Acordul din 17 iunie 1999
între Guvernul României și Guvernul Republicii Kazahstan privind colaborarea comercial-economică
prezumat în vigoare
Guvernul României și Guvernul Republicii Kazahstan, denumite în continuare părți contractante,
dorind să contribuie la dezvoltarea și extinderea în continuare a colaborării comercial-economice reciproc avantajoase între cele doua tari,
recunoscând rolul important al comerțului în promovarea dezvoltării economice,
bazându-se pe principiile egalității în drepturi, avantajului reciproc și pe alte principii ale dreptului internațional în relațiile comercial-economice dintre cele doua tari,
confirmand atasamentul față de principiile și normele de baza ale dreptului internațional,
au convenit asupra următoarelor:
Articolul 1
1.1. În scopul asigurării unor condiții reciproc avantajoase pentru dezvoltarea colaborării comercial-economice, părțile contractante își acorda reciproc regimul națiunii celei mai favorizate.
1.2. Prevederile pct. 1.1 nu se vor extinde asupra avantajelor:
a) acordate sau care pot fi acordate în viitor de către una dintre părțile contractante altor tari, în scopul facilitării comerțului de frontieră;
b) decurgând din apartenența uneia dintre părțile contractante în prezent sau în viitor la uniuni vamale, zone de comerț liber, la organizații economice regionale și la alte acorduri regionale.
Articolul 2
Livrările reciproce de mărfuri și acordarea de servicii se vor infaptui pe baza contractelor încheiate între participanții români și kazahi la relațiile economice externe, în conformitate cu legislația țărilor părților contractante.
Articolul 3
Toate decontările și plățile pentru livrările de mărfuri și acordarea de servicii în cadrul prezentului acord se vor efectua în valută liber convertibilă, la prețurile mondiale și în condițiile adoptate în practica comercială, financiară și bancară internationala și în conformitate cu legislația fiecăreia dintre țările părților contractante.
Articolul 4
Prevederile prezentului acord nu limitează dreptul fiecăreia dintre părțile contractante de a întreprinde, inter alia, măsuri pentru interzicerea sau limitarea exportului, importului și tranzitului, îndreptate spre:
a) protejarea securității naționale;
b) protejarea vieții și sănătății oamenilor, profilaxia imbolnavirilor animalelor și plantelor;
c) apărarea proprietății industriale și intelectuale;
d) protejarea valorilor artistice, istorice și arheologice naționale;
e) prevenirea epuizarii resurselor naturale;
f) protejarea moralei sociale.
Articolul 5
Părțile contractante vor sprijini dezvoltarea în continuare a colaborării comercial-economice, prin:
a) adâncirea relațiilor comercial-economice;
b) dezvoltarea colaborării comercial-economice pe terțe piețe;
c) dezvoltarea colaborării tehnologice;
d) organizarea colaborării între structurile financiare de stat și bănci.
Articolul 6
Controlul asupra îndeplinirii prevederilor prezentului acord și elaborarea recomandărilor pentru dezvoltarea în continuare a relațiilor comercial-economice bilaterale sunt încredințate Comisiei mixte interguvernamentale româno-kazahe pentru relații comercial-economice și colaborare tehnico-științifică.
Articolul 7
Părțile contractante vor promova și vor sprijini:
a) realizarea proiectelor de dezvoltare a colaborării în diverse sfere ale economiei;
b) tranzitul pe teritoriul statelor lor al mărfurilor din țările fiecăreia dintre părțile contractante spre terțe tari sau din terțe tari;
c) acordarea reciprocă de informații privind actele legislative adoptate ce reglementează relațiile comercial-economice, schimbul de informații statistice ce pot influența relațiile comercial-economice dintre cele doua părți contractante;
d) schimbul și pregătirea de specialiști necesari pentru programele speciale de colaborare comercial-economică;
e) schimbul de delegații și organizarea de târguri și expoziții, seminarii și conferințe în fiecare dintre țările părților contractante la înțelegere.
Articolul 8
Neînțelegerile care pot să apară în cursul aplicării, interpretării și realizării prevederilor prezentului acord se vor soluționa pe calea tratativelor și a consultărilor dintre părțile contractante.
Litigiile care apar între participanții la relațiile economice externe din cele doua tari se vor soluționa în conformitate cu prevederile contractelor încheiate între aceștia.
Articolul 9
În prezentul acord, potrivit înțelegerii reciproce a părților contractante, se pot introduce modificări și completări, care sunt formulate în protocoale separate care sunt părți integrante ale prezentului acord.
Prezentul acord se încheie pe o perioadă nelimitată și va intra în vigoare la data ultimei notificări scrise privind îndeplinirea de către părțile contractante a procedurilor interne de stat, necesare pentru intrarea lui în vigoare.
Fiecare parte contractantă poate întrerupe valabilitatea prezentului acord prin înștiințarea în forma scrisă a celeilalte părți contractante. Acordul își încetează valabilitatea după 6 luni de la data primirii înștiințării scrise de către partea contractantă corespunzătoare.
Contractele încheiate în perioada valabilității prezentului acord și neindeplinite până la încetarea valabilității acestuia vor rămâne în vigoare în conformitate cu condițiile acordului până la realizarea lor integrală.
Încheiat la București la 17 iunie 1999, în doua exemplare originale, fiecare în limbile română și rusa, toate textele fiind egal autentice.
În cazul apariției unor divergențe în interpretarea prevederilor prezentului acord, părțile contractante se vor conduce după textul în limba rusa.
Pentru Guvernul României,
Nicolae Staiculescu,
secretar de stat
Pentru Guvernul Republicii Kazahstan,
Salbai K. Kulmahanov,
președintele Agenției pentru
Situații Excepționale
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.