Decizia nr. 58/2000
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Are ca temei 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Lucian Mihai - președinte
Costica Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Robertino-Daniel Oprescu în Dosarul nr. 2.840/1999 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală.
La apelul nominal se prezintă avocatul Mircea Stanculescu pentru autorul excepției, lipsind celelalte părți: Societatea Comercială "Banc Post" - S.A. și Societatea Comercială Banca Comercială "Ion Tiriac" - S.A., față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul autorului excepției solicita constatarea neconstitutionalitatii art. 215 alin. 3 din Codul penal, precizând ca alin. 2 al aceluiași articol nu face obiectul excepției. Considera ca, prin dispozițiile textului de lege criticat, au fost incalcate prevederile constituționale cuprinse în art. 49 și 54, deoarece i se restrânge exercițiul dreptului de a obține un credit bancar. Totodată arata ca dispozițiile art. 215 alin. 3 din Codul penal contravin și principiului constituțional al exercitării cu buna-credința a drepturilor și libertăților, prin aceea ca lasă la liberul arbitru al unei terțe persoane, numita "cel înșelat", evaluarea bunei-credințe a inculpatului, deși art. 54 din Legea fundamentală instituie prezumția de buna-credința. Considera ca acordarea creditului bancar nu este condiționată întotdeauna de existenta unor garanții imobiliare, iar acestea nu sunt de natura a produce, prin falsificarea lor o paguba, condiție esențială a existenței infracțiunii de înșelăciune. În final, autorul excepției susține necesitatea revizuirii Codului penal, pentru a se evita redactarile vagi și imprecise, ca cele cuprinse în art. 215, cu condiții de incriminare lăsate la aprecierea unei terțe persoane sau care determina multiple calificări ale faptelor, cum sunt cele de fals și uz de fals, pe de o parte, și înșelăciune în convenții, prevăzută la art. 215 alin. 3, pe de altă parte.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca fiind neîntemeiată, considerând ca textul art. 215 alin. 3 din Codul penal este în conformitate cu prevederile art. 49 și 54 din Constituție. Mai arata ca prin aceste dispoziții este incriminata o varianta a infracțiunii de înșelăciune, și anume înșelăciunea în convenții, pentru existenta căreia este necesar ca inducerea sau menținerea în eroare să fie determinanta pentru încheierea sau executarea contractului, în sensul că fără aceasta eroare cel înșelat nu ar fi încheiat sau nu ar fi executat contractul în condițiile stipulate. Manoperele dolosive exclud buna-credința invocată de autorul excepției, ca temei al acesteia. De asemenea, susține ca dispozițiile art. 54 din Constituție nu instituie o prezumție de buna-credința, ci o îndatorire fundamentală a fiecărei persoane de a-și exercită cu buna-credința drepturile și libertățile, fără sa încalce drepturile și libertățile celorlalți.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin Încheierea din 28 octombrie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 2.840/1999, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 2 și 3 din Codul penal, excepție ridicată de Robertino-Daniel Oprescu.
În cererea prin care ridica excepția de neconstituționalitate autorul acesteia se referă exclusiv la dispozițiile art. 215 alin. 3 din Codul penal, precizare pe care o face și cu prilejul susținerilor orale în fața Curții Constituționale.
În motivarea excepției, autorul susține ca acest text este neconstitutional deoarece încalcă prevederile art. 49 și 54 din Constituție, prin restrangerea exercițiului "dreptului sau de a obține un credit bancar", precum și prin lăsarea bunei-credințe, prezumate de art. 54 din Constituție, la liberul arbitru al unei terțe persoane, numita "cel înșelat", încă înainte de constatarea judecătorească definitivă a acestei caracteristici. Critica de neconstituționalitate privește și multipla incriminare a faptei ca infracțiune de fals, uz de fals și înșelăciune.
Exprimandu-și opinia, Curtea de Apel București Secția a II-a penală apreciază ca excepția este neîntemeiată, întrucât prezumția de buna-credința are corespondent în prezumția de nevinovatie, consacrată în art. 66 din Codul de procedură penală, iar ambele prezumții pot fi rasturnate în cazul stabilirii vinovatiei inculpatului. De asemenea, instanța considera constituțională cerința "fără aceasta eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate", aceasta fiind esențială pentru existenta infracțiunii de înșelăciune, și anume ca amagirea sa fi fost hotărâtoare pentru persoana inselata.
În conformitate cu dispozițiile
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
În punctul sau de vedere, Guvernul considera ca excepția este nefondata, întrucât expresia "astfel încât, fără aceasta eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate" reprezintă o cerința esențială a laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune, în varianta prevăzută la art. 215 alin. 3 din Codul penal. Fapta nu constituie infracțiune dacă aceasta condiție nu este îndeplinită, iar acest aspect îl stabilește numai instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunța în cauza. Guvernul mai arata că nu sunt incalcate prevederile art. 49 din Constituție, referitoare la restrangerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, întrucât nu este vorba de restrangerea exercițiului unui drept, ci de o obligație care incumba oricărei persoane, cea de a-și exercită drepturile și libertățile constituționale fără a aduce atingere drepturilor și libertăților altor persoane, obligație instituită prin art. 54 din Constituție.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al
art. 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost legal sesizată.
Prin Încheierea din 28 octombrie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 2.840/1999, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 2 și 3 din Codul penal, excepție ridicată de Robertino-Daniel Oprescu.
Din examinarea cererii scrise, prin care autorul a ridicat excepția, precum și a concluziilor orale ale aparatorului acestuia, cu ocazia dezbaterilor în fața instanței de judecată și a Curții Constituționale, rezultă însă ca în realitate, obiectul excepției îl constituie numai dispozițiile art. 215 alin. 3 din Codul penal, iar nu și ale alin. 2 al aceluiași articol, astfel cum, din eroare, se menționează în încheierea de sesizare.
Articolul 215
alin. 3 din Codul penal are următoarea redactare: "Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în asa fel încât, fără aceasta eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate."
Autorul excepției susține ca aceste dispoziții contravin prevederilor art. 49 și 54 din Constituție, texte care au următorul cuprins:
- Art. 49, referitor la restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății.";
- Art. 54, referitor la exercitarea drepturilor și a libertăților: "Cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bunacredinta, fără sa încalce drepturile și libertățile celorlalți."
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca dispozițiile art. 215 alin. 3 din Codul penal nu aduc atingere acestor prevederi constituționale.
Astfel, prin incriminarea ca infracțiune de înșelăciune a faptei de inducere sau menținere în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în asa fel încât fără aceasta eroare cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, textul de lege criticat nu restrânge, prin încălcarea art. 49, exercițiul unui drept sau al unei libertăți fundamentale. Neinvocand lezarea, prin dispoziția legală criticata, a unui drept sau a unei libertăți constituționale, autorul excepției nu poate susține ca i-ar fi fost restrâns exercițiul unui asemenea drept sau al unei asemenea libertăți, restrangere la care se referă textul constituțional menționat. "Dreptul de a obține un credit bancar", cu privire la care s-a susținut restrangerea exercițiului, nu reprezintă un drept fundamental și nici nu poate fi considerat, propriu-zis, un drept, în sensul invocat de autorul excepției, ci o posibilitate de a încheia un contract de împrumut bancar, în condițiile legii și cu respectarea condițiilor esențiale pentru validitatea convențiilor, cuprinse în art. 948 din Codul civil, condiții printre care se afla și consimțământul valabil exprimat al părții care se obliga. Or, prin dispoziția legală criticata, este apărată, prin mijloace de drept penal, tocmai exprimarea unui asemenea consimțământ valabil al părții care se obliga, fiind incriminata ca înșelăciune fapta de inducere sau menținere în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, fapta prin care consimțământul persoanei inselate a fost în mod determinant viciat, astfel încât fără aceasta eroare ea nu ar fi încheiat sau nu ar fi executat contractul.
Referitor la încălcarea, prin aceleași dispoziții criticate, a "prezumției de buna-credința instituite prin art. 54 din Constituție", Curtea observa ca textul constituțional invocat nu cuprinde prezumția, ci obligația fiecărei persoane de a-și exercită cu buna-credința drepturile și libertățile constituționale, fără sa încalce drepturile și libertățile celorlalți. Prin textul de lege criticat nu numai că nu se încalcă aceasta îndatorire fundamentală, ci, dimpotriva, se da expresie dispoziției constituționale, sanctionandu-se penal tocmai fapte prin care se aduce atingere, prin manoperele dolosive, obligației fundamentale amintite.
Curtea constata ca art. 215 alin. 3 din Codul penal este adoptat anterior intrării în vigoare a Constituției, fiindu-i astfel aplicabile prevederile art. 150 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora: "Legile și toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituții." În consecința, Curtea, retinand ca dispoziția legală criticata nu contravine prevederilor constituționale invocate, constata ca aceasta este în vigoare.
Referitor la celelalte critici formulate privind multipla incriminare a faptei (înșelăciune, fals și uz de fals), Curtea constata ca acestea nu intră în competența contenciosului constituțional.
Criticile de neconstituționalitate fiind neintemeiate, excepția urmează să fie respinsă.
Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Robertino-Daniel Oprescu în Dosarul nr. 2.840/1999 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 martie 2000.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Marioara Prodan
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.