Decizia nr. 172/2018

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Oana Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal , excepție ridicată de Costel Adrian Stoleru în Dosarul nr. 382/1.372/2014 al Curții de Apel Brașov - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.247D/2016.

2.

La apelul nominal, pentru autorul excepției, răspunde apărătorul ales Romeo Cosma, cu împuternicire avocațială la dosar. De asemenea, se prezintă avocatul Teodor Popescu, numit de Curte în calitate de curator pentru a asigura reprezentarea intereselor părții Claudia Loredana Coman. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului autorului excepției. Acesta solicită admiterea excepției, reiterând argumentele invocate în fața Curții de Apel Brașov - Secția penală.

4.

Curatorul solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

5.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că sintagma „exploatare sexuală“ este preluată din convențiile internaționale, revenind organului judiciar sarcina de a stabili actele care se încadrează în sfera acestei noțiuni. Astfel, constituie forme de exploatare sexuală orice acte care vizează abuzul săvârșit asupra unei persoane sau obținerea de profit de pe urma exploatării ei în scopul obținerii plăcerii sexuale a altei persoane, fără a fi posibilă o enumerare limitativă a respectivelor acte. În fine, consideră că autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci este nemulțumit, în realitate, de modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor

art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal

de către procuror și instanța de judecată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

6.

Prin Încheierea din 22 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 382/1.372/2014, Curtea de Apel Brașov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal . Excepția a fost ridicată de Costel Adrian Stoleru cu ocazia soluționării apelurilor formulate într-o cauză penală privind trimiterea în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de persoane [ art. 210 alin. (1) lit. a) din Codul penal] , trafic de minori [ art. 211 alin. (1) ș i

(2) teza întâi din Codul penal] , violarea secretului corespondenței [ art. 302 alin. (6) din Codul penal]

și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor [ art. 342 alin. (2) din Codul penal ].

7.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile

art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal

încalcă legalitatea incriminării și a pedepsei, precum și dreptul la un proces echitabil, întrucât nu precizează cu exactitate care sunt acele forme de exploatare sexuală care intră sub incidența legii penale, sintagma „alte forme de exploatare sexuală“ fiind neclară, imprecisă și imprevizibilă. Invocă în acest sens jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre care se numără și previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și de clar pentru a putea fi aplicat (deciziile

nr. 189 din 2 martie 2006 ,

nr. 903 din 6 iulie 2010

și

nr. 26 din 18 ianuarie 2012 ). Astfel, formularea cu o suficientă precizie a actului normativ permite persoanelor interesate să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, este dificil să se adopte legi redactate cu o precizie absolută, dar și cu o anume suplețe, însă caracterul mult prea general și, uneori, chiar eliptic nu trebuie să afecteze previzibilitatea legii. Arată că în același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40,

Hotărârea din 4 mai 2000 , pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragrafele 52 și 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Ciné Revue împotriva Belgiei, paragraful 59, și

Hotărârea din 25 ianuarie 2007 , pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66).

8.

Curtea de Apel Brașov - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile de lege criticate nu aduc nicio atingere prevederilor din

Constituție

și din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

invocate de autorul excepției. Astfel, legiuitorul a determinat, prin norma de incriminare, elementele laturii obiective a infracțiunii de care este acuzat inculpatul, urmând ca instanța de judecată să stabilească, pe baza probelor administrate în cauză, dacă faptele de care este acuzat inculpatul constituie sau nu infracțiune. Consideră că aceasta nu este o prerogativă care ține de puterea legislativă, ci una de aplicare a legii la un caz concret.

9.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile de lege criticate sunt

formulate în mod clar, fluent și inteligibil - fără dificultăți sintactice sau pasaje obscure ori echivoce - și reglementează cu claritate conduita de urmat de către destinatarul normei penale. Invocă în acest sens jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite cerințe calitative, printre care și previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și de clar pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o suficientă precizie a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat (deciziile Curții Constituționale

nr. 903 din 6 iulie 2010 ,

nr. 743 din 2 iunie 2011 ,

nr. 1 din 11 ianuarie 2012

și

Decizia nr. 146 din 12 martie 2015) . Poate fi dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit. Arată că în același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40,

Hotărârea din 4 mai 2000 , pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, și Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Ciné Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). Așadar, previzibilitatea unei norme presupune ca destinatarul acesteia să aibă posibilitatea de a-și reprezenta aspectele în funcție de care este obligat să își modeleze conduita. Apreciază că sintagma „alte forme de exploatare sexuală“ nu este de natură a afecta previzibilitatea normei criticate, orice destinatar al acesteia putând să îi cunoască înțelesul și să își adapteze conduita exigențelor legii. Curtea Constituțională a precizat, în jurisprudența sa, că dispozițiile de lege criticate trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte, pentru a decide asupra predictibilității acestora ( Decizia nr. 92 din 3 martie 2015 , paragraful 14). Consideră că nu se poate presupune, în mod rezonabil, că destinatarul normei penale nu are suficiente date pentru a înțelege ce înseamnă activități de natură sexuală sau exploatare sexuală. Arată astfel că textul de lege criticat se referă la toate tipurile și modalitățile posibile de exploatare sexuală.

10.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile

art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal

sunt constituționale. Arată în acest sens că principiul legalității, consacrat de prevederile

art. 1 alin. (5) din Constituție , implică o obligație pozitivă a legiuitorului, aceea de a reglementa prin texte clare și precise. Norma juridică trebuie să fie enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își controleze conduita, să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. În cauza de față, apreciază că elementele infracțiunii nu necesită alte intervenții din partea legiuitorului, fiind îndeplinite cerințele calitative ale legii, inclusiv previzibilitatea, în acord cu prevederile

art. 7 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Nu se poate susține că sintagma „alte forme de exploatare sexuală“, care dă conținut infracțiunii de trafic de persoane, este lipsită de previzibilitate, textul de lege criticat fiind suficient de precis și de clar. Arată că sintagma „alte forme de exploatare sexuală“ a fost transpusă din legislația internațională în cea internă prin

Legea nr. 300/2006

pentru ratificarea

Convenției Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane , adoptată la 3 mai 2005, deschisă spre semnare și semnată de România la Varșovia la 16 mai 2005. În ceea ce privește dispozițiile

art. 21 alin. (3) din Constituție , consideră că acestea nu au incidență în cauză, prevederile de lege criticate fiind de drept material, iar nu de drept procedural. Totodată, observă că autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci este nemulțumit, în realitate, de modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor

art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal

de către instanța de judecată. Eventualele greșeli de aplicare a legii nu pot constitui însă motive de neconstituționalitate a textelor de lege criticate și, prin urmare, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte, ci sunt de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. A răspunde criticilor autorului excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor

art. 126 din Constituție , potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

11.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992

să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal , care au următorul cuprins: „Prin exploatarea unei persoane se înțelege: […] c) obligarea la practicarea prostituției, la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală;“.

15.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

privind principiul legalității, ale

art. 21 alin. (3)

referitor la dreptul la un proces echitabil, ale

art. 73 alin. (3) lit. h)

privind reglementarea prin lege organică a infracțiunilor, pedepselor și a regimului executării acestora, precum și ale

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportat la prevederile

art. 6 paragraful 1

referitor la dreptul la un proces echitabil și ale

art. 7 paragraful 1

privind legalitatea incriminării din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

16.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textul

art. 182 din Codul penal,

modificat prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012), prevede că: „Prin

exploatarea unei persoane se înțelege: a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat; b) ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; c) obligarea la practicarea prostituției, la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală; d) obligarea la practicarea cerșetoriei; e) prelevarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană, în mod ilegal“. Dispozițiile

art. 182 din Codul penal

constituie o reglementare explicativă nou introdusă în legea penală generală, neavând, așadar, corespondent în

Codul penal din 1969 . Acest aspect nu semnifică însă o lipsă de corespondență în raport cu legislația penală anterioară, căci textul reprezintă transpunerea unei dispoziții dintr-un act normativ special cu incidență în materie, și anume din

Legea nr. 678/2001

privind prevenirea și combaterea traficului de persoane (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 11 decembrie 2001) și nu numai (spre exemplu, a se vedea și fostele

art. 132

și

133 din Legea nr. 272/2004

privind protecția și promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din data de 23 iunie 2004, în forma în vigoare anterior modificării, la 1 februarie 2014, prin

Legea nr. 187/2012) .

17.

Sub aspectul justificării normei explicative referitoare la expresia „exploatarea unei persoane“, Curtea observă că legiuitorul a adus în cuprinsul

noului Cod penal

anumite incriminări mai importante - reglementate anterior în legi penale speciale sau în legi extrapenale ce conțin și dispoziții penale - printre care se numără și infracțiunile de bază prevăzute în

Legea nr. 678/2001 , și anume: traficul de persoane (art. 210 din Codul penal, ce are drept corespondent fostul

art. 12

din

Legea nr. 678/2001 ) și traficul de minori ( art. 211 din Codul penal , ce are drept corespondent fostul

art. 13 din Legea nr. 678/2001 ), care au fost inserate în

capitolul VII

(„Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile“) din titlul I („Infracțiuni contra persoanei“) al Părții speciale a

noului Cod penal . Textele

art. 12

și

13 din Legea nr. 678/2001

- care conțineau normele de incriminare respective - au fost abrogate la 1 februarie 2014, ca efect al dispozițiilor

art. 94 pct. 2 din titlul II al Legii nr. 187/2012 .

18.

Anterior datei de 1 februarie 2014, când au fost modificate prin

art. 94 pct. 1 din titlul II din Legea nr. 187/2012 , dispozițiile

art. 2 pct. 2 din Legea nr. 678/2001

prevedeau că „Prin exploatarea unei persoane se înțelege: a) executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate; b) ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; c) obligarea la practicarea prostituției, cerșetoriei, la reprezentări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală; d) prelevarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană, cu încălcarea dispozițiilor legale; e) efectuarea unor alte asemenea activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului“. De lege lata, textul

art. 2 lit. b) din Legea nr. 678/2001

stabilește că „prin exploatarea unei persoane se înțelege activitățile prevăzute la

art. 182 din Codul penal “.

19.

Curtea reține că textul

art. 182 din Codul penal

reprezintă o normă de referire, orice modificare a conținutului acesteia influențând sfera de incidență a normelor care fac trimitere la aceasta. Dispozițiile explicative din cuprinsul

art. 182 din Codul penal

urmează a fi puse în legătură cu o serie de norme de incriminare din noul cod - cum ar fi: lipsirea de libertate în mod ilegal

(art. 205),

sclavia

(art. 209),

traficul de persoane

(art. 210) , traficul de minori

(art. 211) , supunerea la muncă forțată sau obligatorie

(art. 212),

proxenetismul

(art. 213) , exploatarea cerșetoriei

(art. 214) , folosirea unui minor în scop de cerșetorie

(art. 215),

folosirea serviciilor unei persoane exploatate

(art. 216 ), violul în formă agravată [ art. 218 alin. (3) lit. d)]

și agresiunea sexuală în formă agravată [ art. 219 alin. (2) lit. d) ] -, precum și din alte acte normative [de exemplu:

art. 154,

art. 156 alin. (2)

și

art. 157 din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015].

20.

Referitor la prevederile

art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal , criticate în cauza de față, Curtea constată că expresia „alte forme de exploatare sexuală“ este identică cu cea folosită în dispozițiile

art. 2 pct. 2 din Legea nr. 678/2001 , care, la rândul lor, au preluat această sintagmă din instrumentele juridice internaționale relevante în domeniul luptei împotriva traficului de ființe umane, mai exact din

Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane , adoptată la 3 mai 2005, deschisă spre semnare și semnată de România la Varșovia la 16 mai 2005, ratificată prin

Legea nr. 300/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 19 iulie 2006. Astfel, potrivit prevederilor

art. 4 lit. a) teza finală din convenția

mai sus menționată, „exploatarea cuprinde cel puțin exploatarea prostituției celorlalți sau alte forme de exploatare sexuală, munca ori serviciile forțate, sclavia sau practicile similare acesteia, aservirea ori prelevarea de organe“. Convenția nu definește, însă, expresiile „exploatarea prostituției celorlalți“ și „alte forme de exploatare sexuală“, pentru a nu afecta modul în care statele - părți abordează fenomenul prostituției în legislațiile lor naționale.

21.

De asemenea, nici reglementarea internă - și anume prevederile

art. 2 pct. 2 lit. c) teza finală din Legea nr. 678/2001

în forma în vigoare anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv dispozițiile

art. 182 lit. c) din actualul Cod penal

- nu explicitează sintagma „alte forme de exploatare sexuală“.

22.

Așa fiind, Curtea observă că singura precizare făcută de legiuitor este cea prin raportare la „obligarea la practicarea prostituției“ și, respectiv, la „obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice“, ce constituie specii ale aceluiași gen proxim, și anume exploatarea sexuală.

23.

Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența sa, că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat (Decizia

nr. 189 din 2 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia

nr. 903 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia

nr. 26 din 18 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). Totodată, Curtea a precizat, în jurisprudența sa, că dispozițiile de lege criticate trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte, pentru a decide asupra previzibilității acestora ( Decizia nr. 92 din 3 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 14).

24.

Curtea constată că nu se poate presupune, în mod rezonabil, că destinatarul normei penale criticate nu are suficiente date pentru a înțelege ce înseamnă „alte forme de exploatare sexuală“.

25.

În acest sens Curtea observă că, potrivit dispozițiilor

art. 213 alin. (4) din Codul penal,

„Prin practicarea prostituției se înțelege întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul“, ceea ce înseamnă că „obligarea la practicarea prostituției“ constă în silirea, constrângerea, fizică sau psihică, a unei persoane la întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul mai sus menționat. Nu interesează dacă această constrângere și-a atins scopul, adică dacă a determinat ca persoana constrânsă să practice într-adevăr sau să continue a practica prostituția. De asemenea, nu se cere ca respectiva constrângere să îndeplinească condițiile prevăzute de

art. 24

și de

art. 25 din Codul pena l referitoare la constrângerea fizică și la cea morală ca și cauze de neimputabilitate.

26.

În ceea ce privește „obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice“, conform prevederilor

Legii nr. 196/2003

privind prevenirea și combaterea pornografiei, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 20 martie 2014, „prin pornografie se înțelege actele cu caracter obscen, precum și materialele care reproduc sau difuzează asemenea acte“ [ art. 2 alin. (1)].

„Prin acte cu caracter obscen se înțelege gesturi sau comportamente sexuale explicite, săvârșite individual sau în grup, imagini, sunete ori cuvinte care prin semnificația lor aduc ofensă la pudoare, precum și orice alte forme de manifestare indecentă privind viața sexuală, dacă se săvârșesc în public“ [ art. 2 alin. (2)] . „Prin materiale cu caracter obscen se înțelege obiecte, gravuri, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicații, filme, înregistrări video și audio, spoturi publicitare, programe și aplicații informatice, piese muzicale, precum și orice alte forme de exprimare care prezintă explicit sau sugerează o activitate sexuală“

[art. 2 alin. (3)].

Dispozițiile

Legii nr. 196/2003

nu se aplică în cazul operelor de artă sau științifice și nici în cazul materialelor realizate în interes artistic, științific, al cercetării, educației sau al informării (art. 3). De asemenea, potrivit dispozițiilor din

Codul penal

care incriminează pornografia infantilă, „Prin materiale pornografice cu minori se înțelege orice material care prezintă un minor ori o persoană majoră drept un minor, având un comportament sexual explicit sau care, deși nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament, precum și orice reprezentare a organelor genitale ale unui copil cu scop sexual“ [ art. 374 alin. (4)],

iar „Prin spectacol pornografic se înțelege expunerea în direct adresată unui public, inclusiv prin tehnologia informațiilor și comunicațiilor, a unui copil implicat întrun comportament sexual explicit ori a organelor genitale ale unui copil, cu scop sexual“

[art. 374 alin. (4^1)] .

27.

Așadar, „obligarea la manifestări pornografice“ constă în silirea, constrângerea, fizică sau psihică, a unei persoane la realizarea unor atitudini, acte sau fapte cu caracter obscen. Nu interesează dacă această constrângere și-a atins scopul, adică dacă a determinat persoana constrânsă să efectueze manifestări pornografice. De asemenea, nu se cere ca respectiva constrângere să îndeplinească condițiile prevăzute de

art. 24

și de

art. 25 din Codul pena l. Dispozițiile

art. 182 lit. c) din Codul penal

cer însă ca respectiva constrângere să se realizeze „în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice“ (obscene), adică a oricărui material care prezintă o persoană (minor sau major) având un comportament sexual explicit sau care, deși nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, o persoană având un astfel de comportament.

28.

Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea constată că sintagma „alte forme de exploatare sexuală“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 182 lit. c) din Codul penal

vizează silirea, constrângerea, fizică sau psihică, a unei persoane la realizarea oricăror manifestări, acte, atitudini, gesturi sau comportamente de natură sexuală, altele decât cele privind practicarea prostituției și, respectiv, manifestările pornografice săvârșite în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice, fără a interesa dacă această constrângere și-a atins scopul - adică dacă a determinat persoana constrânsă să efectueze acele manifestări de natură sexuală - și fără ca respectiva constrângere să îndeplinească condițiile prevăzute de

art. 24

și de

art. 25 din Codul pena l.

29.

Curtea nu poate reține critica autorului excepției, în sensul că dispozițiile

art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal

încalcă principiul legalității, întrucât nu precizează cu exactitate care sunt acele forme de exploatare sexuală care intră sub incidența legii penale. Astfel, Curtea constată că dispozițiile

art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal

nu aduc nicio atingere prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

referitor la principiul legalității și ale

art. 73 alin. (3) lit. h)

privind reglementarea prin lege organică a infracțiunilor, pedepselor și a regimului executării acestora și nici celor ale

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportat la prevederile

art. 7 paragraful 1 privind legalitatea incriminării din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece sintagma „alte forme de exploatare sexuală“ nu este neclară, imprecisă sau imprevizibilă pentru un cetățean care nu dispune de pregătire juridică, ci, dimpotrivă, îndeplinește cerințele de claritate, accesibilitate și previzibilitate a legii.

30.

În mod evident, este imposibilă o enumerare exhaustivă, în cuprinsul dispozițiilor

art. 182 lit. c) din Codul penal , a tuturor manifestărilor, actelor, atitudinilor, gesturilor și comportamentelor de natură sexuală pe care o persoană poate fi silită, fizic sau psihic, să le efectueze sau să le suporte. Revine astfel doctrinei și practicii judiciare rolul de a clarifica, în mod gradual, regulile răspunderii penale în materia infracțiunilor al căror element material constă într-o acțiune care vizează exploatarea sexuală a unei persoane în alte forme decât obligarea la practicarea prostituției sau la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice, cu condiția ca rezultatul interpretării să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie, în mod rezonabil, previzibil.

31.

În acest sens Curtea Constituțională a reținut, în repetate rânduri, preluând cele statuate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că cerința previzibilității legii este îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie, cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora ( Decizia nr. 154 din 24 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 16 iunie 2016, paragraful 18,

Decizia nr. 138 din 14 martie 2017,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 10 iulie 2017, paragraful 21, și

Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017, paragraful 21).

32.

Astfel, este de menționat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că

art. 7 paragraful 1 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră principiul legalității incriminării și

pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege) - pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracțiuni -, instituie și cerința potrivit căreia legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie, cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Totodată, Curtea de la Strasbourg a reținut că noțiunea de „drept“ folosită la

art. 7

corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din

Convenție

și înglobează atât prevederile legale, cât și practica judiciară, presupunând cerințe calitative, îndeosebi cele ale accesibilității și previzibilității (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coëme și alții împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunțată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunțată în Cauza Achour împotriva Franței, paragrafele 41 și 42,

Hotărârea din 24 mai 2007 , pronunțată în Cauza

Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României , paragrafele 33 și 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi srl și alții împotriva Italiei, paragrafele 107 și 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 și 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 și 91).

33.

Curtea de la Strasbourg a reținut că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a Statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenție nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în cauzele S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36,

Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României , paragrafele 36 și 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93).

34.

În fine, prevederile

art. 21 alin. (3) din Constituție

și ale

art. 6 paragraful 1 din Convenție

referitoare la dreptul la un proces echitabil nu sunt aplicabile în cauza de față, obiectul excepției de neconstituționalitate fiind o normă de drept penal substanțial, iar nu o reglementare de drept procesual penal, de natură a avea incidență în materia garanțiilor dreptului la un proces echitabil.

35.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Costel Adrian Stoleru în Dosarul nr. 382/1.372/2014 al Curții de Apel Brașov - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Brașov - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 martie 2018.