Lege · Parlamentul

Legea nr. 26/2019

pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei "Delta Dunării"

prezumat în vigoare

Data actului
9 ianuarie 2019
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 30 din 10 ianuarie 2019
Citat de
1 act
Citează
4 acte
Structură
2 articole · 3.034 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Stă la baza 1

  • OG nr. 12/2019 12 august 2019 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2019

Ce face acest act

Modifică 1

  • OG nr. 27/1996 5 august 1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localit…

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic

Ordonanța Guvernului nr. 27/1996

privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei „Delta Dunării“, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 13 august 1997, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1.

La

articolul 7, după alineatul (3)

se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

(4)

Compensațiile financiare rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se acordă de unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în

Hotărârea Guvernului nr. 323/1996

privind aprobarea Programului special pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a unor localități din Munții Apuseni, cu modificările ulterioare, și în

Hotărârea Guvernului nr. 395/1996

pentru aprobarea Programului special privind unele măsuri și acțiuni pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a județului Tulcea și a Rezervației Biosferei «Delta Dunării», cu modificările ulterioare, din bugetul de stat, ca anexă la legea anuală de aprobare a bugetului de stat, în baza necesarului de sume transmis de consiliile județene ale județelor respective.

2.

La

articolul 8, alineatul (1)

se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 8

(1)

Familiile cu domiciliul în una dintre localitățile situate pe teritoriul Rezervației Biosferei «Delta Dunării», prevăzute în

Hotărârea Guvernului nr. 395/1996 , cu modificările ulterioare, beneficiază de reducerea cu 50% din taxa/tariful pentru serviciul public de salubrizare, energie electrică, gaze naturale, energie termică și apă potabilă furnizată din rețeaua publică, pentru consumurile casnice menajere, în limita unor consumuri normate pe familie, stabilite de către consiliile locale.

3.

La

articolul 8, după alineatul (2)

se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

(3)

Diferențele de taxă/tarif aferente serviciului public de salubrizare prevăzute la alin. (1) se suportă de la bugetul de stat, ca anexă la legea anuală de aprobare a bugetului de stat, în baza necesarului de sume transmis de Consiliul Județean Tulcea.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor

art. 75

și ale

art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
FLORIN IORDACHE
PREȘEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
București, 9 ianuarie 2019.
Nr. 26.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.