HG nr. 731/2022
privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantități de produse și acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgență, cu titlu gratuit, Instituției Prefectului din județele Botoșani, Brăila, Călărași, Constanța, Ialomița, Vaslui și Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru protecția populației refugiate, în contextul escaladării conflictului din Ucraina
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , al
art. 4^1 alin. 2,
art. 5 alin. 1 lit. a)
și
alin. 3,
al
art. 8 alin. 3
și al
art. 13 din Legea nr. 82/1992
privind rezervele de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă scoaterea din rezervele de stat și acordarea imediată ca ajutoare umanitare interne de urgență, cu titlu gratuit, a unor cantități de produse, prevăzute în
anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în valoare de 920.998 de lei, exclusiv TVA, Instituției Prefectului din județele Botoșani, Brăila, Călărași, Constanța, Ialomița, Vaslui și Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru protecția populației refugiate, în contextul escaladării conflictului din Ucraina.
Transportul produselor până la locul de destinație indicat de Instituția Prefectului din județele Botoșani, Brăila, Călărași, Constanța, Ialomița, Vaslui și Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări se efectuează cu mijloace de transport puse la dispoziție de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.
Articolul 2
Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale scade din gestiune, la prețul de înregistrare, prin debitarea contului 6890100 „Cheltuieli privind rezerva de stat“, cantitățile de produse aprobate a fi scoase din rezervele de stat potrivit prezentei hotărâri, cu datele din avizele de expediție și procesele-verbale de predare-primire semnate de persoanele împuternicite desemnate de Instituția Prefectului din județele Botoșani, Brăila, Călărași, Constanța, Ialomița, Vaslui și Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări.
Articolul 3
Cheltuielile pentru intervenția operativă privind transportul, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de îndeplinirea acțiunii de livrare a produselor, prevăzute la
art. 1 alin. (2) , se suportă din veniturile proprii ale Activității pentru intervenții operative și reîntregirea stocurilor diminuate, înființată pe lângă Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale și pe lângă fiecare unitate teritorială, conform
art. 1 alin. (2) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 598/2014
privind înființarea pe lângă Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale și pe lângă fiecare unitate teritorială a unor activități finanțate integral din venituri proprii, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 4
Distribuirea produselor prevăzute la
art. 1 alin. (1)
se face de comitetul județean pentru situații de urgență, prin grija Instituției Prefectului din județele Botoșani, Brăila, Călărași, Constanța, Ialomița, Vaslui și Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări.
După încetarea conflictului din Ucraina, cantitățile de produse preluate potrivit
art. 1 alin. (2) , după dezinfectare sau decontaminare, rămân la dispoziția Instituției Prefectului din județele Botoșani, Brăila, Călărași, Constanța, Ialomița, Vaslui și Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări și urmează a fi folosite pentru protecția populației afectate, în cazul apariției altor situații de urgență pe raza județelor ori în proximitatea acestora, cu menținerea destinației produselor acordate ca ajutor umanitar intern de urgență, cu titlu gratuit, din rezervele de stat.
Documentele justificative privind distribuirea produselor se păstrează la Instituția Prefectului din județele Botoșani, Brăila, Călărași, Constanța, Ialomița, Vaslui și Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări, în vederea punerii lor la dispoziția organelor de control abilitate.
Articolul 5
Fondurile necesare reîntregirii stocului rezervă de stat diminuate cu cantitățile prevăzute în anexă se asigură din veniturile proprii ale Activității pentru intervenții operative și reîntregirea stocurilor diminuate, înființată pe lângă Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, conform
art. 1 alin. (2) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 598/2014 , cu modificările și completările ulterioare, cu modificarea corespunzătoare a programului anual pentru constituirea și reîntregirea stocurilor rezervă de stat, elaborat pe surse de finanțare.
Articolul 6
Pentru reîntregirea stocurilor diminuate ca urmare a acordării ajutoarelor umanitare prevăzute la
art. 1
se aprobă achiziționarea ca stocuri de urgență a cantităților deficitare, necesare susținerii continue a acțiunilor umanitare, pe fondul intensificării crizei umanitare regionale, care se poate realiza în aplicarea
art. 1^1 lit. g) din Legea nr. 82/1992
privind rezervele de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, în limita bugetului de venituri și cheltuieli al activității finanțate integral din venituri proprii pentru intervenții operative și reîntregirea stocurilor diminuate, aprobat conform reglementărilor legale în vigoare.
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu Președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Georgian Pop Ministrul afacerilor interne, Lucian Nicolae Bode Ministrul finanțelor, Adrian Câciu București, 2 iunie 2022. Nr. 731.
Anexa LISTA
produselor scoase din rezervele de stat și acordate ca ajutoare umanitare interne de urgență, cu titlu gratuit,
Instituției Prefectului din județele Botoșani, Brăila, Călărași, Constanța, Ialomița, Vaslui
și Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru protecția populației refugiate, în contextul escaladării conflictului din Ucraina
1.
Instituția Prefectului - județul Botoșani
Nr. crt.
Produsul
U.M.
Cantitatea
Valoarea fără TVA
(lei)
Valoarea cu TVA
(lei)
0
1
2
3
4
5
1
Paturi
buc.
250
67.563
80.400
2
Saltele pat
buc.
250
42.521
50.600
3
Pături
buc.
250
16.302
19.400
4
Cearșafuri pat
buc.
500
15.000
17.850
5
Perne
buc.
250
8.823
10.500
6
Fețe pernă
buc.
500
3.000
3.570
TOTAL PRODUSE
153.210
182.320
2.
Instituția Prefectului - județul Brăila
Nr. crt.
Produsul
U.M.
Cantitatea
Valoarea fără TVA
(lei)
Valoarea cu TVA
(lei)
0
1
2
3
4
5
1
Paturi
buc.
300
81.000
96.390
2
Saltele pat
buc.
300
51.000
60.690
3
Pături
buc.
300
19.504
23.210
4
Cearșafuri pat
buc.
600
18.000
21.420
5
Perne
buc.
300
10.504
12.500
6
Fețe pernă
buc.
600
3.613
4.300
7
Saci de dormit
buc.
300
54.000
64.260
TOTAL PRODUSE
237.621
282.770
3.
Instituția Prefectului - județul Călărași
Nr. crt.
Produsul
U.M.
Cantitatea
Valoarea fără TVA
(lei)
Valoarea cu TVA
(lei)
0
1
2
3
4
5
1
Paturi
buc.
50
13.529
16.100
2
Saltele pat
buc.
50
8.571
10.200
3
Pături
buc.
50
3.277
3.900
4
Saci de dormit
buc.
50
9.000
10.710
TOTAL PRODUSE
34.378
40.910
4.
Instituția Prefectului - județul Constanța
Nr. crt.
Produsul
U.M.
Cantitatea
Valoarea fără TVA
(lei)
Valoarea cu TVA
(lei)
0
1
2
3
4
5
1
Paturi
buc.
400
108.067
128.600
2
Saltele pat
buc.
400
68.000
80.920
3
Pături
buc.
400
26.000
30.940
4
Cearșafuri pat
buc.
800
24.000
28.560
5
Perne
buc.
400
14.000
16.660
6
Fețe pernă
buc.
800
4.806
5.720
7
Saci de dormit
buc.
400
72.000
85.680
TOTAL PRODUSE
316.874
377.080
5.
Instituția Prefectului - județul Ialomița
Nr. crt.
Produsul
U.M.
Cantitatea
Valoarea fără TVA
(lei)
Valoarea cu TVA
(lei)
0
1
2
3
4
5
1
Pături
buc.
200
13.000
15.470
2
Cearșafuri pat
buc.
200
6.000
7.140
3
Fețe pernă
buc.
200
1.201
1.430
TOTAL PRODUSE
20.201
24.040
6.
Instituția Prefectului - județul Vaslui
Nr. crt.
Produsul
U.M.
Cantitatea
Valoarea fără TVA
(lei)
Valoarea cu TVA
(lei)
0
1
2
3
4
5
1
Paturi
buc.
64
17.285
20.570
2
Saltele pat
buc.
64
10.882
12.950
3
Pături
buc.
64
4.168
4.960
4
Cearșafuri pat
buc.
128
3.840
4.570
5
Perne
buc.
64
2.243
2.670
6
Fețe pernă
buc.
128
773
920
7
Saci de dormit
buc.
64
11.521
13.710
TOTAL PRODUSE
50.714
60.350
7.
Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări
Nr. crt.
Produsul
U.M.
Cantitatea
Valoarea fără TVA
(lei)
Valoarea cu TVA
(lei)
0
1
2
3
4
5
Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Maramureș - localitatea Șomcuta Mare
1
Construcții ușoare din elemente modulate*
buc.
4
48.000
57.120
Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Galați
2
Construcții ușoare din elemente modulate*
buc.
4
48.000
57.120
Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil București
3
Construcții ușoare din elemente modulate*
buc.
1
12.000
14.280
TOTAL PRODUSE
108.000
128.520
* Preluarea construcțiilor ușoare din elemente modulate prevăzute la pct. 7 din prezenta anexă se face pe bază de proces-verbal de predare-preluare, cu constatarea stării constructiv-funcționale.
----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.