Ordinul nr. 1594/2022
privind condițiile de acordare pentru personalul din sistemul administrației penitenciare a majorării salariale în cuantumul prevăzut la art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2021 privind acordarea unor zile libere plătite părinților și altor categorii de persoane în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- OUG nr. 110/2021 2 octombrie 2021 (prevederi anume) privind acordarea unor zile libere plătite părinților și altor categorii de persoane în co…
În temeiul
art. 7 alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2021
privind acordarea unor zile libere plătite părinților și altor categorii de persoane în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2,
având în vedere prevederile
art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009
privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul justiției emite următorul ordin:
Articolul 1
În situațiile prevăzute de
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2021
privind acordarea unor zile libere plătite părinților și altor categorii de persoane în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, personalul din sistemul administrației penitenciare beneficiază de majorarea acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, atunci când angajatorul nu a aprobat cererea prealabilă de acordare a zilelor libere sau, după caz, atunci când se află în una dintre situațiile prevăzute la
art. 3 din Legea nr. 277/2010
privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și optează pentru acordarea majorării.
Cererea de acordare a zilelor libere poate fi respinsă dacă activitatea din instituțiile sistemului administrației penitenciare nu se poate desfășura în condiții normale din motive legate de lipsa de personal, de gradul de încărcătură cu sarcini al personalului, de situația operativă, precum și, dacă este cazul, de situația medicală din punctul de vedere al contextului epidemiologic la locul de muncă.
Personalul din sistemul administrației penitenciare beneficiază de o singură majorare, indiferent de numărul copiilor înscriși în cadrul unei unități de învățământ sau de educație timpurie antepreșcolară.
În cazul în care ambii părinți își desfășoară activitatea într-o instituție din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, inclusiv din sistemul administrației penitenciare și/sau din unitățile sanitare publice, doar unul dintre aceștia are dreptul la majorarea acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite.
Majorarea prevăzută la
alin. (1)
nu se acordă:
a)
în cazul în care celălalt părinte beneficiază de zile libere în condițiile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 110/2021
și/sau desfășoară activități prin telemuncă sau muncă la domiciliu;
b)
în cazul în care unul dintre părinți se află în una dintre situațiile prevăzute la
art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2021 ;
c)
în cazul vacanțelor acordate pe timpul anului școlar, potrivit legii;
d)
în perioada în care persoana îndreptățită a desfășurat activități prin telemuncă sau muncă la domiciliu.
Articolul 2
Cererea de acordare a majorării salariale, prevăzută în
anexa nr. 1
la prezentul ordin, este însoțită de documente justificative, după cum urmează:
a)
cererea de acordare a zilelor libere neaprobată de conducătorul unității, motivată în condițiile
art. 1 alin. (2) ;
b)
certificatul/certificatele de naștere al/ale copilului/copiilor sau documentul care atestă calitatea în care solicită zilele libere, în copie;
c)
după caz, certificatul de încadrare în grad de handicap al copilului ori adultului în vârstă de până la 26 de ani, în copie;
d)
după caz, adeverința de la medicul de familie sau medicul specialist în situațiile prevăzute la
art. 1 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2021 ;
e)
declarația pe propria răspundere a celuilalt părinte. Modelul declarației pe propria răspundere a celuilalt părinte este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul ordin;
f)
decizia consiliului de administrație al unității de învățământ sau hotărârea comitetelor județene pentru situații de urgență/Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență (CJSU/CMBSU), după caz, privind limitarea sau suspendarea activităților didactice care presupun prezența fizică a copiilor.
Cererea prevăzută la
alin. (1)
se depune lunar, în perioada 1-3 a lunii următoare celei pentru care solicită acordarea majorării.
Articolul 3
Actul administrativ de acordare a majorării salariale se emite lunar, în luna curentă pentru luna anterioară, conform competențelor de gestiune a resurselor umane stabilite de
art. 20 din Legea nr. 145/2019
privind statutul polițiștilor de penitenciare, cu modificările și completările ulterioare.
Actul administrativ prevăzut la
alin. (1)
cuprinde, pe lângă nominalizarea personalului îndreptățit, numele și prenumele copiilor acestuia, precum și data de la care copiii împlinesc/au
împlinit vârsta de 12 ani sau, după caz, împlinesc vârsta de 18 ani pentru cei aflați în situația prevăzută la
art. 1 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2021 , respectiv 26 de ani pentru cei cu dizabilități.
Structura de resurse umane emite actul administrativ de alocare la plată a majorării, iar structura economico-financiară calculează și achită lunar drepturile salariale, raportat la fondul de timp individual și la datele consemnate în declarația pe propria răspundere a celuilalt părinte.
Articolul 4
Potrivit prevederilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 110/2021 , în situația familiilor monoparentale se poate opta fie pentru acordarea de zile libere, fie pentru acordarea majorării drepturilor salariale cuvenite, fără ca aceste drepturi să poată fi cumulate pentru aceeași perioadă.
Dispozițiile referitoare la condiția neaprobării cererii de către directorul unității nu se aplică în situația familiilor monoparentale.
Articolul 5
Drepturile prevăzute la
art. 1
se acordă de la data intrării în vigoare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 110/2021 , dar nu mai târziu de finalizarea cursurilor anului școlar 2021-2022, stabilit prin ordin al Ministerului Educației, cu excepția zilelor lucrătoare din perioada vacanțelor școlare și, după caz, a zilelor în care solicitantul sau celălalt părinte s-a aflat în vreuna din situațiile prevăzute la
art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2021 .
Articolul 6
Dispozițiile prezentului ordin se aplică în mod corespunzător și polițiștilor de penitenciare din cadrul Ministerului Justiției.
Articolul 7
Anexele nr. 1
și
2
fac parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 8
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul justiției, Marian-Cătălin Predoiu București, 8 aprilie 2022. Nr. 1.594/C.
Anexa 1 Unitatea …………………
Nr. .... /.../... 2022
Către .................................................,
(gradul profesional, numele și prenumele)
director unitate
Subsemnatul/Subsemnata, ......(gradul profesional, numele și prenumele)........., cu domiciliul în ............., posesor/posesoare al/a cărții de identitate seria ........ nr. ......, CNP .........., căsătorit(ă)/necăsătorit(ă)/divorțat(ă), având în prezent funcția de ............., structura .........., în calitate de*):
*) Se bifează în mod corespunzător de către solicitant.
• părinte firesc, potrivit
Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare;
• adoptator;
• persoană care are copilul/copiii în încredințare în vederea adopției;
• persoană care are copilul în plasament sau sub tutelă;
• persoană desemnată conform
art. 104 alin. (2) din Legea nr. 272/2004
privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
• părinte sau reprezentant legal al persoanei adulte cu handicap înscrise într-o unitate de învățământ;
• părinte sau reprezentant legal al copilului cu handicap grav neșcolarizat, care a optat pentru acordarea indemnizației prevăzute de
art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006
privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare - doar în situațiile în care activitatea serviciului de zi este limitată sau suspendată, prin dispoziție/decizie a autorității care are în administrare serviciul de zi, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2;
• părinte sau reprezentant legal care are în îngrijire, supraveghere și întreținere persoana adultă încadrată în grad de handicap grav sau în grad de handicap grav cu asistent personal pentru care s-a optat pentru acordarea indemnizației prevăzute de
art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 , republicată, cu modificările și completările ulterioare - doar dacă beneficiază de servicii de zi, a căror activitate este limitată sau suspendată, prin dispoziție/decizie a autorității care are în administrare serviciul de zi, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2;
• părinte sau reprezentant legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, înscris într-o unitate de învățământ dacă se află în una sau mai multe dintre situațiile prevăzute la
art. 1 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2021
privind acordarea unor zile libere plătite părinților și altor categorii de persoane în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, al minorului/minorei:
Nr. crt.
Numele și prenumele
CNP
Statutul deținut**)
Unitatea de învățământ/serviciul de zi
1.
2.
3.
**) Se va completa în mod corespunzător, pentru fiecare persoană în parte, după cum urmează: "1" - copil preșcolar;
"2" - copil școlar de până la 12 ani inclusiv;
"3" - copil aflat în situațiile prevăzute la
art. 1 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2021 ;
"4" - copil minor înscris în unitatea de învățământ special;
"5" - adult cu handicap înscris în unitatea de învățământ special;
"6" - copil înscris în unitate de educație timpurie antepreșcolară;
"7" - persoană cu handicap prevăzută la
art. 1 alin. (5)
și
art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2021
care beneficiază de serviciul de zi aflat în administrarea primăriei.
În temeiul
art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2021
privind acordarea unor zile libere plătite părinților și altor categorii de persoane în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, solicit***) majorarea acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, în cuantumul prevăzut la
art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2021 , pentru perioada ……………., respectiv pentru un număr de …… zile lucrătoare. ***) La cerere se atașează cererea de acordare a zilelor libere neaprobată de conducătorul unității, declarația pe propria răspundere a celuilalt părinte, o copie a certificatului/certificatelor de naștere al/ale copilului/copiilor sau a documentului care atestă calitatea în care solicită zilele libere, precum și, dacă este cazul, o copie a certificatului de încadrare în grad de handicap al copilului ori adultului în vârstă de până la 26 de ani ori adeverința de la medicul de familie sau medicul specialist în situațiile prevăzute la
art. 1 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2021 , precum și decizia conducerii unității/instituției de învățământ privind limitarea sau suspendarea activităților didactice care presupun prezența fizică a copiilor.
Totodată, mă angajez să restitui sumele încasate cu titlu necuvenit în baza
art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2021
și mă oblig să aduc la cunoștință în termen de 5 zile lucrătoare orice modificare a condițiilor care au stat la baza acordării acestei majorări salariale.
.............
(data)
................
(semnătura)
Anexa 2 DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE A CELUILALT PĂRINTE,
conform
art. 5 alin. (3)
și
(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2021
privind acordarea unor zile libere plătite părinților și altor categorii de persoane în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2
Subsemnatul/Subsemnata, ......(numele și prenumele)........, cu domiciliul în ............., posesor/posesoare al/a cărții de identitate seria…...… nr. ….., CNP ……………., având calitatea de angajat la …………., în funcția de ………….., părinte/reprezentant legal al:
1.
Nume/prenume: ……….........……………, în vârstă de …..............…… ani;
2.
Nume/prenume:…………….............……, în vârstă de ………………… ani, cunoscând prevederile
art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal , cu modificările și completările ulterioare, cu privire la falsul în declarații, declar pe propria răspundere că, în perioada ce face obiectul solicitării soțului/soției:
a)
nu beneficiez/nu am beneficiat de zile libere ce mi s-ar cuveni potrivit
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 110/2021 ;
b)
nu beneficiez/nu am beneficiat de majorarea acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite conform
art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2021 ;
c)
nu mă aflu/nu m-am aflat în concediul prevăzut la
art. 2 alin. (1)
sau la
art. 11 alin. (2)
ori la
art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010
privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 132/2011 , cu modificările și completările ulterioare;
d)
nu am calitatea de asistent personal al vreunuia dintre copiii aflați în întreținere;
e)
nu mă aflu/nu m-am aflat în concediu de odihnă/concediu fără plată;
f)
nu desfășor/nu am desfășurat activitate în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu;
g)
nu am raportul de muncă suspendat pentru întreruperea temporară a activității angajatorului, în condițiile
art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată , cu modificările și completările ulterioare;
h)
realizez venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor
Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal,
cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, mă oblig să comunic în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea situației, orice schimbare intervenită, de natură să modifice dreptul la majorarea acordată suplimentar celuilalt părinte, în temeiul
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 110/2021 .
............
(data)
...............
(semnătura)
-----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.