Decizia nr. 745/2021
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 628 alin. (2) și (5) și art. 665 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Irina Loredana Gulie
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 628 alin. (2)
și
(5)
și
art. 665 din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Tribunalul Argeș - Secția civilă în Dosarul nr. 13.145/3/2016 și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.298D/2019.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 665 din Codul de procedură civilă , încheierea prin care executorul judecătoresc deschide dosarul de executare sau respinge cererea de deschidere a executării reprezintă o formalitate prin care acesta își exprimă voința de deschidere sau nu a procedurii, fără ca acest act să aibă vreun efect asupra prescripției sau perimării executării silite. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 628 alin. (2)
și
(5) din Codul de procedură civilă , arată că executorul judecătoresc nu face decât să actualizeze creanța, pe baza unor criterii legale sau convenționale, astfel încât nu sunt întemeiate criticile de neconstituționalitate formulate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 28 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. 13.145/3/2016, Tribunalul Argeș - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 628 alin. (2)
și
(5)
și
art. 665 din Codul de procedură civilă . Excepția a fost invocată de instanța de judecată, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare formulate împotriva executării silite pornite, la cererea creditorului, în temeiul unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că, potrivit dispozițiilor
art. 665 din Codul de procedură civilă , deschiderea procedurii de executare se face de către organul de executare silită - executorul judecătoresc, moment de la care își produc efectele atât instituția prescripției executării silite, cât și perimarea. Or, analizând considerentele
Deciziei Curții Constituționale nr. 895 din 17 decembrie 2015
rezultă că deschiderea procedurii de executare are loc numai după pronunțarea de către instanța de executare a încheierii de încuviințare a executării silite, potrivit
art. 666 din Codul de procedură civilă , moment procesual de la care curg atât prescripția, cât și perimarea executării silite.
6.
Prin urmare, se arată că instanța de judecată este pusă în imposibilitatea reală de a stabili care este momentul declanșării procedurii, respectiv cel stabilit de executorul judecătoresc sau
de către instanța de executare, odată cu încuviințarea executării silite, fiind în imposibilitatea de a calcula termenul de perimare și de prescripție a executării, astfel încât aceste două texte de lege sunt contradictorii. Se arată că, în sensul
Deciziei Curții Constituționale nr. 895 din 17 decembrie 2015 , anterior citată, executorul judecătoresc nu are atributele constituționale ale judecătorului, respectiv jurisdictio și imperium, și, ca atare, nu poate să pronunțe o încheiere de deschidere/respingere a procedurii de executare, în contextul dispozițiilor
art. 665
și
666 din Codul de procedură civilă .
7.
Se mai susține că justiția este monopolul statului, iar nu apanajul societăților de recuperare a creanțelor, astfel încât se propune ca remediul procesual și constituțional pentru uniformizarea momentului de declanșare a procedurii de executare să fie acela al depunerii cererii de executare direct la instanța de executare, de către creditor, similar situației reglementate prin
art. 2.445 - Vânzarea bunurilor ipotecate din Codul civil , iar instanța de executare, în cazul admiterii cererii de încuviințare a executării, prin aceeași încheiere de ședință, să repartizeze în mod aleatoriu dosarul de executare la unul dintre executorii judecătorești de pe raza curții de apel.
8.
Totodată, se mai susține că, potrivit
art. 2 alin. (1)
și
(2) din Legea nr. 188/2000
privind executorii judecătorești, aceștia din urmă sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public, iar actul îndeplinit este de autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege, însă declanșarea procedurii de executare silită trebuie să fie efectuată de către instanța de judecată, ca reprezentant al statului ce exercită monopol asupra justiției.
9.
În motivarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 628 alin. (2)
și
(5) din Codul de procedură civilă , se susține că acestea creează posibilitatea executorului judecătoresc de a determina în mod concret cuantumul obligației la care este îndatorat debitorul, conform dispozitivului hotărârii judecătorești, și nu obligația în sine, cum greșit se aplică în practică, obligație care poate fi stabilită numai de către instanța judecătorească, cu prilejul deliberării. Se mai susține însă că, în cazul unui titlu executoriu care nu emană de la o instanță judecătorească, executorul judecătoresc nu mai are competență legală și constituțională de a stabili cuantumul obligației la care este îndatorat debitorul, întrucât, prin stabilirea acestuia, executorul stabilește obligația de plată în sine, ceea ce excedează funcției executorului judecătoresc, care nu este învestit cu jurisdictio, atribut exclusiv al judecătorului. Cu titlu exemplificativ, se arată că, în situația în care s-a pus în executare silită un contract bancar ce constituie titlu executoriu, conform legii bancare, creanța certă, lichidă și exigibilă este împrumutul efectiv încasat de către debitor prin dispoziția de plată, ca element al contractului de împrumut, iar contractul nu constituie titlu executoriu pentru accesoriile constând în dobânzi, penalități și comisioane. Or, în practică, pentru aceste accesorii, executorul judecătoresc emite titlul executoriu, la cererea creditorului, în temeiul
art. 628 alin (2)
și
(5) din Codul de procedură civilă , ceea ce contravine ordinii de drept constituționale.
10.
Se mai susține că natura contractelor de împrumut este aceea de contracte de adeziune, nenegociate, în care pot fi cuprinse clauze abuzive, ce privesc dobânzile, penalitățile și comisioanele percepute de creditori, ajungându-se ca, prin forța de constrângere a statului, prin intermediul executorilor judecătorești, să se recupereze creanțe artificiale - sume neîmprumutate și, în consecință, nedatorate, fără cenzura prealabilă constând în încuviințarea executării silite de către instanța de judecată. În același sens, se mai arată că, de la momentul intrării în vigoare a
noului Cod de procedură civilă , și, respectiv de la momentul în care foștii executori bancari au fost asimilați executorilor judecătorești, s-a creat practica de recuperare a acestor creanțe nedatorate, care au scăpat controlului prealabil al instanței de judecată, sub pretextul degrevării instanțelor judecătorești, existând posibilitatea post-încuviințare de a formula contestație la executare. Însă, deși pe calea contestației la executare au fost admise cereri privind constatarea existenței unor clauze abuzive, în astfel de contracte-cadru de adeziune care nu au fost negociate, sancțiunea constatării clauzelor abuzive nu a putut fi aplicată și în contractele necontestate, neexistând în sistemul juridic românesc teoria precedentului judiciar, în circuitul civil rămânând
același tip de contracte, ce au scăpat controlului prealabil al instanței judecătorești, prin încuviințarea executării silite, și nu au fost cenzurate în cadrul contestației la executare.
11.
Totodată, se mai susține că, în ipoteza contractelor de împrumut bancar, din momentul în care debitorul refuză să mai achite ratele scadente, ce cuprind dobânzi, comisioane, penalități, aceste drepturi prevăzute în contract devin drepturi litigioase, în sensul dispozițiilor
art. 1.653 alin. (3) din Codul civil . Or, se arată că, în cazul punerii în executare a unui astfel de titlu executoriu, faza de judecată nu este epuizată, iar executorul judecătoresc ar fi obligat să execute o creanță care nu este certă, lichidă și exigibilă, pentru accesorii constând în dobânzi, comisioane și penalități. În consecință, se susține că, dacă legiuitorul permite invocarea, în cadrul contestației la executare, a unor motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, înseamnă că dreptul devine litigios în momentul refuzului de a plăti două rate restante ale creditului, moment la care, conform legii bancare, creditorul este obligat să emită notificarea de reziliere a contractului, în vederea declanșării procedurii de constituire a titlului executoriu. Această notificare conține creanța certă, lichidă și exigibilă, pentru care este în drept să ceară executarea. Însă, în practică, creditorul solicită executorului judecătoresc să emită titlu executoriu, în temeiul
art. 628 alin. (2)
și
(5) din Codul de procedură civilă , pentru creanțe artificiale, constând în dobânzi, comisioane și penalități, pentru care nu există titlu executoriu în momentul formulării cererii de executare silită, și care curg și se percep după emiterea notificării de reziliere a contractului și până la plata efectivă a acestora. Astfel, în temeiul textului de lege criticat, în vederea obținerii unui titlu executoriu pentru aceste accesorii, creditorul se adresează executorului judecătoresc, care se substituie astfel instanței judecătorești, singura în măsură să spună dreptul. Se arată că executorul judecătoresc, potrivit dispozițiilor
art. 628 alin. (2)
și
(5) din Codul de procedură civilă , nu este abilitat să stabilească obligația plății acestor drepturi litigioase, ci doar cuantumul acesteia, după pronunțarea de către instanță a unui titlu executoriu, care să oblige pe debitor la plata accesoriilor constând în dobânzi, penalități sau comisioane. În același sens, se arată că legea conferă caracter de titlu executoriu doar sumelor încasate de debitor, prin dispoziția de încasare a sumei din contract, iar nu și sumelor reprezentând accesorii, fiind atributul exclusiv al instanței stabilirea, în concret, a acestor creanțe. Se mai invocă cele statuate în acest sens prin
Decizia Curții Constituționale nr. 895 din 17 decembrie 2015 , paragrafele 21 și 22.
12.
În concluzie, în opinia instanței judecătorești care a invocat din oficiu excepția, nu este de competența executorului judecătoresc să dispună el însuși constituirea titlului executoriu pentru accesoriile constând în dobânzi, penalități și comisioane, acesta putând efectua numai acte de executare, în cadrul procedurii declanșate de către o instanță judecătorească.
13.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.
14.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Avocatul Poporului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992, republicată , reține următoarele:
15.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992, republicată , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
16.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie prevederile
art. 628 alin. (2)
și
(5)
și ale
art. 665 din Codul de procedură civilă , care prevăd:
–
Articolul 628
alin. (2)
și
(5) :
(2)
În cazul în care prin titlul executoriu au fost stipulate ori acordate dobânzi, penalități sau alte sume, care se cuvin creditorului, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii. (...)
(5)
Pentru sumele stabilite prin aplicarea alin. (1)-(4), încheierea instanței de executare sau a executorului judecătoresc constituie titlu executoriu.
–
Articolul 665
:
De îndată ce primește cererea de executare, executorul judecătoresc, prin încheiere, va dispune înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare sau, după caz, va refuza motivat deschiderea procedurii de executare.
Încheierea prevăzută la alin. (1) se comunică de îndată creditorului. În cazul în care executorul judecătoresc refuză deschiderea procedurii de executare, creditorul poate face plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii prevăzute la alin. (1), la instanța de executare.
17.
În opinia instanței judecătorești care a invocat din oficiu excepția de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din
Constituție
cuprinse în
art. 21 alin. (1)
și
(2)
privind accesul la justiție,
art. 24
- Dreptul la apărare,
art. 124
- Înfăptuirea justiției,
art. 125
- Statutul judecătorilor,
art. 126 alin. (1)
și
(5)
privind instanțele judecătorești și interdicția înființării de instanțe extraordinare.
18.
Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 628 alin. (2)
și
(5) din Codul de procedură civilă , Curtea reține că dispozițiile legale criticate reglementează, raportat la executarea silită a obligațiilor constând în plata unor sume de bani, cazul în care executorul judecătoresc calculează sumele de bani care se cuvin creditorului, în situația în care prin titlul executoriu au fost stipulate ori acordate dobânzi, penalități sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora. Astfel, în situația în care cuantumul obligațiilor accesorii stabilite prin titlul executoriu, cum ar dobânzi, penalități, cheltuieli de judecată etc., nu a fost stipulat în cuprinsul titlului executoriu (deoarece, spre exemplu, dobânzile au fost acordate și în continuare, respectiv de la data judecății și până la plata efectivă a datoriei principale), acest cuantum va fi stabilit de către executorul judecătoresc, fie pe baza criteriilor reținute în titlul executoriu, fie pe baza criteriilor legale (spre exemplu, în funcție de cursul
monedei în care se face plata, or al criteriilor reglementate de
Ordonanța Guvernului nr. 13/2011
privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 29 august 2011).
19.
Curtea reține că operațiunile de calculare a unor sume de bani, reglementate de
art. 628 alin. (2) din Codul de procedură civilă
au un caracter tehnic, astfel încât atribuirea în competența executorului judecătoresc a determinării în mod concret a cuantumului obligației la care este îndatorat debitorul, conform dispozitivului hotărârii judecătorești, nu încalcă principiile constituționale ale realizării justiției prin instanțele judecătorești, reglementate prin
art. 124 ,
125
și
art. 126 alin. (1)
și
(5) din Constituție .
20.
De altfel, susținerile formulate în motivarea excepției, referitoare la faptul că, în practică, executorul stabilește chiar obligația de plată în sine, iar nu cuantumul acesteia, ceea ce excedează funcției executorului judecătoresc, acesta nefiind învestit cu jurisdictio, atribut exclusiv al judecătorului, nu sunt veritabile motive de neconstituționalitate a normei legale. Totodată, împotriva încheierilor date de executorul judecătoresc în acest caz, cei interesați sau vătămați prin executare pot apela la calea procesuală a contestației la executare, reglementată de
art. 714 alin. (3) din Codul de procedură civilă .
21.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 665 din Codul de procedură civilă , Curtea reține că prin
art. I pct. 28 din Legea nr. 138/2014
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014, a modificat
art. 665 din cod
(art. 664 în forma avută înainte de republicarea Codului), în sensul eliminării obligației executorului judecătoresc de a emite încheierea de deschidere a dosarului de executare, sau, după caz, de refuz de deschidere a procedurii de executare, ca urmare a reintroducerii, prin
Legea nr. 138/2014 , a procedurii de învestire cu formulă executorie a titlurilor executorii, altele decât hotărârile judecătorești. Prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2016
pentru modificarea
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , precum și a unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 4 februarie 2016, legiuitorul a revenit la forma inițială a textului legal criticat, în sensul reintroducerii obligației executorului judecătoresc de a deschide dosarul de executare sau, după caz,
de a refuza motivat deschiderea procedurii de executare.
22.
Astfel, în temeiul
art. 665 din Codul de procedură civilă , executorul judecătoresc este obligat ca, imediat după ce primește o cerere de executare silită, să dispună, prin încheiere, asupra înregistrării cererii și deschiderii dosarului de executare ori asupra refuzului deschiderii dosarului de executare (pentru motive cum ar fi lipsa sau nevalabilitatea titlului executoriu, neachitarea taxei judiciare de timbru prevăzute de lege, neatașarea la cerere a titlului executoriu în original sau a înscrisurilor prevăzute de lege, etc.). Încheierea astfel emisă urmează a fi comunicată creditorului în cel mai scurt timp, „de îndată“, potrivit
art. 665 alin. (2) teza întâi din codul de procedură civilă . În corelație cu
art. 666 alin. (1) din același cod , potrivit căruia, în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare, rezultă că termenul de 3 zile poate fi folosit de creditor ca, la solicitarea executorului judecătoresc, să complinească eventualele lipsuri ale cererii de executare, anexarea anumitor înscrisuri, etc. Împotriva încheierii executorului judecătoresc, creditorul poate face plângere la instanța de executare, în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii de refuz [ art. 665 alin. (2) teza finală ], iar refuzul executorului judecătoresc de a proceda la primirea ori înregistrarea cererii de executare silită va putea fi cenzurat pe calea contestației la executare, în condițiile
art. 712 alin. (1)
coroborat cu
art. 720 alin. (7) din Codul de procedură civilă .
23.
În motivarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 665 din cod , se susține, în esență, faptul că atribuția executorului judecătoresc de a se pronunța asupra deschiderii executării silite, prin înregistrarea cererii formulate de creditor, corelată cu atribuția instanței de executare de a se pronunța asupra încuviințării executării silite, naște o confuzie în privința decelării momentului declanșării procedurii de executare, respectiv cel stabilit de executorul judecătoresc, pe de o parte, sau de către instanța de executare, odată cu încuviințarea, pe de altă parte. Or, Curtea reține că momentul deschiderii procedurii de executare silită nu poate fi decât acela al înregistrării cererii de executare de către executorul judecătoresc, care dispune „deschiderea dosarului de executare“, în sensul
art. 665 alin. (1) din Codul de procedură civilă .
24.
Totodată, Curtea mai reține că atribuția executorului judecătoresc ca, imediat ce primește o cerere de executare silită, să dispună, prin încheiere, asupra înregistrării cererii în registrul general de dosare [prevăzut de
art. 84 alin. (1) pct. 1 din Regulamentul
de aplicare a
privind executorii judecătorești, aprobat prin
Ordinul ministrului justiției nr. 210/2001,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 6 februarie 2001], precum și asupra deschiderii dosarului de executare ori a refuzului deschiderii dosarului de executare nu are semnificația exercitării unor atribuții de jurisdictio sau imperium, atribute care aparțin exclusiv instanței judecătorești. Astfel, în cadrul acestei faze a deschiderii procedurii de executare, executorul judecătoresc este chemat să verifice dacă cererea de executare silită îndeplinește condițiile de formă, în sensul
art. 664 alin. (3) din Codul de procedură civilă , dacă are atașat titlul executoriu, în original sau în copie legalizată, precum și, dacă este cazul, alte înscrisuri cerute de lege, respectiv dacă există dovada achitării taxelor de timbru. Prin urmare, executorului judecătoresc îi este atribuită o simplă acțiune de dispoziție, prin înregistrarea cererii și emiterea unei încheieri în privința deschiderii procedurii de executare, situație diferită de cea reglementată prin vechea formă a
art. 666 din Codul de procedură civilă , introdusă prin
Legea nr. 138/2014 , care atribuia executorului judecătoresc atribuții jurisdicționale, prin încuviințarea executării silite.
25.
Așa cum a reținut Curtea prin
Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, paragrafele 20-23, prin formularea unei cereri de executare silită, creditorul solicită concursul statului în realizarea și concretizarea titlului său, în vreme ce operațiunea încuviințării executării silite este cea care deschide posibilitatea realizării efective a obligațiilor care incumbă în sarcina debitorului. Prin încuviințarea executării silite se verifică dacă: cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat; hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu; înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu este învestit cu formulă executorie; creanța nu este certă, lichidă și exigibilă; debitorul se bucură de imunitate de executare; titlul cuprinde dispoziții care nu se pot duce la îndeplinire prin executare silită; există alte impedimente prevăzute de lege. Aceste operațiuni, realizate în cadrul procedurii de încuviințare a executării, reprezintă o exercitare a puterii judecătorului de a „spune dreptul“, în vreme ce, în cadrul procedurii de deschidere a executării, prin înregistrarea cererii de executare, executorul judecătoresc realizează acțiuni ce se circumscriu competenței sale de punere în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii, astfel cum este reglementată în
art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000
privind executorii judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011. Prin emiterea unei încheieri de deschidere a procedurii de
executare, executorul judecătoresc nu dispune însăși executarea titlului executoriu, procedura fiind declanșată numai în urma încuviințării executării de către instanța judecătorească.
26.
Pentru aceste considerente nu poate fi reținută încălcarea principiilor constituționale ale realizării justiției prin instanțele judecătorești, reglementate prin
art. 124 ,
125
și
art. 126 alin. (1)
și
(5) din Constituție .
27.
În ceea ce privește susținerile referitoare la faptul că și declanșarea procedurii de executare silită ar trebui să intre în competența instanței de executare, Curtea reține că acestea nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate, ci, mai degrabă, propuneri de lege ferenda, asupra cărora însă Curtea nu se poate pronunța, neavând competența de a modifica dispoziții de lege supuse controlului de constituționalitate, în temeiul
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Această operațiune intră în sfera atribuțiilor Parlamentului, care, potrivit
art. 61 din Constituție , este unica autoritate legiuitoare a țării.
28.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de Tribunalul Argeș - Secția civilă în Dosarul nr. 13.145/3/2016 și constată că dispozițiile
art. 628 alin. (2)
și
(5)
și
art. 665 din Codul de procedură civilă
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Argeș - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 4 noiembrie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.