Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 229/2020

privind aprobarea acordării ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societății Complexul Energetic Hunedoara - S.A., în insolvență, pentru anul 2020

prezumat în vigoare 1 act modificator

Data actului
26 martie 2020
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 256 din 27 martie 2020
Modificări
1 act modificator, prima la 1 octombrie 2020, ultima la 1 octombrie 2020
Citat de
1 act
Citează
1 act
Structură
3 articole, 1 anexă · 4.981 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 1

  • HG nr. 833/2020 1 octombrie 2020 (prevederi anume) pentru modificarea art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 229/2020 privind aprobare…

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , al art. 3 și 4 din Decizia 2010/787/UE a Consiliului din 10 decembrie 2010 privind acordarea ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive, al Deciziei Comisiei Europene nr. C (2016) 7.719/final privind închiderea minelor de cărbune necompetitive din România și al Deciziei Comisiei Europene nr. C (2018) 1001/final din data de 16.02.2018 privind închiderea minelor de cărbune necompetitive din România,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă acordarea ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societății Complexul Energetic Hunedoara - S.A., în insolvență, pentru anul 2020, potrivit Deciziei 2010/787/UE a Consiliului din 10 decembrie 2010 privind acordarea ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 336 din 21 decembrie 2010.

Articolul 2

(1)

Ajutorul de stat în sumă totală de 98.255 mii lei pentru anul 2020, suportat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, se acordă potrivit Deciziei Comisiei Europene nr. C (2016) 7.719/final privind închiderea minelor de cărbune necompetitive din România și Deciziei Comisiei Europene nr. C (2018) 1001/final privind închiderea minelor de cărbune necompetitive din România, în vederea suportării costurilor excepționale ale unităților intrate în proces de închidere definitivă, costuri care nu sunt legate de producția curentă.

(2)

Justificarea costurilor excepționale prevăzute la

alin. (1)

se va face în baza decontului justificativ după modelul prevăzut în

anexa

care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 3

Nerespectarea de către Societatea Complexul Energetic Hunedoara - S.A., în insolvență, a condițiilor prevăzute prin Decizia Comisiei Europene nr. C (2018) 1001/final, precum și a oricăror obligații asumate în vederea obținerii ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive determină aplicarea de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a măsurilor necesare în vederea recuperării ajutoarelor de stat, în condițiile legii.

PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN
Contrasemnează:
Ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri,
Virgil-Daniel Popescu
Ministrul finanțelor publice,
Vasile-Florin Cîțu
București, 26 martie 2020.
Nr. 229.

Anexa DECONT

privind costurile excepționale care urmează să fie acordate de la bugetul de stat

în luna ………….. anul 2020

Nr.

crt.

Specificație

U.M.

Cheltuieli aferente anului precedent și care se regularizează în anul curent

Realizări în anul curent cumulate de la începutul anului .........

Cheltuieli preliminate pentru luna

în curs

Total sumă solicitată în luna .........

Sumă alocată pe perioada precedentă

Sumă reprezentând diferență

de acordat

0

1

2

3

4

5

6 = 4 + 5

7

8 = 6 – 7

1.

TOTAL CHELTUIELI CU PLĂȚILE COMPENSATORII

mii lei

Număr de persoane disponibilizate

pers.

Cheltuieli cu plățile compensatorii/persoană

mii lei/

pers.

2.

TOTAL COSTURI RECONVERSIE PROFESIONALĂ

mii lei

Număr de persoane participante

pers.

Costuri reconversie profesională/persoană

mii lei/

pers.

3.

TOTAL COSTURI ÎNCHIDERE (lucrări de punere în siguranță a zăcământului și închiderea minelor):

mii lei

3.1

EM Lonea

mii lei

3.1.

EM Lupeni

mii lei

4.

TOTAL COSTURI CU REABILITAREA INCINTELOR FOSTELOR EXPLOATĂRI MINIERE, din care:

mii lei

4.1.

EM Lonea

mii lei

4.2.

EM Lupeni

mii lei

5.

TOTAL COSTURI CU RECULTIVAREA SOLURILOR DE SUPRAFAȚĂ, din care:

mii lei

5.1.

EM Lonea

mii lei

5.2.

EM Lupeni

mii lei

TOTAL GENERAL

mii lei

NOTĂ: Punctele 3, 4 și 5 se vor detalia pe fiecare proiect executat.

Certificăm pe propria răspundere realitatea și exactitatea datelor înscrise în decont.

Director general,

………………………

Director Direcția minieră,

………………………

Director economic,

........................

----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.