OUG nr. 47/2000
pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 23/1995 privind instituirea sistemului de marcare pentru tigarete, produse din tutun și băuturi alcoolice
respins
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Respins prin 1
- Legea nr. 75/2004 26 martie 2004 privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 47/2000 pentru modificarea și c…
Ce face acest act
Modifică 1
- OG nr. 23/1995 11 august 1995 privind instituirea sistemului de marcare pentru tigarete, produse din tutun și băuturi al…
Are ca temei 1
- Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor
În temeiul prevederilor art. 107 și ale art. 114 alin. (4) din Constituția României,
Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.
Articolul 1
Ordonanța Guvernului nr. 23/1995
privind instituirea sistemului de marcare pentru tigarete, produse din tutun și băuturi alcoolice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 23 decembrie 1997, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează:
1. La articolul 4, alineatele 6, 7 și 8 se abroga.
2. Alineatul 4 al articolului 5 va avea următorul cuprins:
"Nu se eliberează licențe de atestare a dreptului de marcare agenților economici, producători interni sau importatori, alții decât cei de vinuri, tuica și rachiuri naturale, care înregistrează obligații bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuții, amenzi, majorări de întârziere și alte sume datorate și neachitate la termenul legal de plată. Nu se considera obligații bugetare neachitate la termenul legal:
a) sumele pentru care agenții economici au obținut, în conformitate cu prevederile legale, înlesniri la plata acestora;
b) sumele stabilite în urma controalelor efectuate de organele fiscale de specialitate și care se afla în diferite stadii de contestare sau de soluționare de către instanțele judecătorești;
c) sumele care fac obiectul hotărârilor de suspendare a executării, pronunțate de instanțele judecătorești."
3. La articolul 5, alineatul 7 se abroga.
4. Articolul 7 se completează cu un alineat cu următorul cuprins:
"Nu sunt supuse, de asemenea, obligației de marcare prin timbre produsele din tutun care se exporta în regim de export temporar în vederea depersonalizarii acestora, pentru a fi reimportate în scopul testarii pieței. Testarea nu se va efectua prin comercializarea acestor produse, ci prin mijloace specifice cercetării de piața. Loturile folosite în acest scop nu pot depăși cantitatea de 200.000 bucăți tigarete."
5. Articolul 12^1 va avea următorul cuprins:
"Art. 12^1. - Agenții economici producători interni sau importatori de produse supuse marcarii, care dețin licenta de atestare a dreptului de marcare în cursul unui an și cărora li se eliberează astfel de licențe și în anul imediat următor, cu valabilitate începând din data de 1 ianuarie, pot utiliza sau repatria marcajele aprobate și comandate în cursul anului precedent, până la data de 31 martie a anului în curs. După expirarea acestui termen marcajele aprobate și provenite din anul precedent își pierd valabilitatea.
Agenții economici care dețin licenta de atestare a dreptului de marcare în cursul unui an, dar nu au obținut o astfel de licență cu valabilitate începând cu data de 1 ianuarie a anului imediat următor pot utiliza marcajele aprobate în anul precedent numai în limita termenului de valabilitate a licenței în baza căreia și-au procurat marcajele."
6. După articolul 13 se introduce articolul 13^1 cu următorul cuprins:
"Art. 13^1. - Produsele din tutun legal confiscate sau intrate potrivit legii în proprietatea privată a statului se predau cu titlu gratuit producătorilor interni de tigarete, în conformitate cu prevederile legale în domeniu.
Cantitățile de băuturi alcoolice supuse sistemului de marcare, legal confiscate sau intrate potrivit legii în proprietatea privată a statului, vor fi distruse cu respectarea prevederilor legale.
Cheltuielile aferente operațiunii de distrugere se acoperă din bugetul Ministerului Finanțelor din venituri încasate ca urmare a valorificării altor bunuri legal confiscate."
7. Litera j) a articolului 15 va avea următorul cuprins:
"j) nereturnarea de către producătorii interni a marcajelor neutilizate în termenul legal;"
Articolul 2
Pentru anul 2000 atât cantitățile de produse din tutun, cat și cantitățile de băuturi alcoolice legal confiscate, care au fost marcate potrivit legii cu marcaje speciale realizate de Regia Autonomă "Imprimeria Naționala", mai pot fi comercializate numai până la data de 1 septembrie 2000. După această dată comercializarea acestor produse este interzisă, iar băuturile alcoolice ce se regăsesc în aceasta situație vor fi distruse, cu respectarea prevederilor legale.
Articolul 3
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență sunt interzise atât utilizarea, cat și tipărirea marcajelor speciale folosite în cazul marcarii produselor din tutun și a băuturilor alcoolice legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.
Articolul 4
Cantitățile de alcool și de băuturi alcoolice în vrac, confiscate sau intrate în proprietatea privată a statului, vor fi valorificate potrivit legislației în vigoare în domeniu. Valorificarea acestor produse de organele fiscale teritoriale către agenții economici - care le achiziționează numai în scopul prelucrării - se va efectua la prețuri evaluate la nivelul prețurilor practicate pe piața în perioada respectiva, mai puțin accizele aferente.
Articolul 5
Ordonanța Guvernului nr. 23/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare și cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, va fi republicată, după aprobarea prin lege, în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o noua numerotare.
PRIM-MINISTRU MUGUR CONSTANTIN ISARESCU Contrasemnează: ────────────── Ministrul finanțelor, Decebal Traian Remes ────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.