Decizia nr. 703/2019
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 135/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură penală
Are ca temei 1
- Decizia nr. 599/2014 21 octombrie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (1) lit. f)…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Oana-Cristina Puică
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Vasile Constantin Popa în Dosarul nr. 132/35/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.066D/2017.
2.
La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală . În acest sens subliniază că, potrivit prevederilor
art. 129 din Constituție , reglementarea căilor de atac intră în competența exclusivă a legiuitorului. De asemenea arată că nu sunt incidente prevederile
art. 2 referitor la dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7
la
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât în procedura analizată în cauză nu se judecă infracțiunea care a format obiectul urmăririi penale. Totodată, consideră că întreaga procedură a confirmării de către judecătorul de cameră preliminară a soluției de renunțare la urmărirea penală, reglementată de dispozițiile
art. 318 din Codul de procedură penală , oferă suficiente garanții în ceea ce privește asigurarea accesului liber la justiție și respectarea dreptului la un proces echitabil.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4.
Prin Încheierea nr. 548 din 24 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 132/35/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Vasile Constantin Popa cu ocazia soluționării contestației formulate de acesta, în calitate de suspect, împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a confirmat soluția de renunțare la urmărirea penală.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile
art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală
încalcă atât principiile constituționale privind statul de drept, obligativitatea respectării
Constituției , a supremației sale și a legilor, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și folosirea căilor de atac, cât și dreptul fundamental la două grade de jurisdicție în materie penală, întrucât încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară soluționează cererea procurorului de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală este definitivă. Invocă în acest sens considerentele
Deciziei Curții Constituționale nr. 23 din 20 ianuarie 2016 , și anume paragrafele 31-33. Consideră că modificările aduse dispozițiilor
art. 318 din Codul de procedură penală
prin prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016
nu respectă considerentele
Deciziei Curții Constituționale nr. 23 din 20 ianuarie 2016 . Susține astfel că renunțarea la urmărirea penală este singura instituție procesual penală în care suspectul/inculpatul nu are la dispoziție nicio cale prin care să conteste soluția pronunțată de judecătorul de cameră preliminară, în condițiile în care ordonanța procurorului poate fi combătută doar prin administrarea înscrisurilor ca mijloace de probă și prin apărări limitate exclusiv la probleme de drept și interpretări ale stării de fapt prin raportare la lege.
6.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Consideră că procedura stabilită de dispozițiile
art. 318 din Codul de procedură penală
este similară, într-o anumită măsură, cu cea referitoare la soluționarea plângerii împotriva soluțiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată, reglementată de prevederile
art. 340
și
art. 341
din același cod, respectiv de dispozițiile
art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968 , cu privire la care Curtea Constituțională s-a pronunțat în repetate rânduri, constatând constituționalitatea dispozițiilor de lege menționate. Apreciază că textul de lege criticat respectă exigențele impuse de prevederile
art. 1 alin. (3)
și
(5) din Constituție , fiind clar sub toate aspectele. De asemenea arată că principiul dublului grad de jurisdicție privește soluțiile pronunțate pe fondul cauzei cu privire la o acuzație în materie penală, ceea ce nu este cazul în speță.
7.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Invocă în acest sens considerentele
Deciziei Curții Constituționale nr. 23 din 20 ianuarie 2016 , și anume paragrafele 17, 18, 21, 23, 26 și 30. În continuare, arată că, așa cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește. Regulile de desfășurare a procesului în fața
instanțelor judecătorești sunt de competența exclusivă a legiuitorului, așa cum rezultă din prevederile
art. 126 alin. (2) din Constituție
- potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“ - și din cele ale
art. 129 din Legea fundamentală , în conformitate cu care „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“. Principiul liberului acces la justiție presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege, cu respectarea regulii consacrate de
art. 21 alin. (2) din Constituție , potrivit căreia nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiție, ceea ce semnifică faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau niciun grup social ( Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 ). Totodată, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție. Acest drept poate fi supus unor condiționări de fond și de formă, iar existența uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de
Constituție
și nici de vreun tratat internațional la care România este parte. Consideră că prevederile
art. 2 din Protocolul nr. 7
la
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu sunt incidente în cauză, câtă vreme judecătorul învestit să confirme ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală nu se pronunță asupra vinovăției inculpatului, acesta nefiind „în ipoteza unei declarații de vinovăție sau a unei condamnări“. De asemenea arată că dispozițiile de lege criticate nu restrâng niciunul dintre drepturile la care se referă prevederile
art. 53 din Constituție , astfel că acest text din
Legea fundamentală
nu este aplicabil în speță. Având în vedere că dispozițiile
art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală
nu contravin niciunuia dintre principiile constituționale invocate de autorul excepției, consideră că textul de lege criticat este conform și cu prevederile
art. 1 alin. (5) din Constituție , care consacră supremația acesteia și obligația de a o respecta.
9.
Avocatul Poporului consideră că dispozițiile
art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală
sunt constituționale. Arată astfel că textul de lege criticat este în deplin acord cu prevederile
art. 129 din Constituție , potrivit cărora „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“. Prin urmare, constituie atributul exclusiv al legiuitorului reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul de cameră preliminară verifică soluția procurorului de renunțare la urmărirea penală. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de dispozițiile
art. 318 din Codul de procedură penală , legiuitorul urmărind să asigure celeritatea acesteia și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului. Totodată, arată că liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate. Instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fata instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului, aspect ce rezultă din prevederile constituționale ale
art. 126 alin. (2) , potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesați de a utiliza aceste proceduri în formele și în modalitățile instituite de lege, nicio lege neputând exclude de la exercițiul drepturilor procesuale astfel instituite vreo categorie sau vreun grup social. În consecință, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe. Mai mult, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că liberul acces la justiție este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puțin o dată unei instanțe naționale ( Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009 ). Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor
art. 53 din Constituție , menționează că acest text este aplicabil numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, restrângere care, în cauza de față, nu poate fi reținută, cu atât mai mult cu cât suspectul are posibilitatea, potrivit dispozițiilor
art. 18 din Codul de procedură penală , să ceară continuarea procesului penal pentru a-și dovedi nevinovăția. În ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor
art. 1 alin. (3)
și
(5) din Constituție , consideră că dispozițiile de lege criticate nu încalcă principiul potrivit căruia România este un stat de drept, democratic și social, și nici pe cel care consacră supremația
Constituției
și obligativitatea respectării legii.
10.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
11.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală , introduse prin prevederile
art. II pct. 82 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal ,
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru completarea
art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins: „Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la
alin. (15)
este definitivă.“
13.
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale
art. 1 alin. (3)
și
(5)
referitor la statul de drept și la obligativitatea respectării
Constituției , a supremației sale și a legilor, ale
art. 21
privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale
art. 53
referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale
art. 129
privind folosirea căilor de atac, precum și a prevederilor
art. 2 referitor la dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7
la
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
14.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor
art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală , încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară soluționează cererea procurorului de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală, pronunțând una dintre soluțiile prevăzute la
alin. (15)
al articolului mai sus menționat, este definitivă, însă acest fapt nu este de natură a afecta constituționalitatea textului de lege criticat, deoarece stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului.
15.
Așa cum a reținut Curtea în numeroase decizii prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală
- cu privire la caracterul definitiv al încheierii prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute de dispozițiile
art. 341 alin. (6)
și
alin. (7) pct. 1
și
pct. 2 lit. a) ,
b)
și
d) din Codul de procedură penală
-, atât prevederile
art. 129 , cât și cele ale
art. 126 alin. (2) din Constituție
fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“ ( Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, paragraful 25,
Decizia nr. 434 din 22 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 2 noiembrie 2017, paragraful 25,
Decizia nr. 563 din 19 septembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 5 decembrie 2017, paragraful 15,
Decizia nr. 801 din 5 decembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 16 februarie 2018, paragraful 23, și
Decizia nr. 485 din 17 septembrie 2019 *), nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii, paragraful 38). *)
Decizia Curții Constituționale nr. 485 din 17 septembrie 2019
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 976 din 4 decembrie 2019.
16.
De asemenea Curtea constată că dispozițiile
art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală
nu aduc atingere nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de prevederile
art. 21 din Constituție , întrucât nu înlătură drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, prevederile
art. 129 din Constituție
stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.
17.
Având în vedere natura cauzelor vizate de dispozițiile
art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală , cauze în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul urmăririi penale, ci soluția de renunțare la urmărirea penală dispusă de procuror, Curtea reține că prevederile
art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7
la
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu sunt aplicabile în speță.
18.
Curtea constată că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de dispozițiile
art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală , legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.
19.
Ținând cont de motivele menționate mai sus, Curtea reține că dispozițiile
art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală
nu aduc atingere nici principiilor constituționale consacrate de prevederile
art. 1 alin. (3)
și
(5) din Legea fundamentală
privind statul de drept și obligativitatea respectării
Constituției , a supremației sale și a legilor.
20.
În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin dispozițiile
art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală
a prevederilor
art. 53 din Legea fundamentală , Curtea observă că nici aceasta nu poate fi reținută, întrucât prevederile constituționale invocate sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale, restrângere care nu s-a constatat însă în cauza de față.
21.
Pentru considerentele expuse, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vasile Constantin Popa în Dosarul nr. 132/35/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și constată că dispozițiile
art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 5 noiembrie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.