Decizia nr. 252/2022

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Daniela Ramona Marițiu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Adrian Georgel Bogza în Dosarul nr. 8.943/2/2018 (3.732/2018) al Curții de Apel București - Secția I penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.616D/2019.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Face referire la jurisprudența Curții Constituționale, menționând

Decizia nr. 133 din 2 martie 2021 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Decizia penală nr. 387 din 22 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 8.943/2/2018 (3.732/2018), Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Adrian Georgel Bogza cu ocazia soluționării unei contestații în anulare.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că termenul de 30 de zile prevăzut de textul de lege criticat trebuie să se calculeze în raport cu momentul când exercitarea acestui drept procesual a devenit concretă, efectivă și posibilă, respectiv data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a

Deciziei Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018 . Apreciază că persoanele împotriva cărora se execută hotărârea pronunțată de o instanță de judecată lipsită de imparțialitate, care nu au descoperit viciul de legalitate privind compunerea instanței în termenul prevăzut de

art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală , sunt împiedicate în mod nejustificat să exercite calea de atac necesară pentru a sancționa procedura judiciară neechitabilă, finalizată cu pronunțarea hotărârii de condamnare. Susține că în acest caz sunt încălcate inclusiv prevederile

art. 6

și

13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale . Face referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, Hotărârea din 26 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, Hotărârea din 17 iulie 2014, pronunțată în Cauza Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României, Hotărârea din 23 septembrie 2014, pronunțată în Cauza Hietsch împotriva României.

6.

În consecință, apreciază că, pentru a fi constituțional, termenul de 30 zile de exercitare a căii de atac a contestației în anulare ar trebui calculat de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a

Deciziei Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018 .

7.

Curtea de Apel București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că dispozițiile de lege criticate reprezintă o normă de procedură, a cărei stabilire, potrivit

art. 126 alin. (2) din Constituție , intră în competența exclusivă a legiuitorului. Stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiție, invocat de contestator, acesta presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, fiind de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile

art. 126 alin. (2) din Constituție .

8.

Formularea contestației în anulare într-un anumit termen are ca finalitate buna administrare a justiției, ocrotirea, pe de o parte, a garanțiilor procesuale ale părților, iar, pe de altă parte, a autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive, a securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive. Intenția legiuitorului a fost aceea de a permite retractarea, pe calea contestației în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat doar în situațiile excepționale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului și doar în condițiile reglementate expres în

art. 426-432 din Codul de procedură penală . Așadar, instituirea unui termen pentru formularea contestației în anulare este in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori și discipline procesuale, în vederea soluționării într-un termen rezonabil a procesului penal, și o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate a părților interesate de a înlătura oricând efectele pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

9.

Apreciază că există o rațiune clară pentru care în cazul prevăzut de

art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală

contestația în anulare poate fi exercitată oricând, deoarece în această situație interesul individual al condamnatului intră în sfera interesului general și de aceea principiul securității raporturilor juridice cade în plan secundar. În schimb, în cazul contestației în anulare referitor la nelegala compunere a completului de apel, care reprezintă o chestiune strict procedurală, în rejudecarea cauzei ca urmare a admiterii căii extraordinare de atac este posibilă oricare dintre soluțiile prevăzute de lege, inclusiv condamnarea.

10.

În final, apreciază că dreptul la un tribunal și principiul securității raporturilor juridice sunt circumscrise dreptului la un proces echitabil prevăzut de

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale . Justul echilibru între interesele individuale și necesitatea garantării eficacității justiției penale impune instituirea unui termen în care o decizie penală definitivă să poată fi atacată pe motive ce țin de nelegalități procedurale în contextul în care dobândirea autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești produce efecte și asupra nulităților procesuale care nu au fost invocate. A raționa altfel ar însemna ca hotărâri penale definitive să poată fi desființate oricând, chiar și după trecerea unui număr semnificativ de ani, iar în tot acest timp celelalte părți să rămână în expectativă, inclusiv sub aspectul punerii în executare a hotărârii, trăind cu teama că oricând toate aspectele de fapt și de drept ar putea fi repuse în discuție. Or, încrederea în justiție ar fi afectată în mod iremediabil, iar principiul securității raporturilor juridice ar rămâne doar un slogan.

11.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală , cu următorul conținut: „Contestația în anulare pentru motivele prevăzute la

art. 426 lit. a)

și

c)-h)

poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.“

15.

Autorul excepției susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în

art. 21

privind accesul liber la justiție și în

art. 129

referitor la folosirea căilor de atac. Totodată, sunt invocate prevederile

art. 6

privind dreptul la un proces echitabil și

13 privind dreptul la un remediu efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

16.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin

Decizia nr. 133 din 2 martie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 11 mai 2021,

Decizia nr. 206 din 9 aprilie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 4 iulie 2019,

Decizia nr. 227 din 16 aprilie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 15 iulie 2019, și

Decizia nr. 375 din 18 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 13 octombrie 2020, a reținut că exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare poate avea loc în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, fiind un remediu procesual prin care se pot repara erori de neînlăturat pe alte căi procesuale.

17.

Observând că dispozițiile de lege criticate reprezintă o normă de procedură, Curtea a reținut că legiuitorul poate să reglementeze, în privința căilor de atac, termene, forma și conținutul, instanța la care se depun, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate, astfel cum prevăd dispozițiile constituționale ale

art. 126 alin. (2) . Curtea a constatat, așadar, că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiție, acesta presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, fiind de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile

art. 126 alin. (2) din Constituție

(în acest sens, a se vedea

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Însă legiuitorul este ținut să o facă orientându-se după principiul est modus in rebus, respectiv legiuitorul trebuie să fie preocupat ca exigențele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăși existența dreptului (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2004,

Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004,

Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014).

18.

Având în vedere cele arătate, Curtea a constatat că accesul, formularea și exercitarea căilor de atac, așadar, în cauza de față, a contestației în anulare, pentru motivele reglementate în

art. 426 lit. a)

și

c)-h) din Codul de procedură penală

reprezintă un aspect al accesului liber la justiție, drept fundamental protejat de

art. 21 din Constituție , în condițiile în care instituirea unei căi de atac drept modalitate de acces la justiție implică în mod necesar și asigurarea posibilității de a o utiliza pentru toți cei care au un drept, un interes legitim, capacitate și calitate procesuală. Totodată, Curtea a constatat că formularea, în mod condiționat, a contestației în anulare - cale extraordinară de atac, de retractare -, prin respectarea unui termen de introducere a acesteia, are ca finalitate buna administrare a justiției, ocrotirea, pe de o parte, a garanțiilor procesuale ale părților, iar, pe de altă parte, a autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive, a securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive. Curtea a reținut că intenția legiuitorului a fost aceea de a nu permite retractarea, pe calea contestației în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situațiile excepționale în care se remarcă erori de procedură în apel și doar în condițiile reglementate expres în

art. 426-432 din Codul de procedură penală . Așadar, Curtea a reținut că instituirea unui termen pentru formularea contestației în anulare este in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori și discipline procesuale, în vederea soluționării într-un termen rezonabil a procesului penal, și o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate a părților interesate de a înlătura oricând efectele pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive (în acest sens, a se vedea

Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 21 septembrie 2016, paragraful 25).

19.

Distinct de cele anterior menționate, în ceea ce privește termenul de introducere a contestației în anulare formulate ca urmare a publicării

Deciziei nr. 685 din 7 noiembrie 2018

în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 29 noiembrie 2018, Curtea reține că ea însăși a identificat efectele și modalitatea de aplicare a deciziei antereferite.

20.

Astfel, în paragrafele 196-198, în ceea ce privește cauzele aflate deja pe rolul Completurilor de 5 judecători (la

momentul publicării

Deciziei nr. 685 din 7 noiembrie 2018 ), cu privire la care Curtea nu a fost sesizată, instanța de contencios constituțional a constatat că 4 membri ai Completurilor de 5 judecători (precum și toți membrii supleanți) au fost desemnați aleatoriu, prin tragere la sorți, în timp ce cel de-al cincilea nu a fost desemnat aleatoriu, ci prin hotărâri succesive ale colegiului de conducere din 2014 până în prezent, acesta a fost introdus ca membru de drept al completului, pe care l-a și prezidat. În raport cu aceste aspecte, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului obligă la luarea în considerare a principiului continuității completului de judecată, prin prisma exigențelor regulii nemijlocirii ce decurge din

art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

(a se vedea

Hotărârea din 5 februarie 2014 , pronunțată în Cauza Cutean împotriva României, paragrafele 60 și 61, sau Hotărârea din 7 martie 2017, pronunțată în Cauza Cerovšek și Božičnik împotriva Sloveniei, paragraful 43), însă ea nu poate fi privită distinct de obligația legală de a asigura compunerea aleatorie a respectivului complet de judecată, astfel încât, ținând cont de aceste două principii/reguli care se aplică împreună, Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să asigure de îndată constituirea noilor completuri de judecată prin tragerea la sorți a tuturor celor cinci membri ai acestora, și nu numai a locului celui considerat ca fiind membru de drept. De asemenea, tragerea la sorți se va realiza dintre toți judecătorii în funcție ai secției/secțiilor respective. În egală măsură, dată fiind conduita sancționabilă sub aspect constituțional a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Colegiul de conducere, care nu este de natură să ofere garanții cu privire la restabilirea corectă a cadrului legal de funcționare a Completurilor de 5 judecători, revine Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători, în baza prerogativelor sale constituționale și legale [ art. 133 alin. (1)

și

art. 134 alin. (4) din Constituție , precum și

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012], obligația de a identifica soluțiile la nivel de principiu cu privire la legala compunere a completurilor de judecată și de a asigura punerea lor în aplicare.

21.

În ceea ce privește cauzele viitoare, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a asigura, de asemenea, compunerea aleatorie integrală a completurilor. Aceasta trebuie realizată, în privința completurilor din materie penală, dintre toți judecătorii în funcție ai secției/secțiilor respective, întrucât legea nu face nicio distincție în acest sens. Niciun act administrativ nu poate înlătura sau limita acțiunea legii, aceasta trebuind a fi interpretată și aplicată în deplină concordanță cu conținutul său normativ. Totodată, pentru a nu exista nicio urmă de îndoială cu privire la independența/imparțialitatea obiectivă a acestor completuri și pentru a nu se afecta imaginea și credibilitatea instanței supreme, organizarea tragerii la sorți trebuie să fie, în integralitatea sa, neutră, publică, transparentă, astfel încât să fie prevenite și înlăturate orice suspiciuni care vizează corecta desfășurare a procedurii.

22.

Întrucât atât în materie penală, cât și extrapenală, sancțiunea compunerii nelegale a completului de judecată este nulitatea necondiționată și, prin urmare, absolută a actelor îndeplinite de un astfel de complet și ținând cont de faptul că deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, conform

art. 147 alin. (4) din Constituție , Curtea a reținut că

Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018

se aplică de la data publicării sale, atât situațiilor pendinte, respectiv în cauzele aflate în curs de judecată, precum și în cele finalizate în măsura în care justițiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, cât și situațiilor viitoare.

23.

Per a contrario, Curtea a statuat că

Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018

nu se aplică cauzelor finalizate înainte de publicarea deciziei, în măsura în care termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare era expirat/împlinit la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

24.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Adrian Georgel Bogza în Dosarul nr. 8.943/2/2018 (3.732/2018) al Curții de Apel București - Secția I penală și constată că dispozițiile

art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 mai 2022.