Decizia nr. 808/2019
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 teza întâi raportate la art. 1, art. 3 teza a doua , art. 4, art. 5, art. 6 alin. (1) , art. 7 alin. (4)-(6) , art. 8 și art. 10 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, a sintagmei „precum și din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi , precum și a legii în ansamblul său
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 24/2000 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Benke Károly
- magistrat-asistent-șef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3,
art. 4 alin. (1) ,
art. 5 alin. (2) ,
art. 8 alin. (5) ,
art. 10
și ale
art. 11 din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 18.639/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.838D/2017.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 1.846D/2017, nr. 1.848D/2017 și nr. 1.906D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 1,
art. 3-5 ,
art. 6 alin. (1) ,
art. 7 alin. (4)-(6) ,
art. 8 ,
art. 10
și ale
art. 11 din Legea nr. 77/2016 , excepție ridicată de Societatea OTP Bank Romania - S.A. din București în Dosarul nr. 16.477/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă, ale
art. 1 alin. (3) ,
art. 3,
art. 5 alin. (2) ,
art. 8 alin. (5) ,
art. 10
și ale
art. 11 din Legea nr. 77/2016 , excepție ridicată de Societatea Raiffeisen Bank - S.A. din București în Dosarul nr. 20.373/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă, respectiv ale
Legii nr. 77/2016 , în ansamblul său, precum și, în special, ale
art. 1 alin. (1) ,
art. 8 alin. (5)
și ale
art. 11
din lege, excepție ridicată de Societatea Banca Românească - S.A. din București în Dosarul nr. 35.553/245/2016 al Judecătoriei Iași - Secția civilă.
4.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
5.
Având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate în dosarele mai sus menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 1.846D/2017, nr. 1.848D/2017 și nr. 1.906D/2017 la Dosarul nr. 1.838D/2017. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 1.846D/2017, nr. 1.848D/2017 și nr. 1.906D/2017 la Dosarul nr. 1.838D/2017, care a fost primul înregistrat.
6.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, invocând jurisprudența Curții Constituționalitate reprezentată de
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , prin care au fost stabilite limitele de constituționalitate ale
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
7.
Prin Sentința civilă nr. 12.873 din 31 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 18.639/300/2016, Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3,
art. 4 alin. (1) ,
art. 5 alin. (2) ,
art. 8 alin. (5) ,
art. 10
și ale
art. 11 din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.
8.
Prin Sentința civilă nr. 13.084 din 4 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 16.477/300/2016, Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 1,
art. 3-5 ,
art. 6 alin. (1) ,
art. 7 alin. (4)-(6) ,
art. 8 ,
art. 10
și ale
art. 11 din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.
9.
Prin Sentința civilă nr. 15.409 din 21 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 20.373/300/2016, Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 1 alin. (3) ,
art. 3,
art. 5 alin. (2) ,
art. 8 alin. (5) ,
art. 10
și ale
art. 11 din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.
10.
Prin Încheierea din 4 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 35.553/245/2016, Judecătoria Iași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii
obligațiilor asumate prin credite, în ansamblul său, precum și, în special, ale
art. 1 alin. (1) ,
art. 8 alin. (5)
și ale
art. 11
din lege.
11.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca, Societatea OTP Bank Romania - S.A. din București, Societatea Raiffeisen Bank - S.A. din București și Societatea Banca Românească - S.A. din București în cauze având ca obiect contestații formulate împotriva notificării de dare în plată a bunului imobil ipotecat, formulate în baza
12.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că legea a fost adoptată ca lege ordinară, și nu organică, contrar
art. 73 alin. (3) lit. o)
și
art. 76 alin. (1) din Constituție .
13.
Cu privire la critica de neconstituționalitate raportată la
art. 1 alin. (4)
și
art. 126 alin. (1) din Constituție , se arată că
art. 8 alin. (5)
din lege intervine asupra măsurilor stabilite de către instanțele judecătorești în două moduri, și anume asupra litigiilor în care instanța a pronunțat o hotărâre definitivă/irevocabilă, după caz, și asupra executărilor silite, ceea ce denotă o ingerință a legiuitorului în sfera puterii judecătorești.
14.
Se invocă faptul că prevederile
contravin
art. 1 alin. (5) din Constituție , deoarece la adoptarea
nu a fost respectată tehnica elaborării actelor normative prevăzută de Legea nr. 24/2000. Totodată, se arată că este afectat principiul securității raporturilor juridice raportat la finalitatea procedurii de executare silită.
15.
Cu privire la critica de neconstituționalitate a prevederilor contestate în raport cu
art. 15 alin. (2) din Constituție , se susține că, potrivit
art. 8 alin. (5)
și
art. 11 din Legea nr. 77/2016 , dispozițiile legii se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât și contractelor încheiate după această dată. Astfel, prin aplicarea mecanismului de stingere a obligațiilor prin dare în plată contractelor de credit aflate în derulare la data intrării în vigoare a legii noi se produc alte efecte decât cele avute în vedere de părți, pentru că debitorului i se conferă dreptul de a schimba obiectul creanței și de a stinge raportul juridic înainte de termenul stabilit în contract. Se subliniază că modificarea obiectului obligației unui contract prin efectul legii, dacă acesta a fost încheiat înainte de intrarea în vigoare a noii reglementări, nu corespunde exigențelor principiului neretroactivității legii.
16.
Cu privire la critica de neconstituționalitate a prevederilor contestate în raport cu
art. 16 alin. (1) din Constituție
și
art. 14 din Convenție , se arată că circumscrierea sferei de aplicare a legii numai la o anumită categorie de consumatori care au încheiat un contract de credit are caracter discriminatoriu.
17.
Se mai menționează că prevederile criticate din
restrâng disproporționat dreptul de proprietate și libertatea contractuală a creditorilor, fără a exista vreuna din justificările cuprinse la
art. 53 din Constituție . Atunci când dreptul de creanță, reprezentat de principalul rămas de rambursat, este înlocuit cu un alt bun împotriva voinței titularului dreptului are loc o ingerință în dreptul de proprietate. Mai mult, atunci când obiectul dreptului de creanță este înlocuit cu un obiect de valoare inferioară are loc o expropriere. Limitarea dreptului de proprietate prin stingerea creanței constând în diferența dintre soldul creditului și valoarea imobilului nu asigură un just echilibru între interesul creditorului și pretinsul interes general. Or, prin transmiterea forțată a bunului imobil în patrimoniul băncii se diminuează obligația de plată, pentru că instituția de credit pierde dreptul de creanță avut împotriva împrumutatului, acesta fiind înlocuit cu un drept real în privința unui imobil care are o valoare incertă. Se mai arată că este afectat și principul proporționalității în raport cu dreptul de proprietate al creditorului. Suplimentar, pe lângă pierderea dreptului de creanță, în patrimoniul băncii se nasc costuri generate de administrarea și conservarea bunului.
18.
Se mai invocă implicațiile legii criticate asupra economiei naționale, stabilității financiare și sectorului bancar.
19.
Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă, în dosarele nr. 1.838D/2017, nr. 1.846D/2017 și nr. 1.848D/2017, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
20.
Judecătoria Iași - Secția civilă, în Dosarul nr. 1.906D/2017, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
21.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
22.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 11 teza întâi
raportate la
art. 3 teza întâi , precum și ale
art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016
este inadmisibilă. De asemenea, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 11 teza întâi
raportate la celelalte dispoziții din
este neîntemeiată. În acest sens, Guvernul invocă
deciziile Curții Constituționale nr. 623 din 25 octombrie 2016 ,
Decizia nr. 15 din 17 ianuarie 2017 ,
Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017 ,
Decizia nr. 93 din 28 februarie 2017
și
Decizia nr. 240 din 6 aprilie 2017 .
23.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
24.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
25.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile
art. 1,
art. 3,
art. 4,
art. 5,
art. 6 alin. (1) ,
art. 7 alin. (4)-(6) ,
art. 8 ,
art. 10
și ale
art. 11 din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, precum și legea în ansamblul său. Curtea reține că, în cauză, notificarea privind darea în plată a unor imobile vizează contracte de credit încheiate sub imperiul
Codului civil din 1864 , astfel încât obiectul excepției de neconstituționalitate, în realitate, îl constituie dispozițiile
art. 11 teza întâi
raportate la
art. 1,
art. 3 teza a doua ,
art. 4,
art. 5,
art. 6 alin. (1) ,
art. 7 alin. (4)-(6) ,
art. 8
și
art. 10 din Legea nr. 77/2016
privind darea
în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, sintagma „precum și din devalorizarea
bunurilor imobile“ din
art. 11 teza întâi , precum și legea în ansamblul său. Dispozițiile legale criticate în mod punctual au următorul cuprins:
–
Articolul 1
:
Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor.
Consumatori sunt persoanele definite de
Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și
privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Dispozițiile prezentei legi se aplică și în cazul în care creanța creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea și/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.
Prevederile prezentei legi nu se aplică creditelor acordate prin programul «Prima casă», aprobat prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2009
privind unele măsuri în vederea implementării programului «Prima casă», aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 368/2009 , cu modificările și completările ulterioare.;
–
Articolul 3
: „Prin derogare de la dispozițiile
Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la
art. 5 alin. (3)
părțile contractului de credit nu ajung la un alt acord.“;
–
Articolul 4
:
Pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:
a)
creditorul și consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la
art. 1 alin. (1) , astfel cum acestea sunt definite de legislația specială;
b)
cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit;
c)
creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință;
d)
consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.
În situația în care executarea obligațiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului.;
–
Articolul 5
:
În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind și condițiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la
art. 4 .
Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă și stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convențional al instituției de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalități, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.
Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum și orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia.
Cu cel puțin 3 zile libere înainte de prima zi de convocare la notarul public, părțile transmit acestuia informațiile și înscrisurile necesare încheierii actului de dare în plată.
Toate costurile notariale și, după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului se suportă de către debitor.;
–
Articolul 6
alin. (1) :
(1)
De la data primirii notificării prevăzute la
art. 5
se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum și împotriva garanților personali sau ipotecari.
–
Articolul 7
alin. (4)-(6) :
(4)
Până la soluționarea definitivă a contestației formulate de creditor se menține suspendarea oricărei plăți către acesta, precum și a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.
(5)
În situația în care se admite contestația formulată de creditor, părțile vor fi puse în situația anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.
(6)
În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestației, creditorul are obligația să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispozițiile
art. 5 alin. (4)
sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informațiilor și a înscrisurilor, cât și în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată.“;
–
Articolul 8
:
În situația în care creditorul nu se conformează dispozițiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și să se transmită dreptul de proprietate către creditor.
Cererea se judecă cu celeritate, cu citarea părților, de către judecătoria în circumscripția căreia domiciliază debitorul.
Până la soluționarea definitivă a cererii prevăzute la alin. (1) se menține suspendarea oricărei plăți către creditor, precum și a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.
Acțiunea prevăzută de prezentul articol este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent
de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.“;
–
Articolul 10
:
La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunțării hotărârii judecătorești definitive, potrivit prevederilor
art. 8
sau, după caz, ale
art. 9 , va fi stinsă orice datorie a debitorului față de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.
De dispozițiile prezentului articol beneficiază și codebitorul sau fideiusorul care a garantat obligația debitorului principal.“;
–
Articolul 11
:
În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum și din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât și contractelor încheiate după această dată.
26.
În opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale
art. 1 alin. (4)
privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, ale
art. 1 alin. (5)
privind calitatea legii, ale
art. 15 alin. (2)
privind principiul neretroactivității legii civile, ale
art. 16 alin. (1)
privind egalitatea în fața legii, ale
art. 44
privind dreptul de proprietate privată, ale
art. 45
privind libertatea economică, ale
art. 53
privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale
art. 126 alin. (1)
privind instanțele judecătorești, ale
art. 135
privind economia și ale
art. 148
privind obligațiile asumate de România prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Totodată, se invocă și prevederile
art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,
art. 1 paragraful 1 privind protecția proprietății din Primul Protocol adițional
la
Convenție , precum și art. 43 alin. (1) din Directiva 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 60 din 28 februarie 2014.
27.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat, pe de o parte, că sintagma „precum și din devalorizarea bunurilor imobile“ din
art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016
este neconstituțională, iar, pe de altă parte, că prevederile
art. 11 teza întâi
raportate la
art. 3 teza a doua ,
art. 4,
7
și
8 din Legea nr. 77/2016
sunt constituționale în măsura în care instanța judecătorească verifică condițiile referitoare la existența impreviziunii. În aceste condiții, raportat la cauza de față, în temeiul
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea constată că, întrucât sesizarea sa a fost realizată ulterior publicării
Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016 , excepția de neconstituționalitate privind sintagma „precum și din devalorizarea bunurilor imobile“ din
art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016
este inadmisibilă, iar excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 11 teza întâi
raportate la
art. 3 teza a doua ,
art. 4,
art. 7 alin. (5)
și
(6)
și
art. 8 alin. (1)-(4) din Legea nr. 77/2016
este, de asemenea, inadmisibilă, având în vedere faptul că autoarele excepției de neconstituționalitate critică exact înțelesul normelor legale care a fost exclus din cadrul constituțional prin decizia antereferită.
28.
De asemenea, întrucât din dosare nu rezultă că acestea se află în stadiu de executare silită, Curtea reține că
art. 11 teza întâi
raportat la
art. 8 alin. (5)
din lege nu are incidență în cauză, acest text vizând numai consumatorul care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 11 teza întâi
raportate la
art. 8 alin. (5)
din lege este inadmisibilă. Distinct de aceasta, Curtea constată că revine instanțelor de judecată competența de a stabili cadrul procesual în care se soluționează litigiul dedus judecății, în funcție de stadiul derulării contractului de credit (a se vedea
Decizia nr. 620 din 10 octombrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 7 iunie 2018, paragraful 39, sau
Decizia nr. 33 din 17 ianuarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iunie 2019, paragraful 50).
29.
Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 11 teza întâi
raportate la
art. 1
din lege, Curtea constată că acestea nu contravin niciunui text constituțional invocat, stabilind doar sfera de aplicare a legii supuse controlului de constituționalitate, respectiv faptul că aceasta se aplică raporturilor juridice dintre consumatori și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor. Mai mult, acest text nici măcar nu stabilește obiectul legii, obiect care se conturează începând cu
art. 3
din lege. Cu privire la dispozițiile
art. 11 teza întâi
raportate la
art. 5
și
art. 6 alin. (1)
din lege, Curtea constată că acestea reglementează procedura de derulare a dării în plată a imobilului ipotecat. Este de observat că
art. 3 teza a doua
din lege a fixat regulile de drept substanțial subsumate principiului impreviziunii în contractele de credit, iar
art. 5
și
art. 6 alin. (1)
din lege reglementează, în esență, procedura de urmat pentru aplicarea regulilor anterior menționate (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 567 din 19 septembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 30 ianuarie 2018, paragrafele 38 și 39). Cu privire la dispozițiile
art. 11 teza întâi
raportate la
art. 10
din lege, Curtea reține că acest text de lege reglementează din punct de vedere procedural momentul de la care darea în plată își produce efectele, respectiv de la data încheierii contractului translativ de proprietate sau de la data pronunțării hotărârii judecătorești definitive [ Decizia nr. 33 din 17 ianuarie 2019 , paragraful 51].
30.
Prin urmare, având în vedere conținutul normativ al textelor criticate, nu se poate reține încălcarea
art. 1 alin. (4)
privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat,
art. 1 alin. (5)
privind calitatea legii,
art. 15 alin. (2)
privind principiul neretroactivității legii civile,
art. 16 alin. (1)
privind egalitatea în fața legii,
art. 44
privind dreptul de proprietate privată,
art. 45
privind libertatea economică,
art. 53
privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți,
art. 126 alin. (1)
privind instanțele judecătorești,
art. 135
privind economia și
art. 148
privind obligațiile asumate de România prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană.
31.
Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 11 teza întâi
raportate la
art. 5 alin. (3)
și
art. 7 alin. (4)
din lege, Curtea, prin
Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, paragrafele 50-60, și Decizia nr. 415 din
19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 12 septembrie 2018, paragrafele 30-35, a statuat că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin
art. 5 alin. (3)
și
art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 , a pus la îndemâna debitorului obligației un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăților pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Este o măsură conexă firească deciziei debitorului de a transmite creditorului dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar. Suspendarea plăților aferente contractului de credit intervine ca un accesoriu al deciziei unilaterale a acestuia prin care apreciază că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate inerente procedurii dării în plată, însă, pe perioada suspendării plăților, celelalte obligații ale debitorului rezultate din acesta se execută în continuare.
32.
În acest context, Curtea a reținut că suspendarea antemenționată se aplică atât în situația în care creditorul obligației de plată nu formulează contestație împotriva notificării transmise, cât și în situația în care acesta din urmă formulează o asemenea contestație. Astfel, în lipsa formulării contestației prevăzute de
art. 7 alin. (1)
din lege, notificarea transmisă creditorului rămâne definitivă, în sensul că ambele părți acceptă faptul că aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate, în condițiile intervenirii impreviziunii, părțile având posibilitatea de a negocia pentru a ajunge la un alt acord în termenul prevăzut de
art. 5 alin. (3)
din lege. De abia după expirarea termenului menționat se poate încheia actul de dare în plată. Pe toată perioada de timp care acoperă termenul de contestare, precum și termenul de negociere, executarea plăților derivate din contractul de credit este suspendată. În acest fel, legiuitorul a pus la îndemâna debitorului un instrument juridic, prin intermediul căruia echilibrează poziția economică net inferioară a consumatorului în raport cu profesionistul în condițiile intervenirii impreviziunii. Ar fi fost, de altfel, nefiresc ca în această perioadă contractul să fi continuat să se execute ca atare, mai ales că este una preprocesuală, de negociere între părți, în care sunt cercetate posibilitățile de continuare a executării contractului de credit, prin adaptarea acestuia la noile condiții socioeconomice. În schimb, în ipoteza în care creditorul formulează contestație, notificarea este afectată de o condiție rezolutorie, aceea a admiterii contestației de către instanța judecătorească competentă. Însă, indiferent dacă această condiție se împlinește, pe toată perioada în care curge termenul de formulare a contestației și a judecății, până la soluționarea definitivă a contestației, notificarea are drept efect și suspendarea plăților rezultate din contractul de credit, ca o măsură provizorie și conexă acesteia.
33.
Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului, pentru că suspendarea plăților este o măsură imediată, menită să împiedice ruina iminentă a debitorului izvorâtă din contractul de credit, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condițiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestația creditorului, debitorul obligației va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată.
34.
Prin raportare la cele de mai sus, Curtea, având în vedere conținutul normativ al
art. 5 alin. (3)
și al
art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 , a constatat că acestea reglementează o intervenție etatică referitoare la executarea contractelor de credit aflate în curs. De principiu, niciun text constituțional nu împiedică legiuitorul să intervină în executarea acestor contracte în vederea reechilibrării lor, cu respectarea condițiilor impuse prin
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , referitoare la buna-credință și echitatea ce trebuie să guverneze această materie. Însă, intensitatea acestei intervenții, privită din perspectiva exigențelor
Constituției , trebuie evaluată prin prisma testului de proporționalitate dezvoltat de Curtea Constituțională în jurisprudența sa, în condițiile în care drepturile relative, distinct de aplicarea
art. 53 din Constituție , cunosc limitări implicit admise rezultate atât din evoluția și confruntarea acestora în timp, cât și din perspectiva titularilor lor.
35.
Curtea a constatat că, deși creditorul obligației deține, în principiu, un bun, în sensul
art. 1 al Convenției
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reprezentat de creanța care face obiectul contractului de credit, intervenția statului operată prin textele de lege criticate urmărește un scop legitim, respectiv protecția consumatorului prin evitarea punerii acestuia în situația de a plăti sume de bani corespunzătoare contractului de credit în condițiile în care se invocă impreviziunea întemeiată pe
art. 969
și
970 din Codul civil din 1864 . Așadar, scopul legitim urmărit se circumscrie conceptului de protecție a consumatorului prin înlăturarea pericolului ruinei sale iminente izvorâte din contractul de credit.
36.
Curtea a stabilit că măsura legală criticată este adecvată, necesară și păstrează un just raport de proporționalitate între interesele generale și cele particulare și a subliniat că nu este de admis ca o realitate juridică formală, rezultată din contractul de credit, să prevaleze asupra regulilor de echitate și bună-credință care guvernează materia contractelor civile.
37.
Curtea a mai reținut că, în condițiile în care instanța judecătorească admite contestația formulată de profesionist, prestațiile bănești datorate în temeiul contractului de credit trebuie executate întocmai, creditorul obligației, în acest caz, având dreptul și la repararea prejudiciului, în măsura în care instanța judecătorească a constatat reaua-credință a debitorului în exercitarea dreptului său la notificarea prevăzută de
art. 5 din Legea nr. 77/2016 .
38.
În consecință, având în vedere cele anterior expuse, Curtea a constatat că mecanismul procedural reglementat de legiuitor nu pune în discuție în niciun fel condițiile de drept substanțial ce trebuie avute în vedere la depunerea notificării, ci stabilește un echilibru procedural corect între părțile aflate în litigiu, cu respectarea principiului proporționalității ce trebuie să caracterizeze orice măsură etatică în domeniul proprietății private.
39.
Curtea mai subliniază că în jurisprudența sa a examinat ideea de ruină (iminentă) a debitorului, din perspectiva raportului contractual existent între cele două părți, în sensul că această apreciere nu vizează evoluția/fluctuația situației financiare/materiale a debitorului ulterioară încheierii contractului de credit, ci are în vedere, în mod exclusiv, disproporția și dezechilibrul survenite ca urmare a materializării riscului
supraadăugat. Prin urmare, ideea de ruină (iminentă) a debitorului se identifică, în cazul dat, cu ideea de ruină contractuală a acestuia (cu privire la noțiunea de risc supraadăugat a se vedea
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , paragrafele 96 și 97; cu privire la ruina contractuală, ce afectează utilitatea socială a contractului de credit, intervenită ca urmare a impreviziunii, a se vedea
Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018 , paragrafele 30-35).
40.
În fine, cu privire la criticile de neconstituționalitate care privesc legea în ansamblul său, Curtea, prin
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2017 , paragraful 108, a statuat că
reglementează situații specifice care nu se referă la regimul general al proprietății, în sensul că vizează doar o modalitate de executare a unor obligații derivate din contractul de credit în ipoteza intervenirii impreviziunii. Chiar dacă aplicarea
are drept efect un transfer de proprietate, acest lucru nu semnifică faptul că legea în sine reglementează regimul general al proprietății, sintagmă ce vizează cadrul general al proprietății în România, și nu orice transfer al dreptului de proprietate ca urmare a aplicării unor instituții de drept civil. În concordanță cu jurisprudența sa ( Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992), Curtea a constatat că regimul juridic general al proprietății, publică sau privată, vizează, ca esență, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosința, dispoziția, fiind preponderent un regim de drept privat. Regimul proprietății și al dreptului de proprietate, și încă la nivel general, reprezintă o realitate juridică ce guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă, ce reclamă reglementarea printr-o lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o altă realitate juridică, de o importanță mai mică, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanțe. De altfel, legiuitorul a mai adoptat reglementări care au un impact asupra dreptului de proprietate prin intermediul unor legi ordinare, cum ar fi
Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015), care, în
art. 348 , reglementează confiscările dispuse potrivit legii. Prin urmare, Curtea a constatat că este neîntemeiată critica de neconstituționalitate privind legea în ansamblul său.
41.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi, în ceea ce privește dispozițiile
art. 11 teza întâi
raportate la
art. 5 alin. (3)
și
art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 , și cu unanimitate de voturi, cu privire la celelalte dispoziții legale,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 11 teza întâi
raportate la
art. 3 teza a doua ,
art. 4,
art. 7 alin. (5)-(6)
și
art. 8 din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, precum și a sintagmei „precum și din devalorizarea bunurilor imobile“ din
art. 11 teza întâi
din aceeași lege, excepție ridicată de Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 18.639/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă, de Societatea OTP Bank Romania - S.A. din București în Dosarul nr. 16.477/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă, de Societatea Raiffeisen Bank - S.A. din București în Dosarul nr. 20.373/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă și de Societatea Banca Românească - S.A. din București în Dosarul nr. 35.553/245/2016 al Judecătoriei Iași - Secția civilă.
2.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 18.639/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă, de Societatea OTP Bank Romania - S.A. din București în Dosarul nr. 16.477/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă, de Societatea Raiffeisen Bank - S.A. din București în Dosarul nr. 20.373/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă și de Societatea Banca Românească - S.A. din București în Dosarul nr. 35.553/245/2016 al Judecătoriei Iași - Secția civilă și constată că dispozițiile
art. 11 teza întâi
raportate la
art. 1,
art. 5,
art. 6 alin. (1) ,
art. 7 alin. (4)
și
art. 10 din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, precum și legea în ansamblul său sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă și Judecătoriei Iași - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 5 decembrie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-șef, Benke Karoly
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.