Decizia nr. 778/2019

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Valentina Bărbățeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Camelia Bogdan și de Dan Voiculescu în Dosarul nr. 255/2/2015/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.515D/2018.

2.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției Dan Voiculescu, domnul avocat Costel Gâlcă, în calitate de apărător ales, cu delegație depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa celuilalt autor al excepției și a părții Inspecția Judiciară. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului prezent, care, cu titlu prealabil, contestă participarea la dezbaterea cauzei a procurorului, motivat de faptul că parte în proces este o instituție publică alcătuită și din procurori. Ca atare, apreciază că procurorul nu poate pune concluzii într-o cauză în care Ministerul Public, care are la bază principiul organizării ierarhice, are un anumit interes, respectiv acela de a păstra soluția pe care a pronunțat-o.

4.

Deliberând, în temeiul

art. 30 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

care prevede că participarea procurorului la judecarea excepțiilor de neconstituționalitate este obligatorie, Curtea respinge excepția referitoare la incompatibilitatea procurorului de a pune concluzii în cauză.

5.

Având cuvântul pe fondul excepției de neconstituționalitate, apărătorul autorului prezent solicită admiterea acesteia, întrucât textul de lege criticat încalcă principiul egalității în fața legii, creând un privilegiu pentru magistrați în ceea ce privește actele administrative ale Inspecției Judiciare, împotriva cărora nu poate fi formulată o cale de atac. În acest sens arată că

art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

prevede că hotărârea Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă. Or, nu există niciun motiv pentru care să nu se poată exercita nicio cale de atac împotriva unui act administrativ. Precizează că prin

Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014 , Curtea Constituțională a constatat că imposibilitatea de a contesta clasarea sesizării reprezintă o încălcare a accesului liber la justiție. Arată că, drept urmare a acestei decizii, s-a permis accesul liber la justiție, dar doar limitat la o primă cale de atac, după care nu se mai poate efectua un control judiciar al sentinței pronunțate. Ținând cont de principiul general acceptat al dublului control judiciar, arată că nu există un astfel de dublu control în ceea ce privește rezoluțiile Inspecției Judiciare, în condițiile în care instituția menționată nu este o instanță de judecată, așa cum poate să fie considerat Consiliul Superior al Magistraturii în materie disciplinară. În acest sens precizează că Inspecția Judiciară este un organ de cercetare disciplinară care emite o soluție, respectiv clasarea, respingerea sau admiterea sesizării. În situația clasării se poate introduce doar plângere la secția de contencios administrativ a Curții de Apel București, aceasta fiind singura cale de atac posibilă. Precizează că Inspecția Judiciară a examinat și a respins pe fond sesizarea cu privire la abateri disciplinare, motiv pentru care consideră că se nesocotesc prevederile

art. 129 din Constituție , referitoare la exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în condițiile legii. Mai susține, în acest context, că legea nu trebuie să creeze privilegii sau deosebiri de tratament fără o justificare obiectivă, care, în situația de față nu există, deoarece respingerea sesizării Inspecției Judiciare a fost făcută pe fond.

6.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, instituirea unui singur grad de jurisdicție în materie civilă nu echivalează cu încălcarea accesului liber la justiție, legiuitorul fiind suveran în a stabili căile de atac, precum și numărul acestora. Arată că, prin posibilitatea formulării unei contestații la Curtea de Apel București - Secția de contencios administrativ și fiscal, este asigurat accesul liber la justiție. Apreciază că celelalte aspecte invocate în motivarea excepției de neconstituționalitate nu vizează fondul acesteia, ci țin de soluționarea fondului litigiului în cadrul căruia a fost ridicată.

7.

Acordându-i-se, la cerere, cuvântul în replică, apărătorul autorului excepției prezent precizează că și-a întemeiat criticile de neconstituționalitate pe dispozițiile din

Legea fundamentală

referitoare la exercitarea căilor de atac și că a înțeles să prezinte elemente legate de fondul litigiului pentru a se putea aprecia în ansamblul acestei situații dacă există un motiv obiectiv justificat pentru lipsa accesului la o cale de atac.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

8.

Prin Încheierea din 27 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 255/2/2015/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Camelia Bogdan și de Dan Voiculescu într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva unei rezoluții de clasare a sesizării formulate de autorul excepției Dan Voiculescu împotriva judecătorului Camelia Bogdan și trimiterea dosarului în vederea continuării procedurii disciplinare.

9.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, intimata-pârâtă Camelia Bogdan critică, în esență, faptul că împotriva hotărârilor instanțelor de contencios administrativ prin care au fost cenzurate rezoluțiile de clasare pronunțate de Inspecția Judiciară după parcurgerea procedurii verificării prealabile nu poate fi exercitată nicio cale de atac. Totodată, susține că textul de lege criticat încalcă și cerințele privitoare la coerența legislativă stabilite prin

art. 1 alin. (5) din Constituție , în condițiile în care toate litigiile referitoare la cariera magistraților intră în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în timp ce reglementarea propusă stabilește competența în primă și ultimă instanță a curții de apel în materia contestațiilor împotriva actelor de evaluare. Critică prevederile

art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

în interpretarea potrivit căreia este permisă aplicarea acestora la alte situații de fapt, soluția de clasare neconfundându-se cu soluția de respingere a sesizării, care poate fi pronunțată doar la finalizarea cercetării disciplinare, etapă distinctă de etapa verificărilor prealabile. Această interpretare constituie, în opinia autoarei excepției, o încălcare a principiului legalității căilor de atac. Precizează că nu dorește ca, achiesând la raportul de respingere ca inadmisibil a recursului, să aducă prejudicii dreptului reclamantului-recurent de a supune cenzurii instanțelor judecătorești rezoluțiile de clasare ale Inspecției judiciare.

10.

Reclamantul-recurent Dan Voiculescu, în calitate, de asemenea, de autor al excepției, arată că nu există niciun motiv pentru ca împotriva hotărârii judecătorești care vizează controlul de legalitate al rezoluției Inspecției Judiciare să nu existe cale de atac. Se creează un regim privilegiat pentru magistrații împotriva cărora s-au formulat plângeri de către justițiabili cu privire la grave neglijențe în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Mai arată că, în momentul în care se creează un privilegiu, prin încălcarea

art. 129 din Constituție , în sensul că împotriva rezoluțiilor Inspecției Judiciare nu se poate urma decât o singură cale de atac, rezultă că se încalcă dispozițiile

art. 16 din Constituție . Precizează că, în speță, a fost clasată sesizarea Inspecției Judiciare cu motivarea că nu există indicii de săvârșire a abaterilor disciplinare pentru care s-a făcut sesizarea. Prin urmare, Curtea de Apel București trebuia să stabilească dacă există sau nu indicii pentru a fi clasată sau respinsă sesizarea, iar dacă instanța de fond nu a făcut o astfel de analiză prin hotărârea pronunțată, la acest moment, părțile sunt lipsite de cale de atac.

11.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituționale. Arată că, în cazul litigiilor născute din aplicarea

Legii nr. 317/2004 , legiuitorul a avut în vedere caracterul special al procedurii soluționării sesizărilor formulate de părțile interesate la Inspecția Judiciară împotriva magistraților, guvernată de principiul celerității. Consideră că nu se încalcă principiul egalității în fața legii, întrucât părțile într-un litigiu care se desfășoară în baza unui act normativ special, așa cum este

Legea nr. 317/2004 , nu se află în situație identică și nici măcar comparabilă cu cei care inițiază un proces în temeiul dispozițiilor de drept comun prevăzute de

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 . Totodată, precizează că reglementarea unui singur grad de jurisdicție în materia atacării rezoluțiilor Inspecției Judiciare nu reprezintă o îngrădire a dreptului de acces liber la justiție, de vreme ce persoana interesată are posibilitatea de a se adresa unei instanțe judecătorești pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime pretins a fi încălcate.

12.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

14.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2),

ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, care, la data ridicării excepției, aveau următorul cuprins: „(7) Hotărârea Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă“.

16.

Este vorba despre hotărârea prin care se soluționează contestația formulată împotriva rezoluției de respingere a sesizării formulate în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori, atunci când se dispune clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la

art. 47 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 , adică atunci când rezoluția inspectorului judiciar este infirmată de inspectorul-șef, acesta dispunând una dintre soluțiile prevăzute la

art. 47 alin. (1) lit. a)

sau

c)

din aceeași lege, și anume: a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii sau c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

17.

Ulterior sesizării Curții Constituționale, textul de lege criticat a fost modificat prin

art. I pct. 46 din Legea nr. 234/2018

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018, instituindu-se la

art. 47 alin. (8)

posibilitatea atacării cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a hotărârii în discuție. Întrucât în cauză sunt aplicabile însă prevederile de lege criticate în redactarea anterioară, care stabileau caracterul irevocabil al hotărârii, Curtea se va pronunța asupra constituționalității acestora.

18.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 1 alin. (4)

care consacră principiul separației și echilibrului puterilor în stat,

art. 1 alin. (5)

referitor la obligativitatea respectării

Constituției , a supremației sale și a legilor,

art. 16 alin. (1)

care instituie principiul egalității în fața legii și a autorităților publice,

art. 124 alin. (2)

și

(3)

potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți, iar judecătorii sunt independenți și se supun numai legii și

art. 129

referitor la folosirea căilor de atac. De asemenea, prin raportare la

art. 20 din Legea fundamentală

se invocă și prevederile

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

19.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă, în ceea ce privește situația de fapt, că reclamantul-recurent Dan Voiculescu a adresat Inspecției Judiciare o sesizare în legătură cu posibile abateri disciplinare săvârșite de judecătoarea Camelia Bogdan, intimată-pârâtă în cauza de față, constând în nerespectarea secretului deliberării și confidențialității lucrărilor, ca urmare a faptului că, în cursul judecării procesului în care acesta a avut calitatea de inculpat, a publicat un articol referitor la probleme ce vizau aspecte din cauza în care era judecat, ceea ce ar fi reprezentat și o imixtiune în activitatea de judecată. Inspecția Judiciară a pronunțat soluția clasării, în baza

art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 , constatând, în urma efectuării verificărilor prealabile, că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. În temeiul

art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 , reclamantul-recurent a contestat rezoluția de clasare a sesizării la Curtea de Apel București - Secția de contencios administrativ și fiscal, care a respins ca neîntemeiată contestația acestuia. Deși prevederile

art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

conferă caracter irevocabil hotărârii pronunțate de Curtea de Apel București, reclamantul a promovat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, critica de neconstituționalitate formulată în cauza de față vizând acest text de lege a cărui aplicare atrage inadmisibilitatea recursului.

20.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate având ca obiect textul menționat invocată de intimata-pârâtă Camelia Bogdan, Curtea observă că nu întrunește condiția de admisibilitate a legăturii cu soluționarea cauzei, prevăzută în

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , lipsind una dintre condițiile esențiale pentru exercitarea oricărui demers judiciar, și anume interesul personal în promovarea acesteia. Condiția existenței interesului este necesar a fi întrunită inclusiv în ceea ce privește cererea de declanșare a controlului de constituționalitate, excepția de neconstituționalitate fiind, în cadrul unui proces, un mijloc de apărare care trebuie utilizat în conformitate cu exigențele procedurale, printre care se numără și necesitatea justificării unui interes propriu în efectuarea oricărui act procesual. În motivarea excepției, intimata-pârâtă afirmă că nu dorește ca, achiesând la soluția de respingere ca inadmisibil a recursului împotriva hotărârii Curții de Apel București, „să aducă prejudicii drepturilor constituționale de care se bucură reclamantul-recurent de a supune cenzurii instanțelor judecătorești rezoluțiile de clasare ale Inspecției Judiciare“. O astfel de justificare nu este însă de natură să demonstreze întrunirea condiției menționate, ci, dimpotrivă, accentuează ideea că ridicarea excepției nu slujește propriilor interese procesuale, întrucât eventuala admitere a excepției de neconstituționalitate ar conduce la înrăutățirea situației intimatei-pârâte, în sensul că hotărârea de respingere a contestației împotriva soluției de clasare ar putea fi supusă controlului judiciar exercitat de instanța superioară, care, teoretic, ar putea să admită contestația și să constate existența indiciilor săvârșirii abaterii disciplinare și trimiterea spre exercitarea cercetării disciplinare, care să se finalizeze - tot în mod teoretic - cu admiterea sesizării și constatarea săvârșirii acelor abateri, consecutiv cu aplicarea sancțiunilor disciplinare corespunzătoare.

21.

Așa fiind, dacă în cauza de față excepția de neconstituționalitate ar fi fost ridicată doar de intimata-pârâtă, soluția ar fi fost de respingere ca inadmisibilă a acesteia. Având în vedere, însă, că excepția a fost ridicată și de recurentul-reclamant, Curtea constată că, în această situație, este îndeplinită condiția legăturii cu soluționarea cauzei, impusă de

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , interesul acestuia în promovarea excepției de neconstituționalitate fiind evident. Așadar, Curtea urmează să analizeze criticile formulate, constând, în esență, în pretinsa nesocotire a dreptului de exercitare a unei căi de atac împotriva hotărârii Curții de Apel București - Secția de contencios administrativ și fiscal de respingere a contestației.

22.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a reținut că, în conformitate cu dispozițiile

art. 126 alin. (2)

și ale

art. 129 din Constituție , procedura de judecată și exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt stabilite prin lege. Din aceste prevederi constituționale rezultă că legiuitorul are libertatea de a stabili cazurile și condițiile în care părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac.

23.

Curtea a statuat, totodată, că posibilitatea legiuitorului de a determina condițiile de exercitare a căilor de atac și procedura de judecată nu este absolută, limitele libertății de reglementare fiind subsumate obligativității respectării normelor și principiilor pe care se bazează asigurarea, garantarea și protejarea drepturilor și libertăților fundamentale, precum și a celorlalte principii consacrate prin

Legea fundamentală

și prin actele juridice internaționale la care România este parte.

24.

Totodată, Curtea a subliniat faptul că accesul liber la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, sunt de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. De asemenea, Curtea Constituțională a statuat, cu valoare de principiu, că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, dar aceasta nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor (a se vedea, în acest sens,

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

25.

Nici reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale,

art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție. În plus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că prevederile

art. 2 din Protocolul nr. 7

la

Convenție

obligă statele membre la asigurarea unui dublu grad de jurisdicție doar în situația examinării vinovăției în materie penală.

26.

Relevantă sub aspectul analizat este și

Decizia Curții Constituționale nr. 625 din 17 octombrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 954 din 4 decembrie 2017, paragraful 21, prin care s-a reținut că accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens statuând și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, de exemplu, prin

Hotărârea din 26 ianuarie 2006 , pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36. Mai mult, nicio dispoziție cuprinsă în

Legea fundamentală

nu instituie obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea, în fiecare cauză, a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit

art. 129 din Constituție , căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii.

Legea fundamentală

nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege.

27.

Curtea a mai observat, în aceeași decizie, paragraful 23, că reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale,

art. 13 din Convenție

consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 26 octombrie 2000, pronunțată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157,

Decizia Curții Constituționale nr. 288 din 3 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003,

Decizia Curții Constituționale nr. 126 din 1 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 7 aprilie 2011, sau

Decizia Curții Constituționale nr. 25 din 3 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 31 martie 2015, paragraful 16). Totodată, instanța de la Strasbourg, prin Hotărârea din 25 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 și 38, a statuat, cu privire la

art. 6 paragraful 1 din Convenție , că „dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept“.

28.

Având în vedere cele reținute în jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului în sensul că doar în materie penală este necesară existența unui dublu grad de jurisdicție, instanța de control constituțional constată că prevederile

art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

sunt în concordanță cu cele ale

art. 129 din Constituție , potrivit cărora împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Partea interesată are la dispoziție posibilitatea de a contesta rezoluția Inspecției Judiciare în fața unei instanțe judecătorești, care se va pronunța în urma unui proces desfășurat în conformitate cu standardele constituționale și convenționale ale procesului echitabil, în care părțile pot utiliza toate apărările pe care le consideră necesare pentru susținerea propriilor interese procesuale și care se va finaliza cu o soluție pronunțată în condițiile respectării independenței și imparțialității specifice judecătorilor.

29.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Camelia Bogdan și de Dan Voiculescu în Dosarul nr. 255/2/2015/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, în redactarea anterioară modificării acestora prin

Legea nr. 234/2018

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 noiembrie 2019.