2015. Cu privire la această din urmă decizie autorul excepției a formulat recurs în casație, în temeiul

art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală , și totodată a invocat neconstituționalitatea

art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală

care nu permitea atacarea cu recurs în casație a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel. Ulterior sesizării instanței de control constituțional cu privire la excepția de neconstituționalitate menționată, recursul în casație formulat de către autor a fost respins ca inadmisibil, completul competent al Instanței Supreme pronunțând, în Dosarul nr. 2.665/1/2015, Încheierea nr. 95 din 22 martie 2016. După respingerea, ca inadmisibil, a recursului în casație formulat de autor, Curtea Constituțională, sesizată fiind într-o altă cauză, a pronunțat Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, prin care a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile

art. 434 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală , care exclude atacarea cu recurs în casație a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel, este neconstituțională.

6.

Precizează că a formulat cerere de revizuire, în temeiul

art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală , împotriva Încheierii nr. 95/RC din 22 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, ca urmare a pronunțării

Deciziei Curții Constituționale nr. 540 din 12 iulie 2016 , iar, în procedura de examinare a admisibilității în principiu a cererii de revizuire, reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea ca inadmisibilă a revizuirii, întrucât hotărârea atacată cu revizuire nu este o hotărâre definitivă în sensul prevăzut de

art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală .

7.

În motivarea excepției de neconstituționalitate având ca obiect prevederile

art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală , autorul susține că acestea din urmă se referă inclusiv la încheierile prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul în casație. Consideră că, dacă s-ar respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată cu privire la încheierea prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul, cu motivarea că această din urmă încheiere nu se referă direct la latura penală sau civilă, nu evocă fondul, s-ar lipsi de eficiență însuși controlul de constituționalitate, întrucât părțile s-ar afla în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curții Constituționale, deci de controlul de constituționalitate pe care ele l-au declanșat, ceea ce ar reprezenta o veritabilă sancțiune aplicată acestora. Susține că, în acest fel, deciziile obligatorii ale Curții Constituționale ar fi lipsite de orice efecte juridice, iar rolul

instanței constituționale ar fi negat. Mai mult, apreciază că aceasta ar echivala cu o limitare nepermisă a exercitării unei căi de atac. Consideră că decizia de neconstituționalitate trebuie să profite celor îndreptățiți, chiar dacă în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate s-a pronunțat o hotărâre definitivă prin care nu s-a intrat în cercetarea fondului. Apreciază că reglementarea condiției evocării fondului în vederea admisibilității cererii de revizuire în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate încalcă dispozițiile

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și accesul liber la justiție, garantat de

art. 21 din Legea fundamentală . Invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 866 din 10 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma „pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă

este neconstituțională cu referire la motivul de revizuire prevăzut la pct. 11 din cuprinsul acestora.

8.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, exprimându-și opinia, constată că există două decizii ale Curții Constituționale care pot fi invocate în speță și care vizează materia revizuirii, respectiv

deciziile nr. 866 din 10 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, și

nr. 126 din 3 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016. Reține că, prin

Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015 , Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă

este neconstituțională cu referire la motivul de revizuire prevăzut la pct. 11 din cuprinsul acestora, și face referire la considerentele cuprinse în paragrafele 29, 30 și 33 ale deciziei precitate. Totodată, reține că, prin Decizia

nr. 126 din 3 martie 2016 , Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în

art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală , care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională, și face referire la considerentele cuprinse în paragraful 43 al deciziei.

9.

Consideră că dispozițiile

art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt în acord cu prevederile care reglementează accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, cuprinse în

art. 21 din Constituție , respectiv

art. 6 paragraful 1 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu prevederile

art. 147 alin. (4) din Constituție , întrucât revizuirea se poate exercita numai în anumite cazuri, strict și limitativ prevăzute de legiuitor, determinat de caracterul acesteia de cale extraordinară de atac și nu împiedică părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești, de a fi apărate, de a promova căile de atac ordinare prevăzute de lege și de a se prevala de garanțiile procesuale care condiționează un proces echitabil. În contextul concret al cauzei reține că revizuentul a beneficiat de liberul acces la justiție, întrucât, ca urmare a exercitării căii de atac a apelului, cauza a fost examinată de o instanță de control judiciar, la un grad de jurisdicție superior, integral și sub toate aspectele legalității și temeiniciei soluției pronunțate de prima instanță. Apreciază că, prin indicarea hotărârilor care pot fi supuse căii extraordinare de atac a revizuirii, legiuitorul nu a intenționat să îngrădească accesul liber la justiție, fiind vorba despre o cale de atac exercitată numai împotriva unor hotărâri definitive, după parcurgerea etapei judecății în primă instanță și în apel.

10.

Reține, de asemenea, că respectarea egalității în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiași regim juridic unor situații care, prin specificul lor, sunt diferite. Principiul egalității nu presupune uniformitate, ci stabilește ca la situații egale să corespundă un tratament egal, iar la situații diferite să existe un tratament diferit. Altfel spus, principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite. Invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 506 din 5 decembrie 2013 , prin care s-a statuat că instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv cu privire la căile de atac, nu creează discriminare atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situații identice sau similare. În plus, arată că instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului. Acesta este sensul

art. 129 din Constituție , text care face referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, ca, de altfel, și al

art. 126 alin. (2) din Constituție , care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea „sunt prevăzute numai de lege“.

11.

În concluzie, Instanța Supremă apreciază că, în contextul actualei politici penale, în care se urmărește asigurarea celerității procesului penal, exercitarea căii extraordinare de atac împotriva anumitor hotărâri nu este în contradicție cu dispozițiile constituționale și nici cu cele ale Convenției, atât timp cât revizuirea constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care a fost soluționat fondul cauzei, dar că declararea unui text neconstituțional ar trebui să poată fi invocată de orice persoană a cărei soluție în procesul penal a fost influențată de textul declarat a fi contrar Constituției.

12.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

13.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens reține că normele de reglementare a competenței instanțelor judecătorești, a gradelor de jurisdicție, precum și a căilor de atac constituie reguli de procedură a căror stabilire, potrivit

art. 126 alin. (2) din Constituție , se poate face numai prin lege. Apreciază că dispozițiile legale criticate sunt în acord cu prevederile constituționale ale

art. 21 , câtă vreme acestea nu împiedică părțile interesate să apeleze la o instanță de judecată care să se bucure de jurisdicție deplină, adică să analizeze cauza atât în ceea ce privește aspectele de fapt, cât și cele de drept, nici nu limitează dreptul acestora de a fi apărate, de a promova căile ordinare de atac prevăzute de lege și în condițiile prevăzute de aceasta, putând să se prevaleze de toate garanțiile procesuale specifice unui proces echitabil. Invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 722 din 6 decembrie 2016

și apreciază că prevederile

art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt în acord cu dispozițiile constituționale și convenționale invocate,

întrucât revizuirea se poate exercita numai în anumite cazuri, strict și limitativ prevăzute de legiuitor, având în vedere caracterul acesteia de cale extraordinară de atac, acest fapt neîmpiedicând părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești, de a fi apărate, de a promova căile de atac prevăzute de lege, garanții ale unui proces echitabil.

14.

Avocatul Poporului menționează că a transmis punctul său de vedere în dosarele nr. 1.094D/2015 și nr. 218D/2016, în sensul că prevederile

art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt constituționale, acesta fiind reținut în

deciziile Curții Constituționale nr. 126 din 3 martie 2016

și

nr. 722 din 6 decembrie 2016 , prin care s-a statuat că dispozițiile

art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt constituționale. Precizează că menține punctul de vedere anterior exprimat.

15.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, concluziile scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

16.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală , având următorul conținut: „Hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.“

18.

În susținerea neconstituționalității normelor procesual penale criticate, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 16 alin. (1)

și

alin. (2)

privind egalitatea în drepturi, ale

art. 21

referitor la accesul liber la justiție și ale

art. 147 alin. (4)

privind deciziile Curții Constituționale și efectele acestora. Invocă și dispozițiile

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

19.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că aceasta a fost ridicată de autor în soluționarea cererii de revizuire formulată de acesta, în temeiul

art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală , împotriva Încheierii nr. 95/RC din 22 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, în Dosarul nr. 2.665/1/2015, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul în casație formulat de autor împotriva Deciziei penale nr. 190/A din data de 27 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală, ca instanță de apel, în Dosarul nr. 7.180/2/2013. În cadrul procedurii recursului în casație, autorul excepției din prezenta cauză a invocat neconstituționalitatea

art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală

care nu permitea atacarea cu recurs în casație a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în apel.

20.

În context, Curtea reține că, fiind sesizată într-o altă cauză, a pronunțat

Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, prin care a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile

art. 434 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală , care exclude atacarea cu recurs în casație a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel, este neconstituțională. În aceste condiții, prin

Decizia nr. 182 din 21 martie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 11 iulie 2017, Curtea a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 434 alin. (1)

cu privire la soluția legislativă care exclude atacarea cu recurs în casație a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel, și art. 436 alin. (2) cu referire la mențiunile care decurg din obligativitatea formulării cererii de recurs prin avocat din

Codul de procedură penală , excepție ridicată de același autor din prezenta cauză - Gheorghe Coțofană - în Dosarul nr. 2.665/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală. În paragraful 20 al deciziei menționate, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor

art. 147 alin. (1)

și

alin. (4) din Constituție , în procesul de aplicare și interpretare a legislației incidente în cauză, instanța de judecată urmează să respecte

deciziile Curții Constituționale nr. 432 din 21 iunie 2016

și

nr. 540 din 12 iulie 2016 , atât sub aspectul dispozitivului, cât și al considerentelor pe care acesta se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, potrivit

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, în temeiul deciziilor anterior menționate prin care s-a admis excepția, prezenta decizie poate constitui motiv al unei cereri de revizuire, cu respectarea dispozițiilor

art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală

și a

Deciziei Curții Constituționale nr. 126 din 3 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016.

21.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate ce formează obiect al prezentului dosar, autorul susține, în esență, că, dacă s-ar respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată cu privire la încheierea prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul în casație, cu motivarea că această din urmă încheiere nu se referă direct la latura penală sau civilă și nu evocă fondul, s-ar lipsi de eficiență însuși controlul de constituționalitate, întrucât părțile s-ar afla în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curții Constituționale, deci de controlul de constituționalitate pe care ele l-au declanșat, ceea ce ar reprezenta o veritabilă sancțiune aplicată acestora.

22.

Cu privire la admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, „legătura cu soluționarea cauzei“, în sensul

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată , presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale, în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (a se vedea

Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie

verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.

23.

Având în vedere considerentele de principiu anterior expuse, Curtea observă că, în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală , prin Încheierea de ședință pronunțată în camera de consiliu, în data de 31 ianuarie 2018, în Dosarul nr. 3.432/1/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, a admis în principiu cererea de revizuire formulată de autorul excepției, Gheorghe Coțofană, împotriva Încheierii nr. 95/RC din 22 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2.665/1/2015. În aceste condiții, Curtea constată că normele procesual penale criticate sunt aplicabile în cauza dedusă judecății, însă în speță este incidentă o cauză de inadmisibilitate, și anume lipsa condiției interesului în invocarea excepției de neconstituționalitate, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității normelor procesual penale criticate. Cu alte cuvinte, eventuala admitere a excepției de neconstituționalitate nu ar produce niciun efect în cauză, întrucât cererea de revizuire formulată de autor, în temeiul

art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală , împotriva Încheierii nr. 95/RC din 22 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, în Dosarul nr. 2665/1/2015, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul în casație formulat de autor împotriva Deciziei penale nr. 190/A din data de 27 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală, ca instanță de apel, în Dosarul nr. 7.180/2/2013, a fost admisă în principiu, urmând a se rejudeca cauza potrivit dispozițiilor

art. 461 și următoarele din Codul de procedură penală , avându-se în vedere dispozițiile

art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală , astfel cum au fost modificate prin

art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2016

pentru modificarea și completarea

Codului de procedură penală

și a

Legii nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 31 octombrie 2016, ca urmare a

Deciziei Curții Constituționale nr. 540 din 12 iulie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016.

24.

Curtea a subliniat în jurisprudența sa că, „în cadrul procesului judiciar, excepția de neconstituționalitate se înscrie în rândul excepțiilor de procedură prin care se urmărește împiedicarea unei judecăți care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională. Constatarea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate trebuie să profite autorilor acesteia și nu poate constitui doar un instrument de drept abstract. [...] Neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, întrucât ea vizează în primul rând situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată.“ ( Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015 , paragraful 30, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016). Tot astfel, Curtea a mai reținut, într-o altă cauză, că „autorul excepției de neconstituționalitate nu are un interes real în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepției nu ar schimba cu nimic situația acestuia (...).“ ( Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014 , paragraful 20, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, cu referire la

Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014).

25.

Curtea constată că aceste considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în prezenta cauză, unde eventuala admitere a excepției de neconstituționalitate ar sluji doar unui interes general, iar nu și cauzei în care a fost ridicată, unde nu ar produce nicio consecință. Așadar, în prezenta cauză, examinarea constituționalității normelor criticate ar transforma, în mod nepermis, controlul pe calea excepției de neconstituționalitate într-un control abstract.

26.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Gheorghe Coțofană în Dosarul nr. 3.432/1/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 aprilie 2018.