Decizia nr. 847/2021

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Irina Loredana Gulie

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 27 alin. (2) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , excepție ridicată de Nicolae Stoica în Dosarul nr. 5.191/2/2016/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.052D/2019.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că procedura insolvenței are ca scop protejarea tuturor debitorilor, iar nu doar a celor ale căror creanțe s-au născut după insolvența în fapt a societății, iar răspunderea solidară a administratorului intervine doar în situația în care se constată exercitarea cu rea-credință a atribuțiilor sale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 13 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 5.191/2/2016/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 27 alin. (2) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală . Excepția a fost invocată de Nicolae Stoica într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii privind anularea unei decizii de angajare a răspunderii solidare a administratorului unei societăți.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile legale criticate, reglementând o formă specială de răspundere civilă, ce îl obligă pe administratorul unei persoane juridice, care nu a declanșat procedura insolvenței împotriva acesteia, să răspundă cu averea proprie pentru toate obligațiile debitorului, rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate, contravin dispozițiilor constituționale referitoare la dreptul de proprietate privată, în măsura în care aceste datorii ale persoanei juridice nu reprezintă o consecință a faptei ilicite.

6.

Se susține că textul de lege criticat poate fi constituțional numai în măsura în care răspunderea solidară se limitează la datoriile contractate de societate, ca urmare a faptei ilicite a administratorului de a nu solicita declanșarea procedurii insolvenței, și numai în măsura în care există o legătură exclusivă de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Cu alte cuvinte, în condițiile în care nu există o legătură de cauzalitate între nerespectarea obligației de declanșare a procedurii insolvenței împotriva debitoarei, pe de o parte, și prejudiciul imputat, pe de altă parte, textul legal criticat este neconstituțional.

7.

Se mai arată că, pentru a fi constituțional, textul de lege criticat ar trebui să prevadă răspunderea administratorului pentru toate datoriile persoanei juridice, cauzate de nedeclanșarea la timp a procedurii insolvenței, iar câtă vreme nu se poate dovedi o implicare a administratorului în ajungerea societății în stare de insolvabilitate, fără a se putea indica în mod concret o legătură de cauzalitate între declararea insolvabilității și fapta acestuia, nu poate fi atrasă răspunderea sa în solidar cu societatea.

8.

În concluzie, se susține că textul de lege criticat este constituțional în măsura în care atragerea răspunderii solidare se face prin demonstrarea legăturii de cauzalitate între fapta organului de conducere și prejudiciul înregistrat de societate, ca urmare a faptei acestuia.

9.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, în realitate urmărindu-se, prin intermediul excepției de neconstituționalitate, ca instanța constituțională să procedeze la o interpretare a dispozițiilor legale menționate, în sensul dorit de autorul acesteia.

10.

Se mai apreciază că textul de lege criticat nu contravine prevederilor

art. 44 din Constituție

sau ale

art. 1 din Primul Protocol

cuprins în

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , având în vedere că acest text de lege reprezintă o normă de drept material ce reglementează răspunderea juridică în materie fiscală, constituind una dintre pârghiile prin care statul urmărește și colectează creanțe bugetare neachitate cu rea-credință de debitorii persoane juridice. Prin urmare, raporturile juridice născute pe tărâmul dreptului fiscal sunt de drept public, iar subiectele unor astfel de raporturi nu pot fi egale în drepturi și obligații, deoarece prin normele de drept fiscal legiuitorul a înțeles să protejeze în primul rând dreptul de proprietate publică a statului și al unităților administrativ-teritoriale, care în speță se manifestă prin recuperarea debitelor restante care se fac venit la bugetul public.

11.

Se mai apreciază că acțiunea organului fiscal, parte a puterii executive, de a antrena răspunderea solidară a administratorului cu societatea debitoare are temei legal și legitimitate constituțională, respectiv în prevederile

art. 136 din Constituția României , potrivit cărora proprietatea publică este garantată și ocrotită prin lege. Or, exercitarea cu rea-credință de către un particular a drepturilor pe care le are în sfera dreptului privat, în dauna proprietății publice, este sancționabilă, iar în acest context nu se poate reține încălcarea dreptului de proprietate privată, nefiind incidente instituția confiscării averii sau cea a exproprierii, care au alt regim juridic, fără nicio legătură cu răspunderea solidară din dreptul fiscal.

12.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

13.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992, republicată , reține următoarele:

14.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992, republicată , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 27 alin. (2) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2010

privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 23 iunie 2010, potrivit cărora: „(2) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (...) c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;“.

16.

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

a fost abrogată prin

art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, act normativ ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, potrivit

art. 353

din aceeași lege. Însă, având în vedere prevederile

art. 352 alin. (1)

și

(2) din Legea nr. 207/2015 , potrivit cărora dispozițiile prezentului cod se aplică numai procedurilor de administrare începute după intrarea acestuia în vigoare, iar procedurile de administrare începute înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod rămân supuse legii vechi, precum și

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituționalitate asupra dispozițiilor

art. 27 alin. (2) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală .

17.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 44

- Dreptul de proprietate privată. De asemenea, sunt invocate și dispozițiile

art. 1 - Protecția proprietății, cuprins în Primul Protocol adițional

la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

18.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul acesteia susține neconstituționalitatea textului de lege criticat, în măsura în care nu poate fi stabilită o legătură de cauzalitate între nerespectarea obligației de declanșare a procedurii insolvenței împotriva debitoarei, pe de o parte, și prejudiciul imputat, pe de altă parte. În acest sens se arată că, pentru a fi constituțional, textul de lege criticat ar trebui să prevadă răspunderea administratorului pentru toate datoriile persoanei juridice, cauzate de nedeclanșarea la timp a procedurii insolvenței. Curtea reține că o asemenea susținere vizează însă o chestiune de interpretare și aplicare a legii, în sensul stabilirii implicării administratorului în ajungerea societății în stare de insolvabilitate, respectiv al stabilirii unei legături de cauzalitate între declararea insolvabilității societății și fapta acestuia.

19.

Cu privire la interpretarea și aplicarea legii, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea

Decizia nr. 838 din 27 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). Printr-o jurisprudență constantă, Curtea s-a pronunțat cu privire la competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa probleme care țin de interpretarea și/sau aplicarea legii. Astfel, prin

Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea a reținut că, în conformitate cu prevederile

art. 2 alin. (1)

și

(2) din Legea nr. 47/1992 , aceasta asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile

Constituției . Așadar, aplicarea și interpretarea legii nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale

art. 126 alin. (1)

și

(3) din Constituție .

20.

Prin urmare, având în vedere că în prezenta cauză critica formulată vizează modul de interpretare și aplicare a prevederilor legale criticate la speța dedusă judecății, Curtea reține că soluționarea acesteia excedează competenței sale. Potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, iar nu cu privire la modul de interpretare și aplicare a legii în concret la o cauză. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 27 alin. (2) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

este inadmisibilă, prin prisma

art. 126 alin. (1)

și

art. 142 alin. (1) din Constituție

coroborate cu

art. 2 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 47/1992 .

21.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 27 alin. (2) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , excepție ridicată de Nicolae Stoica în Dosarul nr. 5.191/2/2016/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 14 decembrie 2021.