Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 815/2021

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 44 alin. (3) și (6), ale art. 45 alin. (3) și alin. (4) lit. b) și ale art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

prezumat în vigoare

Data actului
9 decembrie 2021
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 249 din 14 martie 2022
Citat de
6 acte
Citează
9 acte
Structură
3 articole · 18.937 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Decizia nr. 611/2020 17 septembrie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 alin. (1) lit. b) …

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Valentina Bărbățeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 44 alin. (3)

și

(6),

ale

art. 45 alin. (3)

și

alin. (4) lit. b)

și ale

art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Gheorghe Dănuț Porumb și Angela Porumb în Dosarul nr. 4.954/2/2016 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 822D/2018.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Apreciază că prevederile de lege criticate nu aduc atingere dispozițiilor

art. 134 alin. (1)

și

(2) din Constituție , ci reprezintă o concretizare a acestora, întrucât vizează cadrul procedural în materia procedurii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, atribuind competența exercitării acțiunii disciplinare în sarcina Inspecției Judiciare, prin inspectorul-șef.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 24 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. 4.954/2/2016, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 44 alin. (3)

și

(6),

ale

art. 45 alin. (3)

și

alin. (4) lit. b)

și ale

art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Gheorghe Dănuț Porumb și Angela Porumb într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva unei rezoluții de clasare emise de Inspecția Judiciară, prin care s-a solicitat desființarea acesteia și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare la Consiliul Superior al Magistraturii.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că stabilirea, prin prevederile

art. 45 alin. (4)

și ale

art. 47 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 , a competenței inspectorului judiciar de a soluționa pe fond o sesizare și de a stabili chiar din faza verificărilor preliminare, în baza propriilor aprecieri, că „nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare“, dispunând clasarea sesizării, contravine

art. 134 alin. (1)

și

(2) din Constituție , întrucât o astfel de competență are ca rezultat sustragerea sesizării de la controlul secției specializate din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, care, în asemenea situații, nu își mai îndeplinește rolul său de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor. Textele de lege criticate au ca rezultat restrângerea semnificativă și chiar anularea unor drepturi procesuale fundamentale, atât timp cât permit inspectorilor judiciari să se pronunțe asupra aspectelor de fond din cuprinsul sesizărilor vizând răspunderea disciplinară a judecătorilor și să claseze astfel de sesizări, de la acest nivel preliminar de verificare, pe motiv că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. În lumina textelor constituționale, o astfel de verificare și identificare - chiar și a indiciilor săvârșirii unei abateri disciplinare - sunt date în competența exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii, prin secțiile sale, cu drept de acces liber și direct al petentului la controlul legalității unei astfel de decizii, exercitat de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Se mai susține că soluția legislativă care stabilește în competența Inspecției Judiciare posibilitatea de apreciere absolut discreționară cu privire la sesizarea sau nu a Consiliului Superior al Magistraturii cu aspectele disciplinare învederate de către un petent și, implicit, limitarea dreptului petentului de a-i fi analizată cererea chiar de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin secțiile sale, contravine

art. 134 din Constituție.

6.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, contrar

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 44 alin. (3)

și

(6),

ale

art. 45 alin. (3)

și

alin. (4) lit. b)

și ale

art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, care, la data ridicării excepției, aveau următorul cuprins:

Articolul 44

alin. (3)

și

(6):

(3)

Acțiunea disciplinară în cazul abaterilor săvârșite de un judecător se exercită de Inspecția Judiciară, prin inspectorul judiciar, de ministrul justiției sau de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. (...)

(6)

În vederea exercitării acțiunii disciplinare este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare prealabile de către Inspecția Judiciară.“;

Articolul 45

alin. (3)

și

alin. (4) lit. b) :

(3)

Aspectele semnalate potrivit alin. (1) și (2) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data solicitării formulate de titularul acțiunii disciplinare potrivit alin. (1) sau de la data sesizării Inspecției Judiciare potrivit alin. (2). Inspectorul-șef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.

(4)

Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare: (...)

b)

sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare, dacă Inspecția Judiciară a fost sesizată în condițiile alin. (2).

Articolul 47

alin. (1) lit. b) :

(1)

În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit

art. 45 alin. (2) , inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată: (...)

b)

clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la

art. 45 alin. (4) lit. b) ; rezoluția de clasare este definitivă.“

11.

Ulterior sesizării Curții Constituționale, prevederile de lege criticate au fost modificate și completate prin

Legea nr. 234/2018

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018. Față de redactarea diferită a prevederilor de lege menționate, determinată de împrejurarea că întreaga secțiune referitoare la atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților a

capitolului IV din Legea nr. 317/2004

a suferit modificări și completări, Curtea, în considerarea

Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011 , reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate prevederile

art. 44 alin. (3)

și

(6),

ale

art. 45 alin. (3)

și

alin. (4) lit. b)

și ale

art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 , în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 234/2018 .

12.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 134

privind Consiliul Superior al Magistraturii și

art. 53

referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în jurisprudența sa ( Decizia nr. 611 din 17 septembrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1196 din 9 decembrie 2020, paragraful 19), a reținut că stabilirea răspunderii disciplinare a magistraților presupune o procedură ce implică mai multe etape. Astfel, pentru soluționarea sesizărilor referitoare la posibila săvârșire a unor abateri disciplinare de către magistrați, Inspecția Judiciară procedează, mai întâi, la efectuarea unor verificări prealabile cu privire la aspectele semnalate prin sesizare, a căror finalitate este aceea de a determina dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare [ art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 ]. În acest scop, inspectorii judiciari pot solicita, în condițiile legii, inclusiv conducătorilor instanțelor sau parchetelor, orice informații, date, documente sau pot face orice verificări pe care le consideră necesare [ art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 ]. Astfel, aceștia pot, de asemenea, utiliza informații din baza de date din sistemul informatic ECRIS al instanțelor/parchetelor; date și informații din evidențele Inspecției Judiciare sau ale Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv actele de control anterioare, lucrările efectuate pentru soluționarea unor sesizări ce au legătură cu cele supuse verificărilor; acte, relații de la alte instituții sau autorități, precum și de la orice alte persoane fizice sau juridice [ art. 12 alin. (4) din Regulamentul

privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, aprobat prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.027/2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 29 noiembrie 2012].

14.

Așadar, clasarea nu este nicidecum rezultatul unei aprecieri subiective și arbitrare a inspectorului judiciar. Dimpotrivă, la concluzia inexistenței indiciilor săvârșirii unei abateri disciplinare se ajunge în urma unei analize complexe și serioase. Tocmai de aceea, Curtea a constatat că, în ipoteza prevăzută de

art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 , inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare. Cum anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 234/2018

rezoluția de clasare era considerată definitivă și deci exclusă controlului judiciar, prin

Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „rezoluția de clasare este definitivă“ din cuprinsul

art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004

încalcă accesul liber la justiție, drept fundamental consacrat atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanță

judecătorească. În acest sens, Curtea a arătat că, dacă în primele 3 ipoteze reglementate de

art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 , respectiv atunci când sesizarea nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sesizării sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt, caracterul definitiv al soluției clasării este legitimat prin aceea că aceasta nu are un caracter irefragabil, deoarece persoana interesată poate face o nouă sesizare cu respectarea condițiilor prevăzute, în ipoteza clasării ca urmare a inexistenței indiciilor săvârșirii unei abateri disciplinare se dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiție prin posibilitatea atacării soluției la instanța judecătorească.

15.

Este adevărat că după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a acestei decizii legiuitorul nu a pus de acord, în termenul de 45 de zile prevăzut de

art. 147 alin. (1) din Constituție , textul declarat ca fiind neconstituțional cu prevederile

Constituției . Însă, de la acel moment, s-au aplicat, prin analogie, și în ipoteza atacării rezoluției de clasare a sesizării, dispozițiile

art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004

referitoare la atacarea rezoluției de respingere a sesizării de către persoana care a formulat sesizarea la Curtea de Apel București - Secția de contencios administrativ și fiscal în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. Această practică judiciară a fost generalizată prin soluția de principiu adoptată în ședința judecătorilor Secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 13 februarie 2017 și

Decizia nr. 75 din 19 ianuarie 2017 , pronunțată de aceeași instanță, potrivit cărora „Rezoluția de clasare a sesizării pronunțată [...] în temeiul dispozițiilor

art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004

poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile, în virtutea aplicării principiului prevăzut de

art. 5 alin. (3) din Codul de procedură civilă , referitor la judecarea pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speță a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării [ art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 ]“.

16.

De altfel, prin

Legea nr. 234/2018

s-a reglementat în mod expres, în

art. 45^1 din Legea nr. 317/2004 , posibilitatea de atacare de către persoana care a formulat sesizarea a rezoluției de clasare a sesizării, în ipoteza în care, în urma efectuării verificărilor prealabile, se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare.

17.

Prin urmare, deși nu ajunge să fie analizată de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, rezoluția de clasare pentru lipsa indiciilor săvârșirii unei abateri disciplinare poate fi totuși supusă controlului unei instanțe judecătorești, eliminându-se astfel orice suspiciune cu privire la corectitudinea soluției de clasare dispuse de inspectorul judiciar.

18.

Totodată, Curtea observă că autorii excepției nu formulează niciun fel de critici cu privire la prevederile

art. 44 alin. (3)

și

(6) din Legea nr. 317/2004 , care stabilesc titularul acțiunii disciplinare în cazul abaterilor săvârșite de un judecător, respectiv - în redactarea legii de la momentul ridicării excepției - Inspecția Judiciară, prin inspectorul judiciar, ministrul justiției și președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, și care prevăd că în vederea exercitării acțiunii disciplinare este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare prealabile de către Inspecția Judiciară. Întreaga argumentație a excepției de neconstituționalitate are în vedere soluția de clasare pe care o poate dispune inspectorul judiciar, astfel că nu este îndeplinită condiția motivării impusă de

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , excepția având acest obiect urmând să fie respinsă ca inadmisibilă.

19.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 44 alin. (3)

și

(6) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, în forma anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 234/2018

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Gheorghe Dănuț Porumb și Angela Porumb în Dosarul nr. 4.954/2/2016 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

2.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceiași autori în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile

art. 45 alin. (3)

și

alin. (4) lit. b)

și ale

art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, în forma anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 234/2018

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 decembrie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbățeanu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.