HG nr. 34/2020
pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Locuințe pentru tineri, destinate închirierii, județul Sibiu, municipiul Mediaș, str. Gheorghe Lazăr fn"
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Locuințe pentru tineri, destinate închirierii, județul Sibiu, municipiul Mediaș, str. Gheorghe Lazăr fn“, realizat prin Agenția Națională pentru Locuințe, prevăzuți în
anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la
art. 1
se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale municipiul Mediaș, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Articolul 3
Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Agenția Națională pentru Locuințe, răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Ion Ștefan p. Ministrul finanțelor publice, Sebastian Ioan Burduja, secretar de stat București, 16 ianuarie 2020. Nr. 34.
Anexa CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Locuințe pentru tineri, destinate închirierii,
județul Sibiu, municipiul Mediaș, str. Gheorghe Lazăr fn“
Titular: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației
Beneficiar: Agenția Națională pentru Locuințe
Amplasament: județul Sibiu, municipiul Mediaș, str. Gheorghe Lazăr fn
Indicatorii tehnico-economici:
Factori de risc Obiectivul de investiție se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției Finanțarea obiectivului de investiții se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale municipiul Mediaș, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.