Convenția din 5 noiembrie 1974

Articolul 1

1. Fiecare stat asigura, pe teritoriul sau, cetățenilor celuilalt stat, ocrotirea juridică a drepturilor și intereselor lor personale sau patrimoniale, în aceleași condiții ca și propriilor cetățeni.

2. Cetățenii fiecărui stat au, ca urmare, pe teritoriul celuilalt stat, acces liber și nestînjenit la autoritățile judiciare, în aceleași condiții ca și cetățenii acestei din urma stat, pentru urmărirea și apărarea drepturilor și intereselor lor.

Articolul 2

Dispozițiile prezentei convenții referitoare la cetățenii unuia dintre cele doua state se aplică, de asemenea, și persoanelor juridice care își au sediul pe teritoriul acestui stat și care sînt înființate în conformitate cu legile sale.

Articolul 3

Cetățenii fiecărui stat, reclamanți sau intervenienți, nu pot fi obligați să depună nici cauțiune, nici depozit, oricare le-ar fi denumirea, pentru motivul ca sînt străini sau că nu au domiciliul sau reședința pe teritoriul statului căruia îi aparține autoritatea judiciară sesizată.

Articolul 4

1. Actele judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială destinate unor persoane care se afla pe teritoriul unuia dintre cele doua state sînt transmise de ministerul justiției al statului solicitant ministerului justiției al statului solicitat.

2. Confirmările și dovezile de inminare sau de comunicare a actelor sînt restituite ministerului justiției al statului solicitant.

3. Dispozițiile paragrafelor precedente nu se opun aplicării celor prevăzute la art. 6 alin. 1 pct. 1 și 2 ale Convenției referitoare la procedura civilă încheiată la 1 martie 1954 la Haga și art. 12 al Convenției consulare dintre Republica Socialistă România și Republica Franceza, semnată la 18 mai 1968, privind transmiterea actelor pe cale consulară.

Articolul 5

1. Actele judiciare și extrajudiciare sînt transmise în dublu exemplar.

2. Cererea, care este redactată în limbile celor două state, cuprinde elementele esențiale ale actului, cum ar fi autoritatea solicitanta, identitatea părților, natura actului și, după caz, data și locul înfățișării, termenele cuprinse în act, autoritatea judiciară care a pronunțat hotărîrea, precum și orice alte elemente utile.

Articolul 6

1. Autoritatea solicitată asigura remiterea actelor în condițiile prevăzute de legislația sa. Dacă actele nu sînt redactate în limba sa sau nu sînt însoțite de o traducere certificată, autoritatea solicitată va remite aceste acte destinatarului, dacă acesta accepta să le primească:

2. Confirmările și dovezile de inminare sînt însoțite de o copie a actului care a făcut obiectul predării.

Articolul 7

1. Comisiile rogatorii în materie civilă sau comercială sînt transmise prin intermediul ministerelor de justiție ale celor două state și sînt efectuate de autoritățile judiciare.

2. Ele sînt însoțite de o traducere în limba autorității solicitate, certificată pentru conformitate fie de un agent diplomatic sau consular, fie de un traducător autorizat, fie de către altă persoană abilitata în acest scop în unul dintre cele doua state.

Articolul 8

Dacă adresa destinatarului actului sau al persoanei a carei audiere este cerută este incompleta sau inexactă, autoritatea solicitată se va strădui, totuși, sa dea curs cererii cu care a fost sesizată. Ea poate, în acest scop, sa ceara statului solicitant să-i comunice orice informații suplimentare de natura să-i permită identificarea persoanei în cauza.

Articolul 9

Actele notariale și actele cărora legea le conferă valoare de acte autentice, întocmite pe teritoriul unuia dintre cele doua state, au, pe teritoriul celuilalt stat, aceeași forta probanta ca și actele corespunzătoare întocmite pe teritoriul acestui stat.

Articolul 10

Înscrisurile care emana de la autoritățile judiciare sau de la alte autorități competente ale unuia dintre state, precum și înscrisurile cărora acestea le dau data certa, le atesta autenticitatea semnăturii sau conformitatea cu originalul, nu au nevoie de nici o legalizare pentru a fi folosite pe teritoriul celuilalt stat.

Articolul 11

Autoritățile competente ale fiecăruia dintre cele doua state transmit gratuit autorităților competente ale celuilalt stat, la cerere și după caz, certificate de stare civilă române, copii sau extrase de pe orice act de stare civilă francez, precum și copii certificate de pe hotărîrile pronunțate în materie de stare civilă, dacă aceste documente se referă la cetățenii statului solicitant și dacă sînt cerute în interes administrativ, suficient motivat.

Articolul 12

1. Dispozițiile prezentului capitol se aplică recunoașterii și executării hotărîrilor pronunțate de instanțele judecătorești ale celor două state în materie civilă sau comercială.

2. Ele se aplică și hotărîrilor penale în ceea ce privește repararea pagubelor și restituirea bunurilor.

Aceste dispoziții sînt, de asemenea, aplicabile actelor autentice întocmite pe teritoriul celor două state.

Articolul 13

Sentințele arbitrale pronunțate pe teritoriul unuia dintre cele doua state sînt recunoscute și executate pe teritoriul celuilalt stat în conformitate cu dispozițiile Convenției pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine, adoptată la New York la 10 iunie 1958.

Articolul 14

Pentru aplicarea dispozițiilor prezentului capitol, prin hotărîre se înțelege orice hotărîre pronunțată în materie contencioasă sau necontencioasă, indiferent de denumirea ei sau de autoritatea judiciară de la care emana, precum și orice tranzacție încheiată în fața unei autorități judiciare în cursul unui proces.

Articolul 15

Hotărîrile pronunțate de o instanța de origine în unul dintre cele doua state sînt recunoscute sau declarate executorii pe teritoriul celuilalt stat:

a) dacă instanța de origine a fost competența potrivit art. 16 al prezentei convenții;

b) dacă în statul de origine hotărîrea este definitivă.

Sînt considerate definitive hotărîrile care nu mai pot face obiectul, în România, al unei cai ordinare de atac și, în Franța, unui recurs ordinar sau unui recurs în casare.

Pentru a fi declarata executorie în statul solicitat, hotărîrea trebuie să fie și susceptibilă de executare în statul de origine.

Articolul 16

Instanța judecătorească de origine este considerată competența în sensul prezentei convenții:

a) dacă, în momentul intentarii acțiunii, pîrîtul sau unul dintre piriti, în caz de indivizibilitate de acțiune, avea domiciliul sau reședința obișnuită în statul de origine;

b) dacă, în momentul intentarii acțiunii, pîrîtul avea în statul de origine o întreprindere sau o sucursala comercială, industriala sau de alta natura și dacă a fost citat în acest stat pentru un litigiu referitor la activitatea întreprinderii sau sucursalei respective;

c) dacă este vorba de un litigiu referitor la starea, capacitatea sau raporturile de familie între cetățenii statului unde hotărîrea a fost pronunțată;

d) dacă faptul cauzator de prejudicii pe care este fondată acțiunea în daune-interese a survenit în statul de origine;

e) dacă acțiunea are ca obiect un litigiu referitor la un imobil situat în statul de origine;

f) dacă pîrîtul s-a supus expres competentei instanței de origine fie printr-o alegere de domiciliu, fie prin orice alta clauza atributiva de competența, cu condiția ca legea statului solicitat sa nu se opună pe considerente de materie;

g) în oricare alt caz în care competența este fondată potrivit regulilor de competența juridică internationala admise de legislația statului unde hotărîrea este invocată sau în virtutea unei convenții în vigoare între cele doua state.

Competența instanței judecătorești a statului de origine, prevăzută în prezentul articol, poate să nu fie recunoscută dacă legislația statului solicitat atribuie o competența exclusiva, pe considerente de materie, instanțelor judecătorești proprii.

Articolul 17

Articolul 18

Recunoașterea sau executarea nu poate fi refuzată numai pentru motivul ca instanța judecătorească de origine a aplicat o alta lege decît aceea care ar fi fost aplicabilă potrivit normelor de drept internațional privat ale statului solicitat, cu excepția celor referitoare la starea sau capacitatea persoanelor, ori în cazul în care norma conflictuala este stabilită printr-o convenție în vigoare între cele doua state. Chiar și în aceste cazuri, recunoașterea sau executarea nu poate fi refuzată dacă aplicarea legii indicate de către normele menționate ar fi dus la același rezultat.

Articolul 19

Sub rezerva celor necesare pentru aplicarea articolelor precedente, instanța solicitată nu procedează la examinarea fondului hotărîrilor pronunțate în statul de origine.

Articolul 20

1. Recunoașterea sau executarea hotărîrilor se face potrivit legii statului solicitat, în măsura în care prezenta convenție nu dispune altfel.

2. Dacă hotărîrea se pronunța cu privire la mai multe capete de cerere, care sînt disociabile, recunoașterea sau executarea poate fi acordată parțial.

Articolul 21

1. Partea care invoca recunoașterea sau care cere executarea va prezenta:

a) o copie de pe hotărîre care să îndeplinească condițiile necesare de autenticitate;

b) o copie certificată de pe citația adresată părții care a fost lipsa în instanța, precum și orice act care să ateste ca citația i-a ajuns în timp util;

c) orice act de natura sa stabilească ca hotărîrea îndeplinește condițiile stabilite la alin. b) al art. 15.

2. Dacă conținutul hotărîrii nu da instanței judecătorești solicitate posibilitatea de a verifica dacă condițiile prevăzute de prezentul capitol sînt îndeplinite, această instanță poate cere orice alte acte utile în acest scop.

3. Actele prevăzute la paragrafele precedente trebuie să fie însoțite de o traducere certificată pentru conformitate, fie de către un agent diplomatic sau consular, fie de către un traducător autorizat sau de către orice altă persoană abilitata în acest scop în unul dintre cele doua state.

Articolul 22

Actele autentice executorii pe teritoriul unuia dintre cele doua state sînt declarate executorii pe teritoriul celuilalt stat de către instanța judecătorească competența potrivit legii statului pe teritoriul căruia s-a cerut executarea.

Instanța judecătorească verifica numai dacă actele îndeplinesc condițiile necesare autenticității lor pe teritoriul statului unde au fost întocmite și dacă dispozițiile a căror executare se urmărește nu sînt contrare ordinii publice a statului pe teritoriul căruia se cere exequaturul.

Articolul 23

Cheltuielile efectuate pentru certificarea și traducerea înscrisurilor cerute în cadrul unei proceduri de recunoaștere sau executare se includ în cheltuielile de judecată ale acestei proceduri.

Articolul 24

Partea care a beneficiat de asistența judiciară gratuita în statul de origine va beneficia de aceasta, fără o noua examinare, în limitele prevăzute de legislația statului solicitat, pentru actele și procedurile prin care se urmărește recunoașterea sau obținerea executării hotărîrii, precum tei pentru actele și procedurile de executare în statul solicitat.

Articolul 25

Dispozițiile prezentului capitol nu deroga de la prevederile convențiilor la care cele doua state sînt sau vor fi părți și care reglementează, în materii speciale, recunoașterea și executarea hotărîrilor.

Articolul 26

Ministerele de justiție ale celor două state își comunică reciproc, la cerere, informații referitoare la legile în vigoare sau care au fost în vigoare pe teritoriul statului căruia îi aparțin.

Articolul 27

1. Prezenta convenție va fi supusă ratificării. Schimbul instrumentelor de ratificare va avea loc la București cît mai curînd posibil.

2. Prezenta convenție va intra în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni următoare datei schimbului instrumentelor de ratificare.

3. Prezenta convenție este încheiată pe o durată nelimitată.

Fiecare dintre cele doua state poate să o denunțe printr-o notificare scrisă, adresată celuilalt stat, și care va produce efecte la un an de la data comunicării.

4. Totuși, dispozițiile cap. II al prezentei convenții se vor aplica pe timpul cît Convenția privind procedura civilă, încheiată la 1 martie 1954 la Haga, va rămîne în vigoare între cele doua state.

Drept care împuterniciții respectivi au semnat prezenta convenție și au aplicat sigiliile lor.

Facuta la Paris la 5 noiembrie 1974, în doua exemplare originale, fiecare în limba română și în limba franceza, ambele texte făcînd deplina credința.

Pentru Pentru

Republica Socialistă România, Republica Franceza,

George Macovescu Jean Sauvagnargues

Paris, 5 noiembrie 1974*)

Domnule ministru,

În cursul negocierilor pentru încheierea Convenției dintre Republica Franceza și Republica Socialistă România privind asistența juridică în materie civilă și comercială, semnată astăzi, s-a convenit ca dispozițiile alineatului 1 al articolului 7 din aceasta convenție nu exclud posibilitatea ca părțile contractante să execute direct și fără constringere comisii rogatorii prin agenții lor diplomatici sau consulari, în scopul audierii cetățenilor lor, înțelegindu-se ca cetățenia persoanei audiate se apreciază după legea statului de reședința.

Am onoarea de a va propune ca prezenta scrisoare și răspunsul pe care mi-l veți adresa sa constituie acordul celor două părți în aceasta problema.

Va rog sa primiți, domnule ministru, asigurările înaltei mele consideratii.

----------------

ministrul afacerilor externe al Republicii Franceze

Excelentei Sale

domnului George Macovescu,

ministrul afacerilor externe

al Republicii Socialiste România

Domnule ministru,

Ați binevoit să-mi adresati scrisoarea cu următorul conținut:

"În cursul negocierilor pentru încheierea Convenției dintre Republica Franceza și Republica Socialistă România privind asistența juridică în materie civilă și comercială, semnată astăzi, s-a convenit ca dispozițiile alineatului 1 al articolului 7 din aceasta convenție nu exclud posibilitatea ca părțile contractante să execute direct și fără constringere comisii rogatorii prin agenții lor diplomatici sau consulari, în scopul audierii cetățenilor lor, înțelegindu-se ca cetățenia persoanei audiate se apreciază după legea statului de reședința. Am onoarea de a va propune ca prezenta scrisoare și răspunsul pe care mi-l veți adresa sa constituie acordul celor două părți în aceasta problema".

Am onoarea sa va fac cunoscut ca cele ce preced întrunesc acordul guvernului român.

În aceste condiții, scrisoarea dumneavoastră sus-menționată și prezentul răspuns constituie acordul celor două părți în aceasta problema.

Va rog sa primiți, domnule ministru, asigurarea înaltei mele consideratii.

Paris, 5 noiembrie 1974.

George Macovescu,

ministrul afacerilor externe

al Republicii Socialiste România

Domnului Jean Sauvagnargues,

ministrul afacerilor externe al Republicii Franceze