Legea nr. 5/2022
privind ratificarea Convenției multilaterale pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor, deschisă spre semnare și semnată de România la Paris la 7 iunie 2017
prezumat în vigoare
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul 1
Se ratifică
Convenția*) multilaterală
pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor, deschisă spre semnare și semnată de România la Paris la 7 iunie 2017. *) Convenția se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 bis, care se poate achiziționa de la Biroul pentru relații cu publicul din Str. Parcului nr. 65, intrarea A, sectorul 1, București.
Articolul 2
Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare, România își rezervă dreptul:
a)
în conformitate cu
art. 3 paragraful 5 lit. b) din Convenție , să nu aplice
art. 3 paragraful 1
pentru acordurile sale fiscale vizate care conțin deja prevederile descrise în
art. 3 paragraful 4
și să listeze acordurile sale fiscale vizate care conțin prevederi care intră în sfera de aplicare a acestei rezerve, indicând pentru fiecare acord fiscal vizat în parte numărul articolului și paragrafului care conțin prevederile respective;
b)
în conformitate cu
art. 4 paragraful 3 lit. d) din Convenție , să nu aplice întregul
art. 4
pentru acordurile sale fiscale vizate care tratează deja cazurile în care o persoană, alta decât o persoană fizică, este rezidentă în mai multe jurisdicții contractante prin solicitarea adresată autorităților competente ale jurisdicțiilor contractante de a se strădui să ajungă la o înțelegere amiabilă cu privire la o singură jurisdicție contractantă de rezidență și care stabilesc tratamentul acelei persoane în baza acordului fiscal vizat atunci când nu se poate ajunge la o astfel de înțelegere și să listeze acordurile sale fiscale vizate care conțin prevederi care intră în sfera de aplicare a acestei rezerve, indicând pentru fiecare acord fiscal vizat în parte numărul articolului și paragrafului care conțin prevederile respective;
c)
în conformitate cu
art. 6 paragraful 4 din Convenție , să nu aplice
art. 6 paragraful 1
pentru acordurile sale fiscale vizate care conțin deja un limbaj al preambulului care descrie intenția jurisdicțiilor contractante de a elimina dubla impozitare fără a crea oportunități de neimpozitare sau impozitare redusă, indiferent dacă acel limbaj se limitează la cazurile de evaziune fiscală sau evitarea plății impozitelor (inclusiv prin aranjamente de utilizare abuzivă a acordului fiscal vizat pentru beneficiul indirect al rezidenților unor jurisdicții terțe) sau se aplică mai larg, și să listeze acordurile sale fiscale vizate care conțin un limbaj al preambulului care intră în sfera de aplicare a acestei rezerve, identificând textul paragrafului preambular relevant;
d)
în conformitate cu
art. 7 paragraful 15 lit. b) din Convenție , să nu aplice
art. 7 paragraful 1
pentru acordurile sale fiscale vizate care conțin deja prevederile care nu acordă toate beneficiile care ar fi fost altfel acordate în baza acordului fiscal vizat atunci când scopul principal sau unul dintre scopurile principale al oricărui/oricărei aranjament sau tranzacții sau al oricărei persoane care are legătură cu un aranjament sau o tranzacție a fost de a obține acele beneficii și să listeze acordurile sale fiscale vizate care conțin prevederi care intră în sfera de aplicare a acestei rezerve, indicând pentru fiecare acord fiscal vizat în parte numărul articolului și paragrafului care conțin prevederile respective;
e)
în conformitate cu
art. 8 paragraful 3 lit. b) iii) din Convenție , să nu aplice întregul
art. 8
pentru acordurile sale fiscale vizate cu condiția ca prevederile descrise în
art. 8 paragraful 1
să includă deja o perioadă minimă de deținere mai mare decât o perioadă de 365 de zile și să listeze acordurile sale fiscale vizate care conțin prevederi care intră în sfera de aplicare a acestei rezerve, indicând pentru fiecare acord fiscal vizat în parte numărul articolului și paragrafului care conțin prevederile respective;
f)
în conformitate cu
art. 9 paragraful 6 lit. a) din Convenție , să nu aplice
art. 9 paragraful 1
pentru acordurile sale fiscale vizate;
g)
în conformitate cu
art. 10 paragraful 5 lit. a) din Convenție , să nu aplice întregul
art. 10
pentru acordurile sale fiscale vizate;
h)
în conformitate cu
art. 11 paragraful 3 lit. a) din Convenție , să nu aplice întregul
art. 11
pentru acordurile sale fiscale vizate;
i)
în conformitate cu
art. 12 paragraful 4 din Convenție , să nu aplice întregul
art. 12
pentru acordurile sale fiscale vizate;
j)
în conformitate cu
art. 13 paragraful 6 lit. a) din Convenție , să nu aplice întregul
art. 13
pentru acordurile sale fiscale vizate;
k)
în conformitate cu
art. 14 paragraful 3 lit. a) din Convenție , să nu aplice întregul
art. 14
pentru acordurile sale fiscale vizate;
l)
în conformitate cu
art. 15 paragraful 2 din Convenție , să nu aplice întregul
art. 15
pentru acordurile sale fiscale vizate pentru care se aplică rezervele descrise în
art. 12 paragraful 4 ,
art. 13 paragraful 6 lit. a)
sau
c)
și
art. 14 paragraful 3 lit. a) ;
m)
în conformitate cu
art. 17 paragraful 3 lit. a) din Convenție , să nu aplice întregul
art. 17
pentru acordurile sale fiscale vizate care conțin deja prevederile descrise în
art. 17 paragraful 2
și să listeze acordurile sale fiscale vizate care conțin prevederi care intră în sfera de aplicare a acestei rezerve, indicând pentru fiecare acord fiscal vizat în parte numărul articolului și paragrafului care conțin prevederile respective;
n)
în conformitate cu
art. 35 paragraful 6 din Convenție , să nu aplice
art. 35 paragraful 4
pentru acordurile sale fiscale vizate;
o)
în conformitate cu
art. 35 paragraful 7 lit. a) din Convenție , să înlocuiască:
1.
referirile din
art. 35 paragraful 1
la „ultima dintre datele la care prezenta Convenție intră în vigoare pentru fiecare dintre jurisdicțiile contractante la acordul fiscal vizat“ și referirile din
art. 35 paragraful 5
la „data la care Depozitarul comunică notificarea extinderii listei de acorduri“, cu referiri la „30 de zile de la data primirii de către Depozitar a ultimei dintre notificările făcute de fiecare jurisdicție contractantă care a formulat rezerva prevăzută în
paragraful 7 al articolului 35
(Producerea de efecte) privind îndeplinirea procedurilor sale interne pentru producerea de efecte de către prevederile acestei Convenții cu privire la acel acord fiscal vizat specific“;
2.
referirile din
art. 28 paragraful 9 lit. a)
la „data la care Depozitarul comunică notificarea retragerii sau înlocuirii rezervei“ și referirea din
art. 28 paragraful 9 lit. b)
la „ultima dintre datele la care Convenția intră în vigoare pentru acele jurisdicții
contractante“, cu referiri la „30 de zile de la data primirii de către Depozitar a ultimei dintre notificările făcute de fiecare jurisdicție contractantă care a formulat rezerva prevăzută în
paragraful 7 al articolului 35
(Producerea de efecte) privind îndeplinirea procedurilor sale interne pentru producerea de efecte de către retragerea sau înlocuirea rezervei cu privire la acel acord fiscal vizat specific“;
3.
referirile din
art. 29 paragraful 6 lit. a)
la „data la care Depozitarul comunică notificarea suplimentară“ și referirea din
art. 29 paragraful 6 lit. b)
la „ultima dintre datele la care Convenția intră în vigoare pentru acele jurisdicții contractante“, cu referiri la „30 de zile de la data primirii de către Depozitar a ultimei dintre notificările făcute de fiecare jurisdicție contractantă care a formulat rezerva prevăzută în
paragraful 7 al articolului 35
(Producerea de efecte) privind îndeplinirea procedurilor sale interne pentru producerea de efecte de către notificarea suplimentară cu privire la acel acord fiscal vizat specific“;
4.
referirile din
art. 36 paragrafele 1
și
2
(Producerea de efecte de către partea VI) la „ultima dintre datele la care această Convenție intră în vigoare pentru fiecare dintre jurisdicțiile contractante la acordul fiscal vizat“, cu referiri la „30 de zile de la data primirii de către Depozitar a ultimei dintre notificările făcute de fiecare jurisdicție contractantă care a formulat rezerva prevăzută în
paragraful 7 al articolului 35
(Producerea de efecte) privind îndeplinirea procedurilor sale interne pentru producerea de efecte de către prevederile acestei Convenții cu privire la acel acord fiscal vizat specific“; și
5.
referirea din
art. 36 paragraful 3
(Producerea de efecte de către partea VI) la „data la care Depozitarul comunică notificarea extinderii listei de acorduri“, referirile din
art. 36 paragraful 4
(Producerea de efecte de către partea VI) la „data la care Depozitarul comunică notificarea retragerii rezervei“, „data la care Depozitarul comunică notificarea înlocuirii rezervei“ și „data la care Depozitarul comunică notificarea retragerii obiecției la rezervă“ și referirea din art. 36 paragraful 5 (Producerea de efecte de către partea VI) la „data la care Depozitarul comunică notificarea suplimentară“, cu referiri la „30 de zile de la data primirii de către Depozitar a ultimei dintre notificările făcute de fiecare jurisdicție contractantă care a formulat rezerva prevăzută în
paragraful 7 al articolului 35
(Producerea de efecte) privind îndeplinirea procedurilor sale interne pentru producerea de efecte de către prevederile părții VI (Arbitrajul) cu privire la acel acord fiscal vizat specific“.
Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare, România face următoarele notificări:
a)
în conformitate cu
art. 2 paragraful 1 lit. a) ii) din Convenție , dorește să listeze acordurile sale fiscale care să fie vizate de Convenție, indicând titlul acordului fiscal vizat, jurisdicția contractantă parteneră la acord, instrumentele de amendare a acordurilor fiscale vizate, precum și data semnării și a intrării în vigoare a acordului sau a instrumentului de amendare a acordului;
b)
în conformitate cu
art. 4 paragraful 4 din Convenție , dorește să listeze acordurile sale fiscale vizate care conțin prevederile descrise în
art. 4 paragraful 2
care nu este supus unei rezerve în baza
art. 4 paragraful 3 lit. b), c) și d) , indicând pentru fiecare acord fiscal vizat în parte numărul articolului și paragrafului care conțin prevederile respective;
c)
în conformitate cu
art. 5 paragraful 10 din Convenție , alege în baza
art. 5 paragraful 1
să aplice opțiunea C și dorește să listeze acordurile sale fiscale vizate care conțin prevederile descrise în
art. 5 paragraful 7 , indicând pentru fiecare acord fiscal vizat în parte numărul articolului și paragrafului care conțin prevederile respective;
d)
în conformitate cu
art. 6 paragraful 5 din Convenție , dorește să listeze acordurile sale fiscale vizate care nu intră în sfera de aplicare a rezervelor de la
art. 6 paragraful 4
și care conțin un limbaj al preambulului descris în art. 6 paragraful 2, identificând textul paragrafului preambular relevant;
e)
în conformitate cu
art. 6 paragraful 6 din Convenție , alege să aplice
art. 6 paragraful 3
și dorește să listeze acordurile sale fiscale vizate care nu conțin un limbaj al preambulului care să se refere la dorința de a dezvolta relațiile economice sau de a intensifica cooperarea în domeniul fiscal;
f)
în conformitate cu
art. 7 paragraful 17 lit. a) din Convenție , dorește să listeze acordurile sale fiscale vizate care nu sunt supuse rezervei descrise în
art. 7 paragraful 15 lit. b)
și care conțin prevederile descrise în
art. 7 paragraful 2 , indicând pentru fiecare acord fiscal vizat în parte numărul articolului și paragrafului care conțin prevederile respective;
g)
în conformitate cu
art. 8 paragraful 4 din Convenție , dorește să listeze acordurile sale fiscale vizate care conțin prevederile descrise în
art. 8 paragraful 1
care nu este supus rezervelor descrise în
art. 8 paragraful 3 lit. b) , indicând pentru fiecare acord fiscal vizat în parte numărul articolului și paragrafului care conțin prevederile respective;
h)
în conformitate cu
art. 16 paragraful 6 lit. a) din Convenție , dorește să listeze acordurile sale fiscale vizate care conțin prevederile descrise în
art. 16 paragraful 4 lit. a) i) , indicând pentru fiecare acord fiscal vizat în parte numărul articolului și paragrafului care conțin prevederile respective;
i)
în conformitate cu
art. 16 paragraful 6 lit. b) i) din Convenție , dorește să listeze acordurile sale fiscale vizate care conțin prevederile care stipulează că acel caz la care se face referire în prima propoziție a
art. 16 paragraful 1
trebuie prezentat într-o anumită perioadă de timp care este mai mică de 3 ani de la prima notificare a acțiunii care conduce la o impozitare care nu este în conformitate cu prevederile acordului fiscal vizat, indicând pentru fiecare acord fiscal vizat în parte numărul articolului și paragrafului care conțin prevederile respective;
j)
în conformitate cu
art. 16 paragraful 6 lit. b) ii) din Convenție , dorește să listeze acordurile sale fiscale vizate care conțin prevederile care stipulează că acel caz la care se face referire în prima propoziție a
art. 16 paragraful 1
trebuie prezentat într-o anumită perioadă de timp care este de cel puțin 3 ani de la prima notificare a acțiunii care conduce la o impozitare care nu este în conformitate cu prevederile acordului fiscal vizat, indicând pentru fiecare acord fiscal vizat în parte numărul articolului și paragrafului care conțin prevederile respective;
k)
în conformitate cu
art. 16 paragraful 6 lit. c) ii) din Convenție , dorește să listeze acordurile sale fiscale vizate care nu conțin prevederile descrise în
art. 16 paragraful 4 lit. b) ii) ;
l)
în conformitate cu
art. 16 paragraful 6 lit. d) i) din Convenție , dorește să listeze acordurile sale fiscale vizate care nu conțin prevederile descrise în
art. 16 paragraful 4 lit. c) i) ;
m)
în conformitate cu
art. 16 paragraful 6 lit. d) ii) din Convenție , dorește să listeze acordurile sale fiscale vizate care nu conțin prevederile descrise în
art. 16 paragraful 4 lit. c) ii) ;
n)
în conformitate cu
art. 35 paragraful 3 din Convenție , exclusiv în scopul propriei sale aplicări a
art. 35 paragraful 1 lit. b) și paragraful 5 lit. b) , alege să înlocuiască referirea la „perioade impozabile care încep la sau după expirarea unei perioade“ cu referirea la „perioade impozabile care încep la sau după 1 ianuarie a anului următor care începe la sau după expirarea unei perioade“.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor
art. 75
și ale
art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR ION-MARCEL CIOLACU p. PREȘEDINTELE SENATULUI, ALINA-ȘTEFANIA GORGHIU București, 4 ianuarie 2022. Nr. 5. CONVENȚIE multilaterală pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.