Decizia nr. 659/2018
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 și art. 21 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 223/2015 24 iulie 2015 (prevederi anume) privind pensiile militare de stat
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Patricia Marilena Ionea
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 19
și
art. 21 din Legea nr. 223/2015
privind pensiile militare de stat, excepție ridicată de Ioan Ungureanu în Dosarul nr. 34.399/3/2016 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 484D/2017.
2.
La apelul nominal se prezintă autorul excepției, asistat de avocat, cu împuternicire depusă la dosar. Lipsește partea Ministerul Afacerilor Interne - Casa de Pensii Sectorială. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată că aplicabilitatea dispozițiilor de lege criticate în situații similare este diferită, ceea ce generează o situație inechitabilă. Astfel, invocă prevederile
art. 21 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 , referitoare la condițiile de pensionare a cadrelor militare cu reducerea vârstei legale prevăzute de lege, dacă sunt îndeplinite condițiile de vechime prevăzute la
art. 16 alin. (1) lit. b) din aceeași lege , și arată că aceste din urmă condiții sunt cumulative, respectiv o vechime efectivă de 25 de ani în muncă și de 15 ani în serviciu. Per a contrario, cei care nu îndeplinesc aceste condiții de vechime nu beneficiază de dreptul de a obține pensie de serviciu cu reducerea vârstei de pensionare. Consideră că departajarea este determinată de un criteriu cantitativ, constând în numărul de ani de vechime. Or, arată că pentru reducerea vârstei de pensionare sunt relevante criteriile calitative, ce țin de condițiile în care s-a desfășurat viața profesională, iar impunerea unui număr de ani este discriminatorie. Consideră că scopul acordării beneficiilor prevăzute de
art. 19
și
art. 21 din Legea nr. 223/2015
era acela de a acorda o compensație celor care lucrau în condiții deosebite de muncă, astfel că nu se poate susține că cei care au lucrat 14 ani în aceste condiții se află într-o situație diferită față de cei care au lucrat 15 ani în aceleași condiții. Simpla trecere a timpului nu generează o situație obiect diferită între persoane.
4.
În susținerea criticilor de neconstituționalitate, reprezentantul autorului excepției invocă și
Decizia Curții Constituționale nr. 87 din 1 iunie 1999 , în care s-a avut în vedere un criteriu calitativ, respectiv perioadele în care persoanele și-au desfășurat activitatea în aceleași condiții.
5.
În ceea ce privește
art. 19 din Legea nr. 223/2015
arată că nu există o fundamentare clară a situației prevăzute de acest text de lege și că modul de reglementare a vârstei standard de pensionare este ambiguu, ceea ce creează situații juridice inechitabile.
6.
Reprezentantul Ministerului Public pune, în principal, concluzii de respingere a excepției ca inadmisibilă, considerând că susținerile autorului excepției vizează, în realitate, o propunere de lege ferenda și nu constituie o veritabilă critică de neconstituționalitate. În subsidiar, pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată și arată că situațiile în care se află categoriile de persoane comparate de autorul excepției sunt obiectiv diferite. De asemenea, amintește că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a afirmat dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili condițiile în care se acordă dreptul la pensie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
7.
Prin Încheierea din 31 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 34.399/3/2016, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 19
și
art. 21 din Legea nr. 223/2015
privind pensiile militare de stat. Excepția a fost ridicată de Ioan Ungureanu cu prilejul soluționării unei cauze privind drepturi de asigurări sociale.
8.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că textele de lege criticate sunt discriminatorii, întrucât stabilesc că reducerea vârstei standard de pensionare nu se poate aplica decât persoanelor care îndeplinesc criteriile de vechime prevăzute la
art. 16 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 223/2015 . Or, diferențierea între o categorie sau alta de beneficiari ai măsurilor compensatorii de reducere a vârstei de pensionare nu se poate raporta la o perioadă petrecută în serviciu sau la vechimea în muncă, ci la existența sau inexistența condițiilor deosebite de muncă în care aceștia și-au desfășurat activitatea.
9.
Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens arată că persoanele care urmează să beneficieze de prevederile legale criticate se află în situații obiectiv diferite, în raport cu care este justificat și tratamentul juridic diferențiat. De asemenea, amintește că legiuitorul are libertatea și competența exclusivă de a stabili condițiile în care se acordă pensia de serviciu.
10.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
11.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată și invocă în acest sens cele statuate de Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 475 din 23 septembrie 2014 , paragrafele 19-22.
12.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerea părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
13.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
14.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 19
și
art. 21 din Legea nr. 223/2015
privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, dispoziții potrivit cărora:
–
Articolul 19
: „Militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, care la data trecerii în rezervă ori a încetării raporturilor de serviciu nu îndeplinesc condițiile de acordare a unei pensii de serviciu, dar au o vechime în serviciu de cel puțin 10 ani, beneficiază de pensie de serviciu la împlinirea vârstei standard de pensionare pentru limită de vârstă prevăzută de prezenta lege, pentru numărul anilor de vechime în serviciu, stabiliți în condițiile
art. 3 lit. e) , la care se adaugă sporurile acordate conform
art. 24 .“;
–
Articolul 21
:
Militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special care, la data trecerii în rezervă/retragere sau încetării raporturilor de serviciu, îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. b), au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei prevăzute la art. 16 alin. (2), astfel:
a)
pentru activitate realizată în condiții de muncă deosebite:
Vechime realizată în condiții deosebite și/sau în grupa a II-a
de muncă (ani împliniți)
Reducerea vârstei prevăzute la art. 16 alin. (2):
Ani
Luni
6
1
-
8
1
6
10
2
-
12
2
6
14
3
-
16
3
6
18
4
-
20
4
6
22
5
-
24
5
6
26
6
-
28
6
6
30
7
-
32
7
6
35
8
-
b)
pentru activitate realizată în condiții de muncă speciale și alte condiții:
Vechime realizată în condiții speciale și alte condiții
și/sau în grupa I de muncă
(ani împliniți)
Reducerea vârstei prevăzute la art. 16 alin. (2):
Ani
Luni
2
1
-
3
1
6
4
2
-
5
2
6
6
3
-
7
3
6
8
4
-
9
4
6
10
5
-
11
5
6
12
6
-
13
6
6
14
7
-
15
7
6
16
8
-
17
8
6
18
9
-
19
9
6
20
10
-
21
10
6
22
11
-
23
11
6
24
12
-
25
12
6
26 de ani și peste
13
-
Reducerea vârstei standard de pensionare, potrivit alin. (1) sau în alte condiții stabilite prin acte normative, nu poate fi mai mare de 13 ani. Prin reducere, vârsta standard de pensionare nu poate fi mai mică de 45 de ani.
15.
Autorul excepției consideră că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor
art. 4 alin. (2)
și ale
art. 16 alin. (1) din Constituție , referitoare la egalitatea între cetățeni și egalitatea în drepturi.
16.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că
art. 16 din Legea nr. 223/2015
stabilește condițiile acordării pensiei de serviciu pentru limită de vârstă, impunând trei cerințe: una dintre acestea privește calitatea titularului acestui tip de pensie, a doua se referă la vârsta de pensionare, iar a treia are în vedere vechimea efectivă și vechimea în serviciu. Cât privește calitatea titularului pensiei de serviciu, textul de lege se referă la „militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, în activitate“. Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani, vârstă ce se va atinge printr-o creștere treptată, până în luna ianuarie 2030. Dispozițiile
art. 16 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 223/2015
prevăd o condiție de vechime efectivă de cel puțin 25 de ani, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu. Potrivit
art. 3 lit. f)
și
g) din Legea nr. 223/2015 , vechimea efectivă este constituită din
perioadele de timp recunoscute ca vechime în serviciu, vechime în muncă, stagiu de cotizare sau perioade asimilate în vederea obținerii unei pensii în condițiile legii și nu cuprinde sporurile acordate pentru activitatea desfășurată în condiții deosebite, speciale sau alte condiții de muncă, respectiv grupa I și/sau a II-a de muncă. Vechimea în serviciu este constituită, potrivit
art. 3 lit. e) din Legea nr. 223/2015 , din perioada în care o persoană din sistemul de apărare națională, ordine publică și securitate națională s-a aflat în una dintre următoarele situații: a avut calitatea de cadru militar/polițist/funcționar public cu statut special, în activitate; a avut calitatea de militar angajat pe bază de contract/jandarm angajat cu contract/polițist de frontieră angajat cu contract/soldat și gradat voluntar/soldat și gradat profesionist; a îndeplinit serviciul militar ca militar în termen, militar cu termen redus, elev sau student al unei instituții militare de învățământ din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională pentru formarea cadrelor militare/polițiștilor/funcționarilor publici cu statut special, cu excepția învățământului liceal; a fost concentrată sau mobilizată ca rezervist; a fost în captivitate; a îndeplinit activități pastoral-misionare, duhovnicești și religioase, în calitate de preot ori ca preot militar în instituțiile din sistemul de apărare națională, ordine publică și securitate națională, prin încheierea unui contract individual de muncă.
17.
Militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, care îndeplinesc condițiile de vechime în serviciu prevăzute la
art. 16 alin. (1) lit. b)
și au desfășurat activitatea în condiții de muncă deosebite, speciale și alte condiții, beneficiază de reducerea vârstei de pensionare, potrivit
art. 21 alin. (1) din aceeași lege .
18.
Articolul 19
prevede o excepție de la dispozițiile
art. 16 din aceeași lege , stabilind că militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, care la data trecerii în rezervă ori a încetării raporturilor de serviciu nu îndeplinesc condițiile de acordare a unei pensii de serviciu, dar au o vechime în serviciu de cel puțin 10 ani, beneficiază de pensie de serviciu la împlinirea vârstei standard de pensionare pentru limită de vârstă prevăzută, pentru numărul anilor de vechime în serviciu, stabiliți în condițiile
art. 3 lit. e) , la care se adaugă sporurile acordate conform
art. 24 .
19.
Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că îndeplinirea condițiilor de vechime efectivă și vechime în serviciu nu este relevantă, criteriul determinat în funcție de care ar trebui acordat beneficiul reducerii vârstei de pensionare fiind doar acela al desfășurării activității în condiții deosebite, speciale sau în alte condiții.
20.
Față de aceste critici, Curtea reține că pensia militară de stat, reglementată de
Legea nr. 223/2015 , este un tip de pensie mai avantajos decât alte tipuri de pensii, acordate altor categorii profesionale, legiuitorul întemeindu-și această opțiune legislativă pe principiul „recunoștinței față de loialitatea, sacrificiile și privațiunile suferite de militari, polițiști și funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și familiile acestora pe timpul carierei“, principiu pe care îl menționează în
art. 2 lit. f)
din actul normativ menționat. Cu toate acestea, așa cum s-a reținut și mai sus, simpla calitate de militar, polițist sau funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare ori desfășurarea muncii în condițiile pe care aceste profesii le presupun sau chiar în condiții mai vătămătoare, așa cum sunt cele la care face referire
art. 21 din Legea nr. 223/2015 , nu sunt suficiente pentru a obține dreptul la pensie militară de stat, esențială fiind îndeplinirea cerințelor de vârstă și de vechime, prevăzute de lege. Aceste condiționări decurg din însăși esența dreptului la pensie de serviciu, care se acordă în considerarea faptului că, odată cu înaintarea în vârstă și ca urmare a uzurii fizice și psihice determinate de exercitarea activității profesionale o perioadă mai îndelungată, capacitatea persoanei de a munci se diminuează, impunând retragerea din viața profesională, iar statul compensează pierderea veniturilor provenite din remunerarea muncii prin acordarea dreptului la pensie. Faptul că legiuitorul, având în vedere unele împrejurări speciale, așa cum sunt cele prevăzute în
art. 19
sau
art. 21 din Legea nr. 223/2015 , a instituit unele condiții mai avantajoase pentru obținerea dreptului la pensie de serviciu decât cele stabilite prin
art. 16 din aceeași lege
nu poate fi echivalat cu negarea rațiunilor pentru care se acordă acest drept, mai sus arătate, și lipsirea de relevanță a cerințelor de vârstă și vechime.
21.
Așa fiind, Curtea apreciază că aplicarea unui tratament juridic diferit persoanelor care îndeplinesc aceste cerințe, în sensul acordării dreptului la pensie militară de serviciu, față de cele care nu întrunesc aceste condiții nu echivalează cu instituirea unui tratament diferit pentru categorii de persoane aflate în situații similare, astfel că sunt lipsite de susținere criticile referitoare la încălcarea prevederilor constituționale referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor.
22.
Pentru considerentele expuse, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioan Ungureanu în Dosarul nr. 34.399/3/2016 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile
art. 19
și
art. 21 din Legea nr. 223/2015
privind pensiile militare de stat sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 30 octombrie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.